Am venit în Israel în 20 septembrie, o zi după Yom Kippur 1972. La București ploua și era frig, ceea ce pentru noi era un avantaj – puteam să purtăm mai multe haine pe noi. Cantitatea de bagaje de mână era limitată și cine știe când vom primi restul lucrurilor. Am ajuns seara. Când s-a deschis ușa avionului a fost ca și cum am fi intrat într-o baie de aburi, căldura și umezeala erau copleșitoare. La aeroport ne aștepta tata (mama murise cu șase luni înainte) și sora lui Rubin, Anuța. Ce bucurie să fim din nou împreună! La început am stat la centrul de absorbție din Michmoret. Aveam acolo casă, masă și cursuri de limba ebraică.Read more…
La Arad erau mulți intelectuali evrei care ne-au primit în rândul lor. Ne întâlneam acasă la noi sau la ei și stăteam de vorbă, uneori făceam și petreceri. Ne-am făcut acolo mulți prieteni, cu unii am rămas prieteni până azi. Pot să spun că la Arad am avut o viață socială și culturală plină de satisfacții. Și cu toate acestea viața nu era atât de perfectă cum s-ar părea. Trăiam într-o stare de tensiune permanentă. Când o mașină se oprea noaptea lângă casa noastră intram în panică: oare au venit după noi de la Securitate? Read more…
Într-o după-amiază de primăvară mă întorceam acasă de la cursuri împreună cu prietenii mei Micu Schapira și Marci Dollberg. Eram cu toții în anul întâi. Pe drum am întâlnit un cunoscut de-al lui Schapira. Ne-am oprit să stăm de vorbă și Schapira mi l-a prezentat: Rubin Schaffer, un „landsmann” [consătean] din Suceava, care urma să înceapă medicina la toamnă. Era înalt, slab, cu păr negru și cu ochelari. Purta o scurtă de lână în alb-negru. Mult mai târziu am aflat că scurta era făcută dintr-un palton pe care-l avea de la paisprezece ani, încă dinainte de deportare. A fost prima noastră întâlnire și mai știu exact unde s-a petrecut.Read more…
La gară era o mare mulțime de evrei. Ne-au închis în vagoane de vite și ne-au dus spre est. În satul Ataki, pe Nistru, ni s-a dat ordinul să coborîm din tren. Ne-au dus într-un lagăr îngrădit cu sârmă ghimpată. Barăcile erau ude și pline de noroi după o inundație recentă, dar trebuia să le folosim dacă vroiam să avem un acoperiș deasupra capului. Erau multe familii în fiecare cameră. În baraca noastră o femeie a născut; nu știu dacă mama și copilul au supraviețuit. Read more…
Părinții mi-au povestit că m-am născut într-o iarnă foarte grea, dar pentru mine iernile grele erau ceva obișnuit. Orașul Cernăuți era situat în extremul nord-est al României. (Așa era când m-am născut eu. Până în 1919 aparținuse de Imperiul Austriac, după al Doilea Război Mondial a fost ocupat de Uniunea Sovietică, iar când aceasta s-a dezmembrat, orașul a ajuns în Ucraina.) Nimic nu stătea în calea crivățului care venea din stepele Rusiei… Read more…
Satul Seletin a avut un loc important în copilăria mea. Acolo mi-am petrecut vacanțele de vară. De când s-a stabilit legătura cu autobuzul, călătoream singură. Mama mă încredința șoferului, iar acesta oprea la capătul drumeagului care ducea spre casa bunicii și mă ajuta să cobor. Bunica și mătușa Steffi mă așteptau dincolo de pod, la moară. Casa bunicii era pentru mine al doilea cămin, niciodată nu m-am simțit străină acolo. La început bunica stătea singură în casa cea mare, iar mătușa Steffi, unchiul Muniu și fiul lor Jacki aveau o locuință în clădirea morii. Mai târziu s-au mutat cu toții în casa bunicii.Read more…
Sunt încredinţată că întâlnirile nu sunt niciodată întâmplătoare şi acest lucru a fost dovedit şi în această primăvară când – prin mijlocirea unei foste colege de facultate Erica (Sieber) Anghel (din Germania) – am întâlnit-o pe fosta ei colegă de clasă şi bună prietenă din adolescenţa petrecută la Arad, Hava (Shaffer) Oren stabilită în Israel. Din prima clipă am discutat ca două cunoştinţe vechi – colege de generaţie şi de prietenie cu Erica – şi în scurta după amiază petrecută împreună, Hava mi-a povestit că mama ei îşi scrisese amintirile în limba germană, ea le tradusese în engleză dar crede că ar fi interesante şi pentru cititorii Revistei Baabel. În curând mi-a trimis textul amintirilor (traduse în limba română) pe care le-am citit pe nerăsuflate. Poveştile cuprinse în memoriile medicului Erika Shaffer – pe care le veţi putea citi în revista Baabel în mai multe episoade – reflectă destinele emblematice ale evreilor trăitori în Bucovina fie ei negustori, muncitori, ţărani sau intelectuali, de-a lungul unui secol scurt şi tragic: al XX-lea.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
