Dr. Levy a fost probabil cel mai bine pregătit inginer cu care am colaborat şi în acelaşi timp cel mai bun prieten pe care l-am avut în întreagă mea carieră…Aprecierea era desigur reciprocă. Ne completăm profesional într-o simbioză perfectă. Ceva mai în etate decât mine, Dr. Levy deţinea o cultură literară solidă şi în afară pregătirii sale excepţionale în domeniul matematicii şi al rezistenţei materialelor, cânta cu uşurinţă la pian începând cu Mozart şi Bethoven şi terminând cu Offenbach şi Franz von Suppé
…
Deşi emigrase la vârstă de 16 ani, Dr. Levy vorbea o ebraică elevată folosind cuvinte radicale mai puţin folosite în vorbirea curentă din Ţară Sfântă…În plus cunoştea perfect limbile engleză şi ladino. I-am rămas recunoscător întotdeauna pentru traducerea minuţioasă a tuturor documentelor etalând activitatea mea profesională, din engleză în limba bibliei, documente necesare pentru promovarea mea …
Memoria lui era prodigioasă. Avea în cap, de exemplu, toate expresiile de legătură între funcţiile trigonometrice, din matematică, teoria elasticităţii sau rezistenţa materialelor, Nu aveam nevoie de vreun memorator tehnic sau de “manualul inginerului”. Îl întrebam pe Dr. Levy şi primem răspunsul în mod instantaneu ! În schimb, spre deosebire de mine, Dr.Levy nu folosea niciodată computerul !
Dr. Levy avea şi calităţi sportive. În timpul pauzei de masă, se închidea într-o cameră anexă şi făcea câteva zeci de flotări. Această practică, făcută zi de zi, i-a dezvoltat o musulatură impresionantă, neobişnuită pentru o persoană care lucra într-un serviciu de proiectări.
Trebue să adaug cu această ocazie şi cunostinţele sale de literatură universală, poate normale în Europa, dar mai puţin întâlnite în Ţară Sfântă. În discuţiile noaste ne amuzam de ignoranţa mai tinerilor nostri colegi de serviciu. Oamenii nu auziseră niciodată de Victor Hugo, Charles Dickens, Lev Tolstoi sau de autorii copilăriei noastre Fraţii Grimm sau Hans Christian Andersen. Ne-a intrigat şi faptul că, în perioada anilor ’80 tinerii noştri colegii nu aveau habar de eroii tinereţii noastre: Tarzan, Mowgli, D’Artagan sau Robinson Crusoe !
După câţiva ani programele şi serialele televiziunii, cinematograful şi spectacolele muzicale au modificat, cel puţin parţial, această stare de fapt. La îmbunătăţirea cunostinţelor literare ale colegilor au contribuit şi pachetele cu 5-8 cărţi oferite salariaţilor de la un preţ simbolic. Cărţile repective, copertate elegant în culori, prezentau romane celebre într-o versiune rezumată la extrem. Spre exemplificare “Contele de Monte Cristo” de Alexandre Dumas sau “Mizerabilii” deVictor Hugo erau redate în aproximativ 80-100 de pagini fiecare. Dar oricum era ceva !
Am rămas prieteni şi după ieşirea la pensie. Într-o zi tristă am aflat că s-a îmbolnăvit grav şi este internat la spitalul Carmel din localitate. Soţia mea l-a vizitat la spital în ultimile sale zile, eu neavând puterea s-o fac…
Am participat la trista ceremonie a înhumării împreună cu numeroşi foşti colegi…
Theodor Toivi
