Se pare că organele noastre au o memorie a personalității celui care le-a folosit cât era viu. Donatorii de organe (vii sau morți) transmit celui căruia i se face un transplant cu inima, ficatul sau rinichiul lor, amintiri ori trăsături de personalitate ale donatorului Științific această memorie nu poate fi explicată deocamdată dar este sigur că un fenomen misterios face ca personalitatea noastră să se transmită prin ”memoria celulară”.
Se pare că organele noastre au o memorie a personalității celui care le-a folosit cât era viu. Donatorii de organe (vii sau morți) transmit celui căruia i se face un transplant cu inima, ficatul sau rinichiul lor, amintiri ori trăsături de personalitate ale donatorului Științific această memorie nu poate fi explicată deocamdată dar este sigur că un fenomen misterios face ca personalitatea noastră să se transmită prin ”memoria celulară”.
Cum se implantează în cursul vieții aceste caracteristici individuale? Cum ajung ele în ficat sau inimă? Și care este mecanismul integrării lor în celulele specializate ale inimii sau rinichiului, care nu par să aibă structuri asemănătoare cu ale creierului? Nu știm… Dar constatăm fapte obiective.
În anul 2008 cotidianul britanic ”The Telegraph” scria despre o femeie din Lancashire care a observat că preferințele sale literare s-au schimbat complet după ce i-a fost transplantat un rinichi. Amatoare înainte de biografii și best- selleuri, acum devenise pasionată de literatură clasică, îi citea pe Dostoievski și pe Jane Austin.
”Daily Mail” relata în decembrie 2009 că un băiat de 17 ani, Kaden Delaney, a murit într-un accident de mașină. Inima lui a fost transplantată unui tănâr, numit David Walters.Datorită unui schimb de e-mailuri între părinții celor doi adolescenți, familia Walters a aflat că după operație David a dezvoltat brusc un apetit neobișnuit la el pentru burgerii de la ”Burger King”, care fuseseră gustarea favorită a lui Kaden. Astfel de burgeri au fost primul lucru pe care l-a cerut David când și-a revenit din anestezie. Potrivit agenției ”naturalnews.com”, un caz similar s-a petrecut cu o fetiță arabă de trei ani, beneficiara unui transplant de inimă de la un băiat evreu de opt ani, mort într-un accident de circulație. Imediat după ce și-a revenit din anestezie fetița a cerut o marcă de bomboane israeliene de care habar nu avea înainte de operație. Șirul evenimentelor inexplicabile nu se oprește aici.
Dr. Paul Pearsal a publicat în anul 2002 un articol într-o revistă de specialitate, cu un titlu curios ”Journal of Near Death Studies”, un articlol, reluat după aceea de alți cercetători. Printre cazurile citate, el a extras zece pe care le a reluat, dezvoltate, iar dintre acestea unul este de- a dreptul șocant. O fetiță de opt ani a primit inima unei alte fetițe de 10 ani ucisă de curând de un criminal, râmas neidentificat. După operație fetița a început să aibă coșmaruri recurente despre modul brutal în care fusese omorâtă donatoarea. Mama ei a chemat un psihiatru, care după mai multe ședințe a devenit și el convins că fetița știe cine e criminalul și a anunțat poliția. Memorând imaginile oribile pe care le visa, fetița fost capabilă să descrie timpul, locul, arma, cum arăta criminalul, ce haine purta și chiar cuvintele spuse înainte de uciderea fetiței de la care provenea inima transplantată. După această mărturie atât de detaliată și precisă poliția l-a găsit pe criminal. Cum să explici o stfel de ”memorie ” a inimii?
Donatorul unei inimi de copil, un băiat numit Tim, de trei ani, a murit căzând de la fereastră.Copilul receptor avea cinci ani și se numea Daryl. Daryl a spus după trezirea din anestezie ”I-am dat băiatului un nume. El este mai mic decât mine, un frate mai mic, care are jumătate din vârsta mea și l-am numit Timmy. A fost rănit grav când a căzut jos. Îi place ”Power Rangers” (n.a.joc video) cum mi-a plăcut și mie.” S-a aflat că Tim a căzut încercând să ajungă la o jucărie ”Power Rangers”, care căzuse de pe pervazul ferestrei.
Iată încă un caz ciudat. În cuplul soț-soție Glenda și David soțul a murit într-un accident de automobil iar inima lui a fost transplantată unui tânăr. După trei ani Glenda s-a întâlnit cu tânărul în cauză și cu mama acestuia. Glenda a pus mâna pe pieptul băiatului, a izbucnit în plăns și a spus ” Te iubesc David, totul este „coplacentic”. Mama băiatului a rămas uimită. Ea i-a spus Glendei că primul cuvânt spus de fiul ei după transplant a fost ”coplacentic”, cuvânt pe care nu-l mai folosise niciodată și care acum îl utilizează frecvent. Era un cuvânt pe care cei doi soți îl foloseau între ei ca să spună că totul e bine. Cum a pătruns acest cuvânt în memoria inimii? Dar are oare inima o memorie a ei?
Tănârul a mai relatat că transplantul i-a schimbat o serie de preferințe. Înainte fusese vegetarian iar acum prefera carnea și alimentele grase. Îi plăcea înainte muzica ”heavy metal” acum iubea muzica ”motown”. Avea și vise recurente în care vedea o mașină cu farurile aprinse care venea direct spre ei (așa se petrecuse accidentul).
Se pare că memoria personalității noastre ca și alte informații se distribuie în corpul nostru ca într-o hologramă, unde fiecare ciob luat separat cuprinde tot conținutul hologramei întregi. Dar cum se petrece acest fenomen în organismul nostru? Răspunsul în numărul din iunie 2020 al revistei ”Baabel”.
