Monografia ”Evreii din Hârlău: istoria unei comunități”, scrisă de profesorul universitar Carol Iancu și publicată de Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași în colecția ”Historica – Dagesh” cu o prefață a profesorului universitar Alexandru Florin Platon depășește alte monografii locale atât prin profunzimea cercetării și publicarea unui număr mare de documente care însoțesc studiul monografic, cât și prin metodologia folosită de autor. Scrisă la nivel academic, dar într-un stil literar, de cronicar sfătos și prezentator umoristic al vieții din trecut, cartea este o reconstituire istorică adresată atât specialiștilor, cât și publicului larg.
Asupra cărții: Carol Iancu, Evreii din Hârlău: istoria unei comunități. Cuvânt înainte de Alexandru-Florin Platon. Iași: Editura Universității
”Al. I. Cuza”, 2013. 400 pagini.
Ce reprezintă un studiu de istorie evreiască locală? Mi-am pus această întrebare în repetate rânduri, atunci când citeam o carte istorică sau nostalgică, ori o culegere de articole de valoare inegală, scrise asupra unor aspecte de istorie a unei comunități evreiești dintr-o localitate anumită sau dintr-o regiune geografică oarecare. Desigur, în privința evoluției (precum și prezentării) istoriei evreiești locale, există diferențe de la o țară la alta, deși există și numeroase asemănări în privința diferitelor aspecte socio-culturale, religioase, organizatorice, ale participării evreilor la viața economică și a statutului lor juridic – între comunități din diferite regiuni și țări, comunități aflate în aceleași complexe cultural-lingvistice, ca urmare a unei poziții, a unei mentalități și a unei dezvoltări asemănătoare. Specificul evoluției istorice se observă și în privința modului de scriere a istoriei comunității evreiești respective.
În urmă cu circa 25 de ani, în anul 1989, într-o scrisoare personală către subsemnatul, regretatul istoric profesorul Ițic Șvarț-Kara și-a exprimat regretul că cercetarea istoriei locale a comunităților evreiești din Polonia și Lituania și scrierea ei (în limbile ebraică și idiș) depășește cu mult nivelul cercetării și scrierii istoriei locale a comunităților evreiești din România. Motivul era triplu. Primul element era bariera lingvistică: majoritatea autorilor monografiilor istorice evreiești referitoare la obștile evreiești din Polonia și Lituania erau buni cunoscători ai limbilor ebraică și idiș, primiseră o educație evreiască solidă și scriau în aceste limbi. Cel de al doilea element era faptul că monografiile asupra istoriei evreiești locale din orașele Poloniei și Lituaniei se adresau nu numai originarilor din localitatea sau regiunea respectivă, ci și cercetătorilor istoriei evreiești est-europene, indiferent de proveniența acestora, ceea ce impunea autorilor o cercetare atentă a izvoarelor istorice scrise și orale, precum și o analiză atentă a aspectelor iudaice, precum viața comunitară, istoria și arta sinagogală, genealogia rabinică, presa locală, prezentarea diferitelor personalități locale. Cel de al treilea element era faptul că puținele monografii locale referitoare la trecutul unor comunități evreiești din România apărute până atunci erau bazate în special pe amintiri personale sau pe tradiții de familie ale autorilor, unii dintre ei (bineînțeles, cu unele excepții) având o cultură generală serioasă, dar fiind lipsiți de educație iudaică tradițională – , sau pe unele povestiri cu tendințe apologetico-polemice (adeseori depășite), ori pe puținele informații documentare existente în Israel, unele publicate în ziarele contemporane. Arhivele din România erau încă închise în mod parțial, instituțiile academice nu erau interesate în acest domeniu, lipseau fondurile de cercetare pentru acest gen de ”microistorie”, importanța acestui domeniu nefiind sesizată în chip suficient nici în Israel, nici în România. În ultimii 25 de ani orientarea față de acest gen de cercetare istorică s-a schimbat. Au apărut și volume istorice de nivel științific pe această temă, unele bazate pe teze de doctorat ale autorilor, altele pe programe de cercetare îndelungată, individuale sau chiar colective. Deși majoritatea acestor lucrări continuă să apară în limba română, ele nu se adresează numai originarilor din localitatea respectivă (deși această categorie de cititori și uneori de colaboratori posibili nu poate fi neglijată), ci și istoricilor profesioniști. Este o cale de mijloc, reunindu-se elemente de caracter popular cu elemente de caracter științific. Monografia ”Evreii din Hârlău: istoria unei comunități”, scrisă de profesorul universitar Carol Iancu și publicată de Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași în colecția ”Historica – Dagesh” cu o prefață a profesorului universitar Alexandru Florin Platon are un asemenea caracter. Mai mult decât atât, putem menționa că această lucrare depășește alte monografii locale atât prin profunzimea cercetării și publicarea unui număr mare de documente care însoțesc studiul monografic, cât și prin metodologia folosită de autor. Scrisă la nivel academic, dar într-un stil literar, de cronicar sfătos și prezentator umoristic al vieții din trecut, cartea este o reconstituire istorică adresată atât specialiștilor, cât și publicului larg.
Care sunt principalele aspecte care fac această lucrare diferită de altele, unele chiar cu dublu caracter, atât popular, cât și academic? Primul este faptul că lucrarea nu este o simplă prezentare a unei comunități locale, ci o analiză profundă a ei. Aici ne putem referi la aspectul metodologic. Autorul prezintă diferite aspecte istorice, pe care le analizează atent, introducând însă unele documente, precum și fragmente din amintiri ale unor foști localnici în textul lucrării, fără a păcătui prin îngreuierea stilului, în afară de documentele prezente în anexă. Cel de al doilea aspect este reunirea între elementul tematic și elementul cronologic în prezentarea istoriei locale, păstrându-se proporția reală între subiecte, fără nici o tendință apologetică sau actualizatoare. Cel de al treilea aspect este integrarea istoriei locale în istoria generală a a evreilor din România și în istoria generală a României, subliniindu-se care este influența generalului asupra particularismului local, precum și care sunt elementele specifice locale, uneori diferite de cele generale. Din punct de vedere sociologic este vorba despre raportul între majoritate și minoritate, precum și între minoritatea mare a evreimii române și minoritatea mică din cadrul acestei minorități mari, evreimea locală. În privința raportului între general și particular, lucrarea se referă și la poziția unei localități (recte orășelul Hârlău) în cadrul general al istoriei României. Cartea este interesantă nu numai pentru cunoașterea istoriei obștei evreiești din orășelul Hârlău, ci și a istoriei generale a orășelului însăși. De asemenea, pentru cunoașterea istoriei evreilor din România în diferitele ei aspecte generale, mergând de la general la particular și invers, de la particular la general. În acest sens, putem cita câteva rânduri din prezentarea care apare pe coperta a patra a cărții: ”Hârlăul, străveche vatră de cultură și spiritualitate românească, a fost timp de peste 250 de ani și leagănul unei importante comunități evreiești. Scrierea istoriei acesteia a însemnat pentru profesorul Carol Iancu o datorie a memoriei, dar și o necesitate științifică… Volumul… relatează destinul unui grup minoritar care a reprezentat la sfârșitul secolului al XIX-lea peste 50 % din populația localității… Autorul a reușit să creeze o bancă de date privind aspectele demografice și onomastice, un veritabil memorial care salvează de la uitare peste patru mii de nume”.
Menționăm și faptul că autorul, deși născut și crescut la Hârlău și dedicându-și cartea memoriei părinților săi și a unui prieten din copilărie – și deși în afară de a fi istoric este și poet – reușește să separe nostalgia de localnic de cercetarea istorică ”la rece”. Deși povestește și propria lui biografie, numind introducerea cu titlul ”Ce datorez părinților și școlii din Hârlău”, el nu face apologia târgului său, ci separă capitolele istorice de capitolele nostalgice cu multă grijă și atenție. Una dintre anexe, ”Colind evreiesc de la Hârlău (varianta anului 2011)” , scrisă de autor în versuri și semnată cu pseudonimul său literar Tristan Janco, precum și altă anexă, amintirile unui inginer fost hârlăoan locuitor al Israelului sunt separate de alte anexe, reprezentând documente în copie sau în facsimil, ilustrații, o bibliografie bogată cuprinzând atât izvoare cât și lucrări secundare, o listă de personalități cunoscute în România și în Israel născute la Hârlău sau provenite din acest oraș, precum și un indice de nume și un indice geografic: autorul are grijă de dublul aspect, al separării între elementul popular și elementul academic, al îmbinării atente între ele.
Partea de cercetare istorică a obștei evreiești din Hârlău include 13 capitole: Începuturile comunității; Evoluția comunității în secolul al XIX-lea; Aspecte demografice și onomastice (1876-1908); Școala israelito-română; Comunitatea la începutul secolului XX; Primul război mondial; Comunitatea între cele două războaie mondiale: aspecte religioase, politice și culturale; Comunitatea între cele două războaie mondiale: activitățile economice; Mișcarea sionistă; Al doilea război mondial: antisemitism de stat și teroare legionară; Al doilea război mondial ; evitarea evacuării la Botoșani, deportări în Transnistria, munca forțată la Hârlău și în detașamente exterioare; Noua stăpânire comunistă: declinul comunității; Epilog – memoria comunității: întâlnirile de la Tel Aviv (1984) și Petah Ticva (2012), simpozionul de la Hârlău (2011). Între paginile destinate fiecărui capitol este păstrată o proporție atentă, evitându-se extinderea exagerată a unui capitol față de celelalte: nu există aspecte istorice mai importante față de altele considerate mai puțin importante în funcție de interesele momentului sau de orientarea celui care scrie lucrarea: autorul păstrează o obiectivitate strictă. Autorul subliniază și aspecte ”privilegiate” ale vieții evreilor din Hârlău, datorate poziției geografice a orășelului, care a contribuit la dezvoltarea lui economică, precum și la legătura evreilor locali cu admorii hasidici de la Pașcani și Ștefănești, ceea ce a întărit hasidismul local. De asemenea, el subliniază refuzul primarului de a evacua evreii locali la Botoșani, deoarece acest lucru ar fi dus la prăbușirea economică a orășelului, dar și datorită respectului aceluiași primar față de locuitorii evrei ai orașului său, ca și opoziției lui față de măsurile antisemite guvernamentale. ”Între 1742, data primei mențiuni a existenței unei comunități evreiești stabile la Hârlău, și 2011, când s-a organizat simpozionul <<Evreii din zona Hârlău: istorie, economie, cultură>>, s-au scurs 269 de ani. O lungă perioadă în care evreii din Hârlău au știut să-și mențină o identitate specifică, integrându-se treptat și marcând evoluția acestei localități. Menținerea acestei identități a fost determinată de existența comunității și a instituțiilor sale”. Aceasta este una dintre concluziile autorului (pagina 211). Alte concluzii se referă la introducerea obștii evreiești din Hârlău în cadrul general al evreimii române nord-moldovene și est-europene în general: ”Dacă emanciparea a pus capăt modelului comunității medievale, comunitatea ca atare nu a dispărut, intrarea în modernitate i-a impus căutarea și găsirea unor noi forme de existență… Dintre structurile comunitare care se găsesc pretutindeni… în diferitele regiuni ale idișland-ului, sinagoga și rabinatul au satisfăcut necesitățile religioase ale membrilor comunității. Nu trebuie deci să ne mire existența a șase sinagogi pentru o popuație mozaică de două mii de suflete între cele două războaie mondiale… numeroasele școli de talmudtora, confreria sacră (hevrakadișa), fabrica de azime, bata rituală (micva), abatorul de păsări sau standul special pentru vite la abatorul comunal. Comunitatea susținea multiple alte instituții și organizații: Școala Israelito-Română ”Cultura”, grădinița de copii, Asociația Culturală a Femeilor Evreice (A.C.F.E.), un azil de bătrâni, asociații caritative, culturale, sportive… Punând în evidență destinul particular al evreilor hârlăuani, prezenta lucrare are menirea să arunce o lumină vie și asupra vieții altor comunități evreiești din nordul Moldovei, care au cunoscut aceleași instituții religioase, sociale și culturale și care s-au confruntat, în majoritatea lor, cu aceleași probleme și evenimente… Hârlăul a fost un loc privilegiat, dar nu unic” (paginile 211-212). Printre personalitățile intelectuale evreiești renumite originare din Hârlău, autorul menționează pe rabinii Israel Aizikson (Isacson) și Menahem Nahum Buchner, autori de cărți ebraice cuprinzând comentarii la Tora (Biblia Ebraică); medicii Leon Abeles, Walter Abeles (care, în Israel, a fost și în servicul diplomatic al statului), Leon Halpern (fost lider al Asociației Evreilor Originari din Hârlău Stabiliți în Israel); scriitorii de limba română Lucian Boz, Horia Carp (de asemenea fost lider al evreimii române în perioada interbelică), Mihail Davidoglu (Davidsohn), Marcel Marcovici-Meridan (avocat și scriitor memorialist); scriitorul idiș Haim Zaidman; liderul și omul politic sionist Michael Landau; liderul organizației American Jewish Joint Distribution Committee Samuel Haber. Acestor personalități îl adăugăm pe autor însuși, istoricul Carol Iancu, stabilit în Franța, profesor renumit la Universitatea ”Paul Valéry” – Montpellier 3, autor a numeroase cărți și studii istorice în limbile franceză, română, ebraică și engleză, membru al Academiei din Nimes, conducător de doctorate, unul dintre specialiștii contemporani consacrați în istoria evreilor din România, alături de alte domenii și teme istorice.
Cercetările complexe – istorice, arhivistice, folclorice, etnografice, onomastico-lingvistice – care au dus la realizarea acestei lucrări, precum și rezultatele lor, o transformă într-un model de monografie locală a unei comunități evreiești provinciale mici din România, în special din Moldova românească. Sperăm ca exemplul ei să fie luat de istorici interesați în prezentarea altor comunități evreiești din aceeași regiune geografică sau din același complex cultural. De asemenea, sperăm că această lucrare va fi tradusă și in limba ebraică, pentru a putea fi citită de noua generație de originari din Hârlău, născuți în Israel, care nu mai pot citi în limba română pe de o parte, precum și de istoricii israelieni pe de altă parte.
