Tot ce se întâmplă în ţara vecină, Ungaria, trebuie să ne preocupe, în toate ipostazele în care ne aflăm: şi ca cetăţeni români, şi ca transilvăneni, vorbitori şi cunoscători ai culturii maghiare şi ca evrei. Cu atât mai mult nu putem trece cu vederea când în parlamentul ţării vecine un partid parlamentar susţine idei antisemite, discriminatorii atât împotriva evreilor cât şi a romilor, când formaţiuni paramilitare defilează în uniforme care reînvie spectrul unui trecut nu prea îndepărtat.
Cu circa un an în urmă scriam un articol despre paşii pe care începuse să-i facă opoziţia ungară, pentru a încerca să formeze un front comun, vizând câştigarea alegerilor din 2014 şi schimbarea
Mitingul stângii, la Budapesta
actualului regim al premierului conservator Viktor Orbán. Atunci, un cititor, nu din România (unul de la noi nu ar fi spus niciodată aşa ceva), a scris că de ce publicăm astfel de articole, că ele prezintă puţin interes. Nu am fost de acord cu această opinie, deşi de atunci nici nu am mai abordat subiectul, deoarece, într-adevăr, au existat altele, mai aproape de sufletul nostru. Dar vreau să precizez nişte lucruri. Tot ce se întâmplă în ţara vecină, Ungaria, trebuie să ne preocupe, în toate ipostazele în care ne aflăm: şi ca cetăţeni români, şi ca transilvăneni, vorbitori şi cunoscători ai culturii maghiare şi ca evrei. Nu ne este indiferent şi ne afectează unele măsuri luate în ţara vecină care încearcă să reabiliteze personaje sinistre din perioada interbelică şi din timpul celui de-al doilea război mondial care susţineau idei antiromâneşti şi antisemite, nu putem fi mulţumiţi când auzim lozinci cu tentă revizionistă sau când guvernul declară ziua semnării Tratatului de la Trianon drept zi de doliu naţional, probabil adevărat în ce priveşte Ungaria, dar care dă naştere la discursuri naţionaliste şi revizioniste şi există forţe care demonstrează în faţa Ambasadei României de la Budapesta. Cu atât mai mult nu putem trece cu vederea când în parlamentul ţării vecine un partid parlamentar susţine idei antisemite, discriminatorii atât împotriva evreilor cât şi a romilor, când formaţiuni paramilitare defilează în uniforme care reînvie spectrul unui trecut nu prea îndepărtat. Ceea ce trebuie să ne dea de gândit este că, de multe ori, toate aceste manifestări sunt trecute cu vederea de către conducătorii ţării vecine. Guvernul ungar nu este antisemit, mai mult, de fiecare dată când au fost manifestări de acest gen s-a delimitat de ele.
În timpul Congresului European Evreiesc, desfăşurat în primăvară la Budapesta, premierul Orbán a declarat de mai multe ori că nu se va alia niciodată cu formaţiunea extremistă “Jobbik” şi că respinge ideologia acestui partid. Aşa este, numai că guvernul a adoptat o atitudine, să zicem “contemplativă”, în sensul că nici nu a luat măsuri concrete împotriva manifestărilor de care am amintit, pe unele dintre ele cum ar fi reabilitarea unor personaje negative din interbelic le-a şi sprijinit prin “interpuşi” (vezi cazul Nyirõ, unde a fost implicat chiar preşedintele Parlamentului ungar, László Kövér) şi, potrivit unor analişti, Orbán a preluat mai multe iniţiative antieuropene, anti-occidentale care se regăsesc în programul “Jobbik”. Cunoscând toate acestea, cred că – apropiindu-se alegerile parlamentare din Ungaria (aprilie 2014), unde se aşteaptă şi participarea maghiarilor cu dublă cetăţenie care au primit drept de vot, inclusiv cei din România – ar fi interesant de aflat ce şanse există pentru schimbarea actualului regim, care la ora actuală deţine două treimi din locurile din parlament şi dacă opoziţia ungară, destul de fărâmiţată, a reuşit să-şi unească forţele, să-şi găsească o platformă comună cu care să se prezinte la alegeri şi să-i convingă pe votanţi că oferta ei înseamnă revenirea mai puternică la democraţie, ducând şi la dispariţia fenomenelor pe care le-am enumerat..
Eşec în formarea unui front comun al opoziţiei
La ora actuală, opoziţia de stânga din Ungaria (deşi nu toate formaţiunile sunt propriu-zis de stânga) este compusă din trei partide parlamentare – socialiştii, fracţiunea Gyurcsány (DK) şi ecologiştii (LMP) care însă au refuzat să participe la orice fel de coaliţie cu celelalte grupări, precum şi dintr-o serie de mişcări şi formaţiuni politice extraparlamentare: cea mai bine închegată fiind Együtt 2013-PM a lui G. Bajnai, ultimul premier al guvernului socialist, văzut ca eventual prim-ministru în cazul unei victorii a stângii. Există un partid social-democrat, condus de Andor Schmuk, mişcarea de orientare conservatoare MMM, liderul ei fiind fostul ministru al economiei Lajos Bokros, faimos prin aşa numitul “pachet Bokros”, conţinând primele măsuri de austeritate după 1989, precum şi două grupări liberale – ale lui Gábor Kuncze şi Gábor Fodor.
Din păcate, negocierile din vară dintre diferitele partide parlamentare şi extraparlamentare s-au concretizat doar cu o singură înţelegere între Partidul Socialist Ungar şi mişcarea lui Bajnai, ceilalţi actori politici fiind excluşi din varii motive, multe dintre ele, din ambiţii personale, antipatii şi mai puţin motive principiale.
De aceea, apropiindu-se alegerile, unii dintre liderii stângii s-au gândit că ziua de 23 octombrie, marcarea revoluţiei anticomuniste din 1956, ar fi un bun prilej pentru a arăta maghiarilor, mai ales celor indecişi, că opoziţia de stânga are un obiectiv comun – pe care îl va putea realiza prin colaborare – şi anume, doborârea guvernului Orbán. Dar mitingul, stângii, care se pare că a adunat 40.000 de participanţi, s-a terminat cu un eşec usturător. Vorbitorii de la tribună, în loc de a prezenta acest obiectiv comun şi de a manifesta sprijin reciproc, s-au criticat reciproc, şi-au aruncat invective, acuzaţii, declarându-i pe unii dintre participanţi drept indezirabili. În locul unui spirit de compromis, au arătat analiştii politici, s-a instalat unul exclusivist, de respingere, care în nici un caz nu şi-a atins scopul – atragerea alegătorilor de partea opoziţiei. În plus, afirmă analiştii, şansele victoriei stângii ar fi diminuate dacă la alegeri nu se vor prezenta cu candidaţi comuni, în condiţiile în care, potrivit noii legi electorale, va exista un singur tur de scrutin. Aşa cum s-a afirmat într-un comentariu, Orbán nu trebuie să facă absolut nimic, poate sta liniştit în fotoliu şi să contemple senin cum se ceartă adversarii lui, şi-şi pierd toate şansele.
Orbán va reuşi să scape şi de imaginea de privitor indiferent al manifestărilor antisemite. În primăvara lui 2014 se vor marca 70 de ani de la deportarea evreilor din Ungaria (inclusiv din Transilvania de Nord) , iar guvernul Orbán pregăteşte, cu ajutorul unor specialişti PR din străinătate, printre care şi din Israel, o mare comemorare la care va atrage bineînţeles şi comunitatea evreilor din Ungaria. Chiar dacă evenimentul se va desfăşura după alegerile parlamentare, o nouă imagine a lui Orbán va fi un sprijin substanţial pentru următorul lui mandat, pe care, în condiţiile arătate mai sus, îl va câştiga cu siguranţă.
