S-a întâmplat ca la meciul România-Franța. La referendumul din Marea Britanie, tabăra ”Brein”, a celor care doreau să rămână în UE a fost bătută aproximativ cum am fost noi. În mai mult de prima jumătate a zilei, ea a condus, apoi, la sfârșit, Brexit  a învins cu 51,9 la sută față de 48,1 la sută, ceea ce a însemnat o diferență de peste un million de voturi. Din păcate, este un rezultat destul de categoric, nu este vorba de câteva zeci de mii de opinii. S-a dovedit că pentru peste jumătate din populația britanică, UE nu este o soluție viabilă.

În mod firesc, premierul Marii Britanii, David Cameron, care a condus tabăra celor care doreau să rămână în UE, și-a prezentat demisia. El a arătat că va încerca ”să stabilizeze nava”, respectiv să asigure stabilitatea economică dar, a mai spus el, ieșirea Marii Britanii din UE va fi negociată de un alt premier care va pune în aplicare articolul 50 al Tratatului UE care fixează condițiile de ieșire din Uniune

Este foarte interesant de urmărit rezultatul pe regiuni, mai ales că acesta ar putea avea consecințe la care probabil cei care au susținut Brexit-ul, nu s-au gândit. Am putea asista la o secesiune a unor  teritorii ca Scoția și Irlanda de Nord. Dacă anul trecut scoțienii au votat să nu se despartă de Anglia, aceasta s-a datorat tocmai pericolului de a fi excluși din UE,  autoritățile de la Bruxelles fiind foarte categorice în această direcție. Dacă după Brexit Scoția va organiza un alt referendum sau va lua în parlament decizia de a părăsi Marea Britanie, cu siguranță UE o va accepta cu brațele deschise. În ceea ce privește Irlanda de Nord, nu este exclusă pînă la urmă unificarea cu Irlanda, un vis susținut de multă vreme de o parte a nord-irlandezilor, idee pentru care s-au dus războaie sângeroase până de curând. Londra a votat pentru rămânere, dar participarea la referendum a fost scăzută din cauza vremii proaste.

Financiar, comparativ cu dolarul, lira sterlină a ajuns la nivelul cel mai scăzut din 1985 încoace, iar bursele din întreaga lume au deschis cu mari scăderi valorice. Investiitorii străini au început să fugă din Anglia.

Dar consecințele nu se opresc aici, ele vor afecta în primul rând orientarea politică a Marii Britanii, va ajunge pe prim plan izolaționismul sau mai bine zis insularismul care oricum erau elemente importante în gândirea britanicilor. Însă cel mai dramatic va fi afectat viitorul UE,  însăși concepția Europei unite. Despre toate acestea au apărut și vor apărea articole, analize, proiecții, planuri de salvare. Interesant este de văzut de ce s-a ajuns aici și cine sunt de vină pentru eșecul, în ultimă instanță, a ideii Europei unite.

Deși în politică nu se prea folosește psihologia, cred că în acest caz nu ar fi inutilă referirea la ea. În primul rând, ar trebui subliniat faptul că Marea Britanie, deși în Europa, nu este întru totul Europa. Așa cum am menționat mai înainte, insularismul a pus amprenta pe gândirea britanică poate chiar de la începutul istoriei engleze. Canalul Mânecii, deși nu prea larg ca dimensiuni, a reușit să izoleze teritoriul britanic, nu numai în fața inamicilor, ci și a modului de gândire european. Britanicii și-au dezvoltat o precauție, o neîncredere față de străini, chiar dacă se aflau doar la câțiva kilometri de ei, ca de pildă Franța și francezii. Până în zilele noastre, se uită suspicioși la străini, acceptând cu greu chiar și locuitorii Commonwealth-ului pe care a trebuit să-i primească, fiind cetățeni britanici. Emigranții au fost cu greu acceptați, poate cu excepția celor politici, în schimb cei economici al căror număr a crescut vertiginos, mai ales de la extinderea UE la 28 de state, sunt considerate, nejustificat, persoane care subminează economia britanică, ocupă locurile de muncă ale britanicilor cărora le fac concurență neloială. Și cu toate că cifrele și analizele au arătat că aceste lucruri nu sunt adevărate, prejudecata a rămas în continuare, mai ales când este vorba de est-europeni, inclusiv români. Aici trebuie totuși să precizăm că o parte din emigranți a profitat din plin și pe undeva ilegal de avantajele sociale oferite de stat, ceea ce i-a înfuriat pe mulți britanici. Un al doilea element psihologic este, neacceptarea de către mulți cetățeni britanici a ideii renunțării la o parte a suveranității, a faptului că ”Bruxelles-ul ne dictează, ne impune legi, se amestecă în treburile noastre”. De adăugat că în acest domeniu nu sunt singuri și aici de vină sunt și autoritățile britanice care nu au explicat suficient de bine avantajele unui astfel de demers, dar și Comisia Europană, în general oficialitățile de la Bruxelles, care la rândul lor nu au făcut suficient de explicite măsurile pe care le iau. Pe de altă parte, britanicii nu au ținut cont sau nu știu că în cadrul UE Marea Britanie se bucură de o serie de excepții și aici vreau să amintesc doar două, deși sunt mai multe, nu a adoptat euro și nu a vrut să facă parte din spațiul Schengen, nemaivorbind de contribuția ei la bugetul UE, stabilită pe baza unor criterii speciale. În general, ideea Europei unite nu-i încântă în mod deosebit pe britanici, nu-și dau seama de avantaje  (o să vadă numai după ce ieșirea va fi perfectată), nu le place rolul special al Germaniei în Europa, iar în ce privește alianțele, acceptă doar NATO. Partidul UKIP al lui Nigel Farage (să sperăm că nu va deveni  premier), a profitat de toate aceste slăbiciuni ale britanicilor și și-a axat campania pe exagerarea ”pericolelor” care-i pasc pe britanici dacă vor rămâne în continuare în UE. Cireașa de pe tort a fost criza refugiaților pe care Uniunea nu a reușit să o soluționeze nici acum și, cu toate că în Marea Britanie nu a pus piciorul nici un refugiat, tabăra Brexit și Farage au folosit problema ca o sperietoare.

Unii analiști politici consideră că unul dintre vinovați ar fi însuși premierul David Cameron care, după ce a obținut prin negocieri o serie de avantaje din partea UE, nu ar fi trebuit să apeleze la instrumentele „democrației directe”, respectiv referendumul ci la cele ale democrației reprezentative, respectiv parlamentul și să pună acolo la vot soarta țării.

”Vinovată” este în mare măsură Uniunea Europeană, dar și membrii ei. Din păcate, ideea europeană, în loc să progreseze, în ultimii ani a dat înapoi. Cred că nu conceputul este greșit, fără îndoială decenii de-a rândul Europa unită a obținut rezultate pe care nu le-ar fi obținut dacă statele ar fi rămas separate. De ce să nu recunoaștem, țările bogate ale UE au fost generoase față de membrii mai săraci, au oferit fonduri pentru dezvoltarea lor, iar cine a fost corect și a respectat cerințele, a avut câștig de cauză. Că mulți nu au profitat din diverse motive, că un proiect de o asemenea anvergură naște birocrație și corupție, că nu s-au putut găsi încă soluții pentru eliminarea lor, cântăresc foarte greu în ochii euroscepticilor care știu să se folosească de ele. Constatăm că, chiar și în secolul XXI, în gândirea multor europeni se mențin concepții ale secolului al XIX-lea privind autonomiile statale sau prevalența statelor naționale față de o Europă unită. Este vorba de o mândrie națională prost înțeleasă, de o altă ordine de priorități, de renunțarea, de multe ori din motive politice, electorale, la ideea europeană generoasă pentru care trebuie să depui eforturi deosebite și ale căror consecințe nu se văd imediat, pentru niște câștiguri de moment dar care se vor dovedi efemere. Uniunea Europeană este departe de a fi perfectă deoarece componentele ei nu sunt perfecte și de aceste slăbiciuni a profitat tabăra Brexit și vor să profite alți eurosceptici, partide secesioniste care de-acum în țări ca Italia, Franța sau Olanda vor de asemenea să organizeze referendumuri.

Ca perspectivă, opinia generală este că Uniunea Europeană nu se va prăbuși, dar va trebui să se transforme, ceea ce este o cerință de mult formulată. Probabil, așa cum a scris într-o analiză George Friedman, va fi o uniune cu mult mai puține constrângeri. Întrebarea pusă de el a fost dacă, în aceste condiții, țările membre vor asculta de dispozițiile date de Bruxelles. Dacă nu, concluzia este una tristă: Europa este încă tributară trecutului și nu poate accepta o schimbare de viziune care ar avantaja interesul comun al tuturor față de cel individual. Se va spulbera oare un vis frumos sau vor exista curajoși care-l vor prelua?

Eva Galambos