Mirel Horodi: UN ROMAN din VIAŢA NOMENCLATURII COMUNISTE

Romanul Celei Varlam (Luminița Varlam) „Să nu-mi luați temnița”, editura Albatros 2005, este un volum de inspirație autobiografică, ce ne oferă o descriere din interior a vieții familiei unui „mare ștab” comunist din perioada Ceaușescu. Tatăl Lukianei a fost proiectat în marea protipendadă a „Celuimare” la Congresul al X-lea al PCR (1969), fiind readus de la Brașov la București şi primind ca locuință una din vilele din Primăverii.După decembrie 1989 tatăl este arestat și încarcerat la Jilava cu lotul membrilor CEPEX (Comitetul Politic Executiv) al PCR.

Romanul Celei Varlam (Luminița Varlam) „Să nu-mi luați temnița”, editura Albatros 2005, este un volum de inspirație autobiografică, care ne oferă o descriere din interior a vieții familiei unui „mare ștab” comunist din perioada Ceaușescu. „Până în decembrie 1989, scrie autoarea, „îmi trăisem viața ca pe un dat asupra căruia nimeni nu putea interveni. Existam într-o lume ciudată și asta era evident pentru mine (…) Pe de o parte, aparțineam «încarcerării», iar pe de altă parte, m-am trezit trăgând cu ochiul prin fisura deschisă către o altă realitate (…) Cu timpul însă (…) m-am trezit că în ambele spații mă simțeam la fel de bine și că acceptam să duc o viață dublă”.


Lukiana, eroina romanului își dă seama de absurdul vieții ca fiică de ștab, trăind în „incompatibilitatea dintre euforia și rușinea care împachetau poziția ei socială cu aceeași fundă”. Avea 17 ani, era o adolescentă chinuită de transformările fiziologice, când a înțeles că „puterea hormonilor nu poate fi egalată de multe puteri pe lumea asta, poate doar de cea a politicii”. Tatăl Lukianei a fost proiectat în marea protipendadă a „Celuimare” la Congresul al X-lea al PCR (1969), fiind readus de la Brașov la București şi primind ca locuință una din vilele Gospodăriei de Partid, gard în gard cu Palatul Primăverii. Ca urmare, familia lui pătrundea pe „șoseaua privilegiilor absolute”. Deși își dădea seama de nedreptatea sistemului, eroina mărturisește că a fost încântată de luxul cu care se putea îmbrăca și încălța la atelierele cu circuit închis care deserveau noua protipendadă. „Eram unică, eram cea mai…nu eram egala nimănui și nici modestă”, mărturisește Lukiana. Făcea însă cadouri sau ajuta de câte ori putea pe cei din afara circuitului, cumpărându-și în felul acesta „indulgențe” pentru o nedreptate strigătoare la cer, în care se complăcea.
Lukiana provenea dintr-o familie mixtă de activiști comuniști. Mama ei se născuse la Roman, într-o familie evreiască. Autoarea povestește cu duioșie despre bunica Klara și bunicul Lupu care vorbeau între ei în limba idiș. Mama era pasionată de lectură. Învățase franceza la maturitate. Tatăl, Grigore Pagu (pseudonimul folosit de autoare pentru Gheorghe Pană, care fusese primarul Bucureștiului în epoca Ceaușescu), era creștin ortodox, fiu de țărani de pe malurile Prahovei, educat la școlile de partid, inclusiv un stagiu de trei ani la Moscova. Crescută într-o desăvărșită atmosferă ateistă, îl va căuta pe Dumnezeul ei, de abia când va naște primul copil. Și își va face cruce în mod automat, deși știe că același Dumnezeu există și într-o sinagogă. Căsnicia părinților a fost un model de înțelegere și iubire. Mai ales dacă ținem seama că majoritatea ștabilor căsătoriți cu evreice au fost încurajați să divorțeze, când regimul a ajuns în faza de național-comunism ceaușist.

Spre sfârșitul epocii „totul era din ce în ce mai trist și mai înfricoșător”. Chiar tatăl îi avertiza pe Lukiana și pe soțului ei Caesar, pe vremea aceea scenograf la televiziune, că vin vremuri periculoase. „Celmare nu mai avea răbdare pentru nimic: nici pentru bine, nici pentru rău. Era prins în năvod și se zbătea agățându-se de propriile proiecții fantasmagorice, dar și de montarea mincinoasă în care îl plasaseră Ea și acoliții ei personali” Autoarea a intuit cu ocazia vizitelor unor generali de securitate în casa lor, că cele două puteri, cea „pe linie de partid și de stat” și cea pe linia serviciilor secrete, „nu păreau să fie surori, poate doar rude la distanță. Rânjeau una la alta.”

După decembrie 1989 familia a fost evacuată din vila luxoasă și ajunge să locuiască într-o mansardă. Tatăl este arestat și încarcerat la Jilava cu lotul membrilor CEPEX (Comitetul Politic Executiv) al PCR. Descrierea sentimentului de frică pe care ți-l inspiră Jilava este antologică: „Pătrundeam într-un loc unde trebuiesă-ți fie frică, unde dacă nu ți-e frică riști să mori acolo: frica de încarcerare, de pierderea spațiului, de pierderea timpului, de pierderea vieții, frica de cei care anchetează, de cei care te păzesc, de cei cu care stai, de cei cu care ai fi putut să stai, frica de a nu-ți mai recunoaște rudele de-afară, de a nu mai ști cum se trăiește afară, frica de Dumnezeu, de ce ai făcut și de ce n-ai făcut, frica de boală, de moarte, de viață, frica de noapte și de zi, de șobolani și de febră, de infarct, accident vascular sau urticarie, frica de trecut și de viitor, de propriul creier care ar putea gândi prea mult sau prea puțin, frica de frig, de cald, de foame și de vorbe, frica de tine însuți”. Relatarea despre „vorbitorul” colectiv, desigur o realitate care n-ar fi trebuit să existe într-un regim civilizat de detenție, îți aduce totuși aminte de faptul că deținuții politici în timpul regimului comunist nu aveau dreptul nici la vorbitor, nici la pachete…
Romanul se desfășoară pe marginea corespondenței din anul 2001, dintre Lukiana, acum o femeie la casa ei, cu doi copii, din România, cu doctorul Boris Blum, care emigrase în Israel în 1981.
Povestea de dragoste dintre Lukiana și Boris Blum începuse încă din copilărie. Erau colegi la căminul „CC al Partidului”, o grădiniță cu circuit închis (…), unde aveau cea mai bună mâncare, cei mai buni doctori, vara mergeau trei luni în „colonie” la mare și la munte. Și totuși, acești copii nu erau fericiți. Ei erau luați de lângă părinții lor, activiști CC, foarte „ocupați”, crescuți de educatoare și femei de serviciu, închiși în spatele unor garduri înalte, care-i împiedecau să vadă oamenii adevărați, care trăiau afară. Lukiana era o fetiță cuminte, Boris făcea probleme, încercând să fugă. Între cei doi copii s-a stabilit o atracție. Lukiana a fost încoronată „prințesă” de câtre Boris, într-o fugă de câteva ore din colonia de la mare. Apoi în clasa a opta, înainte de a se muta cu părinții la Brașov, Lukiana, care nu mai vorbea cu Boris de peste trei ani, îl căuta cu înfrigurare la Muzeul Antipa, unde aflase că Boris obișnuia să chiulescă din când în când. Revenită în Capitală, este din nou colegă de clasă cu Boris. Acesta, ajuns la vârsta adolescenței, o iubea, ea însă lăsase la Brașov un alt iubit. Se duce la întâlnirea cu Boris, după care a luat însă hotărârea să nu-l părăsească pe Ian, iubitul din Brașov. Dar Boris nu este dispus să renunțe…După câteva zile Boris a venit să vorbească, fără știrea ei, cu mama. Disperată că nu era în stare să aleagă între Boris și Ian, Lukiana află de la mama ei că Boris urma să plece cu familia lui în Israel… De abia peste ani va afla că plecarea în Israel i-a fost sugerată familiei lui Boris din surse suspuse, pentru a nu crea o „mezalianță” în familia unui mare ștab din perioada Ceaușescu…
Romanul este construit cu dibăcie de autoarea care a fost o perioadă secretar literar la un teatru din București, stăpânind știința alcătuirii dramatice. Dar pe lângă povestea epică, volumul ne permite să cunoaștem din interior cum decurgea viața în familiile ștabilor comuniști. Și să înțelegem de ce un asemenea regim, care era nefast pentru cei din afară și nu îi făcea fericiți nici pe cei dinăuntru, nu putea, în cele din urmă, să nu se prăbușească.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *