File din romanul vieţii mele (VI) – Arad

ARAD

Cu ajutorul unei vechi cunoștințe din Cernăuți, doamna Grauer, am obținut o locuință bună în centru: trei camere mari, o cameră de serviciu, bucătărie, baie, cămară și pivniță.  Dar cel mai mare avantaj era că nu aveam dependințe în comun cu nimeni.  Acolo am stat până în toamna anului 1972.

Hava Casa din Arad

Părinții mei s-au mutat și ei la scurt timp după noi.  Tata a ajuns la vârsta pensionaării, dar era încă plin de energie și vroia să lucreze mai departe.  A primit un post la spitalul din Lupeni.  Părinții mei stat acolo aproape zece ani, după care au primit pașaportul și au plecat în Israel.  S-au stabilit la Afula, unde tata a mai lucrat încă zece ani la spital.  Mama a primit cancer la stomac și după un an și jumătate de suferințe s-a stins din viață în a doua seară de Paști în 1972.

La Arad am lucrat întâi ca înlocuitori, apoi am primit posturi fixe ca medici pediatri de circumscripție.  Sigur că n-am primit circumscripțiile cele mai bune din oraș, ca evrei nici nu ne așteptam la așa ceva.  Rubin a fost foarte apreciat de pacienții săi.  Șefii lui știau acest lucru și îl respectau.  Îmi amintesc că odată a avut loc o inspecție în toate dispensarele.  Inspectorii au descoperit că Rubin nu completa fișele bolnavilor, el găsea că e o pierdere de vreme.  Orice alt medic ar fi fost pedepsit, dar lui i-au făcut doar o observație și i-au cerut ca în viitor să scrie în fișe.  Când au ajuns cu inspecția la mine, m-au rugat chiar pe mine să-i amintesc să scrie în fișe.  Da de unde!  Niciodată n-a scris în fișe!

 

Hava colege dispensarCu colegele mele la dispensar: dna Rein și dra Natalița

 

Fiul meu Rene sau Rafael pe numele ebraic, dar pe care noi îl chemăm Nene, s-a născut la Arad în aprilie 1956.  Soțul meu și cu mine lucram amândoi o normă întreagă, așa că am angajat o femeie care să-l îngrijească, supravegheată de bunicul Wolf care se mutase la Arad.

Două întâmplări semnificative au avut loc în primul lui an de viață.  Într-o zi când am venit acasă, copilul plângea fără vreun motiv aparent.  L-am dezbrăcat să văd ce are și am descoperit că femeia i-a legat pantalonașii atât de strâns încât într-un picior circulația sângelui era practic oprită.  Cicatricea se mai vede și acum.  Sigur că am concediat-o pe loc.  Altă dată era cât pe ce să fie otrăvit.  Bunicul Wolf a ațipit lângă pătuț.  Nene a întins mâna printre gratii, a scos din buzunarul lui cutia cu medicamente și le-a înghițit.  Noroc că l-am găsit la timp, l-am dus la urgențe, i s-a făcut o spălătură gastrică și a scăpat cu viață.

După aceste incidente era clar că trebuia să-l dăm și pe Nene în grija mamei mele.  În schimb Evi s-a întors la noi și a mers la grăiniță.  Dar toate vacanțele și le-a petrecut mai departe la bunici.  Nene a stat acolo până a terminat clasa întâi, după care bunicii au plecat în Israel.

Hava familai in 1964Familia în 1964, când Malvine a venit în vizită

Hava copiii in 1967Cu copiii în 1967

Aradul era un oraș industrial care avea și o viață culturală bogată: teatru, concerte, filme, dar și școli bune pentru copii.  Era o orchestră simfonică și se dădeau concerte sâmbătă seara și duminică dimineața.  Timp de mai mulți ani Rubin a avut o rubrică la ziarul local, unde scria cronica acestor concerte.  Iar prima audiție la Arad a piesei Carmina Burana de Karl Orff a fost inițiativa lui.  Concertul s-a bucurat de un un succes deosebit.  Teatrul local era destul de bun, dar veneau și spectacole minunate în turneu din București.

La început comunitatea evreiască a fost numeroasă, dar treptat s-a redus pe măsură ce evreii plecau.  Sinagoga cea mai mare era cea reformată (neologă), construită în stil oriental.  La serviciul de Kol Nidrei cânta o orgă și un cor.  Sinagoga ortodoxă, unde mergea Rubin, era în stil secession.  În anii 1960 am început să ținem sărbătorile religioase în comun, în cadrul comunității.  La Talmud Tora copiii învățau un pic de ebraică.  Comunitatea avea un cămin de bătrâni și o cantină cașer.  Pe la sfârșitul anilor 1960 a început o serie de conferințe pe teme de iudaism.  Rubin a fost unul din conferențiarii cei mai apreciați.

Hava Nene aprinde lumanarileNene aprinde lumânările de Chanukkah în 1971.

La Arad erau mulți intelectuali evrei care ne-au primit în rândul lor.  Ne întâlneam acasă la noi sau la ei și stăteam de vorbă, uneori făceam și petreceri.  Ne-am făcut acolo mulți prieteni, cu unii am rămas prieteni până azi.  Pot să spun că la Arad am avut o viață socială și culturală plină de satisfacții.

Hava petrecere de Purim

Petrecerea de Purim la noi acasă în 1958. Printre musafiri sunt fiul și fiica doamnei Katz, care ne-a adăpostit la Cernăuți în 1945: Ernst (în colțul din dreapta jos) și Rosl (costumată în subretă) cu soțul ei Oswald Weiser (ultimul din stânga).

Hava cu tata

Cu tata

Hava Cu Rubin

Cu Rubin

 

Hava Cu tatal lui Rubin

Cu tatăl lui Rubin

Și cu toate acestea viața nu era atât de perfectă cum s-ar părea.  Trăiam într-o stare de tensiune permanentă.  Când o mașină se oprea noaptea lângă casa noastră intram în panică: oare au venit după noi de la Securitate?  Să fi spus ceva ce n-ar fi trebuit?  Doar n-am lipsit de la nici o ședință și am aplaudat când trebuia.  Am votat întotdeauna pentru candidatul comunist (altul și așa nu era).  Am fost la toate defilările și am scandat toate lozincile.  Ce am făcut?  Zilele trecute cineva m-a întrebat cum să ajungă la o adresă și i-am răspuns.  Se poate că era un străin?  Ar fi trebuit să informez Securitatea?  Sau o mamă căreia i-am vindecat copilul mi-a adus niște flori și eu le-am acceptat.  O să mă învinuiască de luare de mită?  Oricum nu mai închideam ochii în noapte aceea.  Era o viață plină de teamă și stres.

Copiii mergeau la școală.  Din întâmplare cea mai bună școală din oraș era chiar lângă noi.  La sfârșitul clasei a XI-a, Rubin a început s-o pregătească pe Evi pentru admiterea la medicină la Timișoara.  Era foarte greu, erau peste 600 de candidați pe 120 de locuri și Evi a intrat printre primii 20.  Asta s-a aflat în oraș și în anul următor mai mulți elevi care vroiau să intre la medicină au venit să ia lecții de la Rubin.  Era o sursă bună de venit suplimentar.  Experiență de a preda avea, de mai mulți ani preda la Școala Sanitară.  De fapt avea un talent înnăscut de a preda, de a explica lucruri complicate într-un mod simplu și logic.

In vara anului 1972 Rubin făcea parte din comisia de admitere la de Școala Sanitară.  În timpul examenului a intrat un inspector, care tocmai venea de la examenul de admitere la liceul Ioan Slavici – examenele aveau loc simultan.  El i-a povestit lui Rubin despre un elev care a dat un răspuns excepțional la admiterea la liceu și îl chema tot Schaffer, oare îl cunoștea?  Desigur, era Nene!

Tot atunci Evi a terminat primul an de medicină.  A venit acasă și ne-a spus că vrea să meargă într-o excursie la Praga.  Am fost de acord, de fapt nu credeam că Securitatea o va lăsa să plece.  După ce în repetate rânduri am depus cerere de plecare în Israel nu ni se permitea să ieșim din țară aproape de loc.  Câteva zile mai târziu a venit la noi un ofițer de securitate să ne spună un „secret”:  cererea noastră de plecare în Israel fusese aprobată.  În schimbul „secretului” ne cerea să-i lăsam lui mobila.  Noi nu l-am luat în serios și am plecat în concediu la Sinaia, așa cum era plănuit.  Copiii au rămas acasă.  Câteva zile mai târziu Evi ne-a telefonat și ne-a anunțat că a primit aprobarea să plece la Praga.  Nene a rămas cu prietenii noștri, familia Rosenthal.

Când Rubin a auzit că Evi pleacă la Praga a avut o prăbușire nervoasă: dacă au lăsat-o pe ea înseamnă că pe noi nu ne lasă nici acum să plecăm în Israel!  Stătea în pat, refuza mâncarea și nu scotea o vorbă.  A doua zi dis-de-dimineața, după o noapte nedormită, m-am dus la București, la Ambasada Israelului și am aflat că cerea noastră de plecare a fost într-adevăr aprobată.  Imediat m-am întors la Sinaia să-i dau lui Rubin vestea cea bună.  Încet-încet și-a venit în fire.  Ne-am petrecut ultimele zile de concediu la Sinaia și apoi ne-am întors acasă să începem pregătirile de plecare.

Erika Shaffer

Traducere din limba germană: Hava Oren

(Va urma)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

3 Comments

  • Dan Mentzel commented on August 4, 2016 Reply

    Stimata dna Shaffer
    Am fost prieten cu Nene la liceu in Arad. Cind am ajuns in Israel m-a asteptat la aeroport . Mai tirziu am petrecut un sfirsit de saptamina in apartamentul bunicului la Herzeliya. In final drumurile noastra s-au despartit. Mi-ar face placere sa reluam legatura dar la rabinat nu am putut obtine adresa lui de e-mail. M-ati putea ajuta?

  • Eva Fischer commented on July 22, 2016 Reply

    Imi amintesc foarte bine de Carmina Burana de Carl Orff, a fost la Palatul Cultural, tata Anton Fischer a cantat in cor si noi, fetele, am fost in corul copiilor. Tata a cantat si in cor la Sinagoga.

  • Dr.Thomas Gordon commented on July 22, 2016 Reply

    Erica draga,mi-a parut bine sa aud despre tine
    si sa citesc articolul despre Arad.Pe fotografia
    din 1958 sunt si eu acolo,al 2-lea din dreapta
    in ultimul rand.A fost o serata reusita.De mult
    n-am auzit despre tine.Noi suntem”relativ”bine.
    Stam in Haifa.Telefonul nostru:04 8382546.
    Ne-ar bucura sa-ti auzim vocea.Te imbratisam
    cu drag Zahava si Thomas.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *