Am primit o insignă reprezentând o floare de nu-mă-uita din care izvorăşte o nesfârşită tristeţe. O floare-ochi cu o pupilă întunecată, cuprinzând suferinţa şi jalea trecutului, înconjurată de un inel galben alcătuit din douăsprezece segmente  – numărul dalelor monumentului de la Erevan, dedicat memoriei eterne a victimelor Marelui Rău, Genocidul Armean. Corola care creşte din inelul, ce aminteşte şi de cele 12 provincii pierdute ale Armeniei, are cinci petale de culoare mov intens  – numărul continentelor unde s-au refugiat supravieţuitorii genocidului, formând diaspora armenească risipită în lumea largă… Alte cinci petale de o nuanţă mai pală, înserate în corolă ca nişte punţi, simbolizează unitatea comunităţilor armene din lume.

Am fixat floarea-emblemă pe buzunarul exterior al poşetei pe care o port pe umăr, şi de câte ori caut ceva în buzunar, simt pe dosul palmei înţepătura  micii insigne…Un semn discret, dar insistent, de a NU UITA Genocidul Armean, trecut sub tăcere, ignorat, negat şi astăzi cu îndărătnicie de urmaşii celor care l-au instrumentat.

Un îndemn subtil de a NU UITA sutele de mii de oameni deposedaţi de bunuri, alungaţi din case, torturaţi şi ucişi, deportaţi în condiţii inumane şi lăsaţi pradă foamei, setei, bolilor, pradă morţii în deşertul Siriei, în timpul Primului Război Mondial.  Bărbaţi, femei şi copii, tineri şi bătrâni prigoniţi şi ucişi pentru singura vină de a se fi născut armeni. Un milion şi jumătate de morţi peste care s-a aşternut tăcerea complice a Europei, a lumii, înlesnind ca Medz Yeghern (Marele Rău) să fie urmat de Holocaust.

A trecut un secol de la declanşarea Genocidului Armean (24 aprilie 1915) şi, în ciuda existenţei unor rezoluţii internaţionale mai vechi, prea puţine state din lume – doar 22 la număr – au luat o poziţie fermă, recunoscându-l în mod oficial. Din păcate nu şi Turcia, care a respins şi recentul îndemn al  Parlamentului European, exprimat în rezoluţia din 15 aprilie 2015. Se pare că nici răstimpul de o sută de ani şi nici schimbarea mai multor generaţii nu i-au adus încă forţa şi înţelepciunea de a-şi înfrunta trecutul, un pas fără de care e greu să construieşti un viitor solid şi împăcat…

Floarea de nu-mă-uita – emblema Centenarului Genocidului Armean – cuprinde şi un crâmpei de speranţă, simbolizat de culoarea galbenă a inelului eternităţii…Nădăjduiesc că mesajul ei va fi receptat şi de cei care cred mai mult în energia negativă a tăgăduirii, decât în cea pozitivă a sincerităţii şi reconcilierii.

Port cu mine floarea de nu-mă-uita, acest simbol delicat al memoriei fraţilor mai mari ai neamului meu, întru genocid, şi mă rog pentru odihna sufletelor lor.

Andrea Ghiţă, 23 aprilie 2015