Contextul.

Cu prilejul dezbaterilor parlamentare privind alegerea noului Consiliu de Administrație al TVR  s-au resuscitat din nou  controversele legate de legea nr. 217/2015. Acestea s-au suprapus apoi cu alte manifestări omagiale (Horea Vintilă). Au fost unele luări de poziție foarte tranșante, de exemplu postul de știri Realitatea TV sau revista Contemporanul-Ideea Europeană (care acum inițiază o dezbatere pe tema aceasta).

Faptele.

& 1. În perioada interbelică a existat un grup de intelectuali români scriitori, filosofi, istorici, oameni de știință  care (mai ales în tinerețe) au fost simpatizanți ai Mișcării Legionare , unii chiar combatanți activi prin vorbă și scris (chiar și demnitari).  Lista lor este arhicunoscută : Nae Ionescu, Mircea Eliade,Emil Cioran, Constantin Noica, Nichifor Crainic  și încă aproximativ  zece  persoane. În eșalonul al doilea al acestui grup, din punctul de vedere al operei, erau și mult discutații astăzi:  Horea Vintilă,Radu Gyr și Mircea Vulcănescu. S-a dorit să se inducă în conștiința publică că acest grup, prin numele  sonore din fruntea lui, a dat tonul în cultura românească interbelică, mai ales în al treilea deceniu (primele surprize au apărut după publicarea “Jurnalului” lui M. Sebastian).

Cioran, Ionesco, Eliade

Cred că lucrurile nu stau deloc așa pentru că a existat un alt  foarte numeros grup  și aș începe cu Eugen Ionescu , apoi Eugen Lovinescu, Mihail Ralea,Tudor Vianu,Petre Comarnescu, Ionel Jianu, George Călinescu, Ion Vianu, Șerban Voinea, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Mihail Sadoveanu, Zaharia Stancu, C. Rădulescu Motru, P.P. Negulescu, Șerban Cioculescu, Camil Petrescu,  Octav Șuluțiu, Al. A. Philippide, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu, H.H. Stahl, Geo Bogza, Barbu Brezianu,Mihail Ghelmegheanu, Garabet Ibrăileanu,Gala Galaction, Gib Mihăescu, Perpesicius, Alex. Rosetti  și terminând cu Lucian Blaga, care, fiind cel puțin așa de valoros , nu numai că nu a acceptat ideologia și mai ales metodele (criminale) ale Mișcării Legionare ,dar le-a combătut continuu. Lista mai poate fi completată cu scriitori evrei : Mihail Sebastian, Felix Aderca, Marcel Blecher , Camil Baltazar, Ion Călugăru, Emil Gulian, Iosif Peltz ș.a.

Mulți dintre ei au fost puși la” zid ” în numeroase rânduri de publicațiile agresive pro-legionare ca : „Sfarmă Piatră”,”Porunca Vremii”,”Buna Vestire”,chiar și” Cuvântul”.

&.2. Se pune întrebarea legitimă: cum este receptată la ora actuală  opera literară,

istorică ,filozofică ș.a. a acestor grupuri de intelectuali ?

Dacă ne referim la primul grup, printr-o simplă căutare pe net, constatăm că nu sunt interziși, nu sunt pe nici o listă de excludere, sunt editați și tipăriți (sute de titluri, peste zece edituri,unele prestigioase, editura ‘Vremea”  deosebit de activă).

Nu sunt evitați, marginalizați, etichetați etc. Ceea ce era valoros în opera lor este recuperat și reabilitat. Diversitatea titlurilor este mare, aceasta din cauză că  majoritatea dintre ei, înainte de anul 1989, erau cvasi-interziși.

Cât privește celălalt grup, cred că lucrurile se desfășoară în cadrul normalității. Operele valoroase se reeditează și planurile editoriale sunt adaptate la cerințele pieții.

Cred că avem acces la tot ce a fost valoros în interbelic indiferent cărui grup au aprținut autorii.

&.3.  Lucrurile se complică când unii încearcă să întroducă autorii și în spațiul public  prin unele elemente festiviste (denumiri de străzi, busturi,cetățenii de onoare) sau chiar de  moralitate (modele de urmat pentru tânăra generație,mentori pentru studenți,patriotism glorificat etc.).

Aici îmi permit să înversez  ordinea și să mă refer la început la al doilea grup.

Nu am auzit în ultimii 10-15 ani (să spunem după anul 2000) ca  unul din cei peste 50 de intelectuali de mai sus să fi beneficiat de onoruri deosebite în spațiul public sau că cineva ar milita în mod deosebit pentru aceasta.Totul este în cadrul normalității, existând  de exemplu unele denumiri de străzi (dar de peste 20-25 de ani, unele și de dinainte de 1989) . Atât și nimic mai mult ; nu sunt declarați nici cetățeni de onoare ,nici repere morale etc. Câteodată sunt omagiați ( strict referitor la operă,la centenarii), unii sunt criticați (puțin spus) pentru că s-au compromis în timpul regimului  comunist .

În schimb, privind celălalt grup, se lansează periodic în mass media (dar nu numai) câte un nume  care trebue reabilitat, glorificat,martirizat sau canonizat. Și atunci se pune întrebarea legitimă : de ce intelectuali cu vederi pro-legionare,anti democrație parlamentară, xenofobi,antisemiți,anti toți și anti  toate,trebue aduși zgomotos în spațiul public ?

Pentru a evita aceste derapaje a fost necesară Legea  nr. 217/2015.

Cine nu o înțelege așa ,cred că trebue să mai reflecteze puțin.

&. 4. S-a mai lansat încă o idee “originală: ”Mișcarea  Legionară (Garda de Fier ) nu a fost condamnată la procesul de la Nürnberg. Da, această condamnare nu a avut loc pentru simplul motiv că la Nürnberg a avut loc doar  procesul marilor criminali de război naziști germani. Însă, potrivit unui  acord între puterile aliate, fiecare țară și-a judecat proprii criminali. Au mai existat și unele acorduri privind extrădarea criminalilor de război,dar acestea nu au mai funcționat deloc după începerea războiului rece.

Așa se face că Quisling (simbolul trădării și al ”coloanei a cincea “ hitleriste) a fost judecat în Norvegia, mareșalul Pétain în Franța, pastorul Tiso în Cehoslovacia (Slovacia), Szálasi în Ungaria,mareșalul Antonescu în România, Mussolini în Italia ( condamnat de partizani, fără judecată).

Câțiva au reușit să scape: regentul Horthy ,al Ungariei (cu patru capete de acuzare solide: masacrul de la Kamenețk –Podolsk , atriocitățile de la Délvidék – Bácska –Jugoslavia ,munca forțată şi apoi deportarea la Aushcwitz a peste 450000 de evrei ), nu a fost judecat , se pare, în urma unor înțegeri tacite între americani și Stalin, deși Jugoslavia (Tito) a solicitat insistent extrădarea sa. La fel Ante Pavelici (Führerul Croației), Léon Degrelle (Führerul partidului rexist belgian, de sorginte fascistă),Mussert (conducătorul fasciștilor olandezi), Horia Sima (comandantul Mișcării Legionare din România, în perioada asasinării lui N. Iorga și I. Madgearu și a sângeroasei rebeliuni legionare din ianuarie 1941, condamnat la moarte în contumacie în anul 1941 – nu  de Tribunalul Poporului – conform Wikipedia) ș.a.

&.5. Pe lângă  unele prevederi criticate din cuprinsul  său, Legea nr. 217/ 2015, mai este contestată și pentru ceea ce nu conține, în speță condamnarea comunismului (vezi luarea de poziție tranșantă a conducătorului Institutului  de Investigare a Crimelor Comunismului C.I.C.C.R. poziție ,de care unii membrii din conducerea instituției s-au disociat apoi).

Personal nu cred că ar fi trebuit să se trateze ambele probleme în aceeași lege  ( nici nu ne-o cere nimeni !) mai ales că condamnarea comunismului,fiin o perioadă istorică mult mai recentă – merită o analiză  și o pregătire foarte  laborioasă. Dar mă întreb,retoric, cine nu ne lasă să o facem ?

Legat de condamnarea comunismului vreau să mai fac o completare.

Sadoveanu în Prezidiul Marii Adunări Naţionale din 1948

Au existat în perioada 1945-1964 , dar mai ales în deceniul al cincilea , pleiada de intelectuali proletcultiști (scriitori, istorici, filozofi, artiști) cum ar fi : A. Toma, M. Beniuc,M. Breslașu,  Dan Deșliu,Mihai Novicov, Nina Casian, Ion Vitner, Mihai Roller,Traian Șelmaru, Alexandru Jar, Petre Dimitriu, Veronica Porumbacu, Maria Banuș, N. Moraru, Mihai Davidoglu și mulți alții . Destul de mulți dintre ei,cu trecerea anilor și a vârstei și-au mai schimbat convingerile, dar apartenența la grupul proletcultist  nu li s-a iertat niciodată.

Cum sunt receptați aceștia astăzi ? Aș putea afirma că ei nu există.Pe drept cuvânt, nu sunt retipăriți sau difuzați, sunt evitați, contestați, marginalizați.Totuși nu sunt scoși din biblioteci (nici mutați la fonduri speciale) cu atât mai puțin operele lor nu sunt distruse ca pe vremea legionarilor sau comuniștilor. Cine dorește poate să îi citească.

Sunt dispăruți din spațiul public, ( cu f.f. mici excepții), nici vorbă de onoruri sau alte manifestări.

Pentru ei funcționează deja o lege 217 ,nescrisă,a normalității,decenței și bunului simț dovadă că societatea  românesacă poate reacționa astăzi și în acest mod.

&. 6. Și acum revin la titlu….

România își caută astăzi „Proiectul de țară “. Sunt atât de multe prioritități și domenii cu grave probleme  încât este foarte dificil de a face un proiect coerent. O simplă înșirare a unor priorități: învățământ, sănătate, siguranță publică, protecție socială, declin demografic,infrastructură,aderare la euro,amendare consistentă a Constituției (mai ales privind depolitizarea instituțiilor statului)  și desigur lupta anticorupție (mai ales prevenirea ei), îmbunătățirea capacității administrative (accesarea fondurilor europene), situația internațională  etc., ne arată imensitatea problemei.

Toate acestea ar trebui să fie în permanență pe agenda mediei,dezbătute cu minuțiozitare prin dialog și consultări, pentru a vedea ce cale trebue să urmăm.

A întroduce pe agenda mediei false probleme legate de  legea  nr. 217/2015    mi se pare o încercare de distragere a atenției opiniei publice de la adevăratele probleme ale prezentului.

4 aprilie 2016

Andrei Zador