Să închinăm un pahar, la 5 ani în Baabel!

Dacă la aniversările anterioare îi invitam pe baabelieni și pe cititorii lor, la o felie de tort, cred că acum, când împlinim 5 ani, merităm un pahar de șampanie sau…pe aproape.

Am ajuns la jumătate de deceniu de existență, măsurată cu apariții bilunare, ceea ce mi se pare remarcabil, având în vedere că Baabel nu este rezultatul vreunei agende sau constrângeri de orice fel și nu urmărește nici un fel de profit, întemeindu-se doar pe dorința și plăcerea de a scrie, de a ne împărtăși gândurile, ideile, amintirile și reacțiile la realitățile vieții din proximitatea noastră sau de mai departe. De fapt, în era digitală totul e în proximitatea noastră. Numai alienarea ne poate face să ne simțim departe chiar și de ceea ce este în preajma noastră, or – îndrăznim să sperăm – că Baabel este un antidot și pentru alienare, însingurare.

Pentru mine, de 5 ani încoace, Baabel nu a încetat să fie o provocare în ceea ce privește inspirația, prospețimea și aplombul expresiei, explorarea unor noi teritorii jurnalistice, dar și ritmicitatea, temeinicia și precizia (aici mai am de lucrat!) muncii și, mai ales, încercarea continuă de a lărgi și păstra un colectiv valoros bazat pe comunitatea și…diversitatea de idei, sub semnul onestității și al armoniei. Cred că în ceea ce privește armonia nu ne-am îndepărtat de obiectivele enunțate la nașterea revistei Baabel, în vara furtunoasă a lui 2012. Primul număr apărea la 28 iulie 2012.

Consider că răsplata cea mai de preț, a mea, a noastră, a inițiatoarelor (Eva și cu mine sau…viceversa) este tocmai închegarea acestei comunități de…baabelieni care, spre marea noastră bucurie și satisfacție, sporește an de an. Anul acesta ne putem lăuda cu 7 colaboratori – baabelieni – noi. Cinci dintre ei, în ordine alfabetică Paula Crăciun (Israel), Emilian Dobrescu (București), Ivan Klein (SUA), Lanis Shahazizian (Canada), Ivan Sipos (SUA) au îmbogățit revista cu articole interesante și incitante,  în timp ce Horatziu și Silviu Cenușă (Brașov) îi asigură suportul și asistența tehnică, fără de care am sucomba.

Din păcate anul trecut Baabel a suferit și o grea pierdere, prin trecerea la cele veșnice (în august 2016) a lui Mihai Eisikovits, un povestitor desăvârșit care ne-a condus pe tărâmul istoriei familiei sale, a  evreilor din Gherla și Maramureș. Fie-i memoria binecuvântată!  O consolare este, totuși, publicarea – cu scurt timp înaintea trecerii sale în neființă – a unei cărți de povestiri, majoritatea apărute în Baabel…

Din bilanțul anului acesta nu poate lipsi răstimpul de scădere dramatică a audienței care, din fericire, a fost cauzată mai degrabă de viciile tehnice ale fostului site al revistei și nu de diminuarea interesului de care ne-am bucurat noi 😊. Totuși, acest fenomen ne-a pus în gardă și ne-a îndemnat să ne străduim să fim mai buni, mai actuali, mai interesanți. Și se pare că am reușit, pentru că trendul audienței ultimelor ediții este categoric ascendent. Și ce te poate mulțumi (și mobiliza) mai mult decât să știi că vocea ta – din noianul sutelor de milioane de voci de pe Internet – este ascultată, măcar preț de o lectură?!

Cred că bilanțul pozitiv al anului 5 în Baabel ne îndreptățește să închinăm cu toții un pahar de…crușon cu petale de roze și șampanie, după o rețetă exotică din miraculoasa și inepuizabila carte de bucate a Bunicii mele (adoptate) Erzsi Friedmann (născută Bodó). Cartea semnată de scriitoarea pentru tineret și copii, Piroska Tábori -Zavodszky și medicul Jenő Vincze, a apărut în1932, la Editura Dante, din Budapesta.

Bibliografie: Rețeta nr. 1632

De altfel, în limba maghiară băutura cu pricina poartă numele de bolé și nu știu dacă traducerea exactă este crușon, deoarece acest cuvânt nu figurează în niciun dicționar maghiar-român, vechi (Cheresteșiu 1927) sau nou ( Reinhart, Lázár, Román, 2005). Poate că „bolé” este un regionalism transilvănean. Își are sorgintea în cuvântul german bowle, adică bol pentru punci și desemnează o băutură răcoritoare cu fructe, ușor alcoolizată, adică…crușon.

 

Crușon cu trandafiri

Crușon cu trandafiri

Ingrediente:

1 butelie de vin de masă tare

1 butelie de vin roșu

1 sticlă de șampanie

1 farfurie de amestec de petale de trandafiri de diferite soiuri

350 de grame de zahăr pudră

Mod de preparare

Se curăță petalele proaspăt culese, îndepărtându-se părțile galbene și albicioase. Se presară cu jumătate din cantitatea de zahăr și se lasă o jumătate de oră să se pătrundă. Apoi se toarnă peste petale 1 pahar de vin și se pun la gheață timp de o oră (acum nu mai există gheață, dar avem frigidere…nofrost), după care se strecoară petalele de trandafir și peste esența rămasă se toarnă restul de vin și șampania. În fiecare cupă se pune câte o petală de trandafir.Se servește repede, pentru că parfumul rozelor se risipește curând.

Cred că această rețetă îmbină în mod armonios băutura cea mai festivă și florile cele mai sărbătorești, fiind perfectă pentru aniversarea Baabel.

La mulți ani, dragi baabelieni și mult stimați cititori ai revistei!

Andrea Ghiță

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

11 Comments

  • Tiberiu Georgescu commented on July 31, 2017 Reply

    Sarut mana stimata doamna Ghita.
    De existenta acestei reviste am aflat de f. putin timp si asta datorita bunului meu coleg si prieten dr.Roger Florescu ,apoi am intrat in corespondenta cu dl. doctor Gurman si asa se face ca primesc cu regularitate fiecare aparitie inclusiv acest numar anvesar..
    Remarc condeiele care scriu in aceste pagini;unele nume imi sunt cunoscute, altele mai outin dar, toate sunt talentate si am convingerea ca scriu dintr-o suflare.
    Va felicit pe toate si pe toti,acum la cinci ani de aparitie.

    Un gand bun tuturor semnatarilor si in primul rand redactiei.

    seara buna.

    dr.Tiberiu Georgescu

    • Andrea Ghiţă commented on August 1, 2017 Reply

      Stimate domnule Dr. Tiberiu Georgescu,
      Va multumesc mult pentru cuvintele frumoase si sper sa gasiti si de acum inainte articole interesante si placute la lectura, in Baabel.

  • Englander Alexandru commented on July 29, 2017 Reply

    Eu sunt mai modest. Doresc la aniversarea sfertului de veac să citesc (sunt generaţia 46)cu aceeaşi plăcere REVISTA BAABEL,iar cupa de şampanie o las pentru atunci,acum închin un păharel de T60 (ţuica de 60 schtriche)

    MULT SUCCES ÎN CONTINUARE ŞI SĂ VĂ BUCURAŢI DIN PLIN DE ACEASTĂ REALIZARE SUPERBĂ !!!!

  • klein ivan commented on July 29, 2017 Reply

    Felicitari ” mamicilor ” la a 5-a aniversare a ” copilului ” !

  • Andrea Ghiţă commented on July 28, 2017 Reply

    Multumesc pentru urari Serena, Ioana, Ivan. Va astept pe toti sa debutati sau sa…recidivati in Baabel.

  • agi vass commented on July 28, 2017 Reply

    Andrea noua mea prietena iti multumesc pentru talentul si capacitatea de a scoate astfel de revista de calitate/ iti multumesc ca mi- ai dat ocazia sa- mi reaminterc locuri si oameni dragi din Cluj./Cu ocazia asta si sotul meu Janos si a putut inca odata folosi talentul’ .cunostintele si documentele care le-a strins cu grija ani de zile desi am emigrat / va urez sacontinuati colaborarea si prietenia inca multi ani

    • Andrea Ghiţă commented on July 28, 2017 Reply

      Draga Agi, multumesc pentru urari si te asteptam in Baabel alaturi de Johanan – János!

  • Serena commented on July 27, 2017 Reply

    Ca bine scrii Andrea draga!!! Inca o data felicitari si fie ca inspiratia sa iti fie prietena nedespartita!!!

  • Ioana Nitescu commented on July 27, 2017 Reply

    O dimineata minunata, care incepe cu o aniversare ! La Multi Ani, Baabel! La multi an fiecaruia dintre voi, cei ce va dedicati un timp special pentru a va apleca asupra unor subiecte, care sa ne retina atentia ! Felicitari ! Ati reusit!

  • Alx. Marinescu commented on July 27, 2017 Reply

    La multi ani, sa aveti parte de cititori multumiti si care sa va astepte ca pe cafeaua de dimineata!
    Cu drag si respect pentru ce faceti,
    Alx. Marinescu

  • IVAN TRUTER commented on July 27, 2017 Reply

    LA MULTI ANI BAABEL SI SA TRAIESTI PANA LA 120 DE ANI FARA SCHIMBARI MAJORE

    FELICITARI PENTRU COLECTIVUL CARE SE LUPTA SA REALIZEZE NUMAR DE NUMAR UN BAABEL INTERESANT SI ATRACTIV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *