NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU

Ingeborg Syllm Rapoport este medic și a împlinit 102 ani. Născută în Germania, ea a vrut să își susțină teza de doctorat în 1938 având ca subiect difteria. Absolvise medicina la Hamburg și a lucrat între 1937-38 la spitalul israelit din oraș. Dar cum mama ei, pianistă, era evreică, naziștii nu i-au permis acest act academic.

Acum, la 102 ani, Ingeborg și-a susținut teza la Universitatea din Hamburg, fiind cea mai vârstnică doctorandă, nu numai din Germania dar și din lume. Ingeborg a emigrat în 1938 în Statele Unite fără a avea o diplomă universitară, o licență, cum am spune azi. Acolo a absolvit Universitatea din Philadelphia, cu ”magna cum laude” și a lucrat ca pediatru. Are patru copii și cum soțul ei era un comunist convins, s-a reîntors în Berlinul de est în 1952. În 1969 a devenit primul profesor de neonatologie din Germania la prestigiosul spital Charité din Berlin. Trăiește în continuare în capitala germană și a declarat într-un interviu acordat cotidianului ”Tagesspiegel” că universitatea a fost foarte răbdătoare cu ea. Prietenii au ajutat-o cu teza de doctorat și au căutat și au adunat pentru ea materiale documentare din ultimii 80 de ani despre difterie.

Andrei ingeborg

În 1939 profesorul care-i conducea lucrarea de doctorat i-a dat o adeverință în care a arătat că teza ei ar fi fost acceptată dacă legea ar fi permis să-și susțină examenul. Decanul facultății de medicină, Uwe Koch-Gromus, a descoperit cazul lui Ingeborg Sylmm Rapoport când ea a împlinit 100 de ani și a îndemat-o să-și reia teza. După susținerea examentului a apreciat-o ca o persoană „extrem de inteligentă”…”Am fost impresionați de vivacitatea ei intelectuală și am rămas muți de uimire când ne-am dat seama ce cunoștințe are chiar și în domeniul medicinei moderne”, a spus decanul.

Andrei Banc

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *