S-a născut la Szolnok, în 1889, pe malul Tisei. Avea patru fraţi mai măricei. Mama lui pierind la naştere, tatăl lui s-a însurat din nou, cu fiica unui avocat înstărit de la Sighet. Împreună au avut trei fete şi un băiat, de a căror educare a avut mare grijă – mai puţin de a celui care avea să devină tatăl meu. Niciodată nu l-am întrebat cîte clase a făcut.  (Discreţia era unul din principiile de bază ale educaţiei pe care am primit-o!) În orice caz vorbea şi scria frumos, ungureşte, nemţeşte și mai târziu și româneşte, pentru că familia s-a mutat de la Szolnok la Gheorgheni, care avea să devină parte a României Mari.

Combatant în Primul Război Mondial

În Primul Război Mondial tânărul Alexandru Szmuk a fost chemat sub arme şi trimis pe front, în Munţii Carpaţi, unde se confruntau cu Armata ţaristă. Foarte curând a căzut prizonier, grav rănit în luptă. A fost spitalizat, i s-au amputat trei degete de la mina stângă, fiind apoi trimis să lucreze într-o fabrică de cherestea, undeva la Nord de Caucaz şi cazat la o bătrânică. Aceasta a avut mare grijă de el, nu voia în niciun chip să primească bani pentru munca ei, acceptând, după numeroase insistenţe, doar contravaloarea ceaiului, a zahărului şi a sării pe care o cumpăra. Restul „era dat de Cel de Sus”, cum să ia bani?! Aşa au trecut vreo trei ani, până când a fost urcat într-un tren cu prizonieri şi dus spre nord-vest, într-o călătorie lungă, până după Sankt Petersburg, unde avea să audă salve de tun – izbucnise Revoluţia. Ei au trecut în Finlanda şi de acolo, pe căi complicate, numai de ei ştiute, acasă…

 Tata prinde cheag la Gheorgheni

Tatăl meu s-a stabilit la Gheorgheni și și-a continuat îndeletnicirea de dinainte de război. Familia l-a trimis la Budapesta ca să o aducă acasă pe sora lui, Ottilia, mândria familiei, care obţinuse doctoratul în filosofie şi dorea să se mărite cu un jurist. Familia a încercat să o oprească, spunându-i că alesul ei avea un fizic foarte slab. Atunci Ottilia s-a angajat pentru cinci ani ca profesoară la noul liceu evreiesc din Cluj. Hotărâse că va lucra cinci ani şi dacă nu va fi în stare să-şi uite alesul de la Budapesta, se va întoarce la el. Peste cinci ani bunicii Szmuk au primit o carte poştală de la gara din Cluj – Ottilia îi înştiinţa că pleacă la Budapesta şi dusă a fost.

Alexandru şi Irina Szmuk, tineri căsătoriţi

Tatăl meu lucra la exploatarea pădurilor și câştiga destul de bine. În curând, așteptând trenul la gara de la Războieni, a cunoscut-o pe cea care urma să fie mama mea, o fată dintr-o familie cam sărăcită, dar cu zestre. S-au căsătorit, au plecat în călătorie de nuntă la Meissen și de acolo au adus o garnitură de mobilă atât de frumoasă, încât veneau colecţionari s-o admire, oferindu-i mulţi bani pentru ea. Au mai adus porţelanuri, un covor persan, și toate cele necesare unui apartament de patru camere pe care le-au aranjat superb. Aveam grădină cu flori în faţa casei, îngrijită numai de Mama, o curte mare, grădină de zarzavat şi o livadă mare cu meri. Eu am fost primul lor copil, apoi au urmat doi băieţi, Petru şi Nicolae. Mama ţinea trei servitoare. Când a declarat că are nevoie de încă una,, Tata a refuzat. Afacerile mergeau din ce în ce mai prost… Era prin 1930, era criză… În curând Mama rămas doar cu o singură servitoare. Iar Tata a renunţat la exploatările forestiere şi s-a apucat de comerţul cu benzină, petrol, și uleiuri. Pe poarta noastră a apărut o firmă mare, SHELL (care după un an-doi s-a schimbat în DISTRIBUŢIA) şi în curând Tata a deschis şi un magazin de articole pentru maşini, electrice, apoi biciclete. Afacerea mergea bine.

Familia noastră în anii interbelici

Salvarea miraculoasă de la deportare

Fatidicul Diktat de la Viena a schimbat regimul din ce în ce mai de dreapta din România pe unul cu o cruntă legislaţie antievreiască din Ungaria. Pe atunci Tata mai avea şi un depozit angro de benzină și uleiuri la Ditrău. În scurt timp a primit de la Ministerul de Război ungar fişa sa personală şi o adeverinţă privind două medalii de vitejie, de argint – el ştiuse doar de una, care era expusă în mijlocul vitrinei. Cele două decoraţii erau atât de rare, încât datorită lor a scăpat de sub legislaţia antievreiască! Avea dreptul să-şi continue activitatea comercială… Familia avea traiul asigurat! Totul s-a schimbat în 19 martie 1944, la intrarea a tancurilor germane în Ungaria și  sosirea lui Eichmann cu echipa sa, care a reuşit în câteva săptămâni, cu ajutorul jandarmeriei maghiare, să deporteze 450 de mii de evrei de pe teritoriul Ungariei, trimiţându-i la Auschwitz…  Au scăpat doar evreii din Budapesta și bărbații aflați în unele detașamente de muncă.

Salvarea miraculoasă

Documentul salvator care dovedea vitejia tatălui meu în Primul Război Mondial

Părinţii mei şi Miki, fratele meu mai mic, erau în trenul cu deportaţi. Dar când acesta a ajuns la Kassa, (Kosice), la graniţa de nord a Ungariei, Tatăl meu a avut curajul să se prezinte la ofiţerul SS, care prelua trenurile cu osândiţi la pieire, și i-a arătat adeverinţa emisă de Armata Austro-ungară, redactată în germană, care dovedea faptele sale de eroism din Primul Război Mondial. Ofiţerul a citit documentul și i-a spus: «Bei uns ist das genug. (Pentru noi e suficient), puteţi pleca acasă). «Dar soţia şi fiul meu?» l-a întrebat Tata. «Și ei! » Tata a alergat la vagonul lor, care aştepta să fie sigilat, numai el lipsea din efectivul de deţinuţi. «Coborâţi repede, ne întoarcem acasă!» Astfel Tatăl meu Alexandru, Mama Irina şi frăţiorul meu Miki au fost salvaţi de la moarte, de la neînchipuita catastrofă a patru sute cincizeci de mii de evrei din Ungaria.

Fratele meu Peter se ascundea împreună cu mine la Budapesta, dar în decembrie 1944 a murit. Un adolescent dispărut în Budapesta asediată… Tata a murit curând după război, în vremurile tulburi din 1948, Nicolae în 1979, într-un accident, Mama în 1985. Din familia noastră am rămas doar eu, cele două fete ale mele şi cei doi fii ai lui Nicolae.

Amintirea lor mă doare fără încetare…

Eva Szmuk