Din București am aflat vestea tristă că pe 17 martie a murit academicianul SOLOMON MARCUS. Împlinise 91 de ani la începutul lunii martie și era plin de energie, până când inima lui a cedat. A fost înmormântat pe 20 martie la cimitirul evreiesc Filantropia.
Despre celebrul matematician a publicat Andrei Zador în numărul trecut al revistei Baabel o interesantă relatare. În cele ce urmează voi încerca să prezint câteva aspecte ale personalității academicianului Marcus, pornind de la extraordinarul discurs de recepție la Academia Română (membru corespondent din 1993 și titular din 2001), intitulat „Singurătatea matematicianului”, pe care l-a rostit în luna martie 2008, care a avut un ecou deosebit în cercurile intelectuale din România. Era un om extraordinar, un savant cu o viziune largă, o personalitate multidisciplinară, un sprit enciclopedist.
Câteva date biografice.
Era fiul unui croitor din Bacău. O casă cu mulți copii, el fiind cel mai mic. Frații mai mari au făcut cariere în domeniul literar. Israel (Marius Mircu, 1909-2008), a fost un reputat reporter, publicist și istoric. Moritz (Marcel Marcian, 1914-2007), a fost prozator și eseist. Solomon, care în 1940, când evreii au fost excluși din școlile publice, avea 15 ani, a izbutit să-și ia bacalaureatul în toamna anului 1944. În liceu era atras mai mult de poezie și de teatru, visa să devină chiar actor. Atracția pentru matematică a venit de abia la vârsta bacalaureatului, când a citit despre geometriile neeuclidiene. Așa se face că tânărul Marcus s-a înscris la Facultatea de Matematici a Universității din București. El povestește în discursul de recepție la Academie:
„Am optat, într-un moment de mare derută, din toamna anului 1944, pentru studiul matematicii. Chiar de la prima oră de curs, am primit de la profesorul Miron Nicolescu (celebrul profesor de analiză matematică, care-i va deveni mentor, nota mea), îndemnul de a face tabula rasa din matematica școlară (…) Era o confirmare a impresiei la care ajunsesem la terminarea liceului: adevărata matematică nu este aceea din manualele școlare, chiar dacă unele cunoștințe căpătate din ele sunt utile(…) Inițierea în analiza matematică mi-a dezvăluit două aspecte esențiale ale naturii reale a matematicii, atenția acordată proceselor cu o infinitate de etape și discrepanța dintre ceea ce devine inteligibil prin matematica acestor procese și ceea ce este vizibil, perceptibil pe cale directă. Dar mi-am dat imediat seama că aceste aspecte nu-mi erau necunoscute. Unde le mai întâlnisem? În poezia lumii, de la Eminescu, Arghezi, Blaga și Barbu, la Edgar Poe, Baudelaire, Mallarmé și Rimbaud. Poezia are acces la infinitul existenței(…) întocmai ca și matematica infinitului…”
Aceste precizări cu privire la început explică traectoria pe care a urmat-o strălucita sa carieră. El a venit spre matematică marcat fiind de lecturile sale literare și filosofice!
A primit licența în matematici în 1949. Atât în liceu cât și în facultate s-a întreținut din meditații. A fost asistent în anii 50, atât la Facultatea de Matematică cât și la Politehnică. Ulterior a activat numai la Facultatea de Matematică, dedicându-se cercetării. Și-a luat doctoratul în 1956. A parcurs toate etapele universitare: lector în 1955, profesor asociat în 1964, profesor titular din 1966 până în 1999, când a devenit profesor emeritus.
O carieră interdisciplinară
În anii 1956-1957 au apărut în revistele de specialitate articole cuprinzând modele matematice de descriere lingvistică. Solomon Marcus a fost imediat atras de acest domeniu interdisciplinar, care aducea „într-o albie comună discipline dintre cele mai diverse: lingvistica, psihologia, calculatoarele, matematica, logica și biologia…” Momentul era prielnic, deoarece atunci se năștea informatica în România sub bagheta renumitului profesor Grigore C. Moisil. Marcus nu putea rămâne indiferent. S-a inițiat într-un timp record în ligvistica structurală, cu ajutorul unor cercetători de la Catedra de limba română a Universității din București, condusă de profesorul Alexandru Rosetti. În cadrul acestei colaborări a cunoscut-o pe Paula Diaconescu „entuziastă cercetătoare în analiza structurală a limbii române”, cu care se va căsători ulterior. A redactat și a publicat în 1963 cursul de lingvistică matematică. A fost „un loz câștigător”. Cartea a fost publicată în traducere la New York (1967), Paris (1967), Moscova (1970) și Praga (1969). A urmat în 1970 volumul „Poetica matematică” și în 1975 „Semiotica folclorului”. Profesorul Marcus nota cu satisfacție: „De îndată ce am trecut la o activitate transdisciplinară, am devenit un interlocutor interesant pentru persoane din toate domeniile, inclusiv pentru scriitori, pentru filosofi și pentru gazetari”. Marcus a publicat peste 50 de volume în România, care au fost traduse în mai multe limbi de circulație internațională, și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate.
Despre matematică și limbajul matematic.
Nu pot să nu citez la sfârșitul acestor însemnări, câteva din afirmațiile savantului despre matematică. El considera că matematica nu este doar „o unealtă”, folosită în inginerie, ci „un limbaj”, care permite „o expresie concentrată și riguroasă a anumitor relații.”. Limbajul matematic este de la Newton și Galilei încoace, modul de a fi a unor vaste capitole ale fizicii. Teoria relativității și mecanica cuantică nu ar fi fost posibile fără dezvoltările matematicii. La fizică trebuie să adăugăm , în ultimii ani, științele economice (în deosebi prin aplicarea teoriei jocurilor) și biologia prin studiul sistemului nervos și al eredității. În fine, constată profesorul Marcus „la ingineria energiei, bazată pe matematici continue, s-a adăugat ingineria informației, care face apel în primul rând la matematici discrete.”
Marcus consideră că există un dramatism în demonstrația matematică a unei teoreme. Pentru creativitate este necesară imaginația. „Greșeala poate fi fecundă, corectitudinea poate fi stearpă”, afirma profesorul într-un articol publicat în 2009. Lumea matematicii, afirma el este „o lume inefabilă, în primul rând pentru că nu se poate defini”. Și el dezvoltă ideea astfel: „Există și un alt fel în care se manifestă inefabilul matematicii: prin contrastul dintre modul în care se prezintă matematica în lume și modul în care arată viața ei ascunsă. La suprafață, matematica este dominată de deducții, de formule și de algoritmi (…) În căutările și frământările ei, ea este străbătută de întrebări, încercări, ezitări, greșeli, eșecuri, tatonări, analogii, asocieri de tot felul (…) Simptomatică pentru discrepanța dintre aparența și substanța matematicii este distanța, care poate fi foarte mare, dintre momentul găsirii unui rezultat și cel al confirmării sale prin demonstrație”. Pentru Solomon Marcus matematica era în același timp știință și artă.
Așa cum scria în mesajul său președintele Klaus Iohannis: Solomon Marcus „va rămâne pentru totdeauna în sufletele și gândurile noastre pentru tenacitatea, înțelepciunea și dragostea cu care și-a desăvărșit viața și cariera”.
Mirel Horodi
