István Rostás-Péter: REFLECŢII de NOIEMBRIE

În prag de noiembrie s-ar cuveni să scriu despre trecerea către nefiinţă, melancolie, frustrări şi alte astfel de stări sumbre. Încălcarea acestei convenienţe care devine obişnuinţă poate fi pusă pe seama decorului tihnit, scăldat  de soarele nesfârşit de blând, al sfârşitului de octombrie, un răstimp dăruit cu asupră de măsură, de Vara lui Sânmihai.

În prag de noiembrie s-ar cuveni să scriu despre trecerea către nefiinţă, melancolie, frustrări şi alte astfel de stări sumbre. Încălcarea acestei convenienţe care devine obişnuinţă poate fi pusă pe seama decorului tihnit, scăldat  de soarele nesfârşit de blând, al sfârşitului de octombrie, un răstimp dăruit cu asupră de măsură, de Vara lui Sânmihai.

Privirea scrutează albastrul bolţii, abia atingând cu geana crizantemele aliniate pentru onorul celor deja trecuţi şi nici frunzişul veşted nu tulbură seninul, pentru că acum toate se petrec în sfere mai înalte.

De ieri un  coleg s-a strămutat la cele veşnice. Vestea — sumară şi aridă — a căzut cu un sunet sec pe pardoseala redacţiei. Minute în şir am tăcut cu toţii, ca apoi să ne continuăm gesturile, înregistrările şi discuţiile întrerupte, ca într-un stop cadru. Eram în toiul febril al pregătirilor de sărbătoare, de aniversarea de astăzi (1 noiembrie, Ziua radiofoniei româneşti), pentru că uneori viaţa poate fi mai brutală decât nefiinţa, urmându-şi ritmul impus de rutină.

Până la urmă şi reacţia la lovitura nedreaptă a sorţii care-ţi răpeşte brusc, un semen, este tot o chestiune de obişnuinţă, pe care risc s-o calific un barometru al confortului sufletesc. În căutarea tămăduirii durerii atroce provocată de ciotul abia retezat, orizontul privirii coboară, pierzând din vedere contextul.

De curând un savant cunoscut pentru capacitatea de a găsi conexiuni, a ţinut o expunere cuprinzătoare despre teoria reţelelor, evocând distanţele dintre om şi celulă şi insesizabila lor apropiere, obiectivă, în ciuda opiniilor noastre.

Mi-e apropiat acest început  de noiembrie, asemenea celorlalte 19 începuturi anterioare, care ţinteşte încheierea celui de al  patrulea „cincinal” ce mă leagă de Radio. Mediu, ambianţă, colectiv, spaţiu vital, formă de viaţă – sunt tot atâtea cuvinte prin care încerc să-l definesc, deşi sunt convins că nu există nici o expresie cuvenită să-l definească pe de-a-ntregul. Şi poate e  bine aşa, iar peste tot ceea ce rămâne să se aştearnă cortina sonoră verde şi mătăsoasă.

Nota radiofonică difuzata la 1 noiembrie în emisiunea matinală Hangoló, la Radio Cluj. 

(traducerea Andrea Ghiţă)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *