Împăcarea dinainte de asfinţitul soarelui

Deunăzi o cunoştinţă, mare  cunoscătoare a învăţăturilor şi tradiţiilor iudaice, dar cam iute la mânie,  sfârşind adesea prin a-şi ofensa adversarii, spunea că oricât de tare te-ai fi certat cu cineva trebuie să te împaci până la apusul soarelui. Şi mi-a dat imediat şi explicaţia: dacă ar fi să pleci peste noapte dintre cei vii, ai părăsi această lume cu sufletul neîmpăcat. Dar dacă cearta ajunge la paroxism în momentul precedent apusului de soare, cum ai mai putea să te împaci în timp util? – m-am întrebat eu, nedezminţind fiziciana care am fost şi care studiase fenomenele de tranziţie. Cum s-ar putea calcula ultima frontieră de timp până la care te-ai mai putea certa cu cineva ca apoi să ai răgazul să te împaci până la ceasul chindiei? Mă tem că şi numai încălcarea acestei limite minime de timp te poate lăsa, în extremis, cu sufletul neîmpăcat. Nemaivorbind de responsabilitatea pentru împăcarea sufletului celui pe care l-ai jignit…

Dar dacă mă gândesc la toţi oamenii aceia care s-au certat la un moment dat (uneori din cauza unor neînţelegeri minore)  şi au declarat că „Nu mă mai împac niciodată! Nu-i mai calc pragul, niciodată! Să nu mai aud în veci de persoana aceea!” sau chiar „Pentru mine acea persoană e moartă şi îngropată!” trebuie să recunosc că opţiunea împăcării până la apusul soarelui e infinit mai favorabilă. Pe de altă parte, e foarte greu ca o împăcare rapidă, contra-cronometru, să nu lase în urmă cicatrici gata să se redeschidă la următoarea ceartă, mai ales dacă se uzează repetat de clauza împăcării dinainte de asfinţit. Oare la câte asemenea cicluri de uzură poate fi supusă o relaţie până la deteriorarea ei completă? – se întreabă  fiziciana care mai zace în mine şi  studiase (cândva) structura corpului solid…

Conchid că suntem datori să căutăm toate căile de reconciliere atât pentru liniştea sufletului nostru, cât şi a celor cu care am ajuns în conflict. Uneori acest lucru e quasi-imposibil şi ne dăm seama  că a fost depăşită limita de anduranţă a  unei relaţii, însă în majoritatea cazurilor, cred eu, conflictele se pot aplana sau – mult mai de dorit – preîntâmpina, prin dezvoltarea capacităţii de a asculta, a judeca, a empatiza şi negocia. Ideal ar fi ca acest training să fie făcut de ambele părţi pentru că – îndrăznesc să afirm – atât pentru ceartă, cât şi pentru împăcare este nevoie de doi.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

One Comment

  • Lucian-Zeev Herscovici commented on June 23, 2016 Reply

    Felicitari pentru articol, Andrea. Bine ar fi sa fie asa. Iudaismul este o religie si o traditie a pacii si dragostei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *