Andrea Ghiţă: TREI CONDIŢII pentru un DAR DESĂVÂRŞIT

Freamătul sărbătorilor s-a pogorât peste Clujul decorat cu ghirlande de lumini multicolore, magazinele înţesate de mărfuri s-au întrecut în aranjarea vitrinelor de sezon, menite să atragă cohortele de clienţi, decembrie fiind Luna Cadourilor. Asta o ştiu de pe vremea când abia buchiseam cuvintele şi, încă de la sfârşitul lui noiembrie, pe cele câteva magazine mai acătării din oraş, era expusă aceeaşi reclamă de neon cu lumină intermitentă care vestea tuturor că începuse …Luna Cadourilor.

Moş NIculae, Crăciunul şi Anul Nou sunt tot atâtea prilejuri care se cer a fi celebrate şi cu daruri destinate celor dragi şi nu numai. Este perioada potrivită în care, oferind cadouri, ne exprimăm gratitudinea faţă de binefăcători sau ne achităm obligaţiile faţă de medici, profesori sau…şefi. În mintea mea între dar şi cadou există o diferenţă exprimabilă, mai ales, prin intensitatea sentimentului care animă gestul de a oferi. Darul e mai intim, având o puternică încărcătură afectivă, în timp ce cadoul e mai convenţional, mai protocolar. Dar şi într-un caz şi în altul, pentru ca un dar sau cadou să se apropie de perfecţiune, trebuie întrunite trei condiţii: alegerea potrivită, oferirea adecvată şi obţinerea efectului scontat.

Alegerea

Cred că empatia este condiţia esenţială pentru a găsi cadoul potrivit. Am constatat de multe ori, chiar pe propria piele (în ambele ipostaze, de “dăruitor” sau “primitor”) că darul reflectă mai degrabă preferinţa (năzuinţa) celui care îl oferă, poate şi pentru bucuria de a merge prin magazine, a mângâia cu privirea un obiect pe care ţi l-ai dorit de mult, a-l vedea împachetat şi a-l ţine în mână pentru un răstimp, deşi nu te-ai îndurat să ţi-l cumperi… Dăruindu-l altcuiva, încerci să îndupleci soarta ca să ţi-l ofere cineva, cândva…

Deşi, doar punându-te în locul primitorului, îţi poţi spori şansele de a nimeri cadoul care-i va fi pe plac. Cred, în orice caz, că un dar desăvârşit, nu trebuie să fie un obiect de care ai nevoie, ci unul pe care ţi-l doreşti, dar nu ţi l-ai cumpăra singur. Una peste alta, alegerea cadoului potrivit e o întreprindere dificilă, cu destul de puţine sorţi de izbândă. Evident, dacă e vorba doar de o “obligaţie”, e suficient să cumperi ceva convenţional şi destul de costisitor: dulciuri, cafea şi băuturi scumpe. Dar cum rămâne cu darurile? Cu cât mai diversificată e oferta, cu atât e mai greu să alegi un dar, pentru că toate par a fi din ce în ce mai sclipitoare şi “kitschoase”…Căutând cu râvnă şi punându-ţi la bătaie imaginaţia poţi găsi, totuşi, acel dar special, expresiv şi sensibil, care aduce surâsul pe buze şi lacrimile în ochi. Nu-mi dau seama dacă am reuşit să-l ofer, la viaţa mea, în schimb  am avut norocul să-l primesc în câteva dăţi. În topul acestora, pe primul loc, se află un parfum l’Air du Temps, cumpărat de Omul Meu cel mai drag, în plin comunism, de la shopul de la kilometrul 59 al autostrăzii Bucureşti-Piteşti, făcând autostopul, de la tabăra unde-şi însoţise elevii.

Oferirea

De câte ori vine vorba de oferirea unui cadou, îmi amintesc de Ucu, băieţelul din vecini, invitat la ziua mea, care a dat năvală cu privirea în pământ, mi-a întins o cutie hexagonală de tablă cu bomboane de lapte Kandia şi a întins-o spre poartă, nevrând să cedeze nici în ruptul capului rugăminţilor noastre de a rămâne şi a se ospăta din tortul aniversar…Dar îmi amintesc cu nostalgie de momentele febrile ale ajunului zilelor de naştere din familie, când complotam cu drag, regizând înmânarea darurilor. Tata era maestru al ritualului de împachetare ingenioasă şi de ascundere în locurile cele mai inedite, ca să nu le găsească Mama care începea “vânătoarea”, cu o săptămână înainte de ziua ei de naştere…12 decembrie. Cadoul găsit ieşea din… cursă. Aşa s-a întâmplat că într-un an, în 13 decembrie, Tata şi-a amintit că mai avusese un cadou pentru mama, pe care-l pitise tocmai pe…candelabru şi uitase de el! Dar nu numai de ziua Mamei ne străduiam să ambalăm darurile cât mai frumos şi să le însoţim cu urări – uneori în versuri – ca într-o montură specială menită a le spori încărcătura afectivă.

Bucuria

Deznodământul întregului demers de dăruire este momentul primirii cadoului, când primitorul despachetează plin de curiozitate, iar dăruitorul îi pândeşte reacţiiile. Uimirea şi bucuria oglindite pe chipul primului se reflectă în satisfacţia celui de al doilea…Dezamăgirea şi apatia, aşijderea. Până la urmă Luna Cadourilor sau oricare alt Răstimp al Darurilor ne provoacă să ne punem la bătaie fantezia şi empatia, pentru a găsi calea, adesea sinuoasă, aglomerată, costisitoare, uneori…exasperantă, dar care merită să fie parcursă mereu, pentru că la capătul ei ne aşteaptă clipa magică de fuziune între dăruitorul şi primitorul darului, sub semnul iubirii.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *