Andrei Banc: MORRIS COHEN, GENERALUL EVREU din ARMATA CHINEZĂ

S-a scris şi s-a vorbit mult despre atmosfera care a înconjurat proclamarea Statului Israel, despre cum a redactat Ben Gurion proclamaţia de  independenţă şi entuziasmul populaţiei. Cei care ovaţionau pe străzi nu ştiau că un merit important, poate chiar esenţial, l-a avut atunci Morris Abraham  Cohen, un evreu care ajunsese  general în armata naţionaliştilor conduşi de SunYat-Sen şi Ceang Kaişi, armata care a alungat ocupanţii japonezi din China. Morris Cohen a fost singurul general de origine europeană şi a ocupat posturi importante, bucurându-se de un prestigiu deosebit. Atunci, în noiembrie 1947 Naţiunile Unite urmau să  discute şi să aprobe crearea unui stat evreiesc în vestul Palestinei ( şi al unuia arab în restul teritoriului).Cei cinci membri ai Consiliului de Securitate urmau să aprobe-sau să respingă această rezoluţie , care ar fi fost apoi trimisă Adunării Generale. Patru dintre membrii Consiliului de Securitate au anunţat că vor vota în favoarea acestei rezoluţii dar China a declarat că  se va opune, folosindu-se de dreptul ei de veto. şi atunci generalul evreu  a plecat în Statele Unite, s-a dus la reprezentanţa Chinei  de la ONU şi i-a convins pe membrii delegaţiei să nu voteze contra rezoluţiei ci doar să se abţină .Cu patru voturi pentru şi o abţinere dar nici un vot contra rezoluţia a fost înaintată Adunării Generale , aprobată şi astfel a putut lua fiinţă Israelul

Morris ( Moritz !) Cohen îşi datora prestigiul nu doar gradului său ci  biografiei sale militare, cu totul excepţionale. El a ajus în Anglia, în 1887, ca sugar, cu familia sa  de evrei săraci din Radzandow, care  a fugit de pogromurile din Polonia. Nu a început prea bine – în adolescenţă se lupta în meciuri de box pe stradă,  aranjate pentru pariuri iar la 12 ani a fost arestat ca hoţ de buzunar (Ca în Dickens!).Cazierul său a continuat  să se îmbogăţească astfel că părinţii l-au trimis , până la 16 ani ,la o şcoală de corecţie. finanţată de Lordul Rotschild pentru copiii evrei care se aflau în situaţii mizere.  Eliberat de acolo Morris a plecat în Canada,  unde s-a angajat la o fermă din Saskatchewan. Acolo a învăţat primele noţiuni de chineză şi a procurat arme pentru armata lui SunYat-Sen. A mai stat o dată la închisoare, a vagabondat prin Vestul canadian, s-a împrietenit cu chinezii imigraţi acolo. A devenit faimos când într-o zi a intrat într-o brutărie chineză al cărui patron tocmai a fost jefuit. Cohen l-a prins pe hoţ  şi l-a bătut  cumplit. Gestul lui a avut un mare impact asupra coloniei chineze deoarece, la vremea aceea era neobişnuit ca un alb să intervină în sprijinul unui chinez.

în timpul primului război mondial  Cohen  a luptat ca soldat dar apoi,în 1922 a plecat în China,  a intrat în garda personală a lui SunYat-sen, şi a ajuns  curând comandatul acestei forţe de elită, alcătuită din 250 de oameni. A dejucat o serie de atentate la viaţa lui SunYat-sen,a fost rănit la braţ şi şi-a pus la brâu doua pistoale, ceea ce a făcut să capete porecla „Two Guns” Cohen, poreclă care l-a însoţit tot restul vieţii. în cariera lui a mai avut o avansare – a fost numit şeful Serviciului secret chinez. Adjunctul lui era pe atunci un alt evreu, un emigrant rus , antisovietic, Moses Schwartzberg, care a fugit din Rusia după ce în 1918 a participat la un complot ce urmărea asasinarea lui Lenin .Cei doi au alcătuit o pereche redutabilă. în vremea lor în Servicul secret erau trei limbi oficiale – mandarina, engleza şi idiş. Mai târziu Schwartzberg  avea să plece în Israel unde a organizat un detaşament de 1200 de evrei care a luptat sub comanda sa în Războiul de independenţă.

După moartea lui SunYat-sen  eroul nostru devine comandantul  Armatei a 19-a. Morris Cohen a luptat împotriva japonezilor începând din 1930 dar a fost luat prizonier, internat într-un lagăr, (Stanley Prison) unde a fost bătut  frecvent şi tratat mizerabil. Eliberat, s-a dus în Canada unde a pus la punct o reţea de aprovizionare cu arme a Israelului, în final s-a întors în Anglia, unde a murit în 1970 şi a fost înmormântat la Manchester. A fost singura ceremonie la care au participat împreună diplomaţi ai Republicii chineze din Taiwan şi ai Chinei comuniste, care formal se aflau în război una cu alta.

 

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *