George Farkas: Happy New Year, Mr Pollard!

Undeva, în fruntea listei  persoanelor cărora le-aş dori, cu toată sinceritatea de care mă simt capabil, împlinirea dorinţelor în Anul Nou sau, ca o minune de Hanuka, să li se schimbe fundamental existenţa în bine, l-aş trece pe Jonathan Pollard, omul care, în ziua de 21 noiembrie, şi-a început cel de al 30-lea an din sentinţa de închisoare pe viaţă la care a fost condamnat de un tribunal american, pentru crima de a fi transmis informaţii israelienilor, cei mai fideli aliaţi ai SUA, în Orientul Mijlociu frământat.

Undeva, în fruntea listei  persoanelor cărora le-aş dori, cu toată sinceritatea de care mă simt capabil, împlinirea dorinţelor în Anul Nou sau, ca o minune de Hanuka, să li se schimbe fundamental existenţa în bine, l-aş trece pe Jonathan Pollard, omul care, în ziua de 21 noiembrie, şi-a început cel de al 30-lea an din sentinţa de închisoare pe viaţă la care a fost condamnat de un tribunal american, pentru crima de a fi transmis informaţii israelienilor, cei mai fideli aliaţi ai SUA, în Orientul Mijlociu frământat. (Parcă aud acum fluierăturile de dezaprobare ale multora dintre prietenii şi cunoştinţele mele care cred cu sfinţenie în infailibilitatea justiţiei americane).

Trei decenii de viaţă; o perioadă care i-ar fi suficientă unui copil să devină adult, să-şi întemeieze o familie, să-şi clădească o casă și o carieră. Peste un sfert din această perioadă, Pollard a stat într-o celulă izolată…

Într-una din nenumăratele scrisori adresate preşedinţilor americani de personalităţi care au un cuvânt de spus în această lume, profesorul Angelo de Codevilla, membru în conducerea Secţiei de Relaţii Internaţionale a Universităţii din Boston, Massachusetts, îi scrie lui Barack Obama:„…Pollard este singurul american condamnat la închisoare pe viaţă pentru a fi furnizat informaţii unui aliat, fără intenţia de a aduce prejudicii Statelor Unite, o crimă care, în condiţii normale, ar aduce după sine o pedeapsă de 2-4 ani.”

În plus, conform celor susţinute de prof. de Codevilla, sentinţa a fost pronunţată de tribunal nu pe baza unor acte oficiale de acuzare, ci în urma prezentării unui memorandum care nici măcar nu fusese acceptat de avocaţii apărării lui Pollard.

Arestarea lui Jonathan Jay Pollard, pe atunci în vârstă de 31 de ani, a rămas vreme îndelungată tema favorită a primelor pagini în ziarele americane, dar şi israeliene, iar  ziua de 21 noiembrie 1985 nu va fi ştearsă cu uşurinţă din amintirea crunt încercată a soţilor Pollard.

Cu o viteză care o depăşea  cu mult pe cea legală, automobilul perechii gonea spre clădirea Ambasadei Israelului din Washington DC. Jay (cum i se spunea în familie şi între prieteni) era angajat al serviciilor de informaţii ale Marinei Militare americane, având astfel acces la o listă lungă de date secrete, dintre care unele se refereau tocmai la planurile statelor arabe de a ataca Israelul, informații la care statul evreu ar fi avut oricum dreptul prin lege…

Angajatului tânăr al departamentului, crescut în spiritul dragostei pentru ţara strămoşilor, îi era imposibil să înţeleagă motivul pentru care serviciile americane de informaţii ar putea refuza transmiterea acestor date aliatei lor, documente de care aceasta din urmă ar fi avut absolută nevoie.

Pe Anne Henderson, evreică şi ea, Jay a cunoscut-o în 1981, iar la scurtă vreme după aceea, cei doi s-au mutat într-un apartament comun, făcându-şi planuri de căsătorie.

În 1984, Pollard fusese transferat la Centrul de alertă anti-terorism al Serviciilor de informaţii al Marinei Militare unde superiorii şi colegii săi au înţeles repede că aveau de-a face cu un colaborator demn de încredere, ale cărui analize şi rapoarte erau cât se poate de precise şi de rapide.

În paralel cu activitatea sa oficială, Jonathan era decis să contribuie la eforturile de apărare a Israelului. Contactul cu agenţii acestuia a fost stabilit într-un timp relativ scurt şi fără probleme deosebite şi – fiindcă servicii de acest gen sunt întotdeauna retribuite – (aceasta  fiind şi una dintre metodele de a asigura continuitatea şi credibilitatea informaţiilor furnizate) Pollard a ajuns să figureze pe statul de plată al serviciilor secrete. CIA era însă pe urmele sale şi responsabilii Agenţiei considerau că activitatea analistului pe nume Jonathan Pollard era pe cale să devină prea periculoasă.

În acea toamnă târzie a lui 1985, perechea Pollard era deja perfect conştientă de situaţia complicată în care se afla, singurul refugiu plauzibil părând să fie  Ambasada Israeliană din capitala SUA care le-ar fi înlesnit plecarea spre Israel.

Când porţile s-au deschis în faţa Mustangului soţilor Pollard, cei doi au răsuflat uşuraţi. Li s-a cerut să aştepte, în timp ce omul care i-a primit a dispărut pentru a-şi consulta superiorii.

N-a trecut multă vreme până la revenirea sa. Pe un ton rece şi hotărât le-a cerut celor doi să părăsească locul. Argumentele disperate ale lui Pollard referitoare la serviciile uriaşe pe care le-a adus el Statului Israel n-au ajutat.

Umiliţi şi cuprinşi de panică, Jay şi Anne Pollard şi-au reocupat locurile în maşină şi au ieşit pe poarta care s-a închis definitiv în urma lor. Afară au fost înconjuraţi de o mulţime de maşini ale FBI, CIA şi ale poliţiei. Lui Pollard i s-au pus cătuşe la încheieturi, în timp ce Anne a fost trimisă acasă. A doua zi au arestat-o şi pe ea.

În primăvara lui ’87, Jonathan Pollard a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj contra SUA. Pedeapsa soţiei sale Anne a fost iniţial de cinci ani, dar după o perioadă de trei ani şi jumătate ea a fost eliberată, din motive de sănătate.

După emigrarea Annei în Israel, Jonathan şi soţia sa au divorţat. În 1996, Anne a încercat printr-o grevă a foamei să convingă autorităţile americane de necesitatea graţierii fostului ei soţ. Nici această tentativă nu şi-a atins insă ţelul.

În 1995 lui Pollard i s-a acordat cetăţenia israeliană, dar abia în 1998 a recunoscut Benjamin Netanyahu că „Pollard a însemnat pentru Israel o sursă de informații”. La începutul lui decembrie Pollard a fost internat în spital, după ce şi-a pierdut cunoştinţa. În urna incidentului, premierul israelian i-a cerut din nou secretarului de stat american John Kerry eliberarea lui Pollard sub motivul că  viaţa deţinutului se află într-un serios pericol, iar soţiei lui Pollard, Netanyahu i-a promis: ,,Vom continua lupta pentru punerea sa în libertate.”

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *