Lucian-Zeev Herşcovici: GÂNDURI DE PESAH

Pesah aniversează ieșirea fiilor lui Israel ”din Egipt, din casa robiei”. Ieșirea din Egipt a avut loc prin voința lui Dumnezeu și prin mâna Lui. Dumnezeu a auzit strigătul de durere al fiilor lui Israel înrobiți și a hotărât să-i ajute să devină oameni liberi. Cartea Șemot (Exodul, sau Ieșirea), cea de a doua carte din Tora (Pentateuc) povestește despre acest lucru. Tot fiii lui Israel au ieșit din Egipt ; niciunul dintre ei nu a rămas acolo. Moșe a fost ales de Dumnezeu să conducă poporul spre libertate. 

Ce reprezintă sărbătoarea de Pesah?

Mi-am pus această întrebare în repetate rânduri, atât în apropierea ei, cât și cu alte ocazii. Unii comentatori au afirmat că este cea mai mare sărbătoare a poporului evreu. Acest lucru l-am învățat în copilărie, la Galați. Ulterior am învățat să paralelizez sărbătoarea de Pesah cu alte două sărbători, Sucot și Șavuot. Rugăciunile recitate în aceste trei sărbători erau foarte asemănătoare, cu mici diferențe între ele. În toate aceste trei sărbători, în perioada celui de al doilea Templu de la Ierusalim exista obligația venirii la Templu și a aducerii jertfelor speciale de către toți fiii lui Israel : acesta era pelerinajul evreiesc. Fostul Șef-Rabin dr. Moses Rosen obișnuia să spună că fiecare dintre aceste trei sărbători simbolizează o formă de eliberare pentru poporul evreu : Pesah – eliberarea națională, Șavuot – eliberarea spirituală, iar Sucot – eliberarea socială.

Pesah aniversează ieșirea fiilor lui Israel ”din Egipt, din casa robiei”. Ieșirea din Egipt a avut loc prin voința lui Dumnezeu și prin mâna Lui. Dumnezeu a auzit strigătul de durere al fiilor lui Israel înrobiți și a hotărât să-i ajute să devină oameni liberi. Cartea Șemot (Exodul, sau Ieșirea), cea de a doua carte din Tora (Pentateuc) povestește despre acest lucru. Tot fiii lui Israel au ieșit din Egipt ; niciunul dintre ei nu a rămas acolo. Moșe a fost ales de Dumnezeu să conducă poporul spre libertate, în această străduință fiind secondat de fratele lui, Aharon, devenit Cohen, primul slujitor al lui Dumnezeu. Moșe a rămas cel mai mare profet al poporului lui Israel, singurul ”care L-a văzut pe Dumnezeu față în față”. Amintirea ieșirii din Egipt, a eliberării naționale s-a păstrat în memoria colectivă.

 

Ajunul de Pesah

Seara de ajun de Pesah, cu masa de Seder (în afara Ereț-Israelului: cele două seri de ajun de Pesah, din cauza imposibilității stabilirii exacte a datei și orei începerii sărbătorii) reprezintă (și a reprezentat în ultimele două mii de ani) una dintre cele mai mari sărbători de familie ale poporului evreu. Întreaga familie se adună în jurul mesei, toți laolaltă ascută citirea Hagadei, povestea ieșirii lui Israel din Egipt. Toată familia, cu cei patru fii ai ei : Înțeleptul credincios, Necredinciosul, Necunoscătorul naiv, precum și Cel care nici măcar nu știe să întrebe. Acești patru frați reprezintă cele patru grupuri ale fiilor popoprului evreu până astăzi. Hagada povestește despre câțiva învățați în Tora, din perioada Talmudului, care au vorbit de seara până dimineaţa despre sărbătoarea de Pesah și semnificația ei și tot nu au reușit să termine de povestit despre toate minunile făcute de Dumnezeu. În cele din urmă, învățăceii lor au venit să-i cheme la rugăciunea de dimineață.

Conform tradiției, fiecare evreu și evreică trebuie să spună cuvintele ”Pesah, Mața, Maror” în seara de Seder. ”Seder” înseamnă ordine, masa din seara de ajun de Pesah fiind pregătită după o anumită ordine. Pesah, de la verbul ebraic ”pasoah” (=a sări peste), deorece Dumnezeu a cerut îngerului morții să sară peste ușile fiilor lui Israel atunci când l-a trimis să ucidă pe primii născuți ai egiptenilor în cadrul celei de a zecea plăgi, ultima plagă cu care au fost loviți aceștia. Mața (=azimă), în amintirea aluatului nedospit cu care au ieșit fiii lui Israel din Egipt în noaptea ieșirii, aluatul nemaiavând timp să dospească, fiii lui Israel fiind alungați de faraon după plaga uciderii primilor născuți și trebuind să plece imediat ; în amintirea acestui fapt este interzis consumul de ”hameț” (=pâine dospită și alte produse dospite din cereale) în zilele de  Pesah, fiind obligatoriu consumul de azimă, adică pâine nedospită. Maror (=rădăcină amară, de obicei hrean) în amintirea vieții amare pe care au dus-o fiii lui Israel în Egipt, care s-a încheiat prin ieșirea lor din această țară. Ieșirea a avut loc la decizia lui Dumnezeu, care a afirmat că a organizat-o ”nu prin intermediul unui înger”, ci în mod direct de El Însuși.

Dar bucuria maximală a eliberării este atinsă numai în prima zi : numai în seara de ajun a acestei zile și în această zi sunt citiți Psalmii de laudă (=Halel) în mod integral. În celelalte zile este citită numai o parte a acestei rugăciuni. Din ce cauză ? Aici apare elementul moral. Fiii lui Israel s-au bucurat de moartea oştii egiptenilor, condusă de faraon, înecați în apa mării la decizia lui Dumnezeu, aceștia venind după ei pentru a-i readuce în robie. Dar Dumnezu, deși salvase pe fiii lui Israel, s-a supărat pe ei: fiilor lui Israel le era interzis să se bucure de moartea unor ființe omenești, chiar dacă aceștia erau dușmanii lor. Unii comentatori au pus în legătură acest lucru cu doliul care începe în cea de a doua zi de Pesah, odată cu numărătoarea Omerului.

 

Denumire şi durată

Sărbătoarea de Pesah are patru denumiri: Pesah; Hag HaHerut; Hag HaMațot; Hag HaAviv. Comentatori și istorici ai iudaismului au interpretat acest lucru ca fiind indicația existenței a patru sărbători reunite. ”Pesah” este aniversarea ieșirii din Egipt, după cea de a zecea plagă. ”Hag HaHerut” (=Sărbătoarea Libertății) indică libertatea, nu numai eliberarea în sine. Trebuie să menționăm că sărbătoarea durează șapte zile, dar numai prima zi (în afara Ereț-Israelului primele două zile) și ultima zi (căreia, în afara Ereț Israelului i se adaugă o zi suplimentară) sunt zile de sărbătoare. Zilele din mijloc sunt zile de semi-sărbătoare, Hol HaMoed,  în care sunt aplicate normele halahice alimentare privind sărbătoarea de Pesah (respectiv interdicția consumului de Hameț și obligația consumului de azime), precum și norme halahice privitoare la recitarea unor rugăciuni speciale. Dar din ce cauză șapte zile (în afara Ereț-Israelului opt zile)? Răspunsul unor comentatori și ale unor istorici ai iudaismului este că prima zi (sau primele două zile) reprezintă sărbătoarea de Pesah, iar celelalte zile reprezintă Sărbăroarea Azimelor (Hag HaMațot).

Tot la fel, unii istorici ai iudaismului vorbesc despre Hag HaAviv (Sărbătoarea Primăverii), deoarece Pesah este considerat începutul primăverii. Prima zi a sărbătorii, 15 Nisan, este la jumătatea lunii Nisan, considerată luna muncilor agricole de primăvară în vechiul regat al Israelului și Iudeei. În Tora, luna Nisan este numită prima lună a anului.

 

Semnificaţii laice

Sărbătoarea de Pesah a cunoscut și numeroase interpretări ”laice”. Ea a fost preluată de mișcarea sionistă. Din ce cauză? Răspunsul este: datorită ideii care stă la baza ei, precum și datorită conținutului său. Unul dintre primii sioniști, doctorul Karpel (Nathan Pethachya) Lippe din Iași afirma la sfârșitul secolului al XIX-lea că perioada egipteană din istoria evreiască ar fi asemănătoare cu alte perioade care i-au urmat: integrare, asimilism, excludere, renaștere națională, eliberare. Deci, ideea naționalismului evreiesc ar fi apărut de atunci. În romanul ”Alteneuland – Țară Veche, Țară Nouă”, Theodor (Beniamin Zeev) Herzl a vorbit despre sărbătoarea de Pesah în Ereț-Israelul visat de el, la masa de Seder fiind invitați și lideri creștini, precum preotul catolic și preotul ortodox. Deci, ideea prieteniei între evrei și creștini, a unirii între toți în fața unui Singur Dumnezeu, ideea unui stat binațional bazat pe principiile morale ale iudaismului. Ulterior, în România în primii ani de după cel de al doilea război mondial, Avraham Leib Zissu punea în primul plan ideea ”alialei”, a imigrării în Ereț-Israel, pe baza amintirii ieșirii din Egipt: deci, eliberarea, explicată cu ajutorul ideii altei eliberări. Este vorba de articolul său, ”Gânduri de  Pesah”, al cărui titlu l-am preluat în articolul de față. Greutățile integrării în Statul Israel în anii 50-80 ai secolului al XX-lea au fost prezentate de unii politicieni și ziariști paralelizate cu cele suferite de fiii lui Israel după ieșirea din Egipt, în timpul peregrinării lor prin pustiu, timp de 40 de ani.

Unii istorici au afirmat că evenimentele povestite în Tora, referitoare la ieșirea fiilor dui Israel din Egipt, nu ar fi avut loc, deoarece  nu sunt menționate în alte izvoare, în afara Bibliei Ebraice. Alți istorici afirmă că anumite aluzii ar apărea totuși în unele izvoare neevreiești, dar că ar fi vorba de aspecte, nu de o ieșire generală a neamului lui Israel din Egipt. Oricum,  nimeni un respinge ideea prezenței lor acolo, făcând legătura cu prezența nemului hiksoșilor în această țară, precum și cu schimbarea dinastiilor de faraoni și alungarea hiksoșilor. Există și o inscripție scrisă cu alfabetul sinaitic, precursor al alfabetului ebraic, scrisă în Sinai, semnată de cineva pe nume Hatșepsut-Moș (=Copilul reginei Hatșepsut), interpretată de unii epigrafiști ca provenind de la un personaj în legătură cu regina Nefertiti, pe care o consideră fiica faraonului, iar respectivul ar putea fi Moșe, copilul salvat de ea; există însă un decalaj cronologic. Îmi amintesc de o convorbire cu profesorul Israel Finkelstein, de la departamentul de arheologie al Universității din Tel Aviv, transmisă la postul de radio ”Kol Israel” din Ierusalim acum câțiva ani. Profesorul Finkelstein respingea ideea realității exacte a ieșirii din Egipt a întregului neam al lui Israel, dar accepta posibilitatea plecării unui grup de lucrători străini evrei, care se săturaseră de condițiile grele de lucru existente în acea țară și deciseseră să se întoarcă acasă. La sfârșitul convorbirii, intervievatorul l-a întrebat pe profesor dacă, în acest caz va sărbători seara de Seder. Răspunsul acestuia a fost că, da, împreună cu familia, la fel ca tot poporul evreu.

 

Deci, indiferent de concepția fiecăruia dintre noi, trebuie să vedem sărbătoarea de Pesah ca pe un simbol. Fie că suntem dispuși să credem toate afirmațiile din Tora și din Hagada de Pesah, fie că nu am fi dispuși să acceptăm  această realitate, sărbătoarea este și rămâne în tradiția noastră. Îmi aduc aminte că, în copilărie, vorbind cu un prieten mai în etate, i-am spus că pentru generația noastră este mai important a ne aminti de Auschwitz. Răspunsul lui prompt (pe care îl accept în prezent întru totul) a fost că fără Pesah ar fi fost multe Auschwitzuri, respectiv că fără tradiție poporul evreu ar fi dispărut demult. Dar Pesah, cu tradiția lui, l-a reunit, l-a făcut să se mențină. ”De două mii de ani”, a spus marele scriitor Mihail Sebastian. Poate chiar de circa 3000 de ani, putem adăuga. ”Pesahul și cu Iom Kipur  /  Mi-aminteau că sunt evreu”, scria Sadi Rudeanu într-o cronică rimată apărută în Israel în limba română în urmă cu circa 30 de ani. Pentru a ne putea menține, să păstrăm sărbătorile noastre, folclorul nostru, cultura noastră și să le povestim și altora. Să iubim pe alții pentru a fi iubiți și noi, să păstrăm morala tradițională iudaică.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *