În Turcia

Un nou atentat, de data asta la viața unor turiști israelieni. La Istanbul.  În uriașa capitală economico-financiară a Turciei, în care cu ani în urmă se puteau citi în vitrine invitații în limba ebraică pe lângă insistența negustorilor care te îmbiau în diferite limbi, inclusiv în limba sfântă, să servești un ceai cald, a devenit periculos să circuli cu steaua lui David la vedere.   Nu cu foarte mulți ani în urmă, Bazarul uriaș cu 4000 de prăvălii cu ”străzi” întregi tixite cu bijuterii era plin cu simbolurile făurite din aur și argint, ale tuturor credințelor, și alături de cruci și semilune ”stelele” lui David erau expuse – cu siguranță nesocotind ”numerus clausus” – în proporție mai mare decât cea a potențialilor interesați printre valurile copleșitoare de cumpărători. În anii anteriori locuitorii Istanbulului s-au obișnuit cu atmosfera cosmopolită a orașului lor care, având în spate o colosală istorie, a reușit să devină o metropolă modernă cu aspirații occidentale,  și sunt acum șocați și evident nemulțumiți cu ”schimbarea macazului” instrumentat de regimul Erdogan care se străduieşte să reînvie (măcar în parte) trecutul musulmano-imperialist otoman. Dacă e adevărată supoziția că dacă pleacă evreii dintr-un loc este un semn că viitorul acelui loc poate deveni incert, atunci viitorul Turciei, inclusiv al Istanbulului, trebuie să dea de gândit. Astăzi în Turcia mai trăiesc 17000 de evrei, marea majoritate în Istanbul, iar cele două sinagogi care mai funcționează în cartierul Galata se pot vizita doar cu mare dificultate, cu programare anterioară și cu așteptări pentru deschiderea porților ferecate cu grijă. Firesc pentru lipsa de siguranță care plutește pe străzi în ciuda numeroșilor polițiști.

Templul Schneider din Istanbul

Doar Sinagoga Schneider (a Croitorilor) ornată cu o frumoasă și multicoloră stea alui David este mai accesibilă, fiind transformată într-un fel de Muzeu al Modei. Turcia a fost cândva patria adoptivă a unei consistente populații evreiești care a jucat un rol important în viața fostului Imperiu Otoman, fiind o populație ce se bucura de protecția Statului, ca de altfel  și creștinii (mai ales armeni și greci).  Istoria evreilor în Asia Mică este remarcabilă, prezența lor a fost continuă.

Steaua lui David la sinagoga chneider

Începând cu secolul  4 (î.Cr) au fost numeroase comunități evreiești care au fost vizitate de Saul (Apostolul Pavel) la Efes și în alte orașe consemnate de scrierile din perioada timpurie a creștinismului, iar în perioada de un mileniu al Imperiului Roman de Răsărit au jucat un rol important în administrația, comerțul și finanțele imperiului. O creștere ”explozivă” a cunoscut populația evreiască la sfârșitul secolului 15.  Această ”explozie” demografică evreiască a avut două cauze diferite. În  29 Mai 1453 Constantinopolul a fost cucerit de tânărul Sultan Mehmed II, după un asediu  care a durat două luni. Luptele au fost grele. Imperiul Bizantin sub ultimul împărat Constantin Paleologu era sleit și aproape inexistent, pierduse aproape toate teritoriile sale și căderea capitalei sale Constantinopol a fost lovitura de grație care a încheiat istoria Imperiului Bizantin.  Orașul rebotezat Istanbul era distrus și pustiit. Vrând să refacă orașul Mehmed al II-lea a invitat evreii din întregul imperiu otoman, care era deja întins și puternic, să vină la Istanbul. Odată cu evreii care au ajuns să reprezinte peste 10% din populație au venit  desigur și creștini și musulmani atrași de miracolul reînvierii capitalei distruse.  O a doua invitație imperială adresată evreilor de a popula Istanbul a fost făcută după jumătate de secol de un alt sultan  vestit Baiazid II. A fost perioada dramatică a expulzării evreilor din Spania și, ca urmare  a invitației și promisiunilor făcute de Baiazid, un mare număr de evrei din Spania(Sefarzi) și-au găsit adăpost și ocrotire în Turcia.

Intermission

În momentul în care scriam aceste rânduri am fost alertat de știrea despre atentatul de la Bruxelles, cu alțe victime, alți morți, alți răniți, dar cu siguranță același autor criminal care concepe și execută aceste provocări la un război total împotriva părții luminoase a omenirii care încă visează la Libertate, Egalitate și Fraternitate. Nu pot să nu subliniez faptul că în primele rânduri ale țintelor teroriștilor se află Statul Israel și poporul evreu. Că de mult timp conducătorii politici și societatea civilă a Israelului au tras semnale de alarmă și au ridicat vocea împotriva îngăduinței și tolerării inadmisibile față de terorism, de organizațiile teroriste. Pe lângă haosul politic generat de acțiunile teroriste, devenite fapte cotidiene, ele au din ce în ce mai multe victime. Oameni nevinovați, copii și tineri, femei și bătrâni, terorismul nu-și selectează victimele. Un scurt și zguduitor bilanț al unei organizații filantropice israeliene ne oferă cifre: 3395 de familii care își jelesc morții sau își ingrijesc invalizii răniți în atentate teroriste recente. Organizația care adună laolaltă orfani, văduvi sau invalizi, victime ale terorismului sângeros poartă denumirea simbolică ”O Familie”. Suntem din nou în doliu. Din nou zeci de morți și alți zeci răniți. Din nenorocire ”O Familie” a dobândit noi membrii potențiali.

One family

O privire în Spania

Spania a fost o ”diasporă” specială pentru evrei. Acolo în peninsula Iberică (incluzând și Portugalia cu care  în ciuda diferențelor de limbă, spaniolii au împărțit același destin) a trăit cea mai ”longevivă” comunitate evreiască. Veniți în peninsulă pe vremea când erau ”cetățeni” ai aceluiași Imperiu Roman, evreii au trăit acolo timp de 1500  de ani, mai mult decât în propria lor țară. Au rămas pe loc și când au năvălit ”popoarele barbare”, în speță vizigoții, un important popor germanic (gotic). Vizigoţii care – după  ce au învins romanii la Adrianopole la sfârșitul secolului 4 și au ocupat apoi Roma – și-au încheiat victoriosul ”marș” tocmai pe plaiurile spaniole, unde au întemeiat un Regat Vizigot și au trecut  de la arianismul păgân, pe care-l practicau ca o credință moștenită din strămoși, la creștinism. Regatul era la început  guvernat potrivit unui amestec de legi romane și obiceiuri gotice, până în anul 645 d.Cr. când și-au definitivat propriile legi fundamentale cuprinse în ”Codul Vizigotic”. Proaspeții creștini n-au apucat să aplice un timp prea îndelungat noul lor cod de legi, pentru că arabii ”înarmați” cu profețiile lui Mahomed au ocupat fulgerător  aproape toate teritoriile deținute de cele două imperii romane, cel de Răsărit și cel de Apus. Creștinii ortodocși  și cei catolici s-au tot  certat  lăsându-i pe musulmani să câștige. În acest timp evreii care multă vreme – sub legea   arianismului și  a regilor Vizigoți – au fost bine tratați,  aveau libertatea practicării meșteșugurilor și comerțului ca în Imperiul Roman și se bucurau de protecția și susținerea ”baronilor” locali care îi lăsau să trăiască după legile lor proprii iudaice. După creștinarea Regatului Vizigot, Biserica a ținut să-și reintre în dreptul de a ghida și a impune comportamentul  creștinilor față de toate evenimentele și fenomenele lumii înconjurătore. Pentru a clarifica atitudinea față de evrei Biserica a convocat Consiliul de la  Toledo care a debutat cu prevederi riguroase împotriva evreilor. Li s-a interzis circumcizia – actul prin care  copiii de sex masculin devenea parte a ”convenției” avraamitice care le asigura protecția Divină. Li s-a interzis păstrarea Șabatului și a Sărbătorilor prevăzute în Tora (Biblia recunoscută și asumată de creștinism sub denumirea – improprie – de Vechiul Testament) Li s-a confiscat avutul și li s-a interzis să facă comerț. La al 4 lea Consiliu de la  Toledo s-a luat decizii politice majore referitor la limitarea puterii nobilior locali dar la rând cu aceasta și decizia de a fi obligați evreii să se boteze creștini. Această decizie nu a apucat să creeze efecte deoarece au năvălit oștirile musulmane. Victoria musulmanilor – arabi și beriberi – a creat o nouă realitate în Castilia, Andalusia și Catalonia provincii istorice care aveau să devină emirate maure.

