Printre multele lucruri la care nu mă pricep – dansat tango, construit castele de nisip, făcut ciorba şi sarmale, suportat greşelile de gramatică, făcut conversaţie de complezenţă – negocierea e punctul meu slab. Talent zero (but I’m working on it…). Sau cel puţin aşa credeam până  nu demult. Pentru mine, talentul unui negociator însemna găsirea unui numitor comun în dialogul cu celălalt, plus un dram de agresivitate discret manevrată în discuţie, astfel încât la final cei doi parteneri să fie mulţumiţi de rezultat, dar numai unul dintre cei doi să aibă un mic avantaj suplimentar. Ca să nu mai spun că “negocierea” o vedeam legată doar de contracte, finanţe şi cuplu. Anyway, I was wrong. Am descoperit că lucrurile nu stau deloc aşa…

Printre multele lucruri la care nu mă pricep – dansat tango, construit castele de nisip, făcut ciorba şi sarmale, suportat greşelile de gramatică, făcut conversaţie de complezenţă – negocierea e punctul meu slab. Talent zero (but I’m working on it…).

Sau cel puţin aşa credeam până  nu demult. Pentru mine, talentul unui negociator însemna găsirea unui numitor comun în dialogul cu celălalt, plus un dram de agresivitate discret manevrată în discuţie, astfel încât la final cei doi parteneri să fie mulţumiţi de rezultat, dar numai unul dintre cei doi să aibă un mic avantaj suplimentar. Ca să nu mai spun că “negocierea” o vedeam legată doar de contracte, finanţe şi cuplu. Anyway, I was wrong. Am descoperit că lucrurile nu stau deloc aşa…

De curând ascultam o inregistrare cu Heidi Roizen, făcutî în cadrul unei conferinte pentru Berkeley Haas School of Business Women de la UC. Printre sfaturile despre networking, gândire de business, carieră şamd, pe la minutul 33, Heidi face o analogie simpatică: între o nouă perspectivă asupra strategiilor de negociere şi cum ne-am putea alege o geantă.

Unul din principiile după care se ghidează Roizen spune că “negocierea este procesul de descoperire a intersecţiei maximale între nevoi reciproce”.

Ideea ei este că succesul nu este o chestiune finită, materială, iar în lume e “suficientă plăcintă, cât să ajungă pentru toata lumea”. Dacă ştii şi explici clar ce este important pentru tine într-o negociere şi, în paralel, înţelegi ce este important pentru partenerul de discuţie, aveti şansa nu doar să găsiţi mai multe soluţii reciproc avantajoase, ci chiar soluţii mai bune la care nu v-aţi fi gândit iniţial. “E posibil să am la dispozitie mai multe variante şi soluţii potrivite ţie”, spune ea în interviu, “dar dacă nu îmi prezinţi lucrurile astfel încât sa-mi pot folosi creativitatea pentru a-ţi soluţiona problema, atunci nu ajungem prea departe.”

Iată şi paralela dintre negociere şi alegerea genţii, care pe mine m-a facut să mă gândesc la felul în care unele femei îşi negociaza procesul stilului personal, la cât de receptive (sau obtuze) sunt altele la recomandările unui stilist, la cât de mult se cramponează de ceea ce cred ele că li se potriveşte şi ar putea îmbrăca.

“Dacă intraţi într-un magazin cu gândul că aveţi nevoie de o geantă maro, iar în magazin nu este expusă nici o geantă maro, în mod sigur nu veţi pleca de acolo cu o geantă maro. Dacă intraţi în acelaşi magazin şi gânditi “hmm, nu e nici o geanta maro expusă, dar ce-ar fi să o întreb pe vânzatoare?”, e posibil ca răspunsul sa fie “nu avem în acest magazin, dar v-o putem comanda din altul!”, ceea ce reprezintă un alt nivel de soluţionare a problemei tale, într-un mod la care nu te-ai fi gândit iniţial. Însă dacă intri în acelasi magazin cu rochia la care încerci să asortezi geanta şi spui vanzatoarei: “asta e rochia pe care o voi purta, ce geantă crezi ca i s-ar potrivi?”, e posibil ca vânzătoarea să îţi spună “avem o geantă turcoaz care s-ar potrivi de minune cu rochia dumneavoastra!”, iar tu să reacţionezi cu un “wow, nu m-aş fi gândit niciodată la o astfel de combinaţie!”

Înainte sa inchei postul de azi: analogia nu are legătură cu vânzătoarele, şi spun asta anticipând posibile comentarii de tipul “vânzătoarele de la noi nu ţi-ar recomanda nimic, nu au ochiul format şi se poartă ca şi cum le deranjezi…”

Eu, personal, am făcut legatura între această analogie şi încăpăţânarea (sau poate teama?) cu care unele femei refuză să încerce croieli noi sau combinaţii cromatice diferite, sau hotărârea cu care altele pleacă la shopping în cautarea unei anumite ţinute fără să lase posibilitatea unui plan de rezerva, a unei alternative… Mergând un pas mai departe, situaţia descrisa de Heidi Roizen presupune să ai încredere în celalalt, nu-i aşa?Voi cum stati cu talentele de negociator? Cand le puneti în aplicare: la munca, în cuplu, la cumparaturi? Credeti în situatiile win-win, sau unul trebuie sa piarda? Ce parere aveti despre analogia de mai sus?

(preluat de pe blogul autoarei http://www.stylediary.ro)