Ordonanța de Urgență13/2017 este un exemplu perfect de ceea ce nu ar trebui să facă un politician responsabil față de țara și partidul său. Departe de a fi numai un simplu document juridic, ea a reușit performanța de a duce țara până la nivelul unor primejdioase puncte de rupere.
Actuala explozie de emoții paroxistice a fost generată de o decizie care, dacă ar fi fost gândită cu mintea limpede și cu bună credință, ar fi rămas un act pur tehnic, menit să aplice niște decizii ale Curții Constituționale și să dezamorseze vremelnic situația din pușcăriile românești. Asta, cum ziceam, dacă ar fi fost gândită cu mintea limpede și cu bună credință. Dar, din păcate, n-a fost să fie. Ca și focul pus de Nero cetății Romei (dacă o fi adevărat că el a stârnit incendiul), și cel ațâțat de Ordonanța menționată s-a extins cu o forță uluitoare, ajungând să cuprindă nu numai principalele orașe ale României și pe cele unde trăiesc concetățenii noștri în Europa, dar și în Bulgaria, vecinii noștri fiind îngrijorați că și pe ei îi poate paște o soartă asemănătoare.
Un prim efect al Ordonanței care, printr-o ironie a sorții, poartă numărul 13, este că adâncește falia din societatea românească, care nu a apucat să își revină din buimăceala alegerilor, când amploarea surprinzătoare a victoriei PSD i-a lăsat pe unii entuziasmați și pe ceilalți dezamăgiți și chiar temători de ceea ce ar putea aduce viitorul. În loc să încerce să dea acestei răni timpul necesar pentru a se închide, social-democrații, contrați de la bun început de un președinte aflat într-o prematură campanie electorală, s-au lansat într-un păgubos război cu un Iohannis devenit prea jucător, din prea tăcut. În acest context, în care politicienii și cetățenii deveneau din ce în ce mai puțin o „trestie gânditoare”, cum zicea Blaise Pascal, și tot mai mult un trunchi inflexibil, a venit Ordonanța. Primul punct de rupere atins a fost cel între guvern și PSD, pe de o parte, și protestatari, pe de alta. Vorbele grele aruncate demonstranților de unii social-democrați mi-au amintit de felul în care Ion Iliescu a reușit să inflameze Piața Universității, denumindu-i „golani” pe ocupanții acesteia.
Probabil că dacă ministrul justiției ar fi avut ideea firească să înceapă procesul de elaborare a Ordonanței de Urgență printr-o reală consultare publică și dacă ar fi luat în considerare sugestiile venite de la CSM, DNA, Parchet, juriști, simpli cetățeni, nu s-ar mai fi ajuns azi la a patra zi de proteste.
Un al doilea punct de rupere este cel economic. Toți cei care au abordat subiectul au vorbit despre același lucru: pierderea încrederii în România ca o țară propice afacerilor. „Mediul de afaceri are nevoie de încredere, transparență și predictibiltate”, au declarat responsabilii Consiliului Investitorilor Străini. Leul s-a depreciat față de euro și dolar, un fond de investiții și-a amânat plasarea în România a unor fonduri de 100 de milioane de euro, Camera de Comerț Americană în România spune că „este deosebit de îngrijorător pentru comunitatea de afaceri” că guvernul nu respectă transparența decizională. Punctul pe i l-a pus Mark Toner, purtătorul de cuvânt al Dept. de Stat al SUA, care a declarat: „Pentru a susţine credibilitatea României în rândul comunităţii internaţionale, pentru a rămâne atractivă pentru investiţii şi a asigura continuarea creşterii economice a acesteia”, SUA fac apel la Guvernul României să revină asupra acestor acţiuni. Or, asta nu e o simplă declarație, pentru că guvernul Grindeanu are nevoie ca de aer de investiții străine și de fonduri europene pentru a-și realiza programul de guvernare, pentru a putea asigura un ritm de dezvoltare economică de 5,2% față de anul trecut și pentru a putea păstra un deficit de maximum 3%, conform Bugetului „prea optimist” propus de PSD.
Și pe plan internațional, România se află aproape de punctul de rupere al poziției sale de „centru de stabilitate”, dobândită cu greu și cu care s-au mândrit toți liderii români în ultimii ani. Dovadă, poziția comună a ambasadorilor Belgiei, Canadei, Franței, Germaniei, Marii Britanii, Olandei și SUA, care și-au exprimat „profunda îngrijorare referitor la acțiunile Guvernului României din noaptea de 31 ianuarie 2017, care au subminat progresele României în ceea ce privește statul de drept și lupta împotriva corupției din ultimii zece ani”.
Deși nu îmi place să anticipez, aș spune că PSD se apropie și el nu de un punct de rupere, ci de unul de maximă tensionare. Figuri notabile ale partidului și guvernului au ales să demisioneze din funcțiile deținute: ministrul tehnocrat al IMM-urilor, Florin Jianu, a părăsit Executivul. Din PSD au demisonat Aurelia Cristea, explicând că nu poate acorda girul „unui grup infracţional aflat vremelnic în fruntea PSD şi, din păcate, al ţării”, Ciprian Necula, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, Valentin Lupșa, secretar general al PSD Reșița, Călin Tuns, om de afaceri și trezorier al filialei PSD Maramureș („Dragnea, Grindeanu și Iordache nu sunt liderii mei”). În plus, Mihai Chirica, vicepreședintele PSD și primar al Iașiului, a cerut și el demisia lui Florin Iordache și retragerea OUG 13 și chiar și-a cerut scuze față de multinanționale pentru incriminările gratuite rostite de alți lideri ai PSD. O opinie similară față de Ordonanță a avut-o și eurodeputatul Sorin Moisa.
Nici pe plan politic Ordonanța incriminată nu a făcut deloc bine. ALDE se confruntă cu demisia liderului Robert Paskuj, de la Sibiu, iar vicepreședintele Grupului Minorităților Naționale, deputatul Ovidiu Ganț, a demisionat și el din această funcție. Mai periculos, liderul UDMR, aliatul parlamentar al PSD-ALDE, a declarat că adoptarea netransparentă a Ordonanței a fost o greșeală și a cerut discutarea Ordonanței și a proiectului de lege a grațierii de către Legislativ.
În acest context tulbure, recenta conferință de presă a PSD, la rampă ieșind duetul Dragnea-Grindeanu, a fost nu numai o dezamăgire, dar și o imensă șansă ratată. Președintele social-democrat ar fi avut ocazia să acționeze ca un lider responsabil și, după ce a explicat că Ordonanța nu scoate de pe rol procesul său de instigare la abuz în serviciu și fals intelectual, după ce a explicat cât de bună, necesară și judicioasă (în opinia sa) este zisa ordonanță, ar fi trebuit ca șeful Guvernului să declare, în prezența șefului său de partid, că retrage acest document și îl trimite la Parlament așa cum e, dat fiind că realizarea programului de guvernare al PSD depinde de liniștea din țară și de încrederea comunității de afaceri, că țara este sfâșiată între susținătorii PSD și protestatari, că avem nevoie să ne păstrăm aprecierea internațională și stabilitatea.
Așa cum sunt însă lucrurile acum, cu oamenii în stradă la Palatul Victoria și Cotroceni, cu orgoliile politicienilor exacerbate, revenirea pe un făgaș normal va fi mult mai grea și mai dureroasă. Ca și cum aceste tensiuni nu ar fi fost destul de grave, președintele Iohannis a turnat și el gaz peste foc, declarând, de la tribuna Parlamentului, că retragerea Ordonanței și demiterea „chinuită” a unui ministru nu sunt suficiente. După o neinspirată prezență la demonstrații și împărțirea poporului român în două tabere, românii săi și ai cine știe cui, președintele a ratat și el șansa de a se manifesta ca un element de echilibru în societate, cedând tentației facile de a face bancuri în loc de medieri.
(preluare de pe blogul autorului https://alexandrumarinescublog.wordpress.com)
Alexandru Marinescu
