YOHANAN VASS – AUTOBIOGRAFIE NECONVENŢIONALĂ

Deşi m-am născut din părinţi în vârstă, când am venit pe lume doctorul mi-a spus: “eşti normal!”.  Atmosfera din casa părintească a fost impregnată de memoria Holocaustului în care au pierit mulţi dintre membrii familiei. Tatăl meu aducea amintirea de la Auschwitz, iar mama memoria controversatei aventuri a trenului Kasztner. În casa părintească am cunoscut oameni importanţi ai Clujului: muzicieni, pictori, profesori universitari, medici de vază, actori. Fără îndoială, acest lucru m-a influenţat. Studiile liceale le-am urmat la severul liceu Racoviţă, iar apoi la liceul George Cosbuc de peste drum unde majoritatea clasei era format din fete, fiind numai câţiva băieţi. A fost grozav!

La facultatea de medicină nu am fost admis din prima încercare aşa că timp de un an am fost muncitor la fabrica de medicamente “Terapia”. Luam masa cu muncitorii şi participam la ședințele lor. Aveam 17 ani. A fost o experienţă de viaţă ieşită din comun. În anul următor am devenit student la Stomatologie, continuând astfel tradiţia familiala. Mi-a fost uşor căci aveam acasă toate cărţile şi instrumentele necesare.

După facultate am lucrat câţiva ani în România ca medic, iar în 1980 am venit în Ţara Sfântă. Aici serviciul militar – ca medic – m-a ajutat în mod deosebit să cunosc toate etniile care trăiau în Israel, oameni veniţi din peste 120 de tari. M-am obişnuit relativ repede şi mi-am făcut un grup de prieteni. Am muncit din greu: atât în sfera medicinii publice, cât şi a celei particulare. Voluntariatul fiind unul din principiile societății israeliene, m-am străduit şi continui să lucrez ca medic voluntar, ajutând astfel pe cei nevoiaşi. Mi-am cultivat pasiunile dintotdeauna: istoria medicinii, muzica simfonică şi călătoriile prin lume. Împreună cu soţia mea – cunoscut medic psihiatru – avem trei copii adulţi şi doi nepoți şi… jumătate.

În urmă cu un an am fost la Cluj, la comemorarea a şaptezeci de ani de la deportarea evreilor clujeni, unde am vorbit de Holocaustul familiei mele şi despre jurnalul scris de părintele meu la Auschwitz. După aceea am început să scriu în Baabel. Scrisesem şi în timpul studenţiei, apoi la diverse reviste israeliene şi chiar clujene, dar la Baabel îmi place libertatea intelectuală, culoarea şi atmosfera de “împreună” pe care o generează întemeietoarea revistei. În calitate de “corespondent Baabel” la Ierusalim, încerc să aduc cititorilor informaţii, idei, oameni de pe meleagurile unde trăiesc.

Deşi nu are decat trei ani, Baabel e mult mai dezvoltat decât vârsta lui…

Yohanan Vass

 

One Comment

  • יוסי שלומובחץ commented on October 20, 2016 Reply

    Foarte interesant.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *