Valentin Ghiţă: CLASE FORMATE pe BAZĂ de EŞEC… (I)

Intri în clasă, dar elevii nu te bagă în seamă. Parcă nici nu ai fi acolo. Strigă, se ceartă între ei, se joacă pe telefon. Văzând că nu eşti băgat în seamă, îţi sare ţandăra, urli la ei, îi jigneşti şi efectele nu întârzie să apară. Linişte deplină, dar nu pentru multă vreme. Cu chiu, cu vai trec cele 35 de minute pe care, le-ai petrecut, efectiv în clasă. Te duci în cancelarie şi schimbi cu colegii impresii privitoare la avea clasă iar epitetele depreciative la adresa clasei cu pricina nu întârzie să apară.

Preambul: Undeva, la o unitate şcolară, în anul şcolar 2001-2002. Eşti cadru didactic nou în şcoală. Ajungi la şcoală şi te gândeşti cu groază că ai oră cu o clasă de-a şasea. Se sună de intrare, dar tragi timpul cât poţi de mult. Într-un final, total dezinteresat, te duci la oră, aşteptând soneria de ieşire. Intri în clasă, dar elevii nu te bagă în seamă. Parcă nici nu ai fi acolo. Strigă, se ceartă între ei, se joacă pe telefon. Văzând că nu eşti băgat în seamă, îţi sare ţandăra, urli la ei, îi jigneşti şi efectele nu întârzie să apară. Linişte deplină, dar nu pentru multă vreme. Cu chiu, cu vai trec cele 35 de minute pe care le-ai petrecut, efectiv în clasă. Te duci în cancelarie şi schimbi cu colegii impresii privitoare la acea clasă şi astfel se fac auzite şi epitetele depreciative la adresa clasei cu pricina.

Trec trei ani. O parte din elevii zvăpăiaţi îi ai la liceu, dar nu îi recunoşti. Atât de respectuoşi sunt. Trec alţi 4 ani şi te întâlneşti cu alţi elevi din acea clasă care, timp de 3 ani, ţi-a scos peri albi. Aceeaşi poveste; foştii elevi  deveniţi, între timp, studenţi la facultăţi bine cotate, dau dovadă de un respect la care, în urmă cu 7 ani, nici nu ai fi îndrăznit să visezi.

Conştientizezi, atunci, că acea clasă era una dintre cele care s-au alcătuit pe bază de eşec, elevii neavând, de fapt, nicio vină că au ajuns acolo. În continuare am să încerc să detaliez ce înţeleg prin sintagma „clasă pe bază de eşec” şi, sper, ca în final să înţelegem al cui eşec au fost ele

 

Cum se formează? Sintagma „clasă formată pe bază de eşec” implică existenţa a două elemente determinante:

1.   examenul de admitere (care, în acest caz, este mai degrabă unul de departajare)

2.   obligativitatea continuării studiilor, indiferent de rezultatul departajării

 

Ce înseamnă asta? Că elevul în cauză, deşi nu a reuşit acolo unde ar fi vrut să-şi continue studiile, este obligat să le urmeze undeva, alături de cei care se găsesc într-o situaţie similară. Situaţia pe care o am în vedere în acest articol şi care – de altfel, este cea mai pregnantă şi încă mai este de actualitate în unele şcoli – este aceea în care unitatea şcolară are clasele I-VIII sau I-XII, iar testul de susţine la sfârşitul clasei a patra, la limba engleză. Astfel, un număr de elevi, de regulă 25 sau 50, formează clasa sau clasele de „intensiv”, iar celelalte alcătuiesc clasele „obişnuite”. Termenul „obişnuit”, dacă e utilizat, apare, doar pe site-urile acelor unităţi şcolare care organizează astfel de teste pentru a face deosebirea între clasele cu regim obişnuit şi cele cu regim intensiv. Altfel, colectivele respective de elevi sunt caracterizate, nu de puţine ori ca „clase de rămăşiţe”, „clase de resturi”, „clase groaznice” sau, pur şi simplu, „clase foarte slabe”.

Efectele: Ce se întâmplă de fapt? Copiii dau testul. Fiind un număr de locuri mult mai mic decât cel al elevilor care se prezintă, vor exista destui elevi care nu vor reuşi în „clasa” sau „clasele de intensiv”. Până aici, aparent, nu este nimic grav. Ba mai mult, orice clasă de intensiv „dă bine” în ochii opiniei publice şi, astfel, şcoala sau liceul respectiv, va fi mai căutat. Se întâmplă, însă, 3 lucruri.

1.   Munca învăţătoarelor privitoare la închegarea colectivelor este zădărnicită. Excepţie fac acele clase care au studiat altă limbă străină decât cea la care se susţine testul. Acelea îşi păstrează, aproximativ, aceeaşi componenţă, motiv pentru care sunt caracterizate drept „clase compacte”

2.   Elevii reuşiţi vor fi, nu de puţine ori, supraapreciaţi. Profesorii vor considera acele clase ca fiind „bune” sau chiar „foarte bune” şi, deseori, îi vor tămâia pe copii. Efectul acestei atitudini este, aparent, benefic în primii doi ani de gimnaziu. În clasa a şaptea, însă, din cauza transformărilor biologice, elevii au tendinţa să devină mai indisciplinaţi. La aceasta se adaugă îngâmfarea rezultată din atitudinea profesorilor, iar situaţia poate, efectiv, să scape de sub control. A fost un caz în care diriginta unei astfel de clase – considerată cea mai bună pe nivel – a pus problema sistării „Cornului şi laptelui” deoarece alimentele au devenit „muniţie” pentru răfuielile ale colegilor. De asemenea, nu este deloc o regulă că un elev care a trecut testul de engleză este la fel de bun la toate materiile, însă prejudecata privind faptul că o clasă de intensiv este o clasă bună este atât de mare încât, frecvent, acest aspect nu e remarcat sau, dacă e observat, nu e recunoscut.

3.   Cei care au ratat testul şi cei care nu s-au prezentat sunt, din start, etichetaţi de profesori ca fiind slabi, iar ostilitatea lor determină o reacţie, pe măsură, a elevilor. Se ajunge ca, la câteva săptămâni, copiii acelor clase să fie caracterizaţi ca fiind „groaznici”, „cretini”, „idioţi” şi, mai grav, unele ore aproape că nu se mai pot ţine. În situaţia în care un elev din promoţia anterioară a rămas repetent, acesta va fi repartizat în astfel de clase chiar dacă el era într-o clasă de intensiv, fapt ce contribuie, în plus, la deteriorarea colectivului. Desigur, au fost clase formate pe bază de eşec care au avut un comportament rezonabil, dar asta a presupus o dăruire şi un tact din partea dirigintelor care, din păcate, nu sunt întâlnite prea des.

 

Aşa cum am spus la începutul articolului, testul de departajare mai e prezent doar la unele şcoli. Majoritatea au renunţat în perioada anilor 2008-2010 astfel încât, în prezent, clasele sunt „compacte”. Adică, din punctul de vedere al colectivelor de elevi, acestea sunt aşa cum erau cele de franceză, germană sau italiană avansaţi. Efectele au dispărut? Nu în totalitate. În general, un diriginte care a avut clase selectate face faţă mai greu decât cel care a avut clase formate pe bază de eşec, dar nu e o regulă. Există cel puţin un caz în care o dirigintă, după ce a avut două promoţii “rebutate”, a preluat o clasă normală care, însă, a devenit atât de ostilă încât majoritatea profesorilor simţeau un anume disconfort deşi au existat – pe nivelul respectiv – clase mult mai indisciplinate decât cea la care mă refer. În concluzie:

·       Existenţa oricărui examen de departajare în cadrul ciclului curricular de dezvoltare (clasele III-VI) strică munca privitoare la închegarea colectivului clasei pe care au desfăşurat-o învăţătoarele

·       Elevilor selectaţi li se insuflă ideea că sunt „buni” şi chiar „de elită”; efectul; posibila îngâmfare a elevilor începând cu clasa a şaptea

·       Elevilor care nu au trecut testul li se insuflă, deseori, că sunt rebuturi iar introducerea repetenţilor în clasele respective nu face altceva decât să sporească problemele

·       Deşi, în marea majoritate a cazurilor, testele respective s-au desfiinţat, problemele persistă deoarece unele diriginte se raportează, vrând-nevrând, la promoţiile anterioare, care au susţinut testul

(va urma)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *