Doina Gecse-Borgovan: ETICHETE

Când eram în anul întâi la filo, în 1992, la puține săptămâni de la începerea cursurilor, am cunoscut-o pe profesoara A.I. de la engleză. La seminarul de conversații, primul lucru pe care doamna îl cere este să se ridice în picioare toți cei veniți din Sud. Eram doar eu. Am țâșnit în picioare veselă, convinsă fiind că și doamna e tot de pe acolo, dacă întreabă și o interesează aspectul.Deconspirarea mea avea însă scop didactic: li s-a explicat proaspeților mei colegi (și mie) că nu fac diferența între e deschis și e închis, așa că la mine nu se distinge pluralul de singular în cazul, bunăoară, MAN – MEN. N-a mai trebuit să fac o demonstrație. Nu mai era cazul, vinovată fiind din start și din naștere. M-am prăvălit înapoi în bancă, roșie ca focul.

Le auzim peste tot și în fiecare zi: băiat bun, deși e ungur/român, oltenii-s șmecheri, nu mă duc la turci că nu-mi plac musulmanii, etc. Viața și conversațiile de zi cu zi.

Grăbiți să categorisim și să încadrăm, ne punem mai greu în pielea etichetatului. Deși doare al naibii atunci când, la repezeală, ne trezim cu una lipită pe frunte.

Când eram în anul întâi la filo, în 1992, la puține săptămâni de la începerea cursurilor, am cunoscut-o pe profesoara A.I. de la engleză.

La seminarul de conversații, primul lucru pe care doamna îl cere este să se ridice în picioare toți cei veniți din Sud. Eram doar eu. Am țâșnit în picioare veselă, convinsă fiind că și doamna e tot de pe acolo, dacă întreabă și o interesează aspectul.

Deconspirarea mea avea însă scop didactic: li s-a explicat proaspeților mei colegi (și mie) că nu fac diferența între e deschis și e închis, așa că la mine nu se distinge pluralul de singular în cazul, bunăoară, MAN – MEN. N-a mai trebuit să fac o demonstrație. Nu mai era cazul, vinovată fiind din start și din naștere.

M-am prăvălit înapoi în bancă, roșie ca focul.

În pauză mă abordează una dintre colege. Mică, slabă, peltică și cu ochelari.

”Șiii… de unde zici că ești?”

”Din Brăila, molfăi încet.”

”Aha, voi sunteți aia care ați trimis Cucuveaua la Cotroceni”.

Au fost singurele cuvinte pe care le-am schimbat cu colega mea în toți anii de facultate. Deși, de câte ori treceam pe lângă ea pe coridor, îi auzeam râsul ca un scârțâit și șoapta care deja mă urmărea: ”cucuveaua, cucuveaua”.

Am rezistat vreo 10 zile, după care, într-o dimineață, mergând pe Horea în jos, spre facultate, nu m-am mai oprit până la gară. Am urcat în tren doar cu geanta de școală. Grăbită să ajung în vagon, mi-am lăsat pe o bancă de pe peron umbrela roșie, cadou de la mătușă-mea.

Am rămas acasă la mama vreo 2 săptămâni, am plâns într-una și le-am repetat alor mei că la Cluj nu mă mai întorc nici în ruptul capului.

M-am întors totuși, cu promisiunea că după sesiunea de iarnă mă ajută să-mi cer transferul la București. La miticii mei.

Sesiunea a trecut, iar eu am rămas. În 22 de ani care au trecut de atunci nu mi-am ascuns niciodată originile de regățean (mitic, sudist). Și am primit o grămadă de porecle, toate date însă cu afecțiune de prietenii care trecuseră dincolo de etichete, și pe care nu m-am supărat niciodată: Micul cuțitar, Terente, Chiralina, Gipsy, etc.

Povestea mea are și un epilog.

Vara trecută am mers la București la un concert. Am parcat pe o străduță lăturalnică, unde nu erau semne de interzis.

Când mă dau jos de la volanul mașinii cu număr de Cluj, aud o voce răgușită care strigă după mine: ”fă bozgoroaico, ai parcat sub geamuʹ meu, cară-te de aici”.

Inițial mi-a venit să sar la beregata ”capitalistului”, dar mi-am adus aminte de profesoara de engleză și mi-a venit să râd. Să râd în hohote și să mă mir ce ți-e și cu viața asta și cu etichetele ei.

P.S. – Cel mai greu a fost să-i explic copilului ce-i ăla bozgor. Dar asta, într-o altă poveste…

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *