Anul  acesta  se  împlinesc  230  de  ani  de  la  dispariţia  fizică  a  lui  Moses  Mendelssohn (1729-1786), însă numele  şi  opera  lui  trăiesc  şi  astăzi,  fiind  considerat  primul  evreu  modern  notabil. În  România  numele  lui  începe  să  fie  cunoscut  în  secolul  al  XIX-lea.  În  anul  1880  Lazăr  Şăineanu  publică  o  primă  broşură  pe  care  o  intitulează  „Moisi  Mendelsohn  viaţa  şi  activitatea  sa. Studiu  biografic”. Deşi  ca  întindere  studiul  se  reduce  la  o  broşură, din  punctul  de  vedere  al  conţinutului  se  bazează  pe  o  profundă  cunoaştere  a  operei  lui  Moses  Mendelssohn  şi  a  bibliografiei  de  referinţă  despre  el. ”Motivul  care  ne-a  îndemnat  a  scoate  la  lumină  această  biografie, scrie  Lazăr  Şăineanu,  a  fost  dorinţa  de  a  populariza  în  România  numele  şi  personalitatea  acestui  mare  bărbat  şi  de  a  familiariza  pe  cititor  cu  principiile  de  care  a  fost  condus  Medelssohn, efectuând  una  din  cele  mai  mari  reforme  ale  timpului  modern.  Litertura  română  nu  posedă  încă  nici  o  scriere  relativă  la  istoria  modernă  a  evreilor.  Ce  început  mai  bun se  putea oare  face  decât  reînviind în  mijlocul  nostru  memoria  aceluia  care  a  inaugurat  această  epocă  şi  care  a  făcut-o  posibilă?  Ne  vom  simţi  fericiţi   când  această  scriere  va  contribui  a  mai  surpa  înc-o  piatră din  putredul  edificiu  al  prejudeţului  şi  a  rectifica  eronata  opinie  despre  pretinsul  exclusivism  al  evreilor,  arătând  că  cel   mai mare  al  lor  reformator  le  recomandă  cu  stăruinţă    să-şi  însuşească  cultura  naţională  şi  să  adopte  limba  şi  aspiraţiile  poporului  în  mijlocul  căruia  trăiesc”.

Printre   admiratorii  mendelssohnismului sunt  de  menţionat  şi  cei  de  la  „Anuarul  pentru  Israeliţi”.  Astfel  S. Gold ,  unul  dintre  colaboratorii  prestigioşi  ai  acestei  publicaţii, de la  sfârşitul  secolului  al  XIX-lea  şi  începotul  sec.  XX,  releva  în  termeni  superlativi  importanţa  covârşitoare  pentru  destinul  evreimii  europene a integrării  lui  Mendelssohn  în  cultura  germană. ”Prin  folosirea  limbii  literare  germane,  scria  Gold,  Mendelssohn  a  slujit  interesele  iudaismului,  demonstrând  cum  moravurile  germanilor  şi  maniera  lor  de  a  gândi  au  prins  rădăcini  şi  la  iudei  care  până  atunci  erau  proscrişi    să  trăiască  într-un  gheto  spiritual.  Cu  paşi  gigantici  păşiră  fiii  tribului  nostru  pe  înălţimile  culturii  şi  ştiinţei  moderne”.

Şăineanu  şi  Gold la  sfârşitul  secolului  al  XIX-lea  au  evidenţiat  modernitatea  acelor  teze  mendelssohniene  care  preconizau  intrarea  evreilor  în  viaţa  cultural – spirituală  a  societăţii  neevreieşti,  s-au  raportat  la  marele  reformator  fără  rezerve   critice.  Spre  deosebire  de  ei  iudaişti  ai  secolului  XX  precum  Moses  Gaster  sau  Iacob  Iţhac  Niemirower  fără  să  treacă  cu  vederea  peste  anumite  merite  ale  mendelsohnismului    s-au  raportat la  el  şi  cu  observaţii  critice.” „Generaţia  mendelssohniană  care  a  iniţiat  începuturile  renaşterii  spirituale  moderne  a  fost  mai  mult  sentimentală”  constata  Gaster,  „nu  avea  încă    o  viziune  clară  asupra  conţinutului  mişcării  inaugurate”. Abia  prin  urmaşii  de  primă  generaţie  şi  mai  ales  prin  Leopold  Zunz  se  pune  ştiinţa  trecutului literar  pe  baze  nestrămutate.”

Dr.  Iacob  Ithac  Niemirower, autorul  unor  importante  lucrări  despre  istoria  iudaismului  s-a  aflat  şi  el  printre    analiştii  critici  ai  operei  mendelsohniene.  Nu  a  negat    contribuţiile  incontestabile  ale  luministului  evreu  la  dinamizarea  devenirii  moderne  a  evreimii  europene  şi  nici  importanţa  lucrării  „Ierusalim  sau  despre  puterea  religioasă  a  iudaismului ”  care,  cum  scria  el,  conţinea  teze  antidogmatice,  exprimate  cu  claritate  şi  curaj, totuşi,  în  opinia   lui  Niemirower  „Mendelssohn  nu  a  excelat  prin  merite  deosebite  în  ştiinţa  iudaismului. Ca  filosof  Solomon  Maimon  i-a  fost  superior.”

Dr.  M.A.  Halevy s-a  referit  la  opera  lui  Mendelssohn de  pe  poziţiile  iudaismului  modern,  evidenţiind  concepţiile  de  reformator  ale  „noului”  Moise,  în  vederea  sincronizării  vieţii  social-economice  şi  culturale  evreieşti  cu  societatea  creştină  a  vremii.  Referindu-se  la  importanţa  lucrării   „ Ierusalim…”, Halevy   considera  că  meritul  ei  constă  în  demonstrarea  existenţei  unei  concordanţe  între  raţiune  şi  credinţă  în  cadrul  religiei  mozaice. Apreciind  tezele  luministe  ale  lui  Mendelssohn, Halevy  a  fost  în  dezacord  cu  poziţia  lui  faţă  de  moştenirea  iudaică  medievală,  în  care  vedea  numai  trăsături  negative.  A  respins  totodată  teza  mendelssohniană  conform  căreia  idişul  ar  fi  „un  jargon  barbar  iudeo-german.”  Pentru  Mendelssohn  limba  idiş  era   un obstacol  în  opera  de  modernizare  a  iudaismului. El  a  militat  pentru  învăţarea  de  către  evrei   a  limbii  ebraice  şi  germane.

Aprecieri  la  adresa  mendelssohnismului  s-au  pronunţat  şi  din  partea  unor  lideri  ai  mişcării  sioniste. În  ziarul  „Răsăritul”,  o  publicaţie  de  orientare  sionistă  care  apărea  la  Iaşi  la  începutul  secolului  XX,  se  scriau  următoarele  cu  ocazia  împlinirii  a  170  de  ani  de  la  naşterea  lui  M.Mendelssohn: ” Chiar  dacă  asimilismul  îşi  are  originile  în  ideile  lui  Mendelssohn,  totuşi  el  a  fost  în  primul  rând  un  exponent  strălucit  al  iudaismului.  Destinul  lui  a  fost  să  nu  fie  înţeles. Vârstnicii  au  fost  împotriva  lui,  iar  tinerii  s-au  distanţat  de  el.”  Dar  sioniştii  au  cinstit  memoria  acestui  mare  gânditor  evreu  căci  „în  sanctuarul  sionismului  s-a   intrat  prin  poarta  iudaismului  progresist”,  scria Niemirower.

În  succinta  noastră  prezentare  nu  am  epuizat  desigur  toate  aprecierile  diverşilor  savanţi  în  domeniul  iudaismului , din  România , despre  Mendelssohn.  Rămâne  , însă, concluzia  că  pentru  asimilişti  el  a  rămas  un  conservator,fiind  un  religios  practicant, fidel  tradiţiei,   nu  a  urmărit  reformarea  cultului. Pentru  ortodocşi  a  fost  un  dizolvant  al  iudaismului, fiind  chiar  excomunicat  de  câteva  instituţii  rabinice. Dar  în  ciuda  acestor  contradicţii,   Mendelssohn   a  rămas  în  istorie  ca  vestitorul  evului  modern  al  evreimii  europene.

Apariţia  lui  pe  scena  istoriei  a  răspuns  unei  necesităţi  a  epocii  moderne,  chiar  dacă  peste  arcul  timpului  evenimentele  au  infirmat  speranţele  că  soluţiionarea  „problemei  evreieşti”  în  diaspora  ar  depinde  de  integrarea  evreilor  în  societatea  neevreiască.

Lya Benjamin