Gândul mi-a zburat nu o dată la acest subiect. Dar faptul că pe undeva îl consideram mai mult legat de realitatea israeliană mi-a redus entuziasmul, pentru că eu nu cred că cititorii acestei superbe reviste  trebuie expuși, cu orice preț și tot timpul, unor subiecte despre ceva care se întâmplă pentru mulți din ei departe de existența de zi cu zi. Dar evenimentele  din ultima vreme mi-au schimbat hotărârea. De data asta tot continentul european – nu  numai Spania – a ajuns la răscruce de drumuri. Teroarea musulmană e aici, e peste tot, chiar mai mult pe bătrânul continent decât în Israel, și asta dă de gândit.

Expresia ”dă de gândit” e de-a dreptul enervantă! Pentru că ea nu impune, nicidecum, o gândire corectă, profundă, care să ducă la niște concluzii acceptate. De fapt e o vorbă în vânt și tocmai de aceea am hotărât să încerc să explic, cu modestele mele posibilități, aceste cumplite acte de violență care caracterizează din plin începutul mileniului al treilea al civilizației din care facem parte.

Uneori mă întreb cu ce drept încerc eu să rezolv probleme care țin de complet alte domenii profesionale decât al meu? Răspunsul pe care mi-l dau e că nimic nu obligă pe nimeni să-mi accepte opiniile și că în orice moment cititorul poate trece la o lectură mult mai interesantă.

Deci după aceste circumstanțe atenuante, îmi fac curaj  și propun să trecem la subiect.

Extremismul  musulman violent e îndreptat împotriva civilizației de care aminteam mai sus.

El nu acceptă nimic decât felul în care el crede și interpretează propriile sale cărți sfinte. De aceea aici e vorba nu de Islam în general, ci de o aparte interpretare a sa, o ideologie foarte diferită de cea a sute de milioane de alți musulmani, ceva care provine dintr-o îndoctrinare specială, bazată însă pe niște fapte istorice.

Știu, istoria e cea mai subiectivă și inexactă știință, pentru că ea depinde de cine o scrie.

Și totuși….

Există fapte care nu pot fi negate.

Sugerez celui care citește aceste rânduri să arunce o privire pe harta influenței islamice, să zicem în secolele 13-15.

 

Ce ziceți?!

Imperiul islamic se întindea pe trei continente, era  atotputernic, aproape invincibil, deși spre sfârșitul secolulul XV, Spania se eliberase de prezența musulmană (și nu numai!!) și dăduse exemplu și altor țări interesate să se despartă de prezența și influența islamică. Dar mai există un aspect, nu mai puțin interesant: influența musulmană se făcea simțită nu numai prin cuceriri și ocupații, ci și prin progresul științei și tehnologiei. În domeniul meu se pare că primele adevărate spitale au fost înființate pe teritoriile islamice și celebre nume cum ar fi Ibn Sina (Avicena), Al Zahrawi, sau Ibn Nafi, au rămas în istoria medicinii, la fel cum se amintește până în ziua de azi că primele diplome de medic au apărut în țările mulsulmane. Exemplele pot continua.

Această realitate a fost acompaniată de o situație economică înfloritoare. Primul exemplu de succes în materie de globalizare a economiei aparține lumii islamice din Evul Mediu, având ca bază financiară moneda unică (!), dinarul, formele de credit, cecurile și chiar programele de economii. Tehnologia islamică a creat turbinele de apă și a ridicat primele diguri ca surse de energie.

Cu alte cuvinte secolele de care pomeneam, islamul reprezenta religia pe care se baza toată civilizația și dezvoltarea culturală și economică a lumii în care trăim azi, motiv de mândrie ușor de explicat.

Și acum un salt peste câteva sute de ani, un exercițiu foarte simplu pentru muritorii de azi, pentru că e vorba de lumea în care trăim în aceste momente.

Unde e islamul și unde e lumea civilizată?!

Populația musulmană a globului atinge azi o proporție de 24% , aproape 1.8 miliarde cetățeni ai lumii.

Și cum se reflectă acest impresionant număr în realizările lumii de azi?

Oare cineva știe câte țări musulmane există în lumea de