Luna Martie s-a încheiat cu un Bereshit (al 12-lea) care s-a organizat de data aceasta  la Botoșani, un oraș cândva emblematic pentru evreimea din România, fiind locuit până în  anul 1940 de 32000 de oameni din care 17000 erau evrei – peste jumătate din populația orașului. Nu doar în orașul Botoșani trăiau mulți evrei, ci  și în orășelele din jur Dorohoi, Stefanesti, Săveni,Dărăbani. O lume evreiască pestriţă, neomogenă, cu putini bogati şi foarte multi săraci, de altfel însuşi orasul era mai sărac, cu un centru istoric mai mult decât modest. Din numeroasele sinagogi și case de rugăciune au rămas doar două  din, care una  functioneaza încă.

Botoşani: statuia lui Mihai Eminescu

Am putea considera Botoşaniul – aşa cum se prezintă azi unui călător profan în ale culturii româneşti – un loc lipsit de interes. Cine ar putea gândi că din acest oraş ”prăpădit” au pornit spre Panteonul culturii române Mihai Eminescu, George Enescu, Stefan Luchian, Grigore Antipa, Octav Băncilă, Nicolae Iorga, Patriarhul Teoctist si inca multi alţii. Păcat că în oraş sunt foarte timid cultivate locurile de unde au ponit spre culmile gloriei sau notorietății aceste personalităţi remarcabile ale culturii naţionale. Singura prezenţă marcată este statuia lui Mihai Eminescu care – cu toate controversele legate de prestația lui jurnalistică – a fost și rămâne, poetul natiunii și un incontestabil  geniu al poeziei. Aşezată în micul parc din faţa Bisericii Uspensia – ctitorită în anul 1552  de Doamna Elena sotia lui Petru Rareş –  se află statuia Poetului  botezat aici. Mi s-a părut a fi cea mai mare statuie a lui Eminescu, care cu siguranţă este personalitatea cu cele mai multe statui în Romania. Mă preocupă ades întrebarea de ce o personalitate  de notorietatea și profunzimea lui Mihai Eminescu și-a exprimat uneori vehement în scris antisemitismul furibund. De neînțeles un mare poet, un talentat și iscusit jurnalist, cu o temeinică educație desăvârșită la Viena, a putut fi portdrapelul  unui antisemitism nedisimulat. Oare e mai bine să nu ”râcâim” acest subiect atât de sensibil ? Și pe bune ! Înțeleg și cred că sunt firești. Dar ce facem cu alte cazuri similare? Recent au fost discuții purtate prin presă  pe acest subiect, învăluite în mantia pufoasă a teoriei că trebuie să separăm autorul de operă! Discuția recentă s-a purtat în cazul Vintilă Horia! Să acceptăm această teorie ușor desuetă? Cum poți separa un autor, un creator de propria lui operă? Cred că singura atitudine înţeleaptă ar fi recunoașterea și atitudinea critică în lumina prezentului.

În Botoșanii de altă dată se disting două momente grave. Cel din 1907 când răscoala țăranilor din comuna Flămânzi a degenerat într-un pogrom, a cărui furie a distrus viețile și existența modestă a evreilor din Botoșani, și cel din 1940 când pentru evreii din Botoșani a început valul nimicitor al Holocaustului. Astăzi în Botoșani mai trăiesc 67 evrei și mai funcționează o comunitate activă condusă de David Iosif un fost sportiv și un președinte destoinic care colaborează creativ cu câteva din comunitățile mici din câteva orașe mici din apropiere:). Dar în amintirea evreilor din Botoșani și în istoria poporului evreu care se scrie continuu de peste 3000 de ani, rămâne  numele lui Al. Graur, H. Sanielevici, M. Blecher, Shaul Carmel, Enric Furtună, Zigu Ornea, Andrei Bacalu și mulți alții care s-au născut la Botoşani.

BBBB

Pentru mine această frumoasă  întrunire (chiar dacă a avut și câteva momente prea zgomotoase pentru urechile mele slăbite de vârstă și neumblate la cluburi:) se  poate memora cu aceste inițiale,care nu este greu de ghicit, înseamnă Breșit, Botoșani, București, Brașov. Am citit undeva că rostirea cu care ne-am obișnuit deja de ” Bereshit” nu este cea corectă, o astfel de rostire ar presupune o formă articulată care s-ar traduce prin” începutul”, spre deosebire de intenția textului  original care ar fi să se refere la ”un început”  deci ar putea fi  mai multe ”începuturi” . Noi am ajuns deja la al 12-lea ”început” și ne pregătim pentru al 13-lea (care nu mai este un secret, se va ține la Târgu-Mureș) căci dacă ne referim strict la textul și înterpretarea clasică putem avea doar un singur Bereșit:).

Participanţi la Bereshit

Dar dacă acceptăm ideea că denumirea de ”Bereshit” aleasă de autorii acestei manifestări iudaice lansată în România de 6 ani cu deplin ”succes de public ” s-a inspirat din titlul primei cărți a Torei tradusă în limba română (după textul latin) ca Geneza sau Facerea  atunci  mă gândesc la care Geneză s-au gândit ”nașii” care au ales acest nume. Pentru că în prima carte a Cărții este vorba de trei ”geneze” : a Lumii (Cosmos, Univers dar și Lumea pământească), a Omului (Adam și…Eva:) și a Poporului evreu (Legământul avraamitic). Dar dacă așa cum s-a subliniat de repetate ori obiectivul major al acestui minunat șir de seminarii este acela de a consolida identitatea evreiască atunci denumirea potrivită ar fi fost titlul celei  de a doua  cărți a Torei . Și acest titlu este problematic. Exodul (din latinul Exodus) este diferit de titlul ebraic Șmot. Interesant că acesta este pluralul substantivului Șem ( ”Nume”) care în limba română nu are o altă formă pentru plural. Poate e un accident dar poate că este reflectarea unui anumit principiu cum că numele mai curând diferențiază o entitate (fie o persoană, fie un grup), Oricum  în cartea Șmot capătă contur ceea ce ne place să repetăm insistent că este identitatea evreiască. Identitate subliniată de multe nume care sunt menționate în cartea Șmot. Cel mai important este numele cu care Dumnezeu ”s-a prezentat” lui Moşe, ca răspuns la întrebarea acestuia ”Eu sunt cine sunt” sau în forma impersonală  ”Este cine este ” va deveni o definiție care încearcă să fie o exprimare mai pe înțelesul lui Moşe cel ce se ferește să-și asume uriașa răspundere de a conduce un popor. O definiție și mai ermetică prin tetragrama יהוה care sugerează însușirea Divină de a fi ”fără început și fără sfârșit ” în timp și spațiu. Dacă vrem să definim identitatea evreiască reperele le găsim aci, ele sunt D-zeu, Poporul (Am  Israel) și Țara ( Ereț Israel.) Relația cu D-zeu se bazează pe un ”document scris” constând din Tablele Legii  care reprezintă ”constituția” și Tora care este ”codul legislativ”. In toate celelalte credințe monoteiste relația cu Divinitatea  se bazează pe revelațiile unor ”mesageri” care au în același timp trăsături umane și divine. Revelațiile pot fi contestate, dar nu pot fi modificate, pe când  Legile scrise pot fi amendate în pas cu evoluția contextuală. Cam acestea au fost (expuse concis și într-o notă personală) temele și dilemele care au animat BB (Breșitul Botoșani:).Tradus în limbajul mai sofisticat al seminarului am reținut următoarele concluzii sau învățăminte: Pentru ca o colectivitate să poată progresa trebuie să fie capabilă să armonizeze tradiția (experiența trecutului) cu inovația (provocarea sau previziunea viitorului). Libertatea de exprimare este o recomandare biblică și colectivitatea (poporul sau comunitatea) are datoria să fie informată. Este implicită obligația conducătorilor de a informa corect  și complet colectivitatea, respectiv pe fiecare membru al ei și în acest sens a ține pasul cu progresul tehnologiei mai cu seamă în domeniul comunicării  este un imperativ. Au fost multe prezentări și dezbateri interesante și animate, în  programul ”Limud” în cadrul căruia participanții la seminar au avut posibilitatea să prezinte o scurtă expunere, pe un subiect pe care și-l propun. Auditoriul se formează din cei care aleg liber după plac subiectul sau vorbitorul. Din păcate nu am putut participa la toate aceste prezentări care au avut loc simultan, căci și eu am avut privilegiul să țin unul din aceste expuneri. Iată motivul pentru care nu pot să comentez decât pe aceasta, pentru care am ales titlul

În căutarea lui Ioșua

Am rămas surprins la constatarea că destul de puțină lume a auzit de Cartea lui Ioșua. Se pare că majoritatea prezentărilor de teme iudaice în perimetrul activităților comunitare se restrâng la TORA care evident fiind cea mai importantă parte a Tanach-ului, nu îl epuizează. Este păcat de exemplu că despre Haftarot, care se citesc în fiecare serviciu de Șabat și după cum este cunoscut sunt selecțiuni din cărțile Profeților, se vorbește și în consecință se știe prea puțin (în comunitățile noastre:) Cartea lui Ioșua este prima scriere despre începutul istoriei lungi a poporului evreu după moartea lui Moșe, cu care se încheie Pentateuh-ul.  Lui i-a revenit misiunea Divină de a împlini promisiunea făcută poporului eliberat din Egipt, Moșe a condus poporul eliberat din sclavie în fruntea căruia  a traversat Marea Roșie, le-a dat Legea, a construit Mișcan-ul. A rătăcit cu ei  40 de ani prin deșert pentru a-i învăța cu libertatea, cu bucuriile  ei, dar și cu răspunderile sau uneori privațiunile care le implică. Ultimele sale acțiuni au fost pregătirile pentru a ajunge la țelul final al marii aventuri în care Moșe a călăuzit pe evrei: așezarea în țara făgăduită în care curgea ”lapte și miere”. Ajutat de mai tânărul Ioșua a reușit să-l învingă pe Amalek și să obțină informații convingătoare  despre țara pe care urma să o cucerească. Lui nu i-a fost dat să-și vadă misiunea încheiată.  Este o dramă această prăbușire chiar înainte de a trece ”linia de sosire” ? Sau un destin? Sau o înțelepciune Divină? Sau o supremă judecată? Probabil din toate câte puțin! Sigur era nevoie de o altă generație de conducători care să ducă mai departe pe cărările întortochiate ale istoriei acest popor îndărătnic, neastâmpărat, neascultător și rebel, dar mereu vizionar și credincios convingerilor sale. Omul care a continuat epopeea lui Moșe a fost Ioșua bin Nun susținut fiind de aceeași credință și devotament pentru Poporul lui Israel, pe care l-a condus traversând Iordanul, cucerind Iericho ale cărui ziduri s-au năruit la sunetul Șofarului. Ioșua a așezat triburile lui Israel fiecare pe teritoriul său pe care avea să-l stăpânească

La momente hotărâtoare atunci când schimbarea de generații este iminentă trebuie să se ivească ”Ioșua”  !!Trebuie să-l căutăm împreună!

Tiberiu Roth, 6 Aprilie 2016