În Valencia

Catalonia a avut un destin special determinat – cred – și de statutul ei de riveran la Marea Maditerană. Încetul cu încetul această mare,  cândva numită cu emfază de romani, ”Mare Nostrum” a devenit mărginită de țări și teritorii dominate de islam. Maurii au ajuns la Valencia in anul 718 și contrar obiceiulu,i orașul a fost aproape complet distrus de emirul omeyad Abd ar Rahman în anul 778, ca apoi să fie reclădit de fiul ”distrugătorului”, ajungând să aibă în secolul 10, în jur de 15000 de locuitori. Astăzi Valencia este al 3 lea oraș ca mărime din Spania, cu o populație de peste 800000 de locuitori, care a reușit într-un mod admirabil să păstreze aproape fidel atmosfera, aspectul și  chiar o parte din  clădirile orașului medieval, concomitent cu dezvoltarea unui oraș modern, bine organizat și impresionant de curat, care se poate mândri și cu construirea unui inedit oras ”hipermodern” dedicat culturii și științei – proiectat de celebrul arhitect Santiago Calatrava. Dar poate cea mai curajoasă și influentă inițiativă transpusă în realitatea ”valenciană” de ”valencienii” înșiși, a fost devierea râului Turia, Râul trecea prin oraș (sau orașul a fost construit pe malul râului 🙂 și se revărsa din când în când producând pagube și distrugeri clădirilor și străzilor. După o asemebnea inundație de proporții petrecută în 1957, locuitorii au decis să  nu se lase învinși, s-au luat la”trântă” cu Râul, și i-au deviat cursul. Acum râul înconjoară orașul și pe vechiul lui curs care străbate inima metropolei a fost amenajat un parc uriaș  cu arbori feluriți, străbătut de vechile poduri azi adevărate ”poduri de flori”. Cândva un important centru industrial al Spaniei orașul astfel ”ecologizat” s-a convertit firesc  astfel încât  ”valencienii” în proporție de 84% trăiesc din venituri produse în sfera serviciilor. O singură facilitate industrială semnificativă a mai rămas în fucțiune, dar industria turismului a construcțiilor și a serviciilor de transport oferă locuri de muncă și venituri acceptabile celor 2,5 milioane de locuitori  ai zonei metropolitane. Ca o  mențiune semnificativă în conjuctura actuală este că un număr important de oameni veniți din toate colțurile lumii și-au găsit un rost în Valencia. Cei mai mulți provin din Bolivia, Columbia, Italia, Maroc  și…România. Cândva o proporție semnificativă a locuitorilor erau evrei. În perioada maură ei ocupau poziții importante în economia orașului.

Biserica Santa Catalina

Cartierul evreiesc era in zona centrală, cam pe unde este acum Biserica Santa Catalina (am locuit în periplul nostru valencian într-un hotel situat pe Calle La Paz de unde aveam o vedere superbă asupra acestei biserici, deci eram ”cu ochii” pe fostul cartier evreiesc). Evreii erau în relații bune atât cu musulmanii, cât și cu creștinii din Valencia. Această conviețuire mai mult decât pașnică, aș numi-o cordială, a primit un impuls pozitiv în perioada cât a fost ocupată de celebrul El Cid eroul național spaniol care de altfel a și murit îi anul 1099 la Valencia. Căderea Valenciei a fost prima victorie notabilă a ”reconquistei”, războiul de sute de ani dusă de regatele creștine împotriva ocupației musulmane dar  victoria nu a avut viață lungă. Abia în 1238  Iacob I regele Aragonului a reușit să recucerească Valencia, de această dată definitiv. El a oferit evreilor protecție deplină în cartierul evreiesc  care se bucura de o autonomie completă inclusiv judiciară, disputele dintre evrei fiind judecate și soluționate conform legilor și tradiției lor. Asta le oferea o largă competență, dar și o mare responsabilitate pe care au știut să o asume și s-o exercite (ar fi bine de luat pilda lor după 600 de ani:) de exemplu prin faptul că evreii condamnați la pedepse cu închisoarea erau liberi să-și petreacă Șabatul acasă 🙂 Printre drepturile garantate evreilor era și dreptul de a cumpăra  terenuri agricole sau intravilane, evreii se puteau ocupa (și o și făceau) cu agricultura și creșterea animalelor. Mai mult, evreilor li se încredințau funcții importante în administrația regală sau de stat. Dar cum ne este bine cunoscut din toată istoria evreilor din diaspora, nici această perioadă de înflorire nu avea să dureze mult. Deși prin aportul recunoscut al negustorilor evrei (care ocupau o pozițiție apreciată în comerțul și navigația pe Marea Mediterană) portul Valencia a avut o dezvoltare uimitoare,  aducând astfel beneficii și prosperitate tuturor locuitorilor orașului,  recompensa pe care au primit-o au fost acuzațiile că ei ar fi fost răspunzători pentru epidemia de ”ciumă neagră” izbucnită în 1348. Drept urmare au fost supuși unor obligații de a plăti taxe insuportabile și alte vexații din ce în ce mai frecvente și mai intense, până la ziua fatală de 9 Iulie 1391 când Comunitatea a fost agresată de soldați veniți din Castilia și, cu susținerea unor localnici, 250 de evrei au  fost uciși iar cei rămași în viață forțați să se convertească. Printre convertiți au fost nume ilustre ca Samuel Abravalia devenit după convertire Don Alfonso Fernandez de Villanova sau medicul (regelui) Omar Tahuel și Rabinul Isaac ben Șeșet. Convertirea a avut loc în Biserica numită astăzi Santa Eualia. Iar pe locul Cimitirului evreiesc se află acum unul din marile ”mall”-uri ale binecunoscutului lanț de magazine spaniole ” El Corte Inglés”

În lupta pentru viață

Într-o foarte documentată carte intitulată ”Conversos, Inquisition, Expulsion”  Norman Roth (simplă coincidență de numeJ)subliniază faptul că  în afara perioadelor de persecuții și de convertiri forțate, au fost evrei care au ales de bună voie (sau din interes:) calea renunțării la identitatea evreiască. Trebuie să recunoaștem că este greu să te lepezi de identitatea ta  (e ca și cum te-ai renega pe tine însuți), precum greu este și să fii evreu, dar și să devii evreu !! Aceștia formau categoria de ”conversos” sau ”creștini noi” care, în ciuda efortului lor de a se asimila creștinismului, erau priviți cu adversitate  de ”creștinii vechi”. Cei care erau forțați să se convertească sau o făceau din precauție, preventiv – ca să evite consecințele statutului de evreu pentru ei sau pentru copii lor – rămâneau  în taină fideli credinței lor moștenite sau alese și în măsura posibilului contnuau să respecte toate ”mițvot” (porunci,obligații,reguli,restricții) înscrise în Tora, ”cartea de căpătâi” a iudaismului. Ei erau ”marani” şi, potrivit punctului de vedere exprimat de Maimonides, ei nu trebuie sancționați și nici refuzată apartenența lor iudaică, căci au avut de ales între viață și martiriu. Ei au ales viața care e mai presus de orice valoare și cred într-un D-zeu Unic, pe care-L respectă. O bună parte din marrani au fost exilați din Spania și apoi din Portugalia, unde erau vânați și amenințați de Inchiziție. S-au așezat în multe țări ale lumii unde au fost acceptați și prețuiți. Multe personalități ale lumii contemporane își revendică sau măcar își recunosc originile marane. Printre ele frumoasa actriță Rita Moreno și expreședintele Fidel Castro.

După expulzarea evreilor și maranilor la presiunile tribunalelor inchiziției, nu a mai rămas în Valencia nicio sinagogă. Dar au rămas toate bisericile catolice, unele dintre ele au fost clădite înainte de ocupația maură, deci în sau înainte de secolul al VIII-lea. Altele au fost ”vremelnic” (adică 600-800 de ani:) transformate în moschei și apoi după ”reconquista” din nou refăcute ca biserici. Cea mai reprezentativă a fost Catedrala. A inceput ca un templu roman închinat zeiței Diana a continuat ca   o bazilică vizigotă, a devenit o moschee al cărei ”mihrab” era în dreptul actualei porți a Apostolilor și în fine a fost refăcută și lărgită de câteva ori ca o biserică catolică cu  capela care adăpostește Sfântul Gral (cupa din care se presupune că a băut Isus Cristos la Cina cea de Taină). Dar cea mai șocantă  piesă a acestei imense catedrale este un uriaș vitraliu care poartă cea mai mare Stea a lui David, care am văzut-o în viața mea.

Vitraliul este așezat deasupra porții Apostolilor fiind o dominantă atât din exterior, cât și din interior al acestui monument care într-un anumit sens are o valoare cu caracter ecumenic universal. Ca și cum această Stea a lui David ar fi lipsit din ”palmaresul” acestei ”cetăți de cult”. Este o inscripție explicativă a cestui impozant ”Magen David”. Ca și cum cei care au scris-o ar fi voit să explice că acest simbol evreiesc nu este de fapt un simbol evreiesc (care ar putea fi interpretat ca deranjant într-o catedrală atât de creștină). Eu dimpotrivă cred că întregește frumusețea și semnificația acestei biserici. Sigur știu că este contestată originea Stelei lui David. Că nu are nici-o legătură cu Steaua sau Scutul (Maghen) regelui David. Este considerat a fi un semn adoptat mult mai recent de ”kaballa” și are mai mult o semnificație cosmică decât una națională reprezentativă pentru poporul evreu. Că ”Steaua lui David” a fost ridicat la rangul de simbol național evreiesc cu ocazia Primului Congres Mondial Sionist de la   Basel în 1897 adoptată de Mișcarea Sionistă și apoi a devenit parte a Drapelului Statului Israel. Că de fapt antisemiții au folosit această stea în varianta galbenă pentru a pecetlui identitatea evreiască iar apoi evreii ”dafca” (adică ”tocmai de aia”) au transformat ofensa în mândrie făcând din varianta albastră Steaua Națională.

Alături de Catedrală se înalță un turn. Se numește El Micalet. Are înălțimea de 63 de metri și îndeplinește rolul de clopotniță. Clopotele uriașe ale catedralei (cea mai veche este din anul 1328) se află pe terasele turnului. Am ajuns cu oarecare dificultate  pe terasă dar mă obseda imaginea acelui Maghen David. Mă gândeam că poate un arhitect cu obârșia de marran, a încercat să-și liniștească conștiința așezând acea Stea  a lui David, tocmai acolo. În dreptul Porții Apostolilor ale căror statui înnobilează poarta.Dar mi-am dat seama imediat că urcușul m-a cam amețit.După ce am coborât m-am liniștit.

În Șabat

Totuși am încercat să găsesc o Sinagogă, să văd cum se onorează Șabatul la  Valencia un oraş în care trăiesc astăzi vreo sută de evrei. Ceea ce am găsit a fost pe de o parte dezolant, pe de altă parte splendid. Dezolant a fost că ”sinagoga”era într-un apartament de bloc  într-un cartier îndepărtat. Dezolant că la ”kabalat Șabat” (Rugăciunea de primire a Șabatului) s-au adunat doar șase persoane . Splendid a fost că ”rabineasa”(am nimerit la o comunitate ”reconstrucționistă”) era o persoană minunată știa toate frumoasele cântece  ebraice și a condus cu entuziasm și talent serviciul de Șabat. Splendid a fost (deși nu ”halahic) că încă patru evrei participau la Kabalat Șabat, prin SKIPE. (deci era asigurat un fel de ”minian” mixt:) Splendidă a fost masa de șabat pregăită de Alba (rabineasa) strict ”vegan” deci implicit cașer:). Și splendidă a fost STEAUA lui DAVID care strălucea pe perete.

Tiberiu Roth, 24 Martie 2016