Ariel Sharon a murit ! – comunică în toate limbile pământului televiziunile de știri ale lumii,  aruncând  pe ecranele de sâmbătă, necrologurile pregătite din timp,  căci Ariel Sharon și-a încheiat demult socotelile cu lumea pământească pe care de facto o părăsise cu opt ani în urmă.  ”De morți numai de bine”, se aplică selectiv,  pe unii întărâtându-i încăpățânarea cu care ”Arik” voia, chiar inconștient, să trăiască parcă în ciuda lor. 

O vizită la nivel foarte înalt

Cu 26 de ani în urmă,  mai exact în anul 1988,  spre mijlocul anului,  o agitatie febrilă cuprinsese Brașovul sau,  cel puțin zona,  din jurul celebrei Porți a Scheiului,  un mic arc de triumf,  (fără nici-o legătură cu triumful) apropiat de sinagogă.  Securiști și milițieni se ocupau cu devierea circulației, inclusiv a celei pietonale,  în vederea desfășurării fără incidente previzibile a unei vizite surpriză  la ”nivel înalt”.   Evident cea mai mare fierbere domnea la Comunitatea Evreilor din Brașov care era,  cel puțin formal,  obiectivul exclusiv al vizitei,  și cea mai agitată persoană probabil că eram eu însumi, de abia de un an numit președinte al Comunității, (pe atunci nu se pierdea vremea cu ”exercițiul democrației).   Doar atâta mi s-a spus că va veni în vizită Ariel Sharon, însoțit de Şef Rabinul Moses Rosen și ambasadorul Iosif Govrin.   Pe ultimii doi îi știam,  șef rabinul era un om aspru, nu foarte prietenos,  dar era ”şeful ” meu direct, fiind și președinte al FCER,  și eram prea proaspăt numit în funcție ca să fi avut vreo controversă.Venea destul de  des la Brasov,  se interesa de mersul comunității,  de enoriaşi , de tineret,  lua masa la cantina cașer, o plătea și lăsa contribuții pentru sinagogă.   Stătea totdeauna la hotelul ”Alpin” din Poiană,  în apartamentul 108,  știa că acolo erau toate instalațiile de ascultare montate de Securitate,  dar avea grijă și își prevenea şi invitații ca să  vorbească doar ceea ce nu stârnea interesul ”ascultătorilor”. 

Instantaneu în sinagoga din Braşov, cu prilejul vizitei lui Ariel Sharon, din 1988

Ambasadorul Govrin era un om fermecător, cult, prevenitor și prietenos.   Despre Ariel Sharon nu știam foarte multe.   Informațiile despre Israel erau laconice și standard,  deşi aproape în fiecare seară vedeam la ”telejurnal” harta Israelului.   Una din fixațiile lui Ceaușescu era și medierea conflictului din Orientul Mijlociu,  de unde spera,  probabil, să iasă de o nominalizare pentru Premiul Nobel.Nu a fost să fie.Nici tratat de pace cu palestinienii, nici premiul Nobel.Ce știam despre Sharon, aflasem via Europa Liberă și din foarte rarele exemplare ajunse pe atunci in România, ale  publicațiilor israeliene  de limbă română.   

Știam că a făcut o fulgerătoare carieră militară, înrolându-se întâi la vârsta de 14 ani în Palmach,  apoi în Hagana –  armata voluntară de apărare – în rândul căreia a  luptat în războiul de independență (1948-1949).  Rând pe rând a participat la toate bătăliile și războaiele purtate de Israel, de la proclamarea independenței sale, contestată vehement de toate statele arabe înconjurătoare – susținute militar și logistic, nu doar de țările arabe dar și de unul din cele două mari puteri ale lumii de atunci : Rusia Sovietică.  De la comandant de pluton a parcurs toate treptele ierarhiei militare, devenind un conducător militar recunoscut nu doar pentru bravurile sale, ci și pentru inovatoarea lui gândire strategică.   În ”Războiul de 6 zile” a comandat cu un succes răsunător Divizia de tancuri a Frontului de Sud, iar în ”Războiul de Yom Kipur” a fost artizanul victoriei repurtate de armata Israelului, răsturnând într-un mod neașteptat soarta războiului după succesele inițiale ale forțelor arabe. 

Rădăcini

Am aflat abia cu prilejul vizitei la Brașov, că  soțiile lui Sharon erau născute la Brașov.Familia Zimmermann, originară din Sighișoara, s-a mutat la Braşov în jurul anului 1900, an important pentru Comunitatea Evreiască, fiindcă a fost perioada în care s-a construit și s-a dedicat frumoasa Sinagogă din strada Poarta Scheii (denumirea actuală!).Familia Zimmermann locuia pe strada Castelului numărul 142, unde au crescut doua generații.   Cele trei fete  care aveau să facă ”istorie” s-au născut după 1930, Margareta (1930), Eva (1934), și Rozalia, alintată Lily (1938).Toate au urmat cursurile elementare la Școala Primară Evreiască apaținând Comunității.Clădirea școlii există și acum, în curtea Sinagogii,  pe aceași frumoasă stradă Poarta Scheii la numărul 31.   Cu câțiva ani în urmă arhivarul nostru, dl.  Sami Fiul  (z.l.) a regăsit cataloagele școlare din epocă, în care erau menționate numele,  precum și rezultatele școlare ale surorilor Zimmermann. 

Un sat intre orașe

Familia Zimmermann, a făcut Alia (imigrarea în Israel),în 1948, imediat după proclamarea independenței. Noii ”olimi” (imigranți) nu aveau atunci o soartă ușoară.  Țara era săracă, în plin război pentru existența sa.  Evreii care au supraviețuit Holocaustului și cei care se refugiau din țările în care se instalase comunismul, se îndreptau cu disperare și speranță spre visul milenar al Statului Evreu, în sfârșit împlinit. Autoritățile noului Stat abia pridideau să-i primească, dar toți erau primiți.

Familia Zimmerman a ajuns  într-un moșav (așezare rurală în care gospodăriile erau private, nu ca în ”kibuț”uri în care întreaga activitate se desfășura în comun!), așezat în fertila cîmpie Șaron. Moşavul se numea Kfar (sat în limba ebraică) Malal, un acronim al  întemeietorului mișcării sioniste timpurii ”Hoveve Țion” (Iubitorii Sionului) Moșe Leib Lilienblum (MLL). Denumirea inițială a satului înființat în 1916 de pionierii evrei ale primelor imigrări, fusese ” Ein Hai” (Fântâna vieții), și se află la distanță de cca 10 km. de orașele Tel-Aviv,  Petah Tikva și Natania. 

În anul 1921 satul fusese atacat și distrus de arabi, iar după ce a fost refăcut, a fost redenumit Kfar Malal. În acest sat s-a născut în anul 1928 Ariel Scheinermann alias Ariel Sharon (numele ebraizat i l-a sugerat Ben Gurion, în anul 1948, după plaiurile Șaronului nativ).   Deci nu a fost foarte greu ca în anul 1949 în satul (Kfar) Malal, tânărul ofițer Ariel (Arik) Sharon să se îndrăgostească de tânăra și frumoasa ”ola hadașa” (imigrantă nouă) Margareta (Margolit) Zimmermann din România,  Brașov .  El avea 21, ea 19 ani.   S-au căsătorit, au avut un fiu, Gur, și au trăit fericiți până în anul 1962, când un accident de circulație a rupt brusc firul vieții tinerei soții Margolit.  Potrivit tradiției evreiești, pentru a asigura un cămin iubitor și ocrotitor, copilului rămas orfan, soțul văduv este obligat să ceară în căsătorie o cumnată văduvă, dacă există și ea acceptă.   A existat și a acceptat -după un an de la accident –  oferta lui Ariel,  sora mai tânără Lily,  care avea atunci 25 de ani, foarte frumoasă și talentată,  preocupată de pictură, și în general de arte frumoase.  Lily a devenit nu doar soția și mama copiilor lui Ariel Sharon , ci și un veritabil partener de viață, care participa intens la viața lui tumultoasă  dedicată, începând cu anul 1973,  în special unei cariere politice în plină ascensiune. 

Ariel Sharon şi soţia sa Lily , în sinagoga din Braşov, 1988

Ariel Sharon a fost unul din primii mari conducători politici ai Israelului care s-a născut pe pământul Țării și care a participat luptând, în sensul propriu al cuvântului,  pentru nașterea, supraviețuirea, existența și creșterea Statului Israel, această extraordinară mântuire a poporului evreu și incredibilă realitate a contemporaneității în ciuda neîncetatului asalt al detractorilor ei.  În fruntea unui Stat atât de special nu pot să acceadă și să dureze decât oameni speciali.  Și indiferent de opiniile politice pro sau contra,  trebuie recunoscut că Ariel Sharon a fost unul din aceștia.  Un om puternic,  cu convingeri puternice și cu credință puternică. 

Arile Sharon şi soţia sa, la Braşov

Ariel Sharon, soţia sa Lily şi Şef rabinul Moses Rosen , în sinagoga din Braşov

Mulți m-au întrebat care a fost miza  sau motivația politică a vizitei lui Sharon în 1988 la Brașov.  Nu știu.   Poate că a fost.  Între România și Israel a existat totdeauna un anumit tip de relație mai de deosebită.  Cu numeroase manifestări, uneori contradictorii. 

Ariel Sharon, ambasadorul Govrin, Şef Rabinul Moses Rosen şi Tiberiu Roth, în sinagoga din Braşov, 1988

Ariel Sharon era în acea perioadă ministru în guvernul Shamir – Peres,  un guvern de mare coaliție tip stânga-dreapta, ale cărei dificultăți începem să le pricepem și noi.  Poate că a avut și niște aspecte politice, dar nu declarate.  Îmi vine să fac asocieri în legătură cu anul 1988.  Era un an jubiliar: 40 de ani de când Moses Rosen deveniiseȘef Rabin al Comunităților Evreiești din România și președintele FCER (desigur și deputat în Marea Adunare Națională!) Pe atunci cultul personalității se practica la scară națională și Șef Rabinului i s-au dat onoruri deosebite, atât în România cât și în Israel.   În acelaș timp în 1988 se împlineau 25 de ani de căsnicie,  a familiei Sharon.  Nunta de Argint.  Poate să fi fost un cadou oferit lui Lily,  o călătorie în spațiu și în timp la locurile copilăriei.   

Ariel Sharon, ambasadorul Iosif Govrin şi Tiberiu Roth

Doamna Lily Sharon era o persoană extrem de distinsă, plăcută și voluntară în acelaș timp .  Comunicativă, vorbea fluent romînește și ungurește, fără rezerve cu membrii comunității prezente la întâlnire. Era vizibil emoționată regăsindu-se la Brașov și cu o prietenă din copilărie, pe care a întâmpinat-o cu bucurie, s-au plimbat îndelung pe străzile bătrâne ale Brasovului medieval, de la Sinagogă și școala unde a învățat carte până la locuința de odinioară de pe strada Castelului, rememorându-și probabil, de câte ori au străbătut cândva acest drum. 

Ariel Sharon şi ambasadorul Iosif Govrin, alături de tinerii evrei din Braşov

Festivitatea întâlnirii evreilor din Brasov,  cu Ariel și Lily Sharon este păstrată memoriei de câteva fotografii publicate şi în acest articol.