Wout van Bekkum e un prieten din studenție al soțului meu.  Locuiește în Olanda, dar ne întâlnim adesea și întotdeauna are câte ceva interesant de povestit.  I-am propus să contribuie la Baabel.  Articolele lui sunt însă extrem de erudite.  Am pregătit rezumatul în limba română al unuia din articolele sale.

Wout van Bekkum

Wout s-a născut în 1954 într-o familie de evrei care stă de generații în nordul Olandei.  A studiat limbile semitice la universitatea din Groningen și cu timpul a ajuns șeful catedrei.  În afară de cursuri de limbă ebraică, Wout se ocupă cu cercetarea poeziei ebraice din Spania medievală și cu istorie evreiască modernă.  Din 2003 este membru al Academiei Regale de Științe din Olanda.

IMMANUEL ROMANO (1261 – 1332)

Evreii din Italia secolului XIII, cel puțin cei din comunitățile mai înstărite, se caracterizează printr-o deschidere din ce în ce mai mare către cultura laică a vremii lor.  Dorința de cunoaștere a evreilor nu se limita la Biblie și la literatura rabinică, ci includea tot mai mult filozofia și literatura laică.  Immanuel Romano, contemporan cu Dante, ilustrează cel mai bine acest aspect.  S-a crezut chiar că cei doi poeți s-au cunoscut personal, dar nu există dovezi clare în acest sens.  Se știe însă că Immanuel l-a cunoscut pe patronul lui Dante, Can Grande della Scala, nobil din Verona, precum și pe câțiva poeți din cercul lui Dante.  Influența lui Dante și a contemporanilor săi asupra lui Immanuel Romano e incontestabilă.

Immanuel, cunoscut și ca Manuello Romano sau Manuello Giudeo, s-a născut la Roma în 1261, probabil în familia Zifroni.  În tinerețe a primit o educație tradițională (gramatică ebraică, exegeză biblică, literatură evreiască mistică și poezie ebraică) dar se pare că a studiat și matematica, astronomia și filozofia.  A ocupat postul de secretar al comunității evreiești din Roma și a lucrat și ca profesor de artă poetică și poate și ca medic.  La vârsta de treizeci și cinci de ani și-a pierdut postul și a fost nevoit să rătăcească dintr-un loc în altul, lucrând ca preceptor ai copiilor din familiile evreiești înstărite.  În această perioadă a scris un număr de comentarii biblice pe care a încercat să le integreze într-un model propriu de înțelegere filozofică a textelor sacre.

În 1321 un decret papal a expulzat toată populația evreiască din Roma.  În același an i-au murit părinții, soția și fiul, iar socrul a fost ucis în împrejurări necunoscute.  Și totuși după o perioadă relativ scurtă s-a reîntors la Roma și și-a reluat postul. 

 În 1328 a părăsit Roma pentru totdeauna și s-a stabilit la Fermo, unde și-a găsit un patron, Daniel da Gubbio.  Tot atunci a scris opera sa cea mai importantă: Machberot Immanuel (Scrierile lui Immanuel), douăzeci și opt de cărți în limba ebraică, o parte în proză rimată, o parte în versuri.  În ele de găsesc primele sonete scrise în limba ebraică.  Unele tratează dragostea abstractă, spirituală pentru o doamnă perfectă și intangibilă, altele descriu dragostea, religia și societatea pe un ton vulgar, cinic, satiric.  Cele din urmă au făcut ca poezia lui Immanuel să fie disprețuită de generațiile următoare.  De altfel Immanuel a scris și sonete în limba italiană, din care din păcate s-au păstrat foarte puține.

Proza rimată e scrisă sub forma culegerii de povestiri, bazată pe modelul arab numit maqama, tradus în ebraică machberet, (la plural machberot).  Poeziile, fie ele sonete, madrigale, canzone, etc. serveau drept interludii lirice în cadrul povestirilor.

În poeziile ebraice Immanuel a încercat să fie atât „clasic” cât și „modern”.  Vocabularul și gramatica sunt bazate atât pe Biblie cât și pe poeții evrei din Andaluzia.  Pe de altă parte se observă și influențe italiene contemporane: elegia femeii nefericite, cântece de sărbători.  Versificația e și ea bazată atât pe exemple ibero-ebraice, cât și pe cele italiene.

Cea mai interesantă e ultima dintre machbarot, intitulată „Cartea infernului și a paradisului”.  Influența lui Dante e evidentă.  Apar descrieri ale infernului și conversații cu personaje biblice, printre care profetul Daniel.  Numele de Daniel e și o aluzie la patronul său care murise cam în același timp ca Dante.  Daniel îl conduce pe poet în călătoria lui, îi arată chinurile infernului și-i prezintă pe iluștrii locuitori ai paradisului.  Compoziția e o dovadă clară a marii admirații pe care Immanuel o avea pentru Dante, dar și una din primele mărturii ale imensei popularități de care s-a bucurat „Divina comedie”.

Immanuel a fost unul dintr marii poeți ai vremii sale.  Scrierile în limba italiană au fost apreciate de cititorii creștini, iar Machbarot Immanuel a fost printre primele cărți ebraice tipărite în Italia, în 1491.  Totuși către mijlocul secolului al XVI-lea Machbarot a fost considerat prea indecent și a devenit literatură interzisă.  Moses da Rieti (1398 – după 1460), rabin, judecător și medic la Rieti, Roma și în alte comunități, a scris că Immanuel nu merită un loc în paradis din cauza poeziilor lui deocheate.  Vestitul rabin Joseph Karo (1488 – 1575) a interzis citirea cărții lui Immanuel în ziua de Şabat.  Ca urmare au trecut două sute de ani până ce a fost retipărită.

 În literatura ebraică medievală, Immanuel a ocupat un loc aparte.  Disprețuit de unii, a fost foarte apreciat de alții.  Joseph Zarfati (după 1470 – 1527), medicul papei Pius II, a scris poezii de dragoste inspirate de Immanuel Romano.  Poetul Jacob Frances din Mantua (1615 – 1667) a admis influența directă a lui Immanuel asupra operei sale și l-a numit „împăratul poeților”.  Și precum se poate vedea, cărțile lui Immanuel Romano sunt citite până în ziua de azi.

Hava Oren