Zilei de Purim i-au fost date interpretări diferite, în fiecare generație, în funcție de evenimentele care se petreceau atunci. Cartea Esterei (=”Meghilat Esther”) povestește evenimentul așa cum s-a petrecut în regatul persan, acum circa 2500 de ani. Personajele istorice sunt reale. Regele Ahașveroș a fost identificat de istorici cu numele său persan, Ahavahștra. Haman, ministrul lui, a vrut distrugerea fizică a evreilor pentru că Mordekhay Evreul nu a vrut să i se închine: un evreu se pleacă numai în fața lui Dumnezeu.
An de an mă gândesc la bucuria sărbătorii de Purim. Îmi amintesc două zicale populare care se completează una pe cealaltă. Una din ele este în limba idiș: ”Pirăm nișt yontef un kaduhăs nișt krank” (=Purim nu este sărbătoare și frigurile nu sunt boală). Cea de a doua, în limba ebraică, este: ”Lo kol yom Purim” (= Nu orice zi este Purim).
Prima zicală are o mică notă de optimism ciudat (dacă se poate spune așa ceva!). În târgușoarele evreiești sărace de altă dată, frigurile (=malaria) nu se manifestau ca o boală care să-l țină pe om la pat. Deci, în afara zilei în care ”îi venea rândul la friguri”, omul muncea, chiar dacă era suferind și nu înțelegea pericolul unei boli care îl putea termina. Pentru că acea boală nu era ca toate celelalte, deși era mai gravă decât altele. Tot așa și sărbătoarea de Purim. Era o sărbătoare mai veselă decât altele, dar care nu cerea respectarea unor norme halahice stricte, așa cum apar ele în Tora, pentru că este o sărbătoare care nu este ”din Tora”, ci care a apărut mai târziu. O sărbătoare bazată pe un eveniment istoric petrecut mult timp după predarea Torei, care se referă la salvarea fizică a evreilor. Dar o sărbătoare în care lucrul nu este interzis, precum în zilele de Șabat și în sărbătorile din Tora…
Ajungem și la a doua zicală, cea ebraică. Nu orice zi este Purim, pentru că nu în orice zi avem dreptul de a ne bucura într-atât, încât să îndeplinim porunca ”ad lo yada”: să bei și să te îmbeți într-atât încât să încurci între Mordechay cel drept și Haman cel păcătos. Pentru că, ce ar fi dacă… fiecare om, în fiecare seară, ar face acest lucru? Ce s-ar întâmpla dacă toți oamenii ar fi beți zi de zi, seară de seară? Și ar mai fi câte unul care ar mai încurca între nevasta lui și… nevasta altuia, chiar fără aprobarea acesteia! Chiar că nu se poate să fie Purim în fiecare zi. Deci, vedem că ambele zicale au un punct comun: bucuria sărbătorii de Purim. Bucuria salvării fizice, dar și a salvării spirituale. Lucruri care nu pot fi sărbătorite în fiecare zi, dar care le simțim zilnic, deși ne înveselim numai odată pe an, cel puțin într-o asemenea explozie de bucurie. O bucurie care trebuie să fie și spirituală, nu numai fizică, pentru că salvarea noastră se datorează intervenției divine. Iar Bunul Dumnezeu nu permite transformarea nelimitată a bucuriei spirituale în acte de neomenie și dezmăț.
Zilei de Purim i-au fost date interpretări diferite, în fiecare generație, în funcție de evenimentele care se petreceau atunci. Ideea distrugerii evreilor de către cei care îi urau și salvarea lor datorită intervenției divine a existat dealungul secolelor și există și în prezent. Cartea Esterei (=”Meghilat Esther”) povestește evenimentul așa cum s-a petrecut în regatul persan, acum circa 2500 de ani. Personajele istorice sunt reale. Regele Ahașveroș a fost identificat de istorici cu numele său persan, Ahavahștra. Haman, ministrul lui, a vrut distrugerea fizică a evreilor pentru că Mordekhay Evreul nu a vrut să i se închine: un evreu se pleacă numai în fața lui Dumnezeu. Dar Bunul Dumnezeu a văzut și a înțeles atitudinea lui Mordekhay și a venit în ajutorul lui, ca și a tuturor fraților săi și a dejucat planul lui Haman. Pentru distrugerea evreilor fusese aleasă o zi, prin tragere la sorți (Purim înseamnă sorți), a paisprezecea zi a lunii ebraice Adar. În cele din urmă, Haman și acoliții lui sunt cei pedepsiți, cei care sunt înfrânți, uciși în locul evreilor. O legendă afirmă că aceasta este victoria asupra unui nebun. ”Opriți nebunul, opriți nebunul!” Transmiterea veștii a durat: mai întâi ea a ajuns la sate, apoi în orașele fără ziduri, apoi în orașele cu ziduri. De aceea, Purim este sărbătorit la Ierusalim după o zi: datorită zidurilor, la Ierusalim este sărbătorit Șușan Purim (=Purim de–Șușan) și nu Purim de–prazin.
Comentarii midrașice afirmă că uciderea în masă a dușmanilor evreilor de către evrei nu i-ar fi plăcut lui Dumnezeu, fiind vorba despre creaturile Sale. Dar totuși a permis acest lucru, fiind vorba despre poporul Lui. Observăm și faptul că Mordekhay și Esther proveneau din tribul Beniamin, din care provenea și regele Șaul, primul rege evreu. Șaul fusese înlocuit de regele David, la decizia Domnului, greșeala lui fiind cruțarea lui Amalek, deși porunca divină fusese uciderea acestuia și ștergerea amintirii sale pentru atacarea lui Israel în pustiu, atunci când Israel încă nu era temător de Dumnezeu. Observăm deci și raportul compensației, atât din punct de vedere teologic cât și din punct de vedere literar.
Dar ideea include și alte aspecte. Unul dintre ele este chestiunea integrării sociale și culturale a evreilor în societatea în care trăiau. Problema este controversată; cu toate acestea cred că răspunsul este pozitiv. Interesant că există și un al treilea răspuns, ale celor care vorbesc despre dezvoltarea istorică ciclică: integrarea este urmată de respingere, mergând până la excludere; aceasta este urmată de o așa-numită ”trezire națională”, care durează o perioadă anumită, cunoscând ascendență, dar și descendență. După care urmează o nouă perioadă de integrare, în altă generație și într-alt loc, urmată din nou de respingere, apoi de ”trezire națională”, și așa mai departe. Teză care, în România de la sfârșitul secolului al 19-lea, a fost susținută de medicul ”maskil” devenit ideolog și activist sionist Karpel Lippe din Iași.
Nu vreau să reiau gândurile de Purim și să le extind, să încerc noi concluzii. Prefer doar să-mi amintesc sărbătorile de Purim din copilărie și adolescență. Copil fiind, primisem în dar de la o mătușă un exemplar din ”Meghilat Esther” tipărit ca un pliant în România în anul 1949 (era cântecul de lebădă al lui Keren Kayemeth în România, puțin înaintea ”autodizolvării” organizației sioniste în același an). În această ediție se exprimau mulțumiri Uniunii Sovietice atât pentru înfrângerea nazismului și salvarea poporului evreu, cât și pentru susținerea întemeierii statului Israel. Mă bucuram să particip la citirea Meghilei la sinagogă (petreceri nu erau prea multe, iar despre beție nici nu se vorbea copiilor). Îmi amintesc și petrecerile de Purim organizate de Șef-Rabinul dr. Moses Rosen, la București, la începutul anilor 70 al secolului 20. Cu tradiționalul ”humântaș”, costume de carnaval (pentru cei care își permiteau acest lucru), programe artistice (printre care lecturi din Șalom Alechem, făcute de actorul idiș Casvan), serbări la care participau numeroși invitați, evrei și români, laici și religioși. Adevărate serbări folclorice, nu numai religioase. Și bineînțeles – și cu unii care găseau plăcere la un pahar de vin în plus, fie de dragul ”mițvei ad lo yada”, fie pentru propria lor plăcere…
Ar mai fi multe de povestit despre Purim și despre celebrarea lui în România de altă dată și în Israel. Ca și despre circulația Cărții Esterei în limba și cultura română. Spațiul nu-mi permite acest lucru, așa că… îl las pentru un articol viitor. Deocamdată, urări de Purim fericit tuturor. Urări pe care le adaug în limba ebraică (Purim Sameach!) și în limbile vorbite de evreii din România de altă dată (Purim bweno!, în limba iudeo-spaniolă – și A freilehe Pirăm!, în limba idiș).
