Mircea Crişan a murit a doua oară.

Coşmarurile mele sunt aproape fără excepţie visuri a căror acţiune mă pune în nişte situaţii absolut ireversibile şi ireparabile. Un fost student al meu, psihiatru foarte cunoscut,  le interpretează  ca fiind produsele unui permanent gând legat de moarte. Eu neg cu putere această idee, o refuz cu îndârjire, susţinând că gândul la viaţa de apoi nu mă întresează câtuşi de puţin, dar prietenul meu precizează că această legătură se găseşte în subconştientul meu, deci există fără ca eu să ştiu.

Şi totuşi de câteva zile  ideea a ceea ce se întâmplă după dispariţia individului din această viaţă de-a dreptul mă obsedează.

Nu, nici pe departe nu e vorba de mine, ci de cu totul altcineva, un om care poate fi descris în mai multe feluri, dar care în amintirea mea e cel care mi-a dat curaj, mi-a înveselit zilele posomorâte ale tinereţii şi care m-a învăţat, fără măcar să ştie, să-mi îndulcesc existenţa cu o glumă reuşită, spusă la momentul potrivit, şi la care să mă reîntorc când simţeam că mi s-au înnecat corăbiile….

Din păcate omul acesta s-a stins din viaţă departe de mine şi în ultimii zeci de ani şi-a desfăşurat activitatea pe cu totul alte tărâmuri şi într-o limbă deloc accesibilă mie….

În această ultimă jumătate de secol auzeam de el absolut din întâmplare, dar continuam să mă adap la izvoarele nelimitate ale umorului său, apelând deajuns de frecvent la înregistrări, filmuleţe, interviuri. De fiecare dată el reuşea, de acolo de departe, şi fără măcar să ştie de existenţa mea, să-mi provoace un râs sănătos, responsabil de transformarea unei zile cenuşii într-una luminoasă, chiar dacă fără soare.

Am aflat doar din întâmplare de moartea lui Mircea Crişan. Cineva a scris undeva, apoi un altul a confirmat ştirea şi aşa se face, că l-am plâns de la distanţă, aşa cum plângi pe cineva pe care l-ai iubit fără să-l cunoşti. La numai câteva luni am ajuns în oraşul în care fusese înmormântat, oraş mare, în mijlocul Germaniei. I-am vizitat mormântul încă proaspăt, şi am depus o piatră, aşa ca să ştie că cineva l-a căutat şi după moarte. Şi ce n-aş fi dat să apară în acele momente în faţa mea, să dezmintă încă o dată falsele zvonuri despre prematura sa dispariţie dintre cei vii?! Pentru că într-unul din interviurile sale din ultimii ani de viaţă el declara: “moartea, în comparaţie cu toate şedinţele la care am participat, nu mă mai poate speria. Dar dacă mai întîrzie mult, o să se sperie ea de mine”.

A murit în Noiembrie 2013. O mulţime de lume a găsit cu cale să-şi aducă aminte de imensul rol pe care l-a avut Crişan în crearea unei stări de spirit care să permită omului de pe stradă să se înfrunte curajos cu intemperiile soartei şi regimului.

El spunea:”noi românii suntem cu toţii legaţi de limbă”, iar noi, “toţi românii” râdeam de jocul de cuvinte şi ne minunam de găselniţele acestui tip ingenios, care vorbea de noi de parcă ne cunoştea pe fiecare în parte şi ne oferea remedii de parcă ştia ce ne roade…..

A murit, şi cineva a scris : “îţi voi păstra o amintire luminoasă în panteonul celor care şi-au făcut veacul pe scenă”.

N-am idee dacă la înmormântarea lui cineva a spus kadiş, de fapt nu cunosc niciun amănunt legat de acea ceremonie. Dar locul său de veci la cimitirul evreiesc din Dusseldrof mi-e bine cunoscut, aşa că deunăzi, într-una din vizitele mele în acel oraş, i-am “făcut” o vizită, la aproape trei ani de la înmormântare. M-am aşteptat să întâmpin ceva greutăţi legate de identificarea locului, pentru că o piatră de mormânt schimbă semnificativ peisajul, dar nu……

Piatra de care vorbesc nu era, pentru că nu fusese pusă!!!!

Şi deodată mi-am adus aminte că la o lună după moartea sa, scrisesem ceva pentru prieteni, o mică epistolă, în care elogiam viaţa celui care m-a învăţat că chiar atunci când iei lucrurile în serios tot mai rămâne loc şi pentru un zâmbet. Încheiasem acea epistolă cu următorul paragraf:

Mircea Crişan e înmormântat la cimitirul din Dusseldorf, Germania. Acest cimitir e deosebit de altele pe care le cunosc. O simplă alee desparte parcela creştină de cea evreiască. Însăşi această situaţie aparent ciudată face din cimitirul acesta un punct turistic  demn de semnalat. Dacă în viitoarele pregrenări ale cititorului pe tărâmuri străine se include şi vizitarea Dusseldorfului, recomand cu căldură o scurtă vizită în acel loc unde odihnesc împreună cei care au găsit în timpul vieţii şi mângâiere şi speranţă în acelaş Dumnezeu. Şi dacă ajungeţi acolo, puneţi vă rog în numele meu o piatră pe mormântul lui Mircea Crişan. Retrag ideea de mai sus! Nu vă pierdeţi vremea, mormântul lui Crişan e practic imposibil de recunoscut sau identificat!!

La concluzia aceasta am ajuns acum câteva zile, şi iată de ce.

Drumul îl cunoşteam, dar cu toate acestea mi-a luat aproximativ un sfert de ceas să-l depistez.

Mormântul mi-a apărut în faţă exact aşa cum era acum mai bine de doi ani…..

Glie, şi nimic mai mult. Nu, greşesc, o bucată de lemn înfiptă în pământul uscat aminteşte precum că acolo zace ” Mauriciu Craus, 9.8. 1924-21.11.2013″. Şi o stea a lui David…..

Ştiu ce mi se va spune……Până la urmă aceasta e soarta noastră, a tuturor, întăi să dispărem în mod fizic, şi apoi (aşa cum spunea un foarte bine cunoscut scriitor israelian) să murim a doua oară graţie unui fenomen nu mai puţin natural, cel de uitare.

Şi mi se va aduce la cunoştinţă faptul că , în ciuda a tot ce a făcut Micea Crişan pentru omenire, el nu e nici Darwin, nici Moses şi nici măcar Pitagora sau Bernard Shaw.

Dar sunt dispus să combat orice încercare de a-i nega lui Crişan cea mai mare realizare a vieţii sale, aceea de a fi lăsat pe cei din jur ceva mai veseli decât i-a găsit atunci când a apărut pe lume!

Aici e momentul să-mi creez singur o funcţie la care nu voi renunţa pentru nimic în lume: doresc să reprezint pe toţi cei care….

În numele tuturor celor care s-au trezit nu o dată râzând cu hohote sau măcar chicotind, chiar în momente dificile ale vieţii lor, în numele lor pretind că am dreptul să întreb cum se face că nimeni nu a găsit cu cale să onoreze viaţa acestui mare comedian, poate cel mai mare comedian român al timpurilor noastre, şi să iniţieze montarea unei pietre funerare pe mormântul său?!

Cum se explică că nu s-a găsit nimeni care să pornească o colectă internaţională, să zicem sub egida comunităţii evreieşti din Dusseldorf, şi să strângă câteva biete mii de euro care să acopere costul unui monument, pe care Crişan îl merită cu prisosinţă, cel puţin la fel de mult ca miile (sau zecile de mii) de evrei înmormântaţi de-a lungul veacurilor, lângă el, în acel liniştit cimitir?

Fiecare din noi ,cei care l-am adorat de-a lungul unei vieţi întregi, îi suntem datori.

Aş vrea să ştiu că eu, scriind aceste rânduri, mi-am făcut datoria.

Nu stă în puterile mele să hotărăsc urmarea.

Dar am fost şi voi rămâne un incorigibil optimist. Altminteri aş trăda lecţia învăţată de la Mircea Crişan: noi murim din când în când, toată şmecheria e să ştim cum să reînviem!! Pentru că iată un citat din interviul său, acordat la câţiva ani înaintea decesului, când se zvonise (pentru a câta oară?!) că murise:

“Halal de mine, am murit!
Şi nu e prima oară şi sper, nici ultima.
Mama nu a avut lapte să mă alăpteze – aşa că, de mic copil, eram mort după ciocolată cu lapte.
De la şapte ani, am început să fiu mort după carne. De găină, de porc, de vacă – carne să fie. A urmat moartea după sexul frumos. Oricât de urâtă ar fi fost, nu conta – sex frumos să fie”.

 Mă reîntorc la gândurile mele legate de viaţa de apoi. Dacă ea există, dacă cei aflaţi “sus” au vreo şansă să se uite “în jos”, mi-e ruşine să mă gândesc cum ar privi el, eroul meu, cele relatate aici. Nu sunt convins că ar râde, sau chiar ar schiţa măcar un zâmbet…..

Spre ruşinea noastră, a tuturora!

Gabriel Ben Meron.

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

26 Comments

  • Elias commented on January 26, 2017 Reply

    de la data acestui articol + comentarii si pana acum final Ianuarie 2017, ceva a miscat in directia de a pastra un macar minim omagiu pentru Mircea Crisan ?
    Pare-se ca nu. Nici de la vreun mic for romanesc, nici de la comunitatea evreiasca din D-dorf. Sa existe un “ceva” care sa-l pedepseasca asa rau pe un artist roman si evreu, chiar si dupa moarte ? Daca da, trebue lamurit.

  • Savescu Rodin commented on July 20, 2016 Reply

    Ma alatur celor care au propus “ceva” de facut in Romania pentru amintirea Marelui Comedian, de genul placa funerara, monument dar si un concurs sau festival De comedie “Mircea Crisan” .

  • Andrei Thoma- Isr commented on July 19, 2016 Reply

    Pe drumul spre scoala (Liceul German) ma intilneam cu fiul lui Crisan. Actorul statea in Piata Amzei(daca nu gresesc). L-am vazutde multe ori pe scena pe MC prin bilete de favoare date bunicii de nepotul ei Bitu Falticeneanu de la Teatrul de satira si umor.(C.Tanase).
    Eram fercit sa aud glumele sarcastice ale lui Crisan.
    Cred ca fiul lui poate zice Kadish
    ptr tatal sau si sigur n-o sa-i scada
    pacientura in Dusseldorf.Cu acelas zambet critic….

  • Joska V. commented on July 16, 2016 Reply

    Nu cunosc pe nimeni care sa nu-l fi admirat, ba chiar indragit, pe Mircea Crisan !
    Daca cineva din D’dorf va lua initiativa unei chete pt. piatra funerara…aveti adresa mea de e-mail – tineti-ma la curent!
    Joska V. – Toronto/Canada; Phoenix/Arizona

  • PALOMA PASCA commented on July 15, 2016 Reply

    Odihnă veșnică! POATE UNITER îi va păstra vie amintirea acordând un premiu ” MIRCEA CRIȘAN” pentru cea mai bună interpretare întun rol de comedie. Ca să nu mai vorbim că e de datoria acestei uniuni să se ocupe de patrimoniul teatral românesc, alături de celebrul minister de resort. Cu această ocazie, poate se află și cine a moștenit “averea” lui, mă refer la celebrele cutii ( de mărimea celor în care se ambalau aparatele de radio) în care primise în dar de la actorul Simionescu ( actor al nationalului bucureștean, coleg și prieten bun al lui Tănase, care a lăsat cutiile moștenire fiului său:Tiberiu Simionescu, coleg de școală cu Radu Beligan, artist al Operetei, prieten cu Mircea Crișan). Ce conțineau cutiile? Toate textele lui Tănase, dactilo și manuscris, rostite sau…….nerostite( că nu a mai apucat, bietul Tănase). Dacă ăsta nu e patrimoniu, atunci ce??!!

  • IULIAN LACKNER commented on July 14, 2016 Reply

    Fara a comenta lucrurile deja spuse si de enorm bun simt, la adresa marelui(si la propriu si la figurat….)si inegalabilui geniu al satirei adusa la nivelul de arta pura, ma asociez ideii si propun concret ( in ipoteza la care s-ar crea un Bond MIRCEA CRISAN=BMC.. ca suma propusa sa fie rezonabla si onorabila pentru scopul onorabil propus.
    Propun concret suma de 100 usd/euro ,intr-un cont la dispozitia dluiGABRIEL BEN SIMON, CARE AM INTELES CA AR FII DISPUS SA FACA GESTUL NOBIL de martirizare a memoriei geniului “MC”
    MA SOLIDARIZEZ , cu absolut orice propunere alta decit cea emis de mine
    Propun la demararea imediata a actiunii concrete,drept pentru care subscriu cu semnatura mea
    ING IULIAN LACKNER /62/1 KRINITZI ST 5243331 RAMAT-GAN/ISRAEL

  • Gigi Gradinaru commented on July 14, 2016 Reply

    Incredibil,nu pot crede ca se intampla asa ceva.Stiu ca la Dusseldorf este o comunitate mozaica f.puternica si totusi nimeni nu misca nimic.Proverbiala nesimtire romaneasca, indiferent de religie si de tara isi spune inca odata cuvantul.

  • Ivan Sipos commented on July 11, 2016 Reply

    Ma intreb daca ar fi vorba de un scriitoras sau profesoras cu coloratura verde-bruna si importanta minora oare statul roman nu ar actiona altfel? Evreii din Romania au fost intodeauna cetateni de rangul inferior si asta din pacate nu se schimba. De fapt pentru ca tara sa devina “moderna” ar trebuii sa accepte prioritatea cetateniei fatza de etnie. Mircea Crisan nu a fost mare numai cu umorul lui, ci si-a demonstrate valoarea razbatind cu succes intr-o cultura diferita de cea in care a fost crescut si a creat. Valoarea lui e certa si amintirea lui va ramine in sufletul celor care l-au auzit. Oare statul Ro nu ar trebuii sa-l introduca in patrimonial cultural al natiunii? De fapt marle Caragiale a murit si el in Germania si cind am fost la Buc in anul “Caragiale” nu am gasit in librarii o editie complecta a operelor sale. Nu s-a editat niciuna, poate coloratura lui nu mai era potrivita.

  • Lulu Zaharescu commented on June 22, 2016 Reply

    Un enorm “Multumesc”pentru monumentul in proza pe care l-ai ridicat unuia dintre cei mai inteligenti “freedom fighters” care au calcat vreodata pe trotuarele Caii Victoriei. Savurand, de mai multe ori, “Eu si materia moarta” ma batea gandul, cum de nu simt stabii dela numai vreo doua sute de metri maciuca cu care maestrul bufon ii pocnea in fiecare seara.
    Am fost incantat in Los Angeles cand spectacolul lui Mircea Crisan a umplut o sala de marime remarcabila iar mica petrcere care i-a urmat mi-a amintit de spriturile dela Bucuresti…
    Gaby, ghicesc o initiativa in cele de mai sus, te rog tine ma la curent.
    Multumesc din suflet inca odata

    • Peter Toma commented on July 16, 2016 Reply

      Acum citeva zile m-am gindit la tine, Lulu. Scurta intrevedere la Paris, anii de dupa razboi in Cal Victoriei etc etc. mailul meu este : ptomaster… see further
      si locuiesc in Vancouver Island – pt mai mult trimete-mi pun email cu drag, Peter (Petrut)

  • George Petrineanu commented on June 15, 2016 Reply

    Ca multor altora mi-a fost drag incit îi simt lipsa. E trist că moartea (măcar ) lui în 2013 a trecut neobservată in România.
    Dar imi permit câteva păreri.

    La Stockholm, pe mormintele lui Ingrid Bergman și al lui Greta Garbo e o cite o lespede pe care scrie simplu, Ingrid, respectiv Greta. Altceva nimic. După mormântul lui Ingrid am umblat astă iarnă pina era sa rămân și eu pe acolo înghețat: mica lespede pusă direct pe pământ era sub zăpadă. Tata, care era cu mine, a fost dezamăgit. Eu, mindru.
    – Mormântul lui Brâncuși la Paris e un kitsch, o varză, în contrast cu stilul elegant al sculpturilor lui: nu i-a cerut nimeni părerea. A fost rândul meu sa fiu dezamăgit, chiar revoltat, de prostul gust.
    Imi închipui ce tinichele ar avea pe mormânt dacă naționaliștii reuși să îl aducă în țară, așa cum el nu a cerut.

    Brâncuși, Crișan, Cornel Chiriac are merita fiecare un monument cu bun gust în România, fără discuție. Dar decât să iasă un kitsch naționalist, mai bine lipsă. E de ajuns un Păunescu.

    • gabriel ben meron commented on June 16, 2016 Reply

      Comentariul lui GBM: Si o respede simpla ar fi fost deajuns pentru a impiedica infundarea solului.
      Nemaivorbind de o floare…..

      • George Petrineanu commented on June 16, 2016 Reply

        Domnule Ben Meron, felicitari pentru ca ati abordat problema!

        Desigur, exista solutii decente, demne si elegante pe potriva celui care odihneste acolo. Excesul de zel si lipsa de pricepere poat insa face la fel de mult rau ca si neglijenta.

        Românii au gresit de doua ori fara de Mircea Crisan. Prima oara cind l-au pus la index, a doua cind nu s-au sinchisit sa-l scoata. Acum ar fi o ocazie sa se mai repare.

        Prin forte unite (de ex comunitea evreiasca si organul de cultura roman) s-ar putea aranja o piatra funerara si un monument, acesta din urma plasat nu in cimitir,ci in Bucuresti, intr-un loc in care lui Mircea Crisan îi placea fie.
        Misiunea ar fi incredintata unor profesionisti (sculptor, de preferinta o tinara sau tinar) care sa stie sa aleaga tonul potrivit pentru persoana potrivita. Ca si la fotbal, toata lumea crede ca se pricepe la monumente. In realitate, la un monument conteaza totul, de la alegerea locuui, soclu, pina la monumentul respectiv. Unii au ramas de exemplu ancorati in stilul monumentelor din secolul 19.
        Intrucit fondurile probabil nu vor fi prea mari, inventivitatea si bunul simt al celor care il comanda si al artistului ales vor putea compensa asta cu virf si indesat.
        Asa cum pentru un monument memorial al lui Cornel Chiriac il vad pe acesta cu castile pe urechi la pupitrul de mixaj iar in fata lui tolaniti ,,toti” adolescentii din România pe Mircea il vad reprezentat intr-o pozitie dinamica spunindu-si scheciul iar in fata lui toata tara urmarindu-l la TV.

        P.S. Am citit comentarii care incrimineaza rudele lui M.C: M-as feri sa judec persoanele din familia lui. Rudele nu ti le alegi si adesea exista si o explicatie de ce ele nu fac ce credem noi.
        Dar nici nu e nevoie. Sunt convins ca indemnul autorului d-l Ben Meron se poate pune in aplicare fara probleme.

  • Elias commented on June 12, 2016 Reply

    Felicitari autorului. Mai pastram amintiri despre Crisan
    Indiferent daca au fost nepotriviri in trecut, RUSINE
    “domnului doctor” fiul lui Crisan. RUSINE bogatei Comunitati Evreiesti din D-dorf pentru lipsa unei pietre funerare. Chiar daca familia / mostenitorii sunt indiferenti. Este nevoie de vreo cheta publica ?
    Nu am mai auzit pana azi o asemenea indiferenta, insulta contra defunctului.

    • gabriel ben meron commented on June 16, 2016 Reply

      Comentariul lui GBM: se pare ca exista o persioana in Dusseldorf care incearca sa repare lucrurile

  • Jules Cohn commented on June 11, 2016 Reply

    Freud a spus:
    Viaţa este o insulă de suferinţă, într-uh ocean de indiferenţă.

    • gabriel ben meron commented on June 16, 2016 Reply

      Inca un citat al unei alte personalitati pe care o consider nemuritoare!!!!

  • aron zilberman commented on June 10, 2016 Reply

    M-a impresionat si m-ai emotionat cu tot ce ai scris in legatura cu MIRCEA CRISAN intradevar intr-o perioada dificila a tineretii noastre ne-a descretit fruntile de multe ori.E foarte trist ca are un fiu si tatal lui sa nu aiba o piatra de mormint.Nu putem judeca pentru ca nu suntem in cunostiinta de cauza.Daca se va initia o actiune in aceasta directie sunt gata sa particip cu o contributie ARMONEL

    • gabriel ben meron commented on June 16, 2016 Reply

      Armonel,
      Sunt convins ca nu vei fi ultimul!!
      Multumesc
      GG

  • Liana Herman commented on June 10, 2016 Reply

    Citatul “Iti voi pastra o amintire luminoasa in panteonul celor care si-au facut veacul pe scena” imi apartine. L-am cunoscut pe Mircea,
    am lucrat cu el, l-am apreciat si iubit.
    In urma lui a ramas Ruth, sotia lui, care, ulterior
    a plecat si ea dintre noi ( nu stiu exact la cita vreme dupa el) si Tedy , fiul lui care a mostenit o avere nu mica de la acest tata celebru. Tedy e medic stomatolog, sotia lui e medic, au doi copii si locuiesc in Dusseldorf. Cred ca cineva ar trebui sa ia legatura cu dr. Tedy Craus si sa-i aminteasca tot ce ati mentionat dv. mai sus.

    • gabriel ben meron commented on June 16, 2016 Reply

      Si eu sper….
      GBM

  • Andrea Ghiţă commented on June 9, 2016 Reply

    Foarte trist. Ar trebui vazuta modalitatea in care ar putea fi pusa in practica generoasa initiativa a autorului acestui articol.

    • gabriel ben meron commented on June 16, 2016 Reply

      Oare o lista deschisa, ca o intiativa a revistei BAABEL?
      GBM

  • Rozi commented on June 9, 2016 Reply

    Bravo Gaby

  • Dimon Shahar ( recte Dumitru Negreanu ) commented on June 9, 2016 Reply

    Va sunt recunoscator pentru fiecare cuvant pe care l-ati scris si pentru sentimentul – puternic – de solidaritate pe care mi l-ati infiltrat in suflet.

    Apropo : la ultimul spectacol cu Mircea Crisan la care am asistat noi in Romania, in finalul bombastic pe care-l urlau toti cei aflati pe scena, elogiindu-l pe Marele, Divinul si Preafericitul Conducator, Mircea Crisan, care se facea ca partipa si el cu intensitate la moment, bolborosea, spre uluitoarea si disperata noastra surpriza, in ivrit, “Yskadal veitkadash shmei rabu”… cunoscuta rugaciune iudaica cu care te descotoresti de cei morti…

    • gabriel ben meron commented on June 16, 2016 Reply

      Multumesc pentru acest amanunt, atat de caracteristic pentru omul pe care noi cei multi l-am iubit si aproape ca l-am idolatrzat!!
      GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *