Urmăresc cu oarecare detaşare, dar şi curiozitate, scandalul stârnit în jurul lui Klaus Johannis. Este a doua oară în ultimii cinci-şase ani când fostul primar al Sibiului devine un fel de element destabilizator în politica românească. Unii ar putea spune că asta se întâmplă contrar  voinţei lui, dar eu nu cred. S-au ivit probleme chiar şi atunci când opoziţia unită – era pe vremea guvernului Boc –  l-a nominalizat ca technocrat pentru funcţia de premier, dar atunci preşedintele Băsescu le-a tranşat dintr-un foc, spunând că nu-l  vrea, unul dintre argumente fiind lipsa lui de experienţă.

Urmăresc cu oarecare detaşare, dar şi curiozitate, scandalul stârnit în jurul lui Klaus Johannis. Este a doua oară în ultimii cinci-şase ani când fostul primar al Sibiului devine un fel de element destabilizator în politica românească. Unii ar putea spune că asta se întâmplă contrar  voinţei lui, dar eu nu cred. S-au ivit probleme chiar şi atunci când opoziţia unită – era pe vremea guvernului Boc –  l-a nominalizat ca technocrat pentru funcţia de premier, dar atunci preşedintele Băsescu le-a tranşat dintr-un foc, spunând că nu-l  vrea, unul dintre argumente fiind lipsa lui de experienţă.

Acum situaţia s-a schimbat (nu-mi dau seama de ce). La prima vedere, pare că toată lumea  îl vrea pe Johannis şi totuşi lucrurile nu se tranşează. Din această cauză, la ora actuală ne aflăm într-o criză politică, n-am numărat a câta, ceea ce nu ne face bine, ne afectează şi pe plan intern şi extern, cu perspectiva de a pierde acel minim progres pe care am reuşit să-l realizăm.

Dar oare merită Klaus Johannis să fie un element central, chiar definitoriu, al  viitorului politic al României? Opinia mea – desigur personală – (în revista noastră ne putem prezenta punctul de vedere) este că nu.

Nu vreau să pun la îndoială nişte calităţi pe care bănuiesc că le are primarul Sibiului. Presupun că le are, altfel nu ar fi fost ales de atâtea ori primarul acestui oraş. Bănuiesc că este un bun administrator şi că persoana lui – ca reprezentant al minorităţii germane, pe cale de dispariţie, respectiv al calităţilor, însuşirilor pe care le conferim unui neamţ: seriozitate, respectarea cuvântului dat, hărnicie – au cântărit mult în alegerea lui. Organizarea evenimentelor în anul în care Sibiul a fost capitală culturală europeană a fost o demonstraţie a calităţilor enumerate mai sus şi asta ştiu din proprie experienţă, am fost atunci la Sibiu. Fără îndoială că, în acest caz, apartenenţa lui la minoritatea germană a fost un magnet care i-a atras pe saşii plecaţi din Sibiu şi poate chiar şi alegerea Sibiului ca loc de desfăşurare a acestui eveniment s-a datorat în parte numelui Johannis.

Toate bune şi frumoase, dar întrebarea este: acest prestigiu de care s-a bucurat ca primar al Sibiului va conta, se va menţine şi când va face parte din guvern? Să luăm lucrurile de la început. Traseul pe care l-a urmat Johannis până la a deveni candidatul liberalilor pentru o funcţie de ministru şi  viceprimministru dovedeşte de la bun început un lucru. Este un om extrem de ambiţios. Personal am fost decepţionată când l-am auzit spunând “vreau şi postul de viceprimministru, şi-l voi avea”. Chiar aşa? Ca să ajungă aici, Johannis a renunţat să-i mai reprezinte pe germani. A renunţat la funcţia de preşedinte al Forumului Democrat German şi s-a înscris în Partidul Liberal. Ştia foarte bine că pentru cariera lui are nevoie de un sprijin  politic. Poate că are idei liberale şi pasul a fost justificat şi din motive ideologice. La prima vedere, nici măcar nu este de condamnat.

În dezbaterea din cadrul statelor în care activează partide ale minorităţilor naţionale se afirmă adesea că situaţia ideală va fi atunci când aceste formaţiuni nu vor mai exista şi minoritarii se vor afilia politic după ideologiile partidelor pe care le aleg. Aceasta ar însemna fie că toate problemele minorităţilor au fost rezolvate, fie că partidul respectiv abordează în programul său problemele minorităţilor şi oferă şi soluţiile pentru rezolvarea lor. Nu cred că Partidul Naţional Liberal dispune de un astfel de  program. Pe de-altă parte, la noi în ţară, deşi minorităţile au drepturi extinse, problemele lor sunt departe de a fi rezolvate, inclusiv cele ale minorităţii germane. De aceea s-a şi format grupul parlamentar al minorităţilor ca, împreună, să poată obţine soluţionarea revendicărilor lor. Şi aici Johannis ar fi putut juca un rol esenţial.

Când preşedintele PNL, Crin Antonescu, l-a abordat şi i-a oferit o funcţie importantă, cred că a avut în vedere, în afara considerentelor interne, şi imaginea lui externă, s-a gândit că “dă bine” să avem un viceprimministru minoritar dar nu oricine, ci german. Ce-o să se bucure Angela Merkel şi ce părere bună va avea despre democraţia românească, destul de şifonată în ochii Occidentului. Eu nu cred că Occidentul apreciază personalităţile politice după apartenenţa la o minoritate, ci după calităţile lor de om. Poate că Angela Merkel îl cunoaşte pe Johannis şi are o părere bună despre el, poate că nu. Dar este limpede că atitudinea faţă de noi a Germaniei şi a altor ţări occidentale nu va depinde de o persoană. N-o să ne primească în Schengen pentru că ministrul de interne va fi germanul Klaus Johannis. Da, ne vor primi dacă el va reuşi  să găsească soluţii, de pildă pentru criminalitatea care ni se atribuie în străinătate (nu atât de mare pe cât afirmă occidentalii). Să nu ne îmbătăm cu apă rece, crezând că am găsit un “deus ex machina” care arată bine şi vorbeşte limbi străine. Nu vreau să spun că nu contează carisma, dar numai până la o anumită limită.

În ceea ce priveşte includerea în guvern a reprezentanţilor unei minorităţi, România a mai avut experienţă în acest sens. În fond UDMR a fost de mai multe ori la guvernare, au existat zeci de miniştri, miniştri adjuncţi, secretari de stat maghiari. Da, lumea a apreciat gestul României, aşa, ca principiu, dar relaţiile noastre cu Ungaria nu s-au îmbunătăţit din această cauză, mai ales că s-a întâmplat ca UDMR să nu fie în graţiile unuia sau altuia dintre guvernele de la Budapesta. Iar românii, cu o singură excepţie, i-au apreciat pe demnitarii maghiari după performanţe, nu după neam. Excepţia de care vorbesc a fost György Frunda.  Când a candidat la preşedinţie, am citit multe opinii de genul “l-aş alege dacă nu ar fi maghiar”. Dar asta-i o altă poveste..

Probabil că în fundalul alegerii lui Johannis de către liberali şi de către liderul lor mai sunt şi alte considerente, pe care noi, cei care nu avem informaţii din coridoarele puterii, nu le cunoaştem. Dar nu cred că pentru noi, oamenii acestei ţări, ele ar fi chiar epocale. Eu nu cred că mâine România nu va mai funcţiona fără vicepremierul Klaus Johannis sau chiar ministrul de intene Klaus Johannis. Nu cred că este bine ca din cauza unui om să se dea cu piciorul la stabilitatea, fragilă e adevărat, dar stabilitate, de care ne bucurăm. Vreau să declar răspicat: nu-l susţin nici pe Victor Ponta, nici pe Crin Antonescu, nici pe Traian  Băsescu, nici USL-ul, nici opoziţia. Încerc doar să descifrez, dacă pot, ce-ar fi bun pentru noi. Şi, cu toată stima şi aprecierea pentru primarul Sibiului, eu cred că am putea renunţa la vicepremierul Johannis, dacă acesta ar fi preţul plătit pentru liniştea noastră. Şi acest lucru ar trebui să-l înţeleagă şi el, în cazul în care, ca un om politic responsabil, se gândeşte la interesul public.

P.S. Dacă până apare articolul, părţile ajung la un compromis, cu atât mai  bine, înseamnă că raţiunea mai funcţionează în această ţară.