Ziariştii şi caricaturiştii ucişi în Paris, sau atacaţi în Hamburg (vezi atacul asupra revistei Morgenpost), precum şi continuarea amplificării antisemitismului violent, nu sunt numai victimele atacului împotriva presei libere sau victimele pogromurilor de astăzi împotriva a tot ce este evreiesc. Toate acestea sunt de fapt victimele celui de al „Treilea Război Mondial” de astăzi – combatanţi fiind, pe de-o parte, umanitatea şi civilizaţia occidentala, iar de cealaltă parte, islamismul radical şi distrugător.

Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Paris arată numai cât de creduli, infantili şi total nepregatiţi suntem în faţa hoardei contemporane de lăcuste umane, pe lânga care mongolii lui Genghis Han erau nişte miei neprihăniţi. Jihadiştii wahhabisti sunt determinaţi să ucidă în dreapta şi în stânga şi, eventual, să devină martiri în proces, luând cu ei, cât mai multe vieţi de „necredincioşi”, pentru că „toţi cei care nu se ploconesc lui Alah sunt infideli, deci duşmanii lui, ai Profetului Mahomed si al Islamului”. Iar cei care vorbesc despre musulmanii „toleranţi” şi „moderaţi” (adică nu militează pe faţă împotriva a tot ce nu este Islam) sunt de fapt complici de voie sau de nevoie cu teroriştii la aceste asasinate.

Este de-a dreptul ridicol să-i auzi la televizor acuzându-i pe ziarişti, scriitori, sau reporteri, cum că noi, infidelii, i-am fi provocat şi radicalizat pe „sărmanii musulmani” şi le-am refuzat dreptul la Sha’aria în ţarile noastre, drept care asasinarea atâtor oameni vinovaţi e regretabilă, dar dupa ei, justificată. Şi asta pentru că noi ceilalti ofensăm şi insultăm în mod public Islamul aşa de scump sufletului lor, dar mai ales pentru că am îndrăznit să-l satirizăm pe profetul Mahomed. Tot ei îi acuză pe evrei că există, că sunt evrei şi că mai au şi „tupeul” să cumpere de la magazinele Kosher în loc să se ascundă în găuri de şoareci sau în cocine de porci. Iar pseudo-ştiutorii sau pseudo-idealiştii din redacţiile de pretutindeni, îşi permit să „jelească cu sufletul cernit” pe caricaturiştii de la Charlie Hebdo, iar „bocitoarele” de la redacţii se vaită la nesfârsit, murmurând cu ochii plini de lacrimi, „să le fie memoria binecuvântată”. Ba mai încearcă să şteargă şi lacrimile noastre, ale celor îngroziţi de ceea ce se întâmplă (dar mai ales prin tamponare, pentru că frecarea la ochi poate cauza deschiderea prematură a ochilor la realitate) sau strigându-şi durerea prin mass media, adică pe hârtie, la tembelizor (sau la radio) sau în cyberspace. Ba îi mai fac şi laşi pe teroriştii ticăloşi care au ucis şi continuă să ucidă „nevinovaţi” în numele Profetului, care cică au atacat, ca de obicei, ţinte uşor penetrabile, nepregătite în faţa unui atac armat, ceea ce nu este chiar aşa. Revista satirică Charlie Hebdo devenise de ani de zile o ţintă potenţială şi de aceea funcţiona într-o clădire păzită de poliţişti înarmaţi până-n dinţi, având „ochi şi urechi” electronice de jur-împrejur. Iar prăvăliile kasher sau cu secţii kosher sunt sub continuă supraveghere de poliţia antiteroristă şi agenţii plătiţi de conducere să-i protejeze pe cumpărători.

Dacă depănăm frugal crâmpeie din istoria mai recentă a islamismului militant, radical şi terorist, acesta a fost, la începuturile ei, o mişcare intra-musulmană, „progresistă”, concentrată asupra distrugerii musulmanilor potentaţi şi corupţi aflaţi la putere în ţările Islamului, toleranţi mai ales cu „plăcerile Occidentului desmăţat”. Aceste mişcări au devenit în ultimii 50 ani adevărate partide teroriste îndreptate împotriva a tot ce este dreptul fundamental al omului de a se naşte şi trăi liber după crezul lui, cu dreptul de a se ploconi Creatorului propriu oricine o fi El, dar tolerant, acceptând şi repectând crezul vecinului, aspirând la construirea fericirii personale şi având completă libertate de expresie (dar fără abuz) şi civilitate.

În 1928 Hassan al-Bannaa a creat grupul islamist (secta Sunită) „Fraţii Musulmani”, care se vroia la început o mişcare Koran-istă, adică religioasă, dar în acelaşi timp politică şi socială, îndreptată împotriva absolutismului egiptean din acea vreme, dictatorial şi corupt. Mişcarea a devenit în scurt timp una din cele mai puternice şi disciplinate forţe de opoziţie, trecând prin toate „chinurile facerii” de la nesupunere la revolta armată împotriva celor din guvern, continuată cu asasinarea celor care îi „asupreau pe jihadistii cei drepţi în faţa lui Alah” – adică potentaţii care se declarau musulmani pe faţă, propovăduind perceptele Koranului, dar pe ascuns îndulcindu-se ispitelor ghiaureşti sau necredinciose. 

Deşi Fratii Musulmani încearcă şi astăzi să terorizeze mai ales pe arabii din Magreb, grupurile jihadiste – fasciştii de astazi – originând în Arabia Saudită, Yemen, Pakistan şi Indonezia, au devenit mult mai puternice fiind mai bine finanţate, înarmate şi determinate să implementeze în întreaga lume califatul unic jihadisto-islamist întâi în lumea arabă şi apoi în Europa. Printre cele mai crude sunt grupurile Al-Qaeda şi recentul ISIS, mişcări jihadisto-radicaliste care îşi au sorgintea în militantismul wahhabist, numit dupa clericul musulman Muhammad ibn Abd al Wahhab din secolul XVIII, care a trăit şi activat ca propovăduitor al relaţiei directe cu Alah (aşa cum şi-l imagina el), ca fiind trimisul Lui însărcinat cu emanciparea „Califatului musulman” pe întregul glob pământesc. Conform prelegerilor sale,  musulmanii „drepţi” erau obligaţi să se „pocăiasca” şi ca semn că sunt „pocăiţi” să distrugă tot ce nu era strict „musulman”, iar apoi să trăiască potrivit codului Sha’aria şi să meargă în hagialâc la locurile considerate de Islam sfinte, întru cultivarea „locurilor şi a mormintelor martirilor islamici”, dar fără idolatrizarea lor.

Ziariştii şi caricaturiştii ucişi în Paris, sau atacaţi în Hamburg (vezi atacul asupra revistei Morgenpost), precum şi continuarea amplificării antisemitismului violent, nu sunt numai victimele atacului împotriva presei libere sau victimele pogromurilor de astăzi împotriva a tot ce este evreiesc. Toate acestea sunt de fapt victimele celui de al „Treilea Război Mondial” de astăzi – combatanţi fiind, pe de-o parte, umanitatea şi civilizaţia occidentala, iar de cealaltă parte, islamismul radical şi distrugător. Acest război a început în anii de după retragerea trupelor ruseşti din Afganistan şi va continua până când una din parţile combatante va invinge. Deocamdată privim neputincioşi cum plaga jihadistă se întinde, pătrunzând din ce în ce mai adânc şi în trupul noilor democraţii din Europa de est.

Democraţiile europene sunt prost apărate pentru că umaniştii mai cred în pace si înţelegere cu Islamul aşa zis moderat, aşa că o să ne aşteptăm la noi victime, cele mai multe printre vocile încă izolate care atrag din ce in ce mai tare semnale de alarmă, care sunt încă ruginite sau înfundate, sau pur şi simplu populaţia nu le aude sau nu le crede; vezi sindromul „Petrică şi lupul”. Sper sincer să invingem, dar asta dupa multe băi de sânge şi în nici un caz in my lifetime.

În seara zilei de 11 ianuarie 2015 au mărşăluit în Paris şi în alte orase din Franţa milioane de umanişti din toata lumea şi toate religiile, un marş de solidaritate cu victimele săptămânii trecute din Paris. Răspunsul jihadistilor a fost semnarea unei alianţe militante între ofiţerii superiori ai Talibanului pakistanez şi ISIS, urmată de un jurământ de credinţa faţă de conducatorul califatului jihadist Abu Bakr Al-Bagadadi, pecetluită prin decapitarea în faţa camerelor de televiziune a unui soldat pakistanez prizonier.

Doamnelor si domnilor hai să spunem lucrurilor pe nume: suntem în plin război mondial între Umanitatea aşa cum o înţelegem şi la care aspirăm noi cei mulţi, faţă în faţă cu neofascimul islamist numit Jihad. Dacă vrem să trăim şi ca Umanitatea să invingă trebuie să acţionam. Marşurile de solidaritate trebuie neapărat urmate de apărarea armată dacă nu vrem să ne trezim în noile ghetto-uri şi lagăre de exterminare pe care ni le pregăteste califatul ISIS din Europa şi de pretutindeni.

Ziariştii şi evreii ucişi săptămâna trecută la Paris sunt cele mai recente victime în lupta pentru libertatea presei şi a dreptului de a trăi în ţara ta indiferent daca eşti evreu, catolic, protestant, budist sau pur si simplu necredincios. Sunt victimele războiului mondial dintre Islamul fascist si Umanismul occidental, un război care va continua să facă victime până când una din părţi va triumfa. Sper din tot sufletul ca Umanitatea să învingă.