Andrea Ghiţă: COMEMORARE şi REÎNTOARCERE la TIOCU de SUS

Evreii din Tiocu au împărtăşit aceeaşi soartă cu miile de familii evreieşti risipite în satele şi comunele ardelene, care convieţuiseră paşnic cu sătenii români şi maghiari, până în mai 1944, când jandarmii cu pană de cocoş i-au adunat din casele lor, internându-i în ghetourile din cărămidării sau cerul liber…Curând aveau să fie îmbarcaţi în trenuri cu destinaţia Auschwitz. După şaptezeci de ani, descendenţii puţinilor supravieţuitori ai lagărelor morţii – care şi-au căutat norocul în Ţara Veche-Nouă sau în Lumea Nouă – au revenit la Tiocu, pentru a omagia martirii familiei şi a reînnoda legătura cu satul de unde-şi trăgeau originile.

Preambul

Întotdeauna m-am întrebat cum ajunseseră stră-străbunicii din partea tatii, originari din Galiţia, până la Bănişor – un sat pitit printre dealurile sălăjene – la mijlocul veacului al XIX-lea? Oare cât călătoriseră cu căruţele sau poate pe jos, până în acel colţ îndepărtat, dar pitoresc şi liniştit care-i îmbia să se aşeze, să se ocupe cu negoţul sătesc şi agricultura, să-şi ridice case modeste de locuit şi de rugăciune, să-şi întemeieze familii şi să năzuiască o existenţă mai sigură, nu ca cea bântuită de pogromuri de care tocmai se refugiaseră.

Aveau să aibă parte de tihnă, mai puţin de un veac şi dacă în primul război mondial şi-au trimis feciorii în oastea cezaro-crăiască, în cel de al doilea nu aveau să fie luaţi doar bărbaţii în putere ci au aveau să fie  duşi cu toţii – bătrânii, femeile şi copilaşii –  înghesuiţi în vagoanele de vite, pe drumul fără întoarcere al lagărelor de exterminare.

Totuşi unii dintre ei, generaţia stră-străbunicilor şi a străbunicilor mei au avut norocul de a-şi găsi odihna veşnică în micul cimitir evreiesc al satului, un petic de pământ cumpărat în acest scop de stră-străbunicul meu. De fapt este un cimitir al familiei, pentru că toţi cei care-şi dorm acolo somnul de veci sunt neamurile bunicii mele, Malka Fischman, pentru că în sat nici nu exista altă familie evreiască. Generaţia bunicii şi cea care i-ar fi urmat nu mai au mormintele acolo, ci s-au prefăcut în scrum, la Auschwitz… Cimitirul dintre dealuri a rămas mărturie că au trăit evrei şi în acel sat dintre colinele sălăjene…

Invitaţie la Tiocu de Sus

Duminica trecută rulam cu maşina printre colinele de pe valea Someşului, la nici cincizeci de kilometri de Cluj, pe drumul judeţean care duce spre Tiocul de Sus. Verdele împrospătat de ploaie al lanurilor, spuzit de macii purpurii, şi păşunile de pe coama domoală  care se perindau prin faţa ochilor mei păreau gemenele celor de pe meleagurile sălăjene. Pe măsură ce înaintam către destinaţie asfaltul drumului se subţia, dar de la un punct încolo am observat cu satisfacţie utilajele pregătite pentru reabilitare, iar satele cu case înşirate de o parte şi de alta, nu păreau părăsite; se simţea că liniştea duminicii se aşternuse peste o localitate activă. Bisericile catolice şi calviniste, construite în veacurile XIII – XV, indicau vechimea civilizaţiei din această parte de Ardeal, iar noi citeam cu nerăbdare indicatoarele cu numele localităţilor.

La primăria comunei Corneşti ne-au întâmpinat gazdele şi ne-am continuat drumul până la Tiocu de Sus, mai exact până la un indicator de lemn cioplit pe care scria în trei limbi: română, ebraică şi engleză: Către cimitirul evreiesc.

În memoria celor fără mormânt

Drumul continua pe coama blândă a dealului către un petic de pământ îngrădit cu un gard nou, în interiorul căruia se aflau câteva morminte vechi de piatră, pe care se ghiceau literele ebraice erodate de intemperiile timpului şi ale istoriei… În centru se înălţa un monument nou cu placă de marmură, în memoria absenţilor, celor care nu au mai apucat să moară de moarte bună şi să-şi doarmă somnul veşnic alături de neamurile lor, de aici, din acest sătuc transilvan…

Vederea micului cimitir mi-a săgetat inima…Evreii din Tiocu au împărtăşit aceeaşi soartă cu cea a familiei mele din Bănişor…dar şi a altor sute şi sute de familii evreieşti risipite în satele şi comunele ardelene care au convieţuit cu sătenii fie ei români sau maghiari, până într-o zi, din mai 1944, când guvernul – respectând întocmai legile inumane, bazate pe ura rasială ajunsă la paroxism – a pus în aplicare soluţia finală a evreilor din Ungaria, trimiţând jandarmii cu pană de cocoş să-i adune din casele lor, să-i interneze în ghetourile din cărămidării sau cerul liber…Curând aveau să fie îmbarcaţi în vagoanele de vite cu destinaţia Auschwitz.

Iată că după şaptezeci de ani, descendenţii puţinilor supravieţuitori ai lagărelor morţii – care şi-au căutat norocul în Ţara Veche-Nouă sau în Lumea Nouă – au revenit aici, între dealurile someşene, pentru a omagia martirii familiei şi a reînnoda legătura cu satul de unde-şi trăgeau originile.

Evenimentul impresionant, la care fusesem invitaţi dimpreună cu întreg satul şi notabilităţile locale, a fost iniţiat de familia Abraham din SUA, după ce – cu prilejul unei călătorii anterioare, în căutarea rădăcinilor – fuseseră descoperite pietrele funerare evreieşti de pe deal, stinghere şi năpădite de vegetaţie şi dorinţa lor de a reconstitui cimitirul evreiesc a fost receptată cu multă însufleţire de primarul comunei. Graţie efortului comun, locul a fost curăţat şi îngrădit, fiind ridicat şi monumentul în memoria rudelor din Tiocu, Iclod şi Şomcuta Mare, pierite în Holocaust. Pe placa de marmură se pot citi numele

Ionas şi Ester Abraham din Tiocu de Sus, familia lor

Sara Lazar, copiii şi nepoţii ei din Iclod

Iosi, Lea şi Bure Kohn, din Şomcuta Mare

La ceremonie au participat patru generaţii ai familiilor supravieţuitoare a acestor martiri.

Menachem şi Carmela Abraham (SUA) cu fiul lor Dan Abraham (SUA) şi fiica Miri Polachek (Israel), precum şi nepotul lor Adar Polachek (Israel)

Erwin şi Malka Lazar (Israel), Nachum şi Stela Lazar (Israel) cu fiica lor Hila.

Lea Nussbacher (Israel), sora lui Menachem Abraham, cu fiul său Ran (SUA)

Robert şi Shoshana Hecht (SUA), Alex şi Judy Hecht (SUA) care au venit cu mama lor Ştefania, supravieţuitoare a Holocaustului, originară din Şomcuta Mare. Bunicii ei sunt îngropaţi aici, în Tiocu de Sus.

Doamna Ştefania Hecht şi-a amintit cu lacrimi în ochi de anii copilăriei petrecuţi la Tiocu de Sus. Mi-a povestit că erau prea puţini evrei pentru a construi o sinagogă, însă în casa bunicului se amenajase o cameră unde, într-un dulap frumos sculptat, se păstra o Torah care se scotea atunci când în sat se adunau zece bărbaţi pentru a celebra Şabatul sau sărbătorile. Domnul Lazar a vorbit despre strămoşii lui din Iclod care aveau o prăvălie dar lucrau şi pământul cultivând vestiţii pepeni din Iclod.

Menachem Abraham a organizat şi condus o ceremonie comemorativă foarte impresionantă care a început cu câteva discursuri evocatoare ale trecutul şi reluarea legăturilor cu Tiocu de Sus. S-au rostit rugăciunile tradiţionale pentru odihna martirilor, s-au depus flori, iar membrii familiei au plantat şase puieţi în memoria celor şase milioane de victime ale Holocaustului. Ceremonia din micul cimitir evreiesc a iscat lacrimi în ochii sătenilor deşi dintre care doar bătrânii îşi mai aminteau de evreii care trăiseră odinioară printre ei.

Un pod cu trei piloni

Prezenţa familiilor Abraham, Lazar, Hecht şi Nussbacher la Tiocu, nu se rezumă doar la omagierea strămoşilor, ci vizează o legătură mult mai strânsă cu satul de obârşie al părinţilor lor. Prezenţa lor aici stă sub semnul conceptului ebraic de „tikun olam” – repararea lumii, la care doresc să purceadă împreună cu locuitorii din Tiocu, aşa cum a ţinut să precizeze Menachem Abraham, în discursul său.

 

Familia Abraham a finanţat atât reabilitarea cimitirului evreiesc şi ridicarea monumentului – cu zece mii de dolari cat şi renovarea căminului cultural şi amenajarea unei mici pensiuni – o investiţie de patruzeci de mii de dolari – care poate stimula dezvoltarea turismului rural în această zonă tihnită, pitorească şi apropiată de oraşele Cluj şi Gherla. Iniţiativa este susţinută şi de primarul Dorel Julean, mai ales că drumul de acces este în curs de reabilitare din fonduri europene. Ceremonia comemorativă a fost urmată de o serbare în căminul cultural reamenajat şi o masă oferită tuturor sătenilor de oaspeţii-gazdă ai evenimentului.

Am plecat încredinţată că familiile Abraham, Lazar, Hecht şi Nussbacher vor continua să păstreze legătura cu Tiocu de Sus. Rădăcinile lor nu au fost smulse complet de cumplita tragedie a Holocaustului şi ataşamentul  faţă de plaiul ardelean, unde s-au stabilit odinioară strămoşii lor, va susţine dezvoltarea şi prosperitatea satului dintre coline, cu poienile spuzite de maci. Sunt încredinţată că până la urmă visul strămoşilor evrei de a-şi întemeia aici un viitor se va împlini prin construirea unui pod cu pilonii înfipţi în Ţara Ardealului, Lumea Nouă şi Ţara Veche-Nouă.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *