ROSALIND FRANKLIN, O PERSONALITATE NEDREPTĂȚITĂ

În 1962, la ceremonia de conferire a Premiului Nobel, pentru descoperirea structurii AND, au fost de faţă premianţii Watson, Wilkins și Crick, absentând un membru al echipei lor, cea care de fapt, în 1958, descoperise cea dintâi această spirală a vieții. Rosalind Franklin a murit la 37 de ani de cancer la ovare, iar regulamentul premiilor Nobel stipulează că această distincție se acordă numai persoanelor în viață. Rosalind era evreică. Omiterea ei nu a fost un act de anti-semitism, dar lumea științifică a reproșat celor trei laureați deveniți celebri că nu au omagiat rolul pe care Rosalind l-a avut în descoperirea făcută de ei. Rosalind era încă în viață când cei trei savanți englezi au prezentat, în 1953, comunicarea lor despre AND, bazată în mare măsură pe cercetările lui Rosalind. Recent la Hollywood s-a anunțat că se va difuza un film despre Rosalind având-o pe Nicole Kidman în rolul principal și pe Anna Ziegler ca regizoare. Titlul lui este ”Photograph 51” și pornește de la o fotografie cu raze X a structurii ADN făcută de Rosalind. dar comunicată public de Wilkins, Watson și Crick care au omis-o pe colega lor din lista autorilor. Cei trei laureați au publicat fotografia fără știrea și, evident, fără permisiunea autoarei.

Andrei Structura_ADN

Structura ADN

Rosalind provenea dintr-o familie prestigioasă și bogată a comunității evreiești din Londra. Tatăl ei, Ellis Franklin, era un bancher a cărui căsătorie cu Muriel Waley a constituit unirea a două familii ale elitei evreiești din Anglia. Unchiul lui Ellis era Herbert Samuel, ministru de interne în timpul Primului Război Mondial, ulterior fiind numit Înalt Comisar pentru Palestina. Una dintre surorile lui Ellis s-a căsătorit cu Norman Bentwich, procuror general în timpul mandatului britanic în Palestina. În anii celui de al II-lea Război Mondial, Rosalind a intrat în armată și s-a ocupat de refugiații evrei din Germania.

Andrei rosalind f

Rosalind Franklin

Există două mărturii importante despre Rosalind. Una este cartea ”The double helix” scrisă de James Watson în care ea este descrisă ca o persoană retrasă, dificilă ca partener de lucru și neinteresată de aspectul ei exterior. Un portret cu totul diferit îl oferă sora ei mai mică, Jennifer Glynn, în cartea publicată în 2012 ”My sister Rosalind Franklin” în care o descrie ca pe o persoană plină de viață, curioasă, care a trăit un timp la Paris unde și-a alcătuit o garderobă în spiritul modei franceze. În 1976 scriitoarea americană Anne Sayre a publicat o carte controversată în care susținea că Rosalind a fost o victimă a șovinismului masculin. Dar și a antisemitismului. Angela Creager, în recenzia ei la o carte scrisă în 2002 de Brenda Maddox, ”The Dark Lady of DNA”, afirmă că autoarea explorează nu numai problemele puse de sexul cercetătoarei, dar subliniază și consecințele atitudinii mediului științific față de originea ei evreiască, dintr-o familie a aristocrației acestei etnii.

După lunga perioadă de ingnorare a meritului pe care îl are în descoperirea ADN, acum clădiri și laboratoare poartă numele ei în Cambridge, Londra, Olanda, Belgia, iar la Chicago o universitate poartă numele ei. Filmul cu Nicole Kidman în rolul lui Rosalind îi va aduce fără îndoială o notorietate mondială în rândurile publicului larg.

Andrei Banc

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *