Eva Galambos: CELE DOUĂ ERORI MAJORE ale HANNEI ARENDT

Reflexii asupra personalităţii şi operei Hannei Arendt, cu precădere asupra erorilor majore ale acesteia. Articolul, scris în urma vizionării filmului despre Hanna Arendt, face recurs şi la opiniile exprimate de filosoful maghiar Agnes Heller, în legătură cu acelaşi subiect.

A durat destul de mult până când m-am decis să văd şi eu filmul Margaretei von Trotta despre Hannah Arendt. Citisem nişte cronici care l-au considerat slăbuţ, mai ales că se ocupa numai despre un episod din viaţa eroinei. Personal, am avut şansa să aflu despre Hannah Arendt încă din anii 60-70 ai secolului trecut, căzându-mi în mână „Originile totalitarismului”, lucrare pe care am considerat-o deosebit de interesantă Recunosc, doar am răsfoit-o deoarece am avut-o pentru foarte scurt timp, dar am aflat de existenţa autoarei. Cred că, ţinând cont de condiţiile de-atunci din România, am citit pentru prima dată despre teoria asemănării celor două totalistarisme, formulată, ca să zic, ştiinţific, deşi era de-acum după raportul lui Hruşciov, aprecierile din Occident despre situaţia din lagărul comunist şi după revoluţia din Ungaria. Am auzit apoi despre „Eichmann la Ierusalim” şi despre unele aprecieri legate de modul în care a interpretat Arendt cazul dar, recunosc, nu am ştiut nimic despre scandal, decât mult mai târziu.

Filmul vizionat m-a impresionat profund, aşa că abia puţin mai târziu am început să mă gândesc „mai la rece” la el. După părerea mea (şi nu susţin că aş avea dreptate), este foarte greu să înţelegi personalitatea lui Arendt dacă nu prezinţi o imagine de ansamblu despre viaţa şi creaţia ei. Nu poţi să rupi din context numai perioada legată de articolul şi apoi de cartea despre procesul Eichmann şi ecourile sale, fără să analizezi evoluţia concepţiilor ei, activitatea ei, ce a făcut în timpul războiului etc. Cunoscând aceste detalii, acuzaţia adusă că ar fi antisemită, că l-a susţinut pe Eichmann, cad de la sine. În timpul şi după război, Arendt a lucrat pe linie evreiască, a sprijinit salvarea refugiaţilor, a copiilor evrei. Pe de-altă parte, personajele din film, cercul ei de prieteni sunt lăsate oarecum în anonimat. Abia după ce am început să mă documentez, mi-am dat seama că prietena ei, Mary, era scriitoarea americană Mary McCarthy. S-a pus accentul pe relaţia cu Heidegger (element de scandal) şi nu s-a spus nimic, de pildă, despre prietenia ei cu eseistul şi filosoful Walter Benjamin, unul dintre creatorii Şcolii din Frankfurt, care a sfârşit tragic.

Filmul încearcă să redea pe scurt, cele mai „shocking” aprecieri ale Hannei Arendt,  interpetarea dată de ea diferitelor momente ale procesului Eichmann  Arendt susţine de la început că desfăşurarea procesului în Israel a fost o acţiune ilegală, deoarece Israelul care l-a capturat şi a organizat procesul, nu existase în perioada discutată. Pentru Arendt nu a contat faptul că în Israel trăiau supravieţuitori ai Holocaustului, dimpotrivă considera că mărturiile lor nu pot fi suficient de obiective. (Pe de-altă parte, este interesantă observaţia ei legată de lagărele de exterminare naziste despre care spune că au fost create pentru a da senzaţia de inutilitate, probabil ca să inducă victimelor sentimentul inutilităţii vieţii lor. Nu ştiu dacă Imre Kertész, a cărui carte, „Nedestinare” este cel mai bun roman despre lagărele de exterminare, a cunoscut această teorie a lui Arendt, dar impresia de inutilitate a ceeace se făcea în lagăr, faptul că oamenii erau ţinuţi acolo să dispară, să moară, reiese limpede din paginile romanului, cel puţin eu aşa am sesizat).

În film se scot apoi în evidenţă, caracterul lui Eichmann, aşa cum a reieşit din interogarea acestuia, cum se pune problema vinovăţiei în cadrul acelui angrenaj diabolic al regimului nazist. Pentru Arendt, Eichmann s-a dovedit un „nimeni”, o persoană departe de a fi fost „bestie”, cineva care nu a făcut altceva decât să execute ordinele, ceea ce era „obligaţia lui de serviciu”, un om care nu gândeşte şi care, conform spuselor lui, nu era antisemit. Având în faţă acest exemplu, Arendt a încercat să generalizeze esenţa funcţionării sistemului nazist, felul în care şi-a format oamenii care-l serveau, să trateze întregul fenomen cu detaşare, cu obiectivare, să ia o poziţie care să nu fi fost influenţată de elemente sentimentale, chiar de compasiune. Aici, cred eu că a fost prima ei mare eroare care, de fapt, a înfuriat o lume întreagă. Degeaba a afirmat ea că vrea să scoată la iveală adevărul printr-o analiză riguroasă. Holocaustul nu a fost şi nu este un fenomen care să poată fi tratat numai aşa. Poate că, teoretic, din punctul de vedere al omului de ştiinţă, ea are dreptate, dar viaţa trebuie privită din toate aspectele, inclusiv cele umane. (De altfel, legat de Eichmann, s-a dovedit pe parcurs că afirmaţiile ei nu erau cu totul corecte. Arendt nu a fost de faţă decât la patru zile din proces, s-a limitat să citească stenogramele care , probabil, nu au înregistrat totul, deoarece din declaraţiile lui Eichmann de mai târziu a reieşit că era antisemit şi că ştia despre „soluţia finală”. Chiar dacă nu i-a împins cu mâna lui pe evrei în camerele de gazare, le-a netezit drumul spre ele, organizând, cu o acurateţe germană transportarea lor din toate colţurile Europei.

Cea de a doua mare eroare a autoarei a fost acuzaţia adusă liderilor  evrei care conduceau ghetourile, datorită cărora, susţinea Arendt, au murit atât de mulţi evrei şi, în lipsa lor, ar fi murit probabil mai puţini . Este o acuzaţie foarte gravă, fără temei şi care s-a bazat pe nişte cazuri particulare. Este adevărat că sarcina liderilor care răspundeau de ghetouri a fost menţinerea ordinii şi disciplinei, chiar şi la îmbarcarea în trenurile care îi duceau pe evrei la moarte. Dar câţi dintre membrii consiliilor, care au fost şi ei duşi împreună cu familiile lor la Auschwitz, ştiau ce se va întâmpla acolo? Poate unii, cum a fost cazul Kasztner, şi care, în cunoştinţă de cauză, au încercat să salveze evrei, cât s-a putut.. Adevărul despre Auschwitz s-a aflat abia în vara lui 1944, când conducătorii ghetoului de la Budapesta au obţinut nişte informaţii sigure, mărturii de la persoane care au reuşit să fugă de-acolo (informaţii transmise prin intermediul unor diplomaţi români). Mărturiile au fost făcute publice în Elveţia (în pofida opoziţiei britanicilor şi americanilor) şi ecoul lor internaţional a provocat reacţii puternice ale unor state neutre. Presiunea lor l-a obligat pe Horthy să oprească deportarea evreilor din ghetoul de la Budapesta. Şi chiar dacă s-au răspândit nişte zvonuri despre intenţiile nemţilor, lumea pur şi simplu nu credea. Într-o carte a supravieţuitorilor din Dej – dacă nu mă înşel – găsim un episod emblematic. În ghetoul care se găsea într-o pădure, sosesc două refugiate poloneze, scăpate cumva din ţara lor. Povestesc celor de-acolo grozăviile vieţii sub nemţi şi îi îndeamnă pe oameni să fugă, să treacă graniţa în România. A doua zi, ele dispar. Nimeni, dar absolut nimeni nu le-a dat crezare. Aşa că acuzaţia formulată de Arendt nu numai că este lipsită de temei dar a jignit profund evreimea, indiferent dacă erau sau nu supravieţuitori..

Hannah Arendt a murit  în 1975 în urma unui atac de cord. Lucrările ei au fost apreciate, expresia „banalitatea răului” s-a răspândit, a devenit lucru comun şi, din păcate, valoarea ei s-a confirmat şi prin dramele care s-au consumat şi se consumă şi astăzi, iar Arendt este considerată o personalitate emblematică a secolului XX. Dar, aşa cum mi-a spus cineva, este posibil ca moartea ei prematură, la 69 de ani, să se fi datorat şi acelor ani când, din cauza celor scrise  despre procesul Eichmann, ajunsese aproape o proscrisă. Am putea spune că a fost o victimă colaterală a omului pe care, într-un fel,  a încercat să-l absolve de crimele lui.

 

Filosoful Agnes Heller despre Hannah Arendt

Şi ca să nu rămân singură cu opiniile mele, aş vrea să adaug la acest comentariu, fragmente dintr-un recent interviu dat de filosoful evreo-maghiar Agnes Heller, cotidianului budapestan „Népszabadság”. Heller a ocupat, ani de zile  la  New School University din New York, catedra Hannei Arendt.

Aţi văzut filmul Margarethei von Trotta despre Hannah Arendt?

Nu şi nici nu mă voi duce să-l văd deoarece, deşi apreciez opera Hannei Arendt, nu mi-a plăcut niciodată cartea ei “Eichmann la Ierusalim”. Fiecare scriitor poate greşi în scrierile lui, dar aici îi reproşăm autoarei nu greşeli estetice ci erorile ei morale

Arendt a fost criticată de contemporanii ei. Cei 50 de ani nu au atenuat criticile?

Consecinţa istorică a erorilor ei morale este la fel de actuală astăzi ca în 1963. Hannah Arendt critică activitatea consiliilor evreieşti din perioada războiului. Prin aceasta, din punct de vedere moral a vrut să se situeze prea sus şi a făcut aprecieri despre o situaţie la care nu a fost părtaşă. Ea nu a trebuit să se  confrunte cu acea decizie îngrozitor de gravă prin care salvezi nişte oameni sacrificându-i pe alţii. Poate că nu ar fi trebuit procedat aşa. Dar, potrivit învăţăturilor talmudice, cel care salvează un om, salvează omenirea. Nu spun că decizia a fost corectă, dar într-o astfel de situaţie îngrozitoare, nu există o decizie corectă. Hannah Arendt nu l-a înţeles deloc pe Eichmann care, evident că a minţit când a spus că, fiind funcţionar, a îndeplinit doar nişte ordine şi nu a ştiut nimic. Arendt a luat  de bune cuvintele lui deoarece avea o teorie la care căuta confirmarea în practică. Potrivit lui Heidegger, păcatul şi răutatea provin din faptul că oamenii nu gândesc şi ea a aplicat acestei teorii cazul concret al lui Eichmann. După părerea mea, de la bun început teoria şchioapătă, adesea facem bine dacă acţionăm fără să gândim. Copilul care se îneacă trebuie salvat din apă.!

A avut probleme şi cu procesul

Bineînţeles, fiindcă nu-l plăcea pe Ben Gurion şi deoarece el a fost în spatele procesului, l-a criticat. Dar este mult mai grav că, fundamental, lucrarea acuză pentru toate consiliile evreieşti şi nu pe nazişti

În pofida criticlor, este considerată ca un gânditor de seamă……

Nu s-a situat în centrul filosofiei politice a epocii, nici nu era considerată cu adevărat filosof. Ea a plasat în centru acţiunea politică, spre deosebire de teoreticienii oficiali care dezbăteau instituţiile politice, statisticile. A fost prima persoană care a scris despre sistemele totalitare şi care a comparat Ununea Sovietică stalinistă cu Germania hitleristă. A lansat teorii excelente dar în probleme care se refereau la viaţa şi moartea a milioane de oameni, n-ar fi trebuit ca teoria să fie aplicată la verdicte morale..

Deci “banalitatea răului” este o eroare morală extremă?

Chiar şi înainte, în articolele ei s-a ocupat mult de noţiunea răului radical. la care a renunţat tocmai în timpul procesului Eichmann. (de fapt, expresia a fost inventată de soţul ei, Heinrich Blücher). Definirea răului întrebarea de ce Dumnezeu permite manifestarea răului, reprezintă o chestiune importantă, o veche problemă teologică.  Răspunsul este dat mai degrabă de filosoful Hans Jonas şi nu de Arendt, când acesta spune că Dumnezeu este atotştiutor, dar nu omnipotent deoarece omul are posibilitatea de decizie Putem decide în aceeaşi măsură să fim de partea binelui sau a răului, Dumnezeu nu poate să se amestece, deoarece ne-a donat libertatea. Dar când este vorba de o decizie morală, nu trebuie neapărat să gândim şi îmi susţin cu tărie ideea. Ea este confirmată şi de experienţa mea din timpul războiului şi al Holocaustului. Dacă văd suferinţa sau sesizează nedreptatea, oamenii nu trebuie să stea şi să gândească îndelungat ca să decidă bine din punct de vedere moral. Mai mult, cu cât gândesc mai mult, cu atât ştiu să decidă mai puţin ce este binele….”

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *