De câteva zile urmărim cu groază ce se întâmplă în Marea Mediterana. Apele albastre ale ei pe care le-am privit de nenumărate ori în timpul frumoaselor noastre vacanțe, în care ne-am scăldat sau ne-am plimbat cu un vaporaș, mergând din insulă în insulă, dintr-o țară în alta, s-au înroșit în ultimul timp și au devenit morminte pentru sute de femei, copii și bărbați. Nu, nu în urma războaielor, a atacurilor unor submarine sau vase inamice ca în timpul celor două războaie mondiale. Nu, cauzele au fost altele: la iresponsabilitatea umană și setea de câștig a traficanților de oameni, se adaugă războaiele, foametea, mizeria care i-a mânat pe victime să-și asume toate riscurile, să se îmbarce pe acele ambarcaţiuni ale morții în speranța unei vieți mai sigure și mai bune pentru ele și familiile lor. Nu era o călătorie gratuită, așa că viitoarele victime a trebuit să depună eforturi uriașe – să-şi vândă totul sau să se îndatoreze ca să plătească prețul traversării. Și mai existau și alte riscuri. Dacă aveau noroc și scăpau cu viața în aceste călătorii, era posibil ca autoritățile țărilor în care acostau Italia sau Grecia sau Spania, să-i retrimită. Deoarece doar o infimă parte este primită de statele respective. Valul de imigranți este atât de mare încât nici o țară, oricât s-ar lua în calcul aspectul umanist, nu-i poate primi pe toți. În afara dificultăților economice și sociale, există grupuri de oameni sau partide care protestează împotriva prezenței lor masive, făcând din această situație o problemă politică.

Drama acestor imigranți îmi amintește de situația din ajunul celui de-al doilea război mondial: mii de evrei erau aruncați afară din Germania iar statele din vecinătate, unde erau trimiși, nu le dădeau drumul să intre, de multe ori rămâneau pe așa numitul „no man’s land” și mureau fie de foame și de sete, fie împușcați de grănicerii uneia dintre țări. Numai că acești oameni nu plecau de bună voie, erau siliți să o facă, aproape fără nici o șansă de supraviețuire.

În situația actuală, imigranții nu sunt obligați de autoritățile propriilor țări, au ales să plece de bunăvoie. Dar sunt obligați de condițiile în care trăiesc.

După moartea a peste 1000 dintre ei și numărul nu se oprește aici, zilnic apar noi tentative de călătorii ilegale, pe ambarcațiuni care se scufundă la cel mai mic vânt, întrebarea care se pune este ce se poate face? Cred că, la ora actuală, Occidentul, respectiv Uniunea Europeană se află într-o dilemă, cred că cea mai mare de la crearea sa. Dacă îi ajută, dacă îi salvează, dacă revine la schema ”Mare Nostrum” când nave ale UE patrulau în Mediterana și salvau pe nenorociții ale căror ambarcațiuni eșuau, va crește numărul imigranților ilegali, practic imposibil de primit și de asimilat, mai ales astăzi când amenințările teroriste și infiltrarea unor atentatori este la ordinea zilei. Dar dacă nu se iau măsuri, UE va fi supusă oprobiului public…

Este extrem de dificil pentru oricine să găsească vreo soluție. Deoarece, trebuie să recunoaștem: nu este vorba de una pe moment, mai multe nave de salvare, mai multă pază de coastă care să sară în ajutorul imigranților, mai multe tabere de refugiați…Acestea sunt doar paliative. Ceea ce ar trebui abordat, pentru care ar trebui depuse eforturi, mult mai multe decât până acum este esența problemei, situația reală, cauzele care determină exodul unor oameni. Și este vorba pe de o parte de războaiele care se poartă, de teroarea care se extinde asupra populației civile nevinovate, dar care suferă din cauza credinței, apartenenței ei, fie etnice, fie sexuale, pe de altă parte, de sărăcia cruntă, foametea sau lipsa de apă în regiunile unde trăiește o parte din ea. Africa neagră sau Libia, Siria , Irak sau, în ultimul timp, Yemenul sunt locuri de unde pleacă în refugiu locuitorii către țara nimănui, țara care eventual îi va primi sau ii va retrimite în iadul de care au vrut să scape.

Una este când vorbești în teorie despre pierderi umane – 1000, 10.000, 100.000. Sunt cifre pe hârtie. Dar este altceva când în pragul casei tale valurile mării aduc cadavrele înecaților-femei, copii, tineri. Poate că această imagine va fi mai convingătoare decât discursurile. Poate că lumea se va trezi la realitate și va găsi ceva. Este foarte greu, dar câteodată dacă vrei și imposibilul poate deveni posibil.

Eva Galambos