István Rostás-Péter: TRANZITORIE

precum parcursul cursorului de pe ecran este clipa istoriei, denumită chiar aşa: trecătoare; cu freamăt  nostalgic către-ndărăt şi suspine sufocate-nspre ce va să… Îi vezi laolaltă, deşi nu au mai nimic în comun, în afară de profesionalism. El este antrenor, fostă glorie, şi gentleman impecabil. El secund e mult mai tânăr, la început de carieră, chirurg cu mâna fina dar sigură. El nu mai revine în ţară, declinând pe rând ofertele şi negând zvonurile.

 

precum parcursul cursorului de pe ecran este clipa istoriei, denumită chiar aşa: trecătoare; cu freamăt  nostalgic către-ndărăt şi suspine sufocate-nspre ce va să… Îi vezi laolaltă, deşi nu au mai nimic în comun, în afară de profesionalism. El este antrenor, fostă glorie, şi gentleman impecabil. El secund e mult mai tânăr, la început de carieră, chirurg cu mâna fina dar sigură. El nu mai revine în ţară, declinând pe rând ofertele şi negând zvonurile. El secund s-a repliat, dar pesemne nu va rezista mult, căci a devenit din colegul îndepărtat un competitor de proximitate. Ei, disparat/împreună sunt valori. Mostre de eficacitate şi… cu puţină expunere mediatică, pasibili de a deveni modele. Nu-şi doresc acest rol. A funcţiona pentru ei înseamnă a performa în mod constant şi convingător. E dreptul lor să-şi mobileze comfortul interior. Muncit şi meritat cu prisosinţă. Cei doi se vor întâlni doar pe această suprafaţă segmentată de cursorul poticnit – vremelnic—între fărâme de pasagere şi laconice impulsuri. Vigoarea lui Anteu, atât de des evocată, nu e decât o zvâcnire vlăguită, „acasă” pentru tandemul imaginar nu înseamnă cu mult mai mult decât un element (de frunte) al dexului proprietate-prea-personală. Naţionalismul lor, critic-amârui, precum reclama unei beri de duzină, rămâne singurul element definitoriu pentru spaţiul părăsit, ori locul ce va fi abandonat în curând. Le pasă şi îi doare. Dar au tehnici de compensare şi nişte (extrem de multe) obiective personale. Egoismul lor, în schimb, nu are nici o pată abrazivă: capsulă aerodinamică purtată — şi purtătoare – de timp. Îi vezi relaxaţi în colţul pozei cu clasa, la 25, 30, 35 de ani după absolvire, privirea lor trece peste umărul fotografului de ocazie şi ţi se-nfige în pupilă. Lacrima se resoarbe molcomă şi neprihănită. 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *