Tiberiu Roth: UN WEEK-END ZBUCIUMAT

În ziua referendumului din Crimeea, s-a întâmplat să fie și Purim la evrei. Un urmaș anonim al lui Amalek a ținut să-și exprime cu acest prilej sentimentele, scriind pe intrarea de la  sinagoga ”Ner Tamid”(candela  care arde veşnic) din Simferopol, urarea din suflet ”Moarte Evreilor”! Cu  toate acestea Rabinul Mihai Kapustin, rabinul șef (și unicul rabin:) al Comunității evreiești din Crimeea și-a îndemnat firesc enoriașii să participe la referendum. Nu putem ști dacă sfatul lui a fost urmat de evrei, căci participarea la vot a fost doar de 95% , nici măcar de 99% cât era pe vremea lui Stalin, iar evreii nu sunt decât în număr de vreo 15000 – sub 1%

Scriu în ”ajun” de Purim, această binecunoscută și iubită sărbătoare evreiască , singura la care sobra noastră religie, chiar ea,  ne îndeamnă nu doar să bem 4 pahare de vin ca de sărbătoarea Paștelui (Pesach), ci cât mai multe, recomandabil fiind chiar să ne îmbătăm.

Tot felul de prilejuri de bucurie apar pe neașteptate în pragul sărbătorii. Chiar adineauri am primit pe ”mail” o invitație, prin care Cabinetul Președintelui FCER  împreună cu (presupun întreaga) Comunitate a Evreilor din București mă invită sa urmăresc  în direct, pe internet festivitățile dedicate Sărbătorii de Purim 5774. Am fost foarte impresionat de invitația primită, mai cu seamă că dl. dr. Aurel Vainer – deputat și președinte F.C.E.R. mi-a transmis și indicații tehnice exacte cum trebuie să procedez ca să am o imagine de calitate. Am primit atașat și un afiș foarte frumos din care am putut afla că va fi și un ”Purim Shpiel” scris de Avram Goldfaden.

Mărturisesc, deși nu e frumos, m-a cuprins o ușoară invidie. Ce norocoşi sunt frații noștri din București având șansa să beneficieze de talentul și măiestria  actorilor Teatrului Evreiesc de Stat (o denumire rămasă neschimbată de pe vremurile Epocii de  Aur 🙂

 

Regretăm trecutul?!

Îmi aduc aminte cu nostalgie, că acum 26 de ani , la Purim 5748 (1988), marii actori,ai Teatrului Evreiesc  au prezentat un program ” spumos” în Sinagoga (încă ne reînnoită) din Brașov. Harry Eliad (z.l) cu prezența lui de magistru, care se impunea în mod natural, pe care toți îl ascultau fără crâcnire, cu firescul acceptării celui care: ”știe”, a fost prezentator, moderator  și regizor, nonșalant al micului grup de mari artiști cu cele două stele strălucitoare Maia Morgenstern și Leonie Waldmann. Inepuizabilul umorist și caricaturist, minunatul om Nell Cobar a completat atunci acest regal de talent, voioșie și speranță evreiască. Un Purim la Brașov !!

Într-un fel a fost o premieră, căci tradiția (impusă de Șeful Rabin  Rosen care impunea totul în acea vreme) era Marele Spectacol de Purim de la București, care se ținea la Popa Soare. Texte de mare clasă scrise special pentru fiecare ocazie, de marii condeieri evrei ai genului (Sadi Rudeanu, Alexandru Andy, Aurel Felea, Aurel Storin, Mircea Crișan, Nell Cobar ) interpretate de marii actori de revistă evrei ( Seidy Gluck, Leonie Waldmann, Rudy Rosenfeld, Rosina Cambos, Tricy Abramovici, Maia Morgenstern, Bebe Bercovici) în spectacole strălucitoare regizate  de mari regizori (Biţu Fălticineanu, Octavian Sava, Harry Eliad)

 

și toate învăluite în muzica tradițională de Purim sau scrisă special pentru aceste ocazii de marii compozitori evrei (H.Mălineanu, Elly Roman, Alexandru Mandy, Edmond Deda, Al.Giroveanu).Era un adevărat ”regal”. Nici măcar Șeful Rabin nu ținea cuvântări, nu modera și nu trăgea concluzii.

Spectacolul de Purim, care se organiza anual, era un eveniment special, râvnit de toți bucureștenii unde se mai spuneau glumițe și criticuțe la adresa regimului (ceaușist pe vremea acea:). Cât despre ”critică” la adresa Șefului Rabin și a celorlalți conducători importanți ai Federației (pe atunci mai erau:) să nu mai vorbim… făcea parte din program. Vă dați seama că era o performanță a textierilor să compună critici ”necruțătoare” care să nu supere (ca să treacă la șefi ) dar să fie totuși spirituale și acide (ca să treacă la public).

Sa fii invitat la Popa Soare să iei parte la ” Purimșpil” (cred că e mai corectă ortografia asta decât Purim” Shpiel ”:) era un privilegiu, de care avea parte doar ”evreimea” din lumea bună sau prietenii neevrei din aceiași ”lume”. Dar pe vremea acea președinții comunităților  din  ”provincie” –  mai multe și mai mari decât astăzi – erau invitați de onoare! E adevărat că dacă nu erai acolo nu participai, dar nici nu vedeai Spectacolul de Purim. Acum cu tehnologia modernă chiar dacă nu participi, poți să vezi. Ca să vezi!!

 

Știri bombă sau bombe?

Dar este oare acum un moment ca să mergi  sau, ferească Dumnezeu, mai rău, să faci un spectacol de Purim?? Păi în primul rând nu te poți dezlipi de televizor, că pe cele minim 100 de programe pe care le butonezi de dimineața până …a doua zi dimineaţa se tot transmit  în diverse ”ambalaje” cu diverse titluri care mai de care mai cutremurătoare, cu diverși prezentatori (și desigur prezentatoare) cu diverși moderatori (și moderatoare) aceleași știri fierbinți (hotnews) sau rupătoare (breaking news). Pentru a ușura viața telespectatorilor (din care cu jena cuvenită mărturisesc  fac parte:)  m-am gândit să propun la CNA ca sa fie obligate posturile fie să afișeze dacă e cazul mențiunea BREAKING (Breaking News), căci obișnuitul Breaking News care oricum este tot timpul afișat, nu mai face față:). Ce-i drept, știrile care ne țintuiesc în fața televizoarelor s-au făcut chiar prea multe și  îngrijorătoare. Unele  chiar dacă nu sunt, devin sau (mai prudent)…ar putea deveni.

Ieri s-a sărbătorit ziua de 15 martie (în secuime și în orașele în care sunt comunități  maghiare). Unele posturi de televiziune au denumit evenimentul drept ”comemorare”, ceea ce  este  o dovadă că unii nu știau exact despre ce este vorba. În tot cazul sunt sigur că nici ”băieții” de la organizația celor ”64 de județe”, organizație naționalistă extremistă maghiară, care au o filială și în România (!?) și nici cei de la Noua Dreaptă, organizație naționalistă extremistă română nu știau despre ce ar trebui să vorbească  sau să cânte în această zi.

Ziua ca atare este o zi cu semnificații încă de pe vremea strămoșilor  romani. Idele lui Martie (15 martie) era într-adevăr o zi de comemorare, ziua în care Iuliu Cezar a fost ucis în plin Senatul Romei (anul 44 î. Cr). Dar evident ungurii nu pentru aceasta și-au ales 15 martie ca una din cele 3 zile naționale, alături de 20 august, ziua Sfântului Ștefan, întemeietorul statului Maghiar, și de 23 octombrie, ziua izbucnirii revoluției din 1956.  La 15 martie 1848 a început revoluția reformiștilor maghiari, una din mișcările Primăverii Națiunilor Europei. În acest memorabil an 1848, în care aproape toate națiunile continentului (inclusiv Moldova și Țara Românească) au încercat să valorifice principiile Revoluției Franceze, prin revendicări democratice și naționale. Dacă cele democratice erau aceleași pentru toate națiunile, cele naționale în unele cazuri erau în mod aproape inevitabil diferite sau chiar antagoniste. Reformiști  conduși de Kossuth, deveniți revoluționari care doreau eliberarea de sub tutela Curții de la Viena, au cerut prin  12 puncte instituirea unui guvern responsabil la Buda-Pesta, libertăți democratice, desființarea iobăgiei, bancă și armată națională.

 

Dar mai cereau și unirea cu Transilvania, și Banatul. Românii și sârbii care aveau aceleași aspirații democratice, dar și o preponderență demografica în cele două provincii, au preferat să joace cartea promisiunii Habsburgilor, aliindu-se cu ei împotriva revoluției maghiare. Istoria a dovedit că nu a fost cea mai înțeleaptă opțiune. Puterea Habsburgilor s-a consolidat și au mai trecut încă 70 de ani până când românii din Transilvania și-au văzut aspirațiile naționale împlinite dar inevitabil în defavoarea ungurilor. Rivalitatea de sute de ani, persistă. Desigur într-un alt registru și în constelația mult mai favorabilă a unei perspective europene . Democrația care, printre altele, înseamnă nu toleranță ci grijă și respectul față de minorități este cum s-a demonstrat de atâtea ori, un exercițiu foarte dificil.   

Ziua de 15 martie, în afara discursurilor politicianiste ale pseudopoliticienilor, a prilejuit și câteva extravaganțe de prost gust, care dacă se lasă nesancționate măcar de opinia publică, conțin pericolul degenerării în fapte reprobabile și periculoase. Că a venit un vicepremier al Ungariei pentru a face campanie electorală în România este la limita acceptabilității, dar să apară asemenea lui Horthy cu 74 de ani în urmă , călare pe un cal alb este intolerabil. Să vină fasciști unguri deghizați în persoane onorabile și să deplângă Trianonul este supărător și enervant, dar să vină cu nerușinare agitându-și însemnele fasciste și urlând lozinci revanșarde este inadmisibil. După cum inadmisibil este ca legionari purtând cu nonșalanță însemnele fascistoide ale gărzii de fier să pozeze pe străzile unor orașe românești  (din UE), ca  un respectabil partid democratic !!


Ce să mai aleagă dacă aleșii au ales!

N-au apucat să se epuizeze știrile și comentariile stârnite de 15 martie, că a și venit ziua de 16  martie cu farsele unui referendum al cărui  rezultat era  dinainte cunoscut, surprize îngrijorătoare fiind doar procentele care ne amintesc neobrăzarea dictaturilor pe care le-am presupus (naiv:) măcar ameliorate. Deci Crimeea a votat  și, desigur,  simpatica pereche Putin-Medvedev alias Medvedev-Putin, alias Putin, devotată până la sacrificiu (încă nu e limpede al cui),  nobilei cauze a democrației, va trebui să se supună voinței majorității:). Cum va reuși încă nu este foarte clar, cel puțin pentru noi spectatorii nedumeriți ai acestei înscenări. Nimeni nu pune la îndoială sentimentele filoruse ale majorității, nici că aceste sentimente sunt întărite și de preferința de a fi cetățenii unei țări mai prospere. Rusia are un venit mediu pe cap de locuitor de aproape 4 ori mai mare decât Ucraina (estimat pentru 2014 la 15610 $,față de 4160 $ pentru Ucraina). Creșterea prevăzută a  acestui indicator  este de 2,1% la o rată de inflație de 7,4% , în Ucraina, comparativ cu 6,4%,  la o inflație de 5.5% în Rusia. Nu trebuie să fii chiar așa de mare patriot ca să te hotărăști ce să votezi!  De când lumea oamenii erau preocupați să se deplaseze spre țări mai prospere. Iar dacă de astă dată o țară mai prosperă   se hotărăște să se deplaseze înspre ei, nu e de mirare că oamenii acceptă bucuroși.:)   

Problema care îngrijorează Europa și, în sens mai larg, lumea întreagă este cea a echilibrului. Lumea modernă și, mai ales, lumea globalizată funcționează în limitele unui domeniu foarte îngust de echilibru stabil. Orice perturbare poate duce la pierderea acestui echilibru,realizat cu migală și răbdare prin compromisuri  consfințite  sub formă de reguli stricte impuse de organisme publice multinaționale. Una dintre ele este inviolabilitatea frontierelor recunoscute prin tratate. Orice încălcare samavolnică a acestei inviolabilități înseamnă un atentat la echilibrul care asigură funcționarea lumii moderne. Cu siguranță o mare putere a lumii, ca Rusia, este conștientă de consecințele posibile ale unui asemene gest. Ce a putut s-o determine să riște o asemenea sfidare a restului lumii? Aproape sigur nu grija ”părintească” pentru cei peste un milion de rusofoni din Crimeea care precis nu se pot plânge că ar fi fost discriminați. S-au făcut diferite supoziții pe baza multor ipoteze. Una dintre ele suspectează rolul Rusiei în genocidul sirian.


Qui Prodest?

Bilanțul războiului civil din Siria este înspăimântător. 130.000 de morți, 2 milioane de refugiați în țările din jur, 5 milioane de oameni obligați de război să-și părăsească căminele. Siria este o țară importantă, dar în niciun caz o mare putere care să nu se fi putut pacifica printr-un acord al membrilor Consiliului de Securitate a ONU. Dar nu s-a putut din cauza refuzului Rusiei.

În același timp un contract de sute de milioane de $, a fost semnat în decembrie la Damasc, potrivit căruia compania Soyuzneftgaz a obținut concesiunea de explorare și exploatare a produselor petroliere în apele teritoriale ale Siriei, pe o suprafață de 2000 de kmp. Compania petrolieră rusească, având legături strânse cu Vladimir Putin are ca partener sirian pe Rami Makhlouf cel mai bogat om de afaceri al Siriei, văr cu președintele Assad. În apele teritoriale libaneze, alte trei companii rusești de profil: Lukoil, Novotec și Rosneft încearcă să obțină contracte de concesiune similare. Interesul Rusiei față de marile zăcăminte de resurse petroliere  și de gaze naturale (sute de miliarde metri cubi), din zona de est a Mării Mediterane, nu este nici nou nici surprinzător. Rusia este unul din marii ”:jucători” pe piața mondială a energiei și controlează o cotă semnificativă a resurselor de gaze naturale de care Europa este practic dependentă. Descoperirea și începerea exploatării industriale a uriașelor rezerve submarine de mare adâncime Tamar și Leviathan, din apele teritoriale ale Israelului riscă să modifice esențial monopolul energetic rusesc și poate aduce o schimbare radicală în bine a perspectivelor economice ale țărilor din zonă. Gazprom, uriașa companie rusească  în  domeniul energiei, încearcă asiduu să pătrundă pe piața israeliană,și să participe la construirea unei conducte submarine în Cipru unde ar urma să se realizeze o uriașă capacitate de lichefiere a gazelor. Fără îndoială că Rusia, care rămâne cea mai importantă putere militară în zonă, mai ales ca urmare a reorientării declarate a interesului american înspre zona Pacificului și Asiei de Sud-Est, dorește să-și consolideze supremația strategică și energetică. Unul dintre mijloacele importante pentru atingerea acestui obiectiv este controlul militar al Mării Negre care înseamnă Crimeea, Sevastopol, Flota. Ieșirea flotei rusești spre singura mare caldă prin care poate avea acces spre oceanele lumii, trece prin Marea Neagră. Unde printre alte avantaje strategice s-ar putea să existe (de ce nu?) și mari zăcăminte de petrol și/sau gaze la mare  adâncime !!

 

O istorie…prin gaura cheii

În ziua referendumului crimeean, s-a întâmplat să fie și Purim la evrei. Un urmaș anonim al lui Amalek a ținut să-și exprime cu acest prilej sentimentele, scriind pe intrarea de la  sinagoga ”Ner Tamid”(candela  care arde veşnic) din Simferopol, urarea din suflet ”Moarte Evreilor”! Cu   toate acestea Rabinul Mihai Kapustin, rabinul șef (și unicul rabin:) al Comunității evreiești din Crimeea și-a îndemnat firesc enoriașii să participe la referendum.

Nu putem ști dacă sfatul lui a fost urmat de evrei, căci participarea la vot a fost doar de 95% , nici măcar de 99% cât era pe vremea lui Stalin, iar evreii nu sunt decât în număr de vreo 15000 – sub 1% –  adică oricum au mai fost și alții care nu au vrut să voteze. Oare de ce era supărat pe evrei scriitorul solitar care a mâzgălit zidul sinagogii? O vreme în diferite țări, printre care și în România, se reproșa evreilor că ar fi fost venetici. Adică au venit nechemați și au luat pâinea de la  gura pământenilor. Dar în Crimeea  nici măcar această acuză nu se potrivește, căci conform, tuturor izvoarelor istorice (și cu istoricii nu te joci:) dintre toate naționalitățile, etniile și minoritățile care trăiesc astăzi în Crimeea, evreii sunt cei mai vechi pe acele meleaguri. Se afirmă că sunt dovezi arheologice despre prezența unor comunități de evrei încă din  primul secol al erei noastre. Khazarii au apărut prin secolul  VII,dar după cum este cunoscut și șefii lor au trecut la iudaism. Tătarii au venit în Crimeea în perioada secolelor XIII-XV,și au constituit o populație importantă a peninsulei Crimeea, până când lui Stalin i s-a părut că ar fi prea mulți , drept pentru care i-a deportat în Asia Centrală sau în Siberia! O parte din ei s-a reîntors, mai ales după prăbușirea imperiului Sovietic, și astăzi constituie circa 12% din populație.

În secolul XV au apărut turcii, cu Imperiul lor Otoman, și abia în secolul XVIII (in anul 1783) au reușit rușii să anexeze Crimeea, imperiului lor ţarist. Astfel peninsula a devenit o parte a așa numitului ”Ținut de Rezidență” singura zonă din Imperiul Rus în care era permisă șederea evreilor și care cuprindea cea mai mare parte a Ucrainei, Belorusiei, Lituaniei și Republicii Moldova de astăzi.

După revoluția bolșevică soarta Ucrainei, o provincie până atunci ascultătoare a imperiului Rusesc, s-a schimbat peste noapte, devenind revendicativă și profund antagonică. Sub conducerea naționalistului ucrainean Simon Petliura, cu veleități de conducător providențial în stare să transforme Ucraina într-un stat democratic de tip occidental, s-a încercat, în premieră istorică, întemeierea unui stat independent al poporului ucrainean. Nu s-a putut realiza visul ușor romantic al unor intelectuali, decât sub cleștele nemilos al Rusiei bolșevice care a creat  Republica Sovietică Ucraineană, un conglomerat destul de eterogen, între un vest care s-a ”bucurat” de asuprirea civilizatoare a Imperiului austro-ungar și un est dominat de autocrația ţaristă.

Petliura în mijlocul ofiţerilor din 1917

 

Între ele Crimeea, cu frumoasa reședință din Yalta a tuturor țarilor cu sau fără coroană și cu destinul de a adăposti Flota Militară a Uniunii Sovietice. Diferențele între vestul și estul Ucrainei au rămas.

Datorită frumuseților ei naturale şi importanței strategice, Crimeea a cunoscut o continuă prosperitate ceea ce a constituit o firească atracție și un imbold pentru creșterea populației. După cel de al Doilea război Mondial, a devenit o provincie a RSFSR (Republica Socialistă Federativă Sovietica Rusă) ajungând la o populație de 2.5 milioane locuitori din care 1.6 milioane ruși (64%). În anul 1954, când s-a petrecut neașteptatul transfer al Crimeii de la  RSFSR la RSS Ucraina. Să nu uitam că  în 1954 se împlinea un an de la  moartea lui Stalin autorul deportării tătarilor din Crimeea. Omul cel mai puternic al Uniunii Sovietice de atunci era Hrușciov , un ucrainean care a demascat crimele lui Stalin. Și el avea nevoie de un gest important care pe de o parte să-i confirme puterea pe de altă parte să dea satisfacție unor nemulțumiți,de fapt întregului popor  victimă a înfometării staliniste care a dus la moartea a câtorva milioane de țărani ucraineni. Acest gest a fost cedarea Crimeii către Ucraina. N-a iscat valuri căci era (atunci), o măsură administrativă, nu politică. Cine s-ar fi gândit, în plină ascensiune a puterii sovietice, că peste nici 40 de ani  URSS va dispărea? Şi va apărea, în schimb, disputa pentru recuperarea  Crimeii care între timp devenise Republică Autonomă, parte integrantă a Ucrainei independente. Disputa care durează de 23 de ani a fost înlocuită astăzi cu o altă dispută, mult mai gravă, care nu se știe nici cât va dura și nici cum se va termina.


Ce e rău și ce e bine…?
Între atâtea evenimente care au agitat spiritele lumii, sărbătoarea de Purim s-a strecurat aproape nebăgată în seamă.. În afara felicitărilor de rutină trimise FCER de către președinție și de Departamentul pentru relații interetnice, nu a fost prea multă preocupare  pentru această sărbătoare evreiască  care  este cu totul specială.

În afara de  istoria binecunoscută a Esterei cu meandrele ei demne de o telenovelă și care o citim bilingv din Meghila, (este o lectură obligatorie a sărbătorii) sau o actualizăm glumind, că doar Purimul este o sărbătoare veselă, există câteva trăsături și mesaje remarcabile . În sâmbăta dinainte de Purim se citește din Tora, pe lângă pericopa săptămânii și un scurt verset intitulat Zahor (Amintește-ți) a cărui semnificație se regăsește în titlu. Există un dușman  biblic ancestral al poporului evreu care se numește Amalek. Pe el nu ai voie să-l uiți!”. Lo Tișkah”, spune textul ebraic . Nu trebuie să uiți că lumea este intr-o vâltoare, o luptă continuă între forțe opuse, în care tu, încercând să te poziționezi în tabăra ”binelui”,  îți aperi propria ființă, (individuală și de grup) față de care porți răspundere. Pentru ceea ce este trecut, alegerea este clară și simplă. Răul este în tabăra celor care au ucis, care au pângărit sau au desființat valorile oamenilor, ale omenescului, ale omenirii. Și nu avem voie să uităm. Dar pentru ceea ce urmează să vină? Poate așteptăm o Esteră, care să-l dovedească pe ”răul” Haman și să-l determine pe nehotărâtul rege Ahașveroș să acționeze spre triumful  ”binelui”? Ar fi ceva, dacă s-ar încheia cu un ” happy END”!

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Luiza commented on March 16, 2016 Reply

    Dragii mei, va rog corectati poza
    Am ajuns la aceasta pagina cautand o fotografie cu Seidy Gluck pe Internet… am scris numele ei si mi-au aparut grupaje de fotografii ale marilor actori ai TES… montaje cuprinse in acest articol… Ii cunosc pe toti si ii imbratisez mereu cu drag in suflet si in gand… Mi-a atras insa atentia primul montaj in care in dreptul numelui actritei “Tricy Abramovici” apare cu totul altcineva… cred ca este marea actrita Margareta Pogonat… Va rog faceti rectificarea si daca se poate cautati si o poza cu Seidy Gluck… as vrea sa o revad si pe ea… am cunoscut-o
    cu mult mult drag
    Luiza

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *