YOHANAN VASS: UNCHIUL MEU GYÖRGY KOVÁCS – ACTORUL şi OMUL

Dezső Kohn era fratele bunicii mele Hermina Kohn. Amândoi locuiau în vecini, pe strada Regele Ferdinand, din Cluj. Dezső era proprietarul unui mic hotel, iar bunica şi bunicul, aveau un magazin de textile. Fiul lui Dezső avea să devină unul dintre cei mai importanţi actori ai scenelor clujene şi târgu-mureşene şi al filmului românesc din perioada postbelică, sub numele de György Kovács.

Moto: Trăim”copia standard” a vieţii noastre

Dezső Kohn era fratele bunicii mele Hermina Kohn. Amândoi locuiau în vecini, pe strada Regele Ferdinand, din Cluj. Dezső era proprietarul unui mic hotel, iar bunica şi bunicul, aveau un magazin de textile. Fiul lui Dezső avea să devină unul dintre cei mai importanţi actori ai scenelor clujene şi târgu-mureşene şi al filmului românesc din perioada postbelică, sub numele de György Kovács.

Gyuri (diminutivul lui György) s-a născut în februarie 1910 a crescut în preajma verişoarelor sale – mama mea şi surorile ei – cunoscute în Cluj drept „surorile Szabó”. Legătura lor a continuat pe tot parcursul vieţii până la moartea sa, din toamna lui 1977.

Gyuri bácsi – cum îl numeam eu –  şi-a manifestat de tânăr atracţia pentru scenă, deţi părinţii ar fi vrut să devină medic. „După cinci ani în care m-am ocupat de tot felul de lucruri, am sărit în apă şi am încercat să înot” – avea să povestească el mai târziu, referindu-se la debutul său clujean, din 1933, în rolul principal din „Pui de vultur”, de E. Rostand, începutul unei cariere de patru decenii şi peste 150 de roluri de teatru şi film

În timpul celui de al doilea război mondial , din cauza legilor rasiale i se interzisese să apară pe scena teatrului maghiar din Cluj. Împreună cu Mihály Fekete şi Sándor Forgács a înfiinţat un teatru evreiesc în localul Clubului Feroviarilor. Dar n-a putut juca prea mult, pentru că primit chemarea în detaşamentul de muncă al armatei ungare, trebuind să se prezinte la „cazarma evreilor” din Baia Mare. După revenirea din detaşamentul de muncă a avut norocul de al fi inclus în „Grupul Kasztner”, scăpând de deportarea la Auschwitz şi salvându-şi viaţa. Probabil că această turnură  vieţii sale i s-a datorat şi intervenţiei socrului său Bernath Kahana, directorul ziarului Brassói Lapok.

coperta discului cu poezii recitate de György Kovács

După război, aflat încă în Elveţia – destinaţia celor din Grupul Kasztner – la Hotelul Schuller din Lucerna, unde lucra, a sosit o telegramă de la Cluj. Expeditorul era baronul János Kemény – fost director al Teatrului Maghiar din Cluj (1941-1944), care în anii prigoanei ajutase material şi moral actorii evrei daţi afară din teatru – care-l rechema în ţara natală pentru a-şi relua activitatea actoricească. Această telegramă, datată 7. 11. 1946, este considerată şi actul de naştere al Teatrului Secuiesc din Târgu Mureş, György Kovács numărându-se printre membrii fondatori ai acestei instituţii.

Am fost fascinat de personalitatea lui Gyuri bácsi încă din anii de şcoală. Mi-a rămas neştearsă amintirea ţinutei sale elegante, vocii de neimitat, zâmbetului şi umorului său sarcastic. Deseori, după încheierea spectacolelor de la Cluj trecea prin locuinţa noastră, de pe strada Şincai. Se adunau acolo şi alţi actori, muzicieni, artişti plastici printre care se remarca şi figura jovială a doctorului Wilhelm Traub, eminent cardiolog, un mecena al artiştilor şi prieten al lui György Kovács. Copil fiind, mă culcau în camera de alături şi auzind discuţiile din vecini băteam înciudat în perete, strigând „Linişte!”.

Într-o vară am fost în vizită în casa lui Gyuri bácsi, de la Târgu Mureş, o locuinţă impunătoare, îmbibată de cultură, de pe strada Köteles Sámuel. Erau acolo sute de cărţi, discuri, tablouri ale maeştrilor români şi maghiari. Pe mine mă interesau mai ales vechile albume cu poze din rolurile jucate de Gyuri la Cluj, Târgu Mureş, Budapesta sau în filmele româneşti în care a apărut începând din 1956. Înainte de plecare mi-a dat şi o poză cu dedicaţie: „Cu dragoste – Gyuri”. Până astăzi păstrez cu sfinţenie această fotografie în camera mea de lucru de la Ierusalim. La Târgu Mureş mergeam la scăldat cu fiul lui György Kovács, Miky, astăzi cunoscut internist şi cardiolog.

Gyuri bácsi era un povestitor extraordinar. Ţin minte că ne-a relatat despre vizita sa la Tirana, fiind trimis în capitala Albaniei în calitate de membru în Comitetul Naţional pentru Apărarea Păcii. Cel mai mult l-a şocat faptul că nici „centrul – centrului” Tiranei nu era asfaltat ci doar „ţărână” şi că aşa ceva nu văzuse în nicio capitală şi vizitase destul de multe la viaţa sa…

György Kovács jucase şi în multe filme româneşti de referinţă regizate de Liviu Ciulei, René Claire, Iulian Mihu, Sergiu Nicolaescu. Unul dintre rolurile sale emblematice a fost generalul din Pădurea Spânzuraţilor (r. Liviu Ciulei), film distins la Cannes în 1966. A jucat alături de Victor Rebenciuc şi Ana Széles (care i-a fost studentă la Institutul de teatru de la Târgu Mureş)

Ultima oară l-am întâlnit în septembrie 1977 – cu două luni înainte de a se stinge din viaţă. Mi-a dăruit un disc cu înregistrări ale poezii recitate în limba maghiară din poeţi maghiari şi români, sub genericul A kor falára (Pe zidul timpului). Pe disc scrisese următoarea dedicaţie: „Pentru János, drukkerul [fan] meu, cu dragoste de părinte şi frate”.

Curând, într-o zi mohorâtă de sfârşit de toamnă clujeană aveam să aflu că omul pe care l-am iubit şi admirat atât de mult se stinsese din viaţă. Moartea l-a secerat la Hotelul Continental din Cluj. Venise să regizeze piesa Henric al IV-lea de Pirandello.

După moartea sa am păstrat legătura cu soţia sa Kati, şi astăzi păstrez relaţiile cu fiul lor Miky Kovács.

Închei aceste amintiri cu câteva rânduri pe care György Kovás le-a trimis mamei mele – verişoara sa – la sfârşitul războiului, în 1945:

Trebuie să ducem mai departe moştenirea trecutului şi să aruncăm sămânţa noilor arbori în pământul cel nou, chiar dacă florile căzute şi moarte nu ne mai pot însoţi…

One Comment

  • Dorin commented on September 8, 2018 Reply

    A fost un mare actor, pe care l-am admirat foarte mult! Din păcate, a trăit prea puţin pentru câte ar mai fi putut face. Să ne bucurăm însă pentru filmele în care a jucat şi în care îl mai putem vedea şi aprecia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *