O biografie ieșită din comun…Născut la Brașov la sfârșitul secolului 19 într-o familie evreiască, a fost recrutat în școala militară ce pregătea ofițeri de marină pentru armata austro-ungară pe nava Königin Elisabeth în Marea Adriatică. A izbucnit Primul Război Mondial. Nava nu se mai putea întoarce în portul Triest. Au urmat patru ani de rătăciri, în China, Japonia, nu mai știu pe unde.

În 1919 au ajuns în sfârșit în Germania învinsă, sfâșiată de revoluții. Despre participarea sa la mișcarea Spartacus, știu doar atât că i s-a alăturat, apoi s-a întors în patrie. Venind la Gheorgheni, a luat-o de nevastă pe mătușa mea, Lili, și, presupun, cu ajutorul dotei primite,a instalat un gater pentru cherestea, apoi cu timpul, a dezvoltat producția, inițiind fabricarea de lăzi. După câțiva ani această fabrică a ajuns să producă chiar şi pentru export, fiind ca mărime, a doua din țară.

Acest capitalist de evident succes primea – probabil datorită cumnatului său Anton Szmuk – buletinul Internaționalei comuniste IMPRECOR (ediția în limba germană) și traducea de acolo articole pe care același cumnat le difuza printre muncitorii din industria forestieră din regiune și nu știu pe unde.

Miksa şi Lili Horvát

(Acest buletin se afla în sertarul de jos al unui dulap cu două rafturi de cărți într-o vitrină în partea superioară a mobilei.)

În martie 1941, jandarmii unguri care au venit s-o aresteze pe mătușa Lili au confiscat, drept corp delict, volumele de poezii de Ady Endre și József Attila….Habar nu aveau ce se afla cu un metru mai jos)

Fabrica de lăzi a fost preluată (nominal) de o personalitate bisericească binevoitoare și a continuat să producă, până la ocupația germană Ungariei, în 19 martie 1944. În curând a avut loc deportarea populației evreiești din Transilvania de Nord, inclusiv a celor (aproximativ) 800 de evrei din Gheorgheni…

Miksa bácsi era acasă cu bătrâna lui soacră și fiica sa Ági, verișoara mea, care la ocupația germană s-a grăbit să se întoarcă acasă de la Budapesta…A urmat deportarea.

După terminarea războiului a revenit din lagărele naziste şi Miksa bácsi…alături de toți bărbații evrei deportați împreună cu el. Bărbați de peste 50 de ani care nu fuseseră în detașamente de muncă. Și care povesteau, la unison, că-i datorează supraviețuirea …lui Miksa bácsi. Care nu se prea lăuda cu cele întâmplate la Dachau.

Își vedea de fabrica sa de lăzi, de plimbările prin păduri, munți, stăpânit de tristețea pierderii fiicei lor Agi…Mama mea i-a găsit într-o seară pe amândoi, pe mătuşa Lili și pe Miksa bácsi, plângând. După fata lor pe care au crescut-o cu prea mare strictețe.

Despre faptele lui Miksa bácsi la Dachau aveam să citesc prin anii 1970-80 în revista Utunk, când bietul meu unchi nu mai trăia demult. Scriitorul clujean Szilágyi András descria extraordinara forţă a lui Miksa bácsi care, datorita educației sale militare in armata austro-ungara, precum şi cunoaşterii la perfecţie a limbii germane, se pricepea să se impună în faţa recruţilor puşi să-i păzească. Cei vreo 60-70 de ardeleni au supravieţuit cu toții.

Şi au mai supravieţuit şi niște luptători din maquis-ul francez care ar fi trebuit flămânziţi până la moarte. Datorită lui Miksa bácsi recruţii aceia le-au dat de mâncare şi oamenii au scăpat.

La înmormântarea lui Miksa bácsi, în deceniul al şaptelea, care conform instrucţiunilor severe de la partid trebuia să se desfăşoare fără rugăciuni, în camera mortuară unde era depus sicriul, nişte bărbaţi aplecaţi asupra sicriului plângeau în hohote…şi rosteau cele cuvenite…