Fenomenul Lourdes – însemnări de călător

Motto: „Cea mai frumoasă şi profundă trăire omenească este misterul” –  Albert Einstein

După ce treci graniţa dintre Nordul Pirineilor spanioli şi Franţa, ajungi la poalele Pirineilor francezi, înzăpeziţi de-abinelea, în orăşelul Lourdes.

La poalele Pirineilor, Lourdes a devenit în sec.XIX – o capitală religioasă creştină. Povestea Lourdului e legată de numele unei tinere care e cunoscută azi în întreaga lume creştină: Bernadette Soubirous (1844-1879). Bernadette s-a născut într-o familie modestă de morari, în orăşelul care număra atunci doar 4.000 de suflete.

Familia trăia greu căci micul râu Lapace care învârtea morile  secase  încă înainte de fenomenele care sunt legate de numele Bernadettei. Familia ei locuia într-o casă igrasioasă, în localul fostei închisori, iar tânăra fată suferea de astmă, încă din copilărie.

Evenimentul central legat de numele ei s-a petrecut la 11 februarie 1858, într-o grotă de langa râul Gave du Pau care străbate oraşul. Bernadette a văzut în grotă o femeie înveşmântată în alb. Să fi fost Sfanta Maria sau altcineva?! A fost o halucinaţie? A fost o închipuire sau o realitate? Nimeni nu ştie. Fata a afirmat ca această  ”femeie în alb” i s-a aratat de 18 ori în decurs de 5 luni.

Nimeni nu a crezut-o la început – nici preotul, nici primarul, nici autorităţile ecleziastice. Bernadette s-a plâns ‘’femeii in alb’’ că nu e crezută, iar atunci ‘’femeia in alb’’ i-a poruncit  să-şi aşeze palma pe peretelei grotei – de unde a ţâşnit instantaneu apa unei fântâni, o apă miraculoasă despre care cei care cred spun că are proprietăţi terapeutice. Până aici – legenda.

Cât despre Bernadette, ea a continuat să trăiască la Lourdes, dupa care s-a retras la o mănăstirea din Nevers. S-a stins din viaţă în 1879, la numai 35 de ani, lăsând în urmă încrederea in puterea credinţei. Ea a fost canonizată de în 1933, devenind ‘’Sfânta Bernadette’’.

Oraşul Lourdes a devenit celebru în urma acestor evenimente. Zeci de mii de oameni din toate colturile Europei şi nu numai, au vizitat locul  fiind atraşi de proprietăţile aşa-zis miraculoase ale fântânii din grotă.

Dupa 1866, când au început să circule trenurile în această zonă, au început să sosească credincioşi bolnavi, mai ales din  ţările catolice ale Europei, dar şi de pe alte continente.

Am sosit la Lourdes, împreună cu un grup de israelieni, într-o zi senină de primăvară, din acest an. Am rămas acolo până la miezul nopţii,  privind procesiunea impresionantă. Sute sau poate mii de bolnavi însoţiţi de ajutoare sunt aduşi la locurile sfinte ale Lourdes-ului, dar mai ales la fântâna a cărei apă se spune ca ar face minuni. Partea arhitectonică e alcătuită din 3 biserici  separate, dar cea mai vestita e Bazilica subterană unde se pot închina până la 20.000 de credincioşi.

La Lourdes vin acei bolnavi pe care medicina clasică nu-i mai poate ajuta, sau ei înşişi nu mai au încredere in medicina tradiţională. E vorba, în special, de bolnavi de paralizie,  cancer terminal şi cecitate (orbire). Cazurile de vindecare sunt cercetate de un oficiu medical înfiinţat in 1883, care funcţionează în oraş. Din miile de bolnavi care s-au perindat punându-şi speranţa în această apă,  oficiul a înregistrat 68 de cazuri despre care se afirmă ca s-ar fi vindecat după ce au băut din apa fântânii sau s-au îmbăiat în aşa-zisa „apă sfântă”.

Primul  despre care legenda spune ca s-ar fi vindecat e cazul micutului Iustin, care acum 75 de ani, fiind coborât în apa din izvorul grotei s-ar fi scăpat de paralizie. Alt caz este al Lydiei  Brosse – suferindă de abcese tuberculoase, care in 1930  s-a îmbăiat în apa grotei şi se pare că s-a vindecat.

Ultimul caz consemnat de oficiu in 2002, este al lui Sèrge Franςois care, suferind de paralizie, ar fi plecat vindecat de la Lourdes. Să nu uitam că numai în ultimul an s-au perindat la Lourdes trei milioane de oameni. Fără îndoială că „fenomenul Lourdes” are şi un aspect economic important alături de cel al credinţei: numărul hotelurilor, al spitalelor particulare, al serviciilor sporeşte an de an.

Ca medic, cred că optimismul locului şi credinţa pot să contribuie la vindecare, dar nu au puterea de a vindeca.

Fenomene asemănătoare apar şi în alte religii, inclusiv în cea iudaică. Părinţii care doresc căsătoria copiilor fac pelerinaj de rugăciuni la mormintele marilor rabini din nordul Israelului. la fel şi cuplurile care nu au reuşit să aducă urmaşi pe lume. Fiecare cu credinţa lui!

Dar toţi cei care se perindă la locurile sfinte la Lourdes sau la mormintele rabinilor, se duc şi se întorc de acolo cu un sentiment de speranta! Asta am simţit şi eu, când în dimineaţa zilei următoare am părăsit oraşul!

 

Dr. Yohanan  Vass

One Comment

  • Andrea Ghiţă commented on May 30, 2016 Reply

    Mi-a plăcut acest articol care relatează despre Lourdes, cu ochii unui medic. Nevoia de speranţă, încrederea în miracol sunt cârje necesare pentru cei disperaţi, măcinaţi de boli incurabile. Am avut un prieten suferind care a avut tăria de a face un pelerinaj la Santiago de Compostela si s-a întors de acolo întărit sufleteşte, capabil să privească adevărul în faţă şi să se împace cu el. Vindecarea e mult mai nuanţată decât cea cu…final fericit.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *