AFERIM: CÂND REGIZORUL FACE ISTORIE FĂRĂ SĂ VREA

Este de-acum un lucru comun să vorbim despre performanțele cinematografiei românești din ultimele două decenii, multe dintre ele recompensate cu premii, inclusiv la Cannes și la Berlin. După 1989, arta cinematografică românească pur și simplu s-a descătușat, regizorii venind cu filme interesante, tematici sugestive, realizări artistice excelente. Și nu trebuie să-i uităm nici pe artiști care au oferit cinefililor performanțe de excepție, cum a fost, de pildă, Luminița Gheorghiu din ”Poziția copilului”. Se vorbește despre „noul val românesc” unu și doi. Nefiind critic de film (lucrul acesta l-am mai spus), nu cunosc criteriile de clasificare, dar pot să spun dacă un film este bun sau nu, mai bine zis dacă-mi place sau nu. Aprecierile mele sunt subiective, acesta fiind un alt motiv pentru care nu mă consider critic de film.

Eva Galambos radu jude Radu Jude – regizorul filmului

De-a lungul timpului, am vizionat o serie de filme românești, de aceea pot vorbi prin comparație și cred că nu greșesc cu aprecierea că ”Aferim”, al regizorului Radu Jude poate fi considerat, din punctul de vedere al conținutului, cel mai puternic film românesc. Personal, m-a impresionat atât de mult încât de zile întregi, de când l-am văzut, mă gândesc la acesta, țin minte scene de un dramatism și, de ce să nu recunosc, de o cruzime mai mult decât realiste și totuși, care decurg firesc din narațiunea filmului. Și, din păcate, se pare că, din punct de vedere istoric, adevărate. Și aici vreau să redau o discuție pe care am avut-o cu prietena mea, care este un apreciat critic de film. Mi-a povestit că Radu Jude nu s-a gândit să facă istorie, a ales subiectul la întâmplare, că filmul, de-altfel bun și din punctul ei de vedere, trebuie apreciat după alte criterii, după mijloacele cinematografice folosite, imagini, personaje, linia de desfășurare a acțiunii etc. Această discuție mi-a confirmat ceea ce am afirmat mai sus în articol, că nu sunt critic de film, apreciez creația lui Jude după alte criterii, care-mi sunt apropiate. Dar dacă accept ceea ce mi-a spus prietena mea – și nu am de ce să nu accept – atunci trebuie să spun că regizorul a făcut istorie fără să vrea.

Eva Galambos aferim 1

Scenă din film

Aș putea spune că noi, evreii, suntem mai sensibili la subiecte care au ca centru suferințele unui grup etnic minoritar. (Ideea ignorării sau nerecunoașterii de către români a acestui fapt istoric, de pildă Holocaustul evreilor sau al romilor, este o constatare a lui Radu Jude, formulată în mai multe interviuri, ceea ce, într-un fel, ar contrazice prima ipoteză. ). Este adevărat, dar cred că acest lucru este valabil, sau cel puțin sper că așa este, și la ceilalți spectatori, chiar dacă prejudecățile față de acel grup etnic – romii – mai sunt răspândite la scară destul de largă în rândul populației românești și, precizez, nu numai la ei.

Pentru cine vrea să înțeleagă, filmul sugerează originea unor tare din cauza cărora îi acuzăm pe unii romi. Este vorba în primul rând de un fel de autoapărare, de dobândirea unei siguranțe, a unui gard de protecție prin mijloace care nu sunt acceptate de morala publică. Sunt membri unui grup care, timp de secole, au fost exploatați, disprețuiți, considerați că nu fac parte din tagma oamenilor obișnuiți. Cred că pentru noi, evreii, acest lucru sună cunoscut. Deosebirea este că evreii omorâți au murit cu demnitate, pentru credința lor pe care au apărat-o în mod conștient, adică știau de ce vor muri. Romii au fost chinuiți, abuzați, omorâți fără să știe de ce. Așa cum afirmăm noi când vorbim de Holocaust, că evreii au murit numai din vina de a se fi născut evrei, și romii au murit tot din această vină, din vina că au fost altfel. Și aici aș vrea să o contrazic pe prietena mea care a considerat că noutatea filmului nu constă în prezentarea situației romilor de la începutul secoluljui al XIX-lea, deoarece toată lumea știa despre țiganii robi. Nu cred asta și ar fi interesant dacă am face un test să vedem câte persoane cunoșteau acest lucru.

Eva Galambos aferim 2

Scenă din film

Dar filmul nu se referă numai la romi și nu explică numai situația lor, ci și la români, la o societate din prima jumătate a secolului al XIX-lea ai cărei membri trăiesc și acționează conform legilor din acea perioadă, valabile în această parte a Europei. Concepții și cutume foarte îndepărtate de ceea ce se întâmpla în Europa occidentală a epocii, aflată după revoluția franceză, unde ideea egalității începea să-și facă loc în societate, destul de greu și nu peste tot, unde nu numai sclavia, dar și iobăgia au fost desființate, unde exista o legislație modernă, codul lui Napoleon fiind recunoscut în multe țări, chiar dacă se urma un traseu sinuos în ceea ce privește aplicarea lui.

În Țara Românească din 1835 existau de-acum pravile dar nimeni nu le aplica. A trăi o viața mai bună însemna să te faci militar în armata rusă . ”Ai să ajungi polcovnic, să vezi ce bine ai s-o duci”, spune Constandin zapciul, eroul filmului, fiului său Ioniță, deși tot el recunoaște că rușii i-au pus pe români să se înhame și să tragă tunurile în loc de boi. Intriga este destul de simplă, inspirată oarecum de westernurile în care șeriful se duce să caute un criminal pe care să-l ducă în fața justiției, Aferim îi are ca eroi pe zapciul Constandin, un fel de șerif balcanic, și fiul acestuia, trimiși de un boier să caute, să prindă și să aducă înapoi un rom fugit de pe moșia lui. În vremea aceea situația romilor nu se deosebea cu nimic de cea a scalvilor negri din statele din sudul SUA, erau vânduți, bătuți, omorâți, proprietarul avea putere absolută. În călătoria lor, cei doi întâlnesc o serie de personaje, caracteristice ale acelor vremuri, cu concepțiile și prejudecățile lor. Și aici cred că regizorul Radu Jude a procedat excelent. Nu a încercat să aprecieze cele întâmplate prin ochii omului secolului al XXI-lea și să pronunțe judecăți. Nu, el a prezentat exact cum gândeau oamenii primei jumătăți a secolului al XIX-lea, în această zonă care abia începea să scape de influența otomană sau fanariotă, dar care nu cunoștea încă valorile occidentale.

Constandin pare un om cumsecade pentru vremea aceea, nu este rău la suflet, chiar spune acest lucru: ”Am căutat să fiu drept cu cei pe care i-am prins, nu i-am bătut prea tare…”, dar nu poate să-și depășească propria condiție. Fiul său, tânăr și mai milos, îi cere tatălui să dea drumul romului rob care, de fapt, era nevinovat dar Constandin nici nu vrea să audă. Este meseria lui, spune el, de asta e zapciu și din asta trăiește. ”Lasă că am să vorbesc cu boierul, îi voi spune ce s-a întâmplat și vei scăpa doar cu o bătaie, boierul mă ascultă”, îi spune lui Carfin, robul rom care știe ce-l așteaptă. Este adevărat, zapciul încearcă să-i spună boierului dar acela nici nu vrea să audă. Pentru boier, zapciul era un nimic.

Sunt multe alte momente care merită analizate, printre care și felul în care sunt priviți evreii, aproape la fel ca romii, dar acest lucru reflectă atmosfera realistă a filmului, la fel ca și alte concepții și prejudecăți ale epocii. Radu Jude a ținut la sfârșitul filmului să ne indice sursele folosite, inclusiv ca limbaj, o listă foarte lungă și ele aparțin scriitorilor români din prima jumătate a secolului al XIX-lea, printre care figurează și Cilibi Moise. Criticii de film pot vorbi despre excelenta interpetare a actorilor – Teodor Corban în rolul lui Constandin zapciul și Cuzin Toma în rolul lui Carfin, dar și a altora, despre regie, imagini etc. Ei au această calitate. Singurul lucru pe care l-am considerat de criticat este ritmul în care se desfășoară filmul, mie mi s-a părut cam lent, dar, așa cum am amintit la început, este o apreciere subiectivă.

Nu știu dacă voit sau nevoit, dar ”Aferim” conține nu unul, ci mai multe mesaje și speranța mea este că spectatorii (menționez că filmul are mare succes), vor putea înțelege și descifra măcar unele dintre ele.

 Eva Galambos

One Comment

  • eva galambos commented on October 7, 2015 Reply

    M-am mai uitat la articol acum când au trecut vreo șapte-opt luni. Nu am greșit cu aprecierile. Filmul este propus de România la premiul Oscar pentru filmul străin, ceea ce înseamnă că este considerat de criticii noștri un film foarte bun. În ce măsură vor înțelege americaniii – rămâne de văzut deși situația robilor țigani de la noi seamănă cu cea a sclavilor din America, aproximativ în aceeași perioadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *