Ştiaţi că în Bucureşti sunt în jur de 52 de palate ? Cândva în Bucureştiul nostru alintat drept „ Micul Paris” construcţiile emblematice au fost menite să confere o imagine “monumentală, demnă de progresele arhitecturii secolului al XIX-lea şi de gradul civilizaţiunei la care tinde România” precum afirma un oficial al acelor timpuri.
Ştiaţi că în Bucureşti sunt 52 de palate? Cândva în Bucureştiul nostru alintat drept „ Micul Paris” construcţiile emblematice au fost menite să confere o imagine “monumentală, demnă de progresele arhitecturii secolului al XIX-lea şi de gradul civilizaţiunei la care tinde România” precum afirma un oficial al acelor timpuri.
Sfârşitul secolului al XIX-lea s-a demarcat pentru ţara noastră ca o perioadă de puternic avânt economic succedând cuceririi independenţei. În acest context, sub auspiciile Casei Regale a României Bucureştiul a fost înfrumuseţat cu numeroase monumente de artă şi de arhitectură.
Reamintesc Palatul Casei de Depuneri, Consemnaţiuni şi Economii proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau şi executat de Ion Socolescu, Palatul Poștelor (actualmente sediul Muzeului Național de Istorie a României) conceput de Alexandru Săvulescu, Ateneul Român al arhitectului francez Albert Galleron, Palatul Ministerului Agriculturii construit după planurile arhitectului Louis Pierre Blanc, Palatul Regal realizat de arhitectul Nicolae Nenciulescu, Biblioteca Centrală Universitară şi altele.
Săptămâna aceasta ne-am propus să vă prezentăm pe scurt Palatul de Justiţie.
Palatul de Justiție a fost construit între anii 1890-1895 fiind rodul îngemănării magistrale a viziunilor artistice a doi desăvârşiţi arhitecţi: autorului proiectului, francezul Albert Ballu şi Ion Mincu, ilustru exponent al Şcolii Româneşti de Arhitectură, autorul schiţelor decorațiunilor interioare şi a mobilierului , fiind şi cel care a supravegheat desfăşurarea lucrărilor.
Inaugurarea Palatului de Justiţie a avut loc la 15 octombrie 1895.Cu acest prilej Regele Carol I a prezentat măreţul edificiu drept un simbol al afirmării justiţiei ca putere independentă în stat consecutiv adoptării Constituţiei din 1866 şi a Legii de organizare judecătorească din 1890. Majestatea Sa a spus cu acel prilej următoarele:
„Pus-am acum cinci ani, aprope de-odată, temelia a două însemnate lucrări: mai
tot în acelaşi timp Ne-a fost dat să le punem petra cea din urmă: una de un interes
europen, podul peste Dunăre, care a desvelit în ochii lumii marele nostru avânt
economic; cea de a doua, acest frumos palat, dovadă a dorinţei nostre de a da justiţiei
un locaş demn de înalta ei menire”. A fost întocmit un document oficial în 3 exemplare, pe pergament, unul fiind zidit în Palat, cel de-al doilea fiind depus la Arhivele Statului, iar cel de-al treilea fiind păstrat la Ministerul Justiţiei.
Palatul de Justiţie are faţada principală dominată de o scară monumentală care se întinde pe jumătate din lungimea clădirii, aproximativ 50 de metri. Deasupra intrării principale sunt amplasate şase statui alegorice care semnifică :
Atenţia, Vigoarea,
Legea, Justiţia,
Elocinţa
şi Adevărul,
sculptate de fraţii Carol şi Frederic Storck (fiii celebrului Karol Storck , sculptor român de origine germană stabilit în Bucureşti, în 1849), Wladimir Hegel și George Vasilescu.
Alte două statui – care semnifică Forţa şi Prudenţa – încadrează orologiul Palatului de Justiţie.
Printre elementele exterioare se remarcă coroana inclusă în ornamente, tablele cu legi şi fascia – simbolul roman al
Prin contribuţia financiară exclusivă a Uniunii Avocaţilor din România „…..cu
fondurile sale proprii, altele decât cele provenite din timbrele de pledoarii”, la 29
octombrie 1932 s-au construit corpul clădirii dinspre Biserica „Domniţa
Bălaşa” şi cel dinspre strada Gheorghe Danielopol. În perioada 1954-1956 au fost efectuate reparaţii capitale, intenţionându-se transformarea clădirii într-un palat de cultură. După cutremurul din martie 1977, în perioada 1979 – 1981 au fost executate
lucrări parţiale şi extrem de superficiale de consolidare, mai ales în „Sala paşilor pierduţi”, acestea fiind abandonate în scurt timp.
Lucrările întrerupte în anul 1982 au fost reluate în 1990, având însă un caracter
limitat, fiind vizate cu prioritate elementele structurale „vizibil avariate”.
Mişcările telurice au determinat şi mutaţii legislative, astfel că în anul 1992 s-a
modificat legislaţia în materia protecţiei antiseismice, situaţie în care s-a dispus sistarea lucrărilor şi refacerea întregii proceduri. Expertizele efectuate puneau în evidenţă un grad de asigurare la risc antiseismic de doar 35%, precum şi prezenţa unei bacterii (localizată îndeosebi în subsolul clădirii), care afecta grav sănătatea celor care intrau în contact cu zonele respective.
După numeroase demersuri autorităţile au hotărât consolidarea şi restaurarea
Clădirii. În cele din urmă,prin Hotărârea Guvernului nr. 948 din 5 septembrie 2002 Ministerul Finanţelor Publice a fost autorizat să garanteze, în numele statului, pentru Ministerul Justiţiei, un credit extern în valoare totală de 34 milioane euro, precum şi primele de asigurare, dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente, în condiţiile legii, în vederea asigurării resurselor financiare necesare finanţării lucrărilor de consolidare, reparaţii capitale şi restaurare.
Lucrările de consolidare şi de restaurare au început în 2003 şi au fost finalizate în 2006, fiind rodul colaborării dintre specialişti de prestigiu români şi francezi.
Au fost aplicate procedee complexe de curăţare, restaurare şi înlocuire a unor elemente din piatră, beton, marmură sau lemn. Faţadele au fost făcute în cea mai mare parte din piatră specială adusă din judeţul Buzău, iar scara exterioară din granit.
După finalizarea lucrărilor au revenit în Palatul de Justiţie: Curtea de Apel Bucureşti, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Bucureşti.
( sursa informaţiilor http://www.cab1864.eu )
Trecând aproape zilnic prin Piaţa Unirii, de la fereastra autobuzului înţepenit în trafic de obicei privirea îmi lâncezea pe lungile trepte ale Palatului de Justiţie înţesate cu siluete diverse printre care şi avocaţii în robe ieşiţi într-o pauză la o ţigară. Un furnicar agitat, dincolo de care nu mai doream să văd nimic, retrăgându-mă ca un melc în propria-mi cochilie de gânduri şi asteptând maşina să se urnească din loc.
Şi totuşi într-o sâmbătă ploioasă am ieşit la plimbare pe Cheiul Dâmboviţei şi, spre marea mea uimire am avut tihna pentru a privi, aşa cum nu am facut-o niciodată, acest superb edificiu al Justiţiei primit moştenire de la Regele Carol I cu 118 ani în urmă.
Frumuseţile arhitectonice ale Bucureştiului sunt cele care fac conexiuni cu trecutul pe care deseori îl evocăm superficial fără a-l cunoaşte cu adevărat în întregime, cu acea imagine a României care a rezistat vicisitudinilor istoriei şi mascaradelor ţesute cu aţă albă ale epocii comuniste în care, vă amintiţi ?…totul, dar chiar totul fusese opera unui singur fiu, cel mai iubit…
Sper ca atunci când veţi trece pe lângă Palatul de Justiţie să-i oferiţi un strop din timpul şi din atenţia voastră, ridicaţi privirea spre el şi admiraţi-l în toată splendoarea !
Iar dacă vi se pare antrenant acest periplu printre palatele capitalei, voi fii încântată să le aduc sub ochiii dvs.
