Când acest articol a apărut la rubrica ”blogurile Adevărului”, un foarte bun prieten care-mi citește scrierile mi-a spus că a rămas mirat din cauza schimbării tonului folosit de mine. ”Tu de obicei scrii detașat, prezinți fapte, date și lași cititorul să tragă concluziile. Pentru prima dată te văd implicată, chiar vehementă”. Da, este adevărat, dar cele întâmplate cred că trezesc sentimente asemănătoare și la alți ”detașați”. Iar acest ton mi l-am asumat și mi l-am păstrat și în articolul de față, cu un sfârșit modificat, în urma desfășurării evenimentelor. Câteodată trebuie să fii și așa.

Privesc înapoi cu mânie de multă vreme  când văd ce se întâmplă în țara noastră, cum ne ruinăm din cauza ignoranței, rea-voinței, orgoliilor, aroganței, prostiei, goanei după îmbogățire. Sunt mânioasă când văd ca lucrurile bune – de ce să nu recunosc, în cei 27 de ani am avut parte și de ele, altfel n-aș fi putut scrie acest articol – se duc de râpă. Parcă am fi ca în balada Meșterului  Manole , ce clădim  ziua, noaptea se surpă. Și am impresia că și aici ne-ar trebui soluția din baladă – un sacrificiu uman.

Vreau să explic însă de ce privesc înapoi cu mânie în ultimele luni. Ceea ce are loc acum a început cu ceva timp în urmă dar m-aș opri mai aproape, la ultimele alegeri. Ar trebui să fiu mânioasă pentru rezultatele lor, finalizate cu victoria de amploare a PSD, cu toate că, cu un an în urmă, a fost scuturat din temelii. Nu-i pot acuza pe alegătorii care au votat cu PSD deoarece nu a existat alternativă credibilă. De aceea sunt mânioasă pe liberali care au reușit să-și dărâme cu mâna lor partidul. USR nu era o opțiune decât pentru naivii și optimiștii ca mine care au crezut că este o chestiune serioasă. Nu pare să fie așa, m-au dezamăgit certurile și acuzele din rândurile lor, încă o iluzie pierdută și un motiv de supărare.

Privesc înapoi cu mânie și justificat la  cei 50 la sută din alegătorii potențiali care nu au ieșit la vot, din lehamite, cum i-a caracterizat într-o scriere Andrei Pleșu. Nu degeaba se spune că, până la urmă, masa tăcută susține partidul câștigător. Și dacă s-ar fi dus la vot, nu mai ajungeam la situația de astăzi, cu un partid omnipotent, asemănător cu ceea ce a fost partidul comunist pe vremuri și care și-a însușit unele maniere ale acestuia ,deși susține, cum a făcut Liviu Dragnea la conferința de presă, că respectă statul de drept. Poate formal totul se poate explica. Dar în esență, își bate joc de oameni.

De fapt, cei care n-au fost la vot sau mulți dintre ei sunt acum pe stradă. Numai că strada nu-ți dă legitimitate ca urna de vot și ascunde multe pericole, derapaje și posibilități de manipulare. Liviu Dragnea a vorbit tot timpul de manipulare, dar cel mai mare manipulator este el. La Ceaușescu m-a înfuriat că ne credea proști. Din păcate, același lucru face și liderul PSD. Ne vinde gogoși, crezând că ne va face plăcere și le vom înghiți. Una dintre cele mai periculoase manipulări este minciuna despre grupurile de ultrași,  huliganii care au apărut la manifestație și pe care, spunea el, nu se știe cine i-a trimis și cine i-a plătit. În primul rând, cine a urmărit demonstrațiile de protest din Europa sau SUA a putut vedea că întotdeauna se găsesc grupuri anarhiste, care se manifestă violent, fără să fie plătite. Dar dacă suntem convinși că cele din seara zilei de miercuri au fost trimise și plătite de cineva, adevărul îți sare în ochi: cine dacă nu PSD a avut interesul să transforme demonstrația într-un scandal și să-i sperie pe viitorii manifestanți? Însuși domnul Dragnea a vorbit la prima demonstrație despre „o nouă mineriadă”, iar alți lideri socialiști- despre „lovitură de stat” și răsturnarea puterii, iar pe stradă erau oameni pașnici, chiar cu copii, a căror singură armă erau pancartele  M-am crezut în epoca Ceaușescu și când am auzit că  autorii care ar susține violențele și care vor să ne destabilizeze (de ce?) se află peste hotare. Mă întreb cine vrea să facă acest lucru? Ungurii? Sau George Soros care pentru unii înseamnă același lucru. Parcă tot Ceaușescu spunea ceva în genul ăsta. Interesant este că și ungurii îl folosesc  pe Soros pe post de bau-bau,  Viktor Orban când caută dușmanul îl acuză pe Soros cu care , la începutul carierei lui de tânăr politician liberal, era prieten. (În schimb, la ora asta pentru el Vladimir Putin este  băiatul bun, oropsit de ”răii” din Occident). Mă întreb câți dintre cei care vor să ne sperie cu Soros știu ce a făcut el pentru implementarea democrației în Europa de est, inclusiv în România. Sau poate tocmai de aceea e dușman?

Ceea ce nu înțeleg din atitudinea de respingere a PSD legată de ordonanță a fost urgența sa. De ce nu s-a dorit discutarea ei în Parlament? Se pare că există argumente, cel puțin pentru o mare parte din text, care ar justifica adoptarea  prevederilor cuprinse. Și oricum, PSD-Alde având majoritatea, legea ar fi trecut  chiar dacă nu ne plăcea conținutul și nimeni nu ar mai fi putut să  pună sub semnul întrebării legalitatea ei.. Supărarea demonstranților a fost determinată în primul rând de această grabă și de faptul că a fost adoptată pe șest. Și să mă lase în pace domnul Grindeanu cu explicațiile lui cu care ar putea convinge poate pe copiii de grădiniță! Am privit înapoi cu mânie și când Dragnea a vrut să ne aburească  în problema proceselor lui care, pasămite, continuă. Este adevărat, așa sunt procedurile  dar, datorită modificărilor  din ordonanță, cu privire la nivelul prejudiciului (oare la cine s-a gândit legiuitorul?) îl scapă de acuzație.

Dragnea l-a pus pe premier să enumere ce a făcut guvernul în prima lună, câți bani a dat populației. Și iar îmi aduc aminte de Ceaușescu care la ultimul miting a promis majorări de salarii de 100 de lei. De  această dată suma a ajuns la  200 de lei. Aici Dragnea a făcut una dintre cele mai greșite mișcări, tot pornind de la ipoteza că suntem proști. A crezut că închide gura populației, aruncându-i niște oase.( Nu ciolane, alea au fost date altora). Nu mai ține. Nerecunoscători, oamenii au ieșit pe stradă  în ciuda celor 200 de lei care li s-au dat și s-au angajat să iasă din nou.

Din cauza acestor minciuni și încercări de manipulare, chiar dacă ordonanța a fost abrogată, dar nu definitiv, mai trebuie să voteze și parlamentul! Oamenii nu mai au încredere, de aceea, cel puțin până marți, demonstrațiile au continuat. De-acum revendicările au crescut în intensitate și nu știu în ce măsură demonstranții vor fi satisfăcuți de câteva schimbări în guvern. Oricum, trebuie să-și dea seama că un nou cabinet va format tot din rândul PSD, așa cere democrația, este partidul câștigător (Și revin iarăși la marea eroare făcută de cei care nu s-au prezentat la  vot). Sincer să spun, nu știu cum se vor liniști lucrurile și oricâtă dreptate a avut președintele Iohannis în criticile adresate PSD , i-a lipsit din discurs elementul să zicem pacificator. Ar fi fost suficient să spună celor de pe stradă, hai să dăm răgaz guvernului, să vedem ce face. Așa va fi mai greu.

Dar revenind la ceea ce s-a întâmplat în aceste zece zile, voi repeta ceea ce au spus și alți analiști. Rar s-a întâlnit cazul în care un partid care a câștigat atât de detașat alegerile, să piardă în două luni simpatia unei mari părți a populației. (Nu vreau să mă refer la cei care protestează în fața Palatului Cotroceni deoarece iar mă cuprinde mânia față de măsura în care oamenii își aduc aminte și folosesc atât de ușor de lozincile trecutului mai îndepărtat și apropiat) Iar în ceea ce-l privește, Liviu Dragnea a pierdut poate atributul cel mai de preț al unui lider politic: încrederea oamenilor. Sper că nu este atât de naiv să nu-și dea seama că, între demonstranții de la Piața Victoriei se află și mulți dintre foștii lui alegători. De-acum înainte,imaginea lui, respectată pînă nu de mult de mulți români, se va confunda cu toate cele pe care le putem vedea pe pancartele demonstranților. Și nici una nu este plăcută.

(articol preluat de pe Blogurile Adevărului)

Eva Galambos