Tiberiu Roth: VOT PENTRU SIONISM

Nu trebuie să uităm pentru nici un moment  că Israel se află în ”mijlocul” Orientului Mijlociu, unde pe lângă provocările  noi, care amenință stabilitatea lumii pe toate meridianele, trebuie luate în calcul și cele vechi de zeci, cele vechi de sute și cele vechi de mii de ani!! Cele trei ”mari puteri” care în ultimii trei mii de ani:) au avut câte ceva de spus în istoria Orientului Mijlociu respectiv Egiptul, Persia (acum Iran) și Babilonul (acum Irak), există într-un fel sau altul  și în zilele noastre, ba mai mult, a apărut și a  patra entitate politică importantă Turcia (fost Imperiul Otoman:)

Alba ca Zăpada

Când oamenii intră în panică se spune că ”Sunt speriați de bombe”. Despre israelieni se pot afirma multe, dar în niciun caz că bombele i-ar speria. Din păcate au un exercițiu îndelungat în această materie.  În schimb sunt ”speriați de zăpadă”!!

La Ierusalim în 18 februarie 2015,  după deschiderea festivă a ultimei întruniri a Consiliului General Sionist – înaintea Congresului al 37-lea al WZO (organizația Sionistă Mondială) care va avea loc la Ierusalim în luna octombrie – a  început o fierbere neobișnuită. De regulă starea de nervozitate începe în momentul votării rezoluțiilor. După ce propunerile făcute în prealabil, individual, de membrii Consiliului General Executiv (Vaad Hapoel), și însușite de grupările de interes (partide sau organizații) pe care le reprezintă, au fost discutate  (și disputate) în comitete pe probleme, în care sunt reprezentate proporțional toate grupările, ele sunt supuse votului secret (fiecare propunere în parte!). Nici  vorbă de unanimitatea ridicolă care ascunde lipsa de opinii sau teama de a le exprima! Nimeni nu are măcar intenția de a impune altfel decât prin argumente sancționate de ”înțelepciunea”  (relativă) a votului majorității.. Sigur se poartă discuții informale, negocieri și înțelegeri, pentru a se ajunge la aranjamente consensuale înaintea votului, dar toate acestea consolidează demersul democratic. Și previne tentația autocratică:) De data asta la ședința de la Ierusalim nervozitatea nu era cauzată de vot! Lumea era ”speriată de zăpadă”. Cine își imagina cu ceva ani în urmă că va fi zăpadă la Ierusalim?

Ierusalim sub zăpadă

Dar nu numai. Pe podișul Golan, la Țfat sau chiar la Roș Pina, hai să zicem. Dar la Arad (în Israel:) și la Dimona e chiar prea de tot! Că visau ”părinții  întemeietori” să avem și noi hoții și târfele noastre, pentru a fi în rând cu ”lumea” este știut, dar nici măcar ei nu visau că vom ajunge să avem și ”zăpada noastră” darmite ca ditamai întrunire a Consiliului WZO – care are loc o dată pe an, cu participarea delegaților din lumea întreagă – să se întrerupă, mai exact să se încheie în mare grabă,toți (organizatori și participanți) fiind ”speriați de zăpadă” :).

S-a anunțat că furtuna aducătoare de zăpadă va sosi ”exact” la ora 4 (p.m.:), după care drumurile spre Tel-Aviv se vor închide (măsură de precauție a poliției ca să evite accidentele de circulație care ar fi posibile din cauza lipsei de experiență a șoferilor în conducerea  mașinilor pe zăpadă :). Deci cine nu apucă să iasă din Ierusalim înainte de ora 4, riscă să rămână blocat în ”orașul sfânt”, pentru nu se știe cât timp, și, eventual, să piardă avionul dacă ”starea de urgență” se prelungește.

Ierusalim. februarie 2015. Parcare ninsă

Așa că și noi ne-am ”bulucit” spre taxi-ul ”salvator” care avea să ne scoată pe șoseaua spre Tel-Aviv, punându-ne deoparte regretele că părăsim Ierusalimul mai repede decât am plănuit și cu  vaga bănuială că e vorba doar de încă o  sperietură generată de  ”psihoza meteorologică”.

Dar de astă dată ”lupul” din ”povestea cu Petrică ” a venit cu adevărat. La Tel-Aviv ne-a întâmpinat o furtună năprasnică. Valuri uriașe se prăvăleau amenințător spre hotelul nostru cochet așezat aproape de malul mării și o ploaie torențială se revărsa peste  străzile nepregătite să ia în primire atâta apă pentru care strămoșii noștri de prin părțile locului se rugau cu atâta ardoare. Până și televizoarele s-au arătat speriate refuzând să ne servească vești și imagini… Cu greu și cu pauze mari am reușit să deslușim  frânturi din emisiunea ”Ereț Lavan” (Țara albă), pe care am urmărit-o în reluare a doua zi, când am văzut că într-adevăr Ierusalimul a fost acoperit cu zăpada care atins în unele părți grosimea de 25 de centimetri..

Potrivit Institutului meteorologic al Israelului, aceste fenomene neobișnuite: frig, zăpadă, ploaie abundentă în luna februarie, care s-au constatat în ultimii 3 an succesiv, n-au mai fost observate din anii 1940. Nivelul lacului Kineret, principalul rezervor de apă dulce al Israel, precum şi al unor țări limitrofe, a crescut cu peste jumătate de metru și este în continuă creștere.!

 

Pe unde bate vântul?

Meteorologia a bătut politica. Deși în plină desfășurare a campaniei electorale, atenția publicului s-a îndreptat mai curând spre informațiile meteorologice decât spre sondajele de opinie privitoare la  repartiția presupusă ale fotoliilor de deputați în Knesset. Majoritatea celor pe care i-am întrebat care ar fi cauza acestei apatii, mi-au răspuns cu aceeași promptitudine (textul mi-era cunoscut din România:) ”toți politicienii sunt la fel, nu ai ce alege”. De altfel alegerile acestea anticipate (după mai puțin de doi ani de guvernare) sunt consecința insuccesului unui guvern de (prea) largă coaliție, de a îmbunătății parametrii condițiilor de trai ale populației. Problemele acute sunt foarte asemănătore celor ce preocupă opinia publică de peste tot. Lipsa perspectivelor de muncă adecvate pentru tineri, creșterea prețurilor în special la locuințe (în Tel  Aviv prețul unui apartament mediu depășește un milion de dolari!) și pe cale de consecință și chiriile au crescut simțitor ajungând la 4-5000 șekeli (aproximativ echivalent cu roni), toate acestea creând o stare de nemulțumire și de scepticism în fața alegerilor care urmează să aibă loc în Israel, la 17 martie.

Campania electorală se  desfășoară mai ales prin mesaje negative în care formațiunile politice (in special coaliții electorale de conjunctură) încearcă să se denigreze reciproc cât mai vehement. Sondajele de opinie (și ele un mijloc de persuasiune electorală) indică, deocamdată, o  competiție foarte strânsă între cei doi protagoniști: coaliția de centru dreapta, în jurul lui Bibi Natanyahu, și cea de centru stânga, în jurul lui Ițhac (Buji) Herzog. Remarcabil că există multe asemănări între cei doi. Tați celebri (tatăl lui Buji a fost Chaim Herzog – cel  de al șaselea președinte al Statului), studii strălucite în Statele Unite, cariere remarcabile, înainte de a intra în politică. Și unul și celălalt se reclamă de ”Centru”, doar că Bibi încearcă după semi-eșecul actualei guvernări, să ”dreagă busuiocul”, reluând de fapt formula de centru-dreapta, iar Buji încearcă să reînvie nostalgia vremurilor bune ale politicii de ”centru-stânga”. Șansele sunt destul de apropiate, sondajele indică pentru ”Likud”-ul lui Bibi 24-26 de locuri în Knesset, la fel ca pentru ”Uniunea Sionistă” (alianța electorală dintre  Partidul Hatnua condus de doamna Țipi Livni și tradiționalul Partid al Muncii) al lui Buji. De fapt ca de cele mai multe ori în Israel, adevărata ”bătălie” se va da pe arena politicii externe , ceea ce este firesc pentru că prioritatea absolută a agendei politice israeliene rămâne supraviețuirea și securitatea într-o lume din ce în ce mai incertă și imprevizibilă.

 

Orient ”express”

Nu trebuie să uităm pentru nici un moment  că Israel se află în ”mijlocul” Orientului Mijlociu, unde pe lângă provocările  noi, care amenință stabilitatea lumii pe toate meridianele, trebuie luate în calcul și cele vechi de zeci, cele vechi de sute și cele vechi de mii de ani!! Cele trei ”mari puteri” care în ultimii trei mii de ani:) au avut câte ceva de spus în istoria Orientului Mijlociu respectiv Egiptul, Persia (acum Iran) și Babilonul (acum Irak), există într-un fel sau altul  și în zilele noastre, ba mai mult, a apărut și a  patra entitate politică importantă Turcia (fost Imperiul Otoman:) Sărind peste cei trei mii de ani pe care i-am evocat şi în care Orientul Mijlociu a fost poate cea mai ”înflăcărată” zonă de pe pământ, flăcările neîncetatelor războaie – majoritatea religioase – parcă nu s-au stins deloc; ne aflăm acum într-o situație în care cu câteva mici excepții toate statele acestei zone au devenit arabe și deci ar trebui să ne așteptăm la o ”antantă”  care să asigure mult râvnita pace, liniște și stabilitate.

În loc de așa ceva Orientul Mijlociu al secolului 21 scârțâie mai amenințător decât a făcut-o vreodată. Cele mai pustiitoare confruntări armate ale acestui secol s-au petrecut aici ( Irak, Afganistan, Gaza, Siria, Yemen, au fost și  unele mai sunt încă teatre de război!). Ca să nu mai vorbim de faptul că ”inamicul public” nr 1, al lumii ”occidentale”, terorismul își are rădăcinile (puternic înfipte:) tot aici.

 

Schimbare de decor

Privind harta sfâșiată și incertă a Orientului Mijlociu, în lumina evenimentelor cotidiene, este simplu să înțelegem că avem acum de a face nu cu imaginea unei lumi arabe cu câteva insulițe ”non arabe”, ci cu o nouă paradigmă. Statele autoritare care au dominat fără replică peisajul politic, încep să slăbească (mai ales în urma așa zisei ”primăveri arabe”), cedând controlul și inițiativa unei grupări ”Șiite” condusă și coordonată de un Iran cu veleități de putere nucleară, (căreia i se alătură și ceea ce a mai rămas guvernului central din Irak ) respectiv unei periculoase puteri sunnite, care flutură drapelul negru al Califatului Statului Islamic. Oricum dezmembrarea Irak-ului – poate nedorită dar, nici împiedicată de americani – a deschis poarta spre întemeierea  unui stat independent pentru kurzi, cea mai mare entitate etnică  din lume (aproape 40 milioane de oameni ) fără un stat național . Dacă marea ”minune” a secolului 20 a fost Statul Israel, în ciuda tuturor opreliștilor și adversităților, secolul 21 este pe cale de a produce o altă ”minune” asemănătoare: Statul Kurdistan. Cele două state ”non-arabe” din Orientul Mijlociu devin aliați naturali (sunt deja!:) care pot schimba radical balanța puterilor din zonă.

Sigur deocamdată Kurdistanul ”Mare” este un proiect care se lovește de rezistența vehementă a celor 4 state Turcia, Siria, Iran și Irak, ale căror teritorii adăpostesc astăzi importante minorități kurde. Irak-ul în cele din urmă  a acceptat  ”de facto” existența unei Regiuni Autonome Kurde (Kurdistanul Irakian cu capitala la Erbil), care are o populație aproape egală cu Israelul, dar un teritoriu de două ori mai întins. Interesele și disputele legate de crearea eventuală a unui stat național kurd, prin unirea teritoriilor locuite în majoritate de etnici kurzi, contribuie și la diminuarea interesului public pentru ”problema” numită palestiniană și poate ar putea ușura misiunea de a găsi și de a promova o soluție decentă care să asigure arabilor palestinieni o viață demnă și realizarea aspirațiilor legitime

 

În căutarea ”panaceului” universal

Din păcate o asemenea soluție care constituie miezul problemelor, cărora trebuie să-i facă față statul și poporul lui Israel, deocamdată nu există. Politicienii a căror bătălie electorală scurtă, aparent fără vlagă și cu mize minore (ca de exemplu denunțul ridicol al lui Meni Naftali, fost administrator al reședinței Primului Ministru, că Sara Natanyahu ar fi vândut în folos propriu ambalaje refolosibile rezultate de la produsele achiziționate din bani publici:) nu au în discursul lor abordări politice temeinice, realizabile și acceptate de cele două părți aflate în conflict de un secol! Pentru că se discută doar paliative, soluții deocamdată nu. Și, foarte probabil, doar un aranjament politic complex cu implicarea tuturor forțelor politice responsabile din întreg Orientul Mijlociu ar putea oferi o soluție aplicabilă și însoțită de garanții credibile. În acest context, evident, un Iran dotat cu arme nucleare nu ar putea decât să agraveze situația și să îndepărteze șansa păcii. Știm prea puține despre tratativele secrete care s-au desfășurat între Statele Unite și Iran. Nici conducătorilor israelieni nu li s-a dezvăluit tot. Unele ziare din Israel au scris ”mai în glumă, mai în serios” că  adevărata bătălie electorală nu se va da între Netanyahu și Herzog,  ci între Netanyahu și Obama. Nu ştim dacă discursul pe care Netanyahu îl va susține – cu  certitudine – în fața Congresului, va avea și ecouri electorale favorabile, dar  un prim ministru al Israelului, oricare ar fi el, nu are dreptul  să renunțe la o astfel de   acțiune  care poate  contribui la prevenirea  unei potențiale catastrofe pentru țara sa.

Poate cu o zi înainte de Purim, o vorbă bine spusă la… Washington poate schimba în bine soarta ”Ierusalimului”, chiar dacă zarurile au fost deja aruncate:)

După atâta furtună și nămeți, a sosit timpul să iasă soarele…

Tiberiu Roth, 22 februarie 2015, Tel-Aviv

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *