Ce reprezintă ziua de Purim? Este o sărbătoare adevărată, sau o zi de amintire, de memorie a salvării poporului lui Israel, celebrată cu bucurie, muzică și dans în amintirea salvării ? Cu alte cuvinte, bucuria supraviețuirii, transmisă urmașilor celor salvați, ca o poruncă transmisă lor din generație în generație, pentru vecie, de către cei salvați înșiși. De fapt, salvarea este a tuturor, a urmașilor, a generațiilor care au urmat : dacă generația de atunci, a lui Mordechai și Esther nu ar fi fost salvați, ci ar fi murit uciși din porunca lui Haman cel ticălos, generațiile următoare nu s-ar mai fi născut, s-ar fi pierdut, poporul lui Israel ar fi dispărut.
Ce reprezintă ziua de Purim?
Este o sărbătoare adevărată, sau o zi de amintire, de memorie a salvării poporului lui Israel, celebrată cu bucurie, muzică și dans în amintirea salvării ? Cu alte cuvinte, bucuria supraviețuirii, transmisă urmașilor celor salvați, ca o poruncă transmisă lor din generație în generație, pentru vecie, de către cei salvați înșiși. De fapt, salvarea este a tuturor, a urmașilor, a generațiilor care au urmat : dacă generația de atunci, a lui Mordechai și Esther nu ar fi fost salvați, ci ar fi murit uciși din porunca lui Haman cel ticălos, generațiile următoare nu s-ar mai fi născut, s-ar fi pierdut, poporul lui Israel ar fi dispărut. Sorții au căzut altfel decât fuseseră destinați să cadă : în locul pieirii lui Israel – salvarea lui și pieirea dușmanilor lui, a ucigașilor lui potențiali. Bineînțeles, cu ajutorul lui Dumnezeu. ”Pirăm nișt yontăf un kaduhăs nișt krenk” (Purim nu este sărbătoare și frigurile nu sunt o boală) afirmă un proverb idiș, exprimând înțelepciunea populară evreiască. De fapt, chiar și urările pe care evreii și le fac unul altuia în seara de Purim sunt speciale, fiind vorba despre o sărbătoare care nu provine din Thora, paralela ei fiind numai sărbătoarea de Hanuca, cu același caracter. Urările pentru Purim sunt : ”Purim sameach” (în limba ebraică) ; ”A freilehe Pirăm” (în limba idiș) ; ”Purim bueno” (în limba iudeo-spaniolă) – toate având același sens, ”Purim fericit”, urare folosită și în această formă în limba română.
Ziua de Purim, ziua sorților
Urmează unei zile de post și rugăciune, ”Thaanith Esther” (Postul Estherei), în amintirea postului ținut de regina Esther și de roabele ei, cerut de ea lui Mordechai să îl țină de asemenea, el și întregul neam al lui Israel din orașul Suza (=Șușan), capitala regatului persan. Era ruga Estherei ca să fie primită de soțul ei, regele Ahașveroș. Pentru că aceasta era singura soluție posibilă în ochii oamenilor. Dar desigur, salvarea fusese decisă de Dumnezeu. Postul și rugăciunea au fost urmate de bucuria reușitei, a salvării.
Astăzi, postul, zi de rugăciune, este de asemenea urmat de bucurie. Purim în ziua de 14 Adar, iar Șușan Purim (la Ierusalim, singurul oraș cu ziduri dintre cele existente atunci, care există și astăzi) în ziua de 15 Adar. O glumă israeliană este că cine pleacă de la Tel Aviv la Ierusalim la sfârșitul zilei de 14 Adar serbează Purimul de două ori, iar cine pleacă de la Ierusalim la Tel Aviv la sfârșitul zilei de 14 Adar nu serbează Purimul.
Travesti şi carnaval
Purim este celebrat, printre altele, cu travestiri și carnaval. Ideea carnavalului este considerată de etnografi ca fiind de origine catolică italiană. După perioada postului pascal catolic urma Paștele catolic: deci, după suferință și speranță urma o explozie de bucurie. În perioada postului, consumul de carne era interzis. Dar la începutul sărbătorii era permis dintr-o dată. Filologi au stabilit originea cuvântului ”carnaval” de la cuvântul ”carne” prin intermediul expresiei ”carnival”. Bucuria reluării consumului de carne este însoțită de o petrecere mare, cu muzică, dans, travestire într-atât încât oamenii să nu se mai recunoască între ei, barbați și femei, să petreacă împreună. În orașele Italiei medievale, renascentiste și baroce, în special la Veneția și la Roma, evreii au observat acest obicei și l-au preluat, transferându-l însă de Purim, respectiv pentru seara de ajun de Purim. Ulterior, obiceiul a fost extins în mod treptat, preluat în toate comunitățile evreiești. Evreii vin travestiți la sinagogă la citirea Meghilei (Meghilath Esther, respectiv Cartea Estherei din Biblia Ebraică) în seara de ajun de Purim, care coincide cu ieșirea din post, cu excepția cazurilor în care ziua de post este devansată pentru a nu coincide cu ziua de Șabat (sâmbătă), în cazul avansării zilei de Purim tot pentru a nu coincide cu Șabatul, precum și în cazul orașului Ierusalim, în care este Purim cu o zi mai târziu. Travestirea sau costumarea are loc atât în rândul adulților, cât și – mai ales – în rândul copiilor.
Pentru copii este o adevărată distracție, un joc, ei îmbrăcând costume dintre cele mai ciudate, pe care le văd în jocuri diferite la televizor sau în computer, de la prinț sau prințesă până la Michimaus, portar, polițist, zână, soră medicală. Interesant că în timpul războaielor, mulți copii aveau tendința de a se costuma în generali ai Armatei de Apărare a Israelului. Astăzi există ateliere de fabricat costume de carnaval pentru copii ; ca orice produse textile, ele sunt fabricate în China… În privința adulților care se costumează, ar fi interesant a se scrie un studiu sociologic : de obicei acești oameni se costumează în ceea ce ar fi vrut să fie, dar nu au avut posibilitatea. Ideea este de a fi ceea ce au vrut să fie măcar formal, într-o seară pe an…
Obiceiuri de Purim
Lectura Cărţii Esterei – Meghilath Esther și audierea ei este obligatorie și are loc în sinagogi după începerea zilei de Purim în seara de ajun al sărbătorii, în cadrul rugăciunii de seară (Maariv). Cea de a doua lectură a Meghilei are loc în dimineața zilei de Purim, în cadrul rugăciunii de dimineață (Șaharith).
Aceste două lecturi ale cărții Estherei sunt poruncite de către Mordechai în această carte însăși (IX, 20-23) pentru a reaminti tuturor generațiilor minunea salvării și a transformării zilei destinată a fi zi de suferință și pieire într-o zi de salvare și bucurie. Există obiceiul ca, în timpul lecturii, atunci când este pronunțat numele lui Haman, audienții să huiduiască, să fluiere, să bată din picioare, sau să facă un zgomot puternic cu o mică jucărie, gragărul. Este forma manifestării disprețului față de Haman, cel care a vrut să omoare pe toți evreii, deoarece Mordechai refuzase să i se închine și acceptase să se închine numai lui Dumnezeu.
În unele comunități evreiești orientale a existat și obiceiul baterii lui Haman : în sinagogă era adusă o păpușă considerată a fi chipul lui Haman, iar cei prezenți la rugăciune o băteau, acesta fiind simbolul baterii lui Haman de căte evrei, a victoriei lor asupra acestuia. Ulterior, acest obicei a fost părăsit, odată cu începutul modernizării. În aceleași versete citate din Meghilath Esther se vorbește și despre petrecerea de Purim, ospățul sau masa festivă dedicată acelei zile, precum și despre obligația de ”mișloach manoth” (sau, în limba idiș, ”șlahemunes”), respectiv trimiterea de daruri de mâncare de către evrei unul altuia în mod reciproc, precum și săracilor, lipsiți de posibilitatea de a celebra această zi cu mâncăruri speciale. Această normă halahică este obligatorie atât pentru bărbați, cât și pentru femei și este îndeplinită în cursul dimineții zilei de Purim. În multe familii evreiești religioase și tradiționale sunt folosiți copiii pentru îndeplinirea ei. Copiii sunt trimiși de părinți la vecini, rude și prieteni ai părinților pentru a le duce daruri de mâncare, – iar cei care primesc asemenea daruri trimit și ei, la rândul lor, daruri asemănătoare celor care le-au trimis, uneori prin aceiași copii. Evident, nu este vorba despre porții mari de mâncare gătită, ci despre dulciuri. În mod special, este vorba de prăjitura tradițională numită ”Ozen Haman” (în limba idiș ”Humăntaș”), făcută dintr-un aluat copt asemănător celui de biscuiți sau fursecuri, în formă triunghiulară, umplută cu un fel de gem sau magiun de mere sau curmale cu nuci, ori cu cremă de ciocolată. Aceste prăjituri sunt coapte în cuptor după ce sunt umplute.
Probabil că originea acestei prăjituri este din Germania ; oricum, ea este frecventă în rândul evreilor așkenazi. În rândul evreilor sefarzi și orientali există alte feluri de prăjituri tradiționale, asemănătoare fursecurilor ; totuși, mulți evrei de origine orientală au adoptat renumitele ”Ozney Haman”, care se numește că imită urechile lui Haman, sau traista lui, sau pălăria lui în formă de trigon. Cu alte cuvinte, bucuria de a-l fi învins și spânzurat pe Haman se reflectă și în… bucătăria tradițională de Purim. Astăzi, aceste prăjituri sunt produse de fabrică sau de conditorie. În generațiile trecute, în târgușoarele evreiești exista o așa-zisă ”concurență” între femeile evreice religioase casnice, renumitele balabuste : cine dintre ele face ”humăntașn” mai gustoase și mai multe. În familiile ”onorabile” era obiceiul ca aceste prăjituri să ajungă… până la Pesah, deci o lună întreagă !
Conform tradiției, în seara de ajun de Purim, fiecare evreu are obligația de a bea vin pentru a se înveseli. Pentru ca veselia să fie completă, fiecare trebuie să se îmbete într-atât încât să nu mai poată face diferența între Mordechai evreul cel drept – și Haman cel ticălos. Dar întrucât beția are fațetele ei, se recomandă a se bea vin acasă, nu a se îmbăta în public, sau eventual a se renunța la îndeplinirea acestei porunci. Totuși, în trecut, unii iubitori ai vinului și țuicii se bucurau să o îndeplinească în public, fără limite. Regretatul ziarist român Grigore Atanasiu (1891-1974), un om de care fusesem apropiat, mi-a povestit că la Iași, de Purim, înainte de primul război mondial erau petreceri uriașe, se bea mult și toți petreceau bine, evreii împreună cu românii creștini. Îmi aduc aminte de o scenă întâmplată la cantina rituală din București, la petrecerea de Purim, prin 1970. Unul dintre invitați a depășit chiar și limitele îndeplinirii poruncii îmbătării, ajungând să… facă urât. Atențiune, oameni buni!
Datorită veseliei, au loc și satire. La început, ele erau orale. Apoi au început să fie scrise. Așa s-a născut teatrul în limba iudeo-spaniolă, precum și teatrul în limba idiș. Ele au urmat unui folclor bogat, existent în ambele limbi vorbite de evrei dealungul generațiilor. Prima reprezentație teatrală a unei piese scrise în limba iudeo-spaniolă, o piesă de Purim, a avut loc în anul 1861 la Giurgiu. Această piesă de Purim, scrisă de învățătorul Moșe Kofinu, era intitulată ”Pyesa di Iacov Avinu kun sus ijus” (Piesa despre părintele nostru Iacov împreună cu fiii săi). Știm că teatrul idiș s-a născut la Iași în anul 1876, dar să ne amintim că și teatrul sefard în limba iudeo-spaniolă s-a născut în România, la Giurgiu. O prezentare a acestei piese a fost făcută de regretatul Raoul Siniol, în urmă cu circa 40 de ani. Folclorul idiș conținând cuplete legate de Purim, renumitele ”Pirăm-șpiln”, unele dintre ele compuse în Moldova și Basarabia, a precedat teatrul idiș. Asemenea cuplete satirice au fost culese de regretatul cercetător Ițic Șvarț-Kara, unele provenite din comunitatea evreiască din Iașiul de altă dată. De Purim apăreau chiar și ”publicații” satirice in număr unic în idiș sau iudeo-spaniolă, precum la Galați și la Ploiești. În comunitatea sefardă din Ierusalimul de altă dată era chiar obiceiul unui joc: un tânăr ajuns la Bar-Mițva era îmbrăcat în haine ”regești”, încălecat pe un catâr și plimbat prin oraș, în cartierul evreiesc și în jurul zidurilor, spunându-se că astfel recompensează regele pe cei care fac totul pentru el. Tot de Purim ”se produceau” (și ”se produc” și astăzi) clovni și muzicanți amatori. Mai demult, în diferite comunități, inclusiv în cele din România; astăzi – în cartierele religioase din Israel. Toți oamenii erau veseli, uitau de necazuri pentru o zi. ”Lo kol yom Purim” (Purim nu este în fiecare zi), afirmă o zicală israeliană. Parafrazând titlul unui film, putem spune că în această zi ”toată lumea râde, cântă și dansează”. În cartierele laice din Tel Aviv, Haifa și Ierusalim au loc parăzi de Purim, cu aspecte comice și satirice. O povestire culeasă și publicată de regretatul Moșe Maur într-o comunitate evreiască din România de altă dată menționează că boierii dintr-un sat îl acuzaseră pe evreul satului că evreii se bucură de moartea unui om, a lui Haman. Era chiar în seara de Purim. Dar tocmai atunci a dat buzna în casă nebunul satului, înarmat cu o secure, a reușit să-i lege pe toți, să anunțe că-i va omorî și se va face el boier. Printr-un vicleșug, evreul a reușit să-l facă înofensiv pe nebun și să-l ucidă, salvându-i pe toți. Atunci au înțeles cu toții că de Purim fusese ucis un nebun, pentru a salva viețile tuturor oamenilor teferi – iar petrecerea a continuat în casa evreului, la care au venit boierii salvați de el.
Și, pentru că există obligația lecturii și înțelegerii cărții Meghilath Esther, ea a cunoscut numeroase copii manuscrise ilustrate precum și ediții însoțite de traduceri. Ne referim doar la câteva cazuri. Sub forma unui pliant, textul Meghilei a fost editat în limba ebraică însoțit de o traducere românească la București în anul 1949. Bineînțeles i se aduc mulțumiri Uniunii Sovietice pentru susținerea întemeierii statului Israel. Dar de fapt era cântecul de lebădă al instituției Keren Kayemeth în România comunistă. O traducere în limba română, însoțită de comentarii, a fost publicată la Ierusalim de către regretatul rabin Mordechai Burstein. Un manuscris ilustrat din secolul al XVII-lea, cu data scrisă în litere cifrice chirilice a fost identificat de regretata academician Cornelia Bodea și publicat însoțit de un comentariu. După părerea acestei cercetătoare, manuscrisul respectiv ar fi fost dăruit de rabinul Nathan Neta Hanover mitropolitului Dosoftei la Iași. Interpretare posibilă, care ar putea pune problema unei eventuale colaborări între învățați evrei și învățați creștini la Iași în secolul al XVII-lea. O reeditare a acestui manuscris a fost făcută de domnul Baruch Tercatin, însoțită de comentarii rabinice.
Și, să ne gândim și la sfârșitul sărbătorii de Purim, la ospățul de la ieșirea din sărbătoare. Acestui ospăț îi sunt atribuite aspecte cabalistice. După petrecere și distracție urmează aspectul serios, profund, al acestei zile.
