Spune-mi cine te conduce ca să-ți spun cine ești!

În ultima vreme iar mă învârt prin lume, și în marea majoritate a călătoriilor mele reușesc să mă expun, aproape automat, știrilor locale, spicuiri din viața politică și socială a țării pe care o vizitez cu viteza fulgerului și despre care mă informez, din păcate, cu o imensă doză de superficialitate.

Dar cred că nu voi surprinde pe nimeni dacă voi menționa faptul că cele petrecute în ”urbea” mea îmi sunt prea bine cunoscute. De aceea, într-un fel, cele ce se întâmplă în lumea mea devin un termen de referință pentru tot ce acumulez.

În această lume care se schimbă într-un ritm incredibil, și într-o direcție greu de interpretat, încerc să desprind din tot ce văd, aud și citesc câte ceva care pe vremuri s-ar fi numit pilde.

Și nu o dată mă găsesc rumegând gânduri provenite din multitudinea de știri care bombardează pe fiecare din noi, indiferent de cât de izolaţi ne-am vrea.

Am enunțat că lumea se schimbă, dar și mai des – în cele mai multe colțuri ale lumii – se  schimbă personalitățile de care depinde fiecare din noi. Ei se numesc conducători, lideri, și în marea majoritate a cazurilor sunt aleși în mod democratic, adică prin voința poporului chemat la urne.

Așa te trezești de dimineață cu niște nume, mai mult sau mai puțin cunoscute, care se postează, uneori cu totul surprinzător, pe tronurile de conducere și, prin forța împrejurărilor, devin eroii fiecărei zi.

Și după ce-i ”investighezi” și îl așezi pe fiecare în căsuța pe care o găsești potrivită, te dai mai de o parte și încerci să găsești răspunsul la cea mai simplă întrebare:  oare dacă ar fi după tine, pe el (sau pe ea) l-ai dori în acea funcție?

Pe vremuri unul din criteriile importante, folosite în procesul de cristalizare a propriilor tale opinii, era răspunsul la celebra întrebare de proveniență americană: oare ai cumpăra de la acest om o mașină de mâna a doua?! Cu alte cuvinte, cât de cinstit și de drept și de integru e acel individ care azi e responsabil de soarta ta și nu numai de a ta?

În acele vremuri găsirea răspunsului era un procedeu îndeajuns de dificil. Nimeni nu intra în viața personală a celebrității, paparazzi nu se născuseră încă, iar mijloacele de comunicație respectau intimitatea individului sau indivizilor de la cârmă și doar bârfele și zvonurile alterau această înțelegere tacită, bazată pe simplul precept că așa cum nimănui nu-i place să i se spele rufele în public, liderii noștri trebuie să se bucure, ca noi toți, de elementarul drept de a-și duce viața privată departe de ochii lumii.

Azi însă, toată lumea o știe, conducătorii noștri trăiesc în colivii cu pereți de sticlă, complet transparenți. Despre ei se știe totul sau aproape totul. Fiecare scenă care se vrea particulară, deci aparținând doar individului în cauză, lui și de multe ori familiei sale, devine un bun public. Și cine nu e pregătit pentru această deșănțată realitate, mai bine (cum spunea nenea Iancu) să nu se aleagă. E bine, e rău? Părerea noastră nu are valoare pentru că ea nu schimbă starea de fapte.

Dar un raspuns parțial la această întrebare e desigur valoros și important. De exemplu, grație acestei realități, azi ți-e mult mai ușor să decizi dacă ai cumpăra o mașină de ocazie de la acela sau aceea care s-a urcat pe podiumul conducerii.

Însă azi nu mai e suficient să obții de la tine însuți un raspuns clar pentru a-ți liniști conștiința. Tocmai datorită faptului că totul e pe față, azi ți se oferă ție, omului de pe stradă, o ocazie unică și anume aceea de a încerca să găsești în persoana care te conduce un model pentru propria ta existență, ceea ce în engleză se numește ”role model”. De altfel mulți dintre noi au trecut prin acest proces psihologic pe vremea când eram tineri și la începtul carierei profesionale, când uitându-ne în jur încercam să identificăm în cei care ne predau și învățau rosturile meseriei, acel personaj care să ne inspire gândul de copiere, dorința de a fi ca el sau ca ea.

Nu e în intenția mea de a dezvolta acest aspect al modelului profesional în viață, ci doar m-am folosit de el pentru a ajunge la ceea ce de fapt doresc să discut în aceste rânduri. Pentru că în acest început de an 2017 fiecare din noi trebuie să scruteze situația ce i se prezintă și să ajungă la o concluzie cât mai validă, privitoare la cei aleși să-i conducă viața o bună bucată de vreme. Uitați-vă în jur, puneți mâna pe inimă și declarați cu sinceritate dacă acesta sau aceștia sunt conducătorii pe care vi i-ați dorit!

Dar înainte de toate e nevoie de a ne întoarce la acele timpuri în care știam mult prea puțin despre cei care sunt responsabili de ceea ce se va întâmpla mâine sau poimâine. Oare faptul că viața lor personală se afla ascunsă de ochii mulțimii, și că tot ce se știa era ceea ce ei vroiau ca noi să știm, oare acest fapt ne-a condus ani de zile spre concluzii complet greșite?

Oare azi faptul că știm aproape totul ne ușurează sarcina de a judeca pe cei de la cârma locurilor în care trăim și de a ajunge la o concluzie mai apropiată de adevăr?

Și pentru că nu posed răspunsuri clare la aceste întrebări, intenționez a propune celor care vor citi aceste rânduri o atitudine mult mai obiectivă și mai puțin influențată de sentimente.

Lumea de azi e coruptă, în unele locuri mai mult, în altele mai puțin. Majoritatea conducătorilor noștri nici măcar nu încearcă să ascundă ferma dorință de a părăsi postul mult râvnit ceva mai instăriți decât atunci când l-au primit. Corupția nu se manifestă doar prin așa zisa nedreaptă luare, sau prin furt deșănțat, ci și prin favorurile pe care se fac celor apropiați, prieteni sau rude. În plus, sunt foarte puțini acei lideri care nu-și pregătesc din timp o bogată sinecură pentru momentul când, de voie sau de nevoie, vor fi obligați să părăsească scaunul domniei.

Mi se spune că această molimă endemică, corupția, își are nu originea ci explicația în faptul că în marea majoritate a țărilor mapamondului  lumea o duce mai bine azi, deci e de unde să iei, aproape fără să se simtă. Bineînțeles că această teorie nu are niciun dram de viabilitate pentru că se fură și în țări în care nivelul de viață e mai scăzut decât ne putem închipui.

Israelianul de rând se gândește cu nostalgie la Ben Gurion, întemeietorul statului, care odată retras in kibuț, a preluat sarcinile aparținând oricărui membru al comunității, de la serviciul la sala de mese și până la îngrijirea vitelor în staul. Ben Gurion s-a sfârșit exact așa de sărac precum era ca prim ministru. Nu are nici o importanță faptul că politica sa a fost departe de a satisface pe orice cetățean al țării. Și nimeni, pe aici prin locurile mele, nu poate uita faptul că Menachem Begin, un alt regretat prim ministru, a trăit toată viața sa într-un mic apartament, de o modestie ieșită din comun.El nu e uitat de nimeni din cei care i-au supraviețuit, deși politica sa nu era pe placul tuturor cetățenilor țării.

Sunt convins că asemenea exemple se pot găsi în multe colțuri ale lumii.

Dar acestea sunt episoade istorice, învechite, și care nu pot avea nicio influență asupra celor ce se petrec în ziua de azi.

Și atunci ce ne rămâne?! Iată ce propun eu:

În absența unui model demn de urmat și în prezența unor fapte care de multe ori frizează nu numai bunul simț, ci și dreptul penal, singura atitudine acceptabilă e cea care lasă deoparte acele aspecte nedorite  ce caracterizează pe cel sau pe cei care au puterea în mână, iar ceea ce rămâne e capacitatea de a judeca în mod corect rezultatele cârmuirii promovată de ei.

Pe mine personal nu mă interesează ce țigări fumează primul ministru și nici ce culoare are șampania pe care o ingurgitează soția sa, și cu atât mai puțin cine a plătit (și dece!) pentru toate aceste cutume izoterice.

Pe mine mă intresează în ce direcție evoluează țara mea. Am încetat de mult să visez la un conducător care să-mi provoace o puternică dorință de a-l copia. Eu încerc să rămân cu ochii deschiși, să analizez realitatea cu ajutorul modestelor instrumente intelectuale care îmi stau la dispoziție și fac abstracție, în mod voit, de toate celelalte amănunte, pentru mine cu totul neînsemnate.

Trebuie să mărturisesc: rândurile de față mi-au fost inspirate de tot ce se întâmplă în aceste ultime zile și săptămâni în jurul meu, adică tot ce media are grijă să-mi aducă  la cunoștință nu numai privitor la locurile mele, dar și la altele, unele foarte îndepărtate, altele mai apropiate și legate de viața mea anterioară.

Oare am devenit prea pragmatic, nemaifiind în stare să adaog gândurilor mele o nuanță sentimentală, subiectivă, supusă unor senzații de moment? Nu neg.

Dar sper că am oferit cititorului material brut pentru gândurile sale viitoare, o viziune care chiar dacă e rejectată, respingerea nu poate veni decât după o judecată serioasă.

Gabriel Ben Meron

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • Roth Maria commented on March 9, 2017 Reply

    Da, imi place, merci

  • gurman commented on February 24, 2017 Reply

    Multumesc, am sa incerc sa continui….
    GG

  • Laurent Sorell commented on February 23, 2017 Reply

    Dear Gabi, according to the U.K. Economist there is an index of democracies in the world; it shows that you are very optimist saying “conducători, lideri, … in marea majoritate a cazurilor sunt aleși în mod democratic, adică prin voința poporului chemat la urne.”

    Full democracies: 19 countries, 4% of world population
    Flawed democracies 57 countries, 44.8% ” ”
    Corrupt and dictatorships: 91 ctrs 51.2%

    Your faithful reader, Laurent

    • gurman commented on February 24, 2017 Reply

      Ai dreptate, m-am nascut optimist si asa am sa mor.
      GG

  • Ivan Lungu - Haifa commented on February 23, 2017 Reply

    Bravo Gabi!!
    Excepțional articol, care exprimă ideile și părerile multora dintre cititori.
    Succes pe mai departe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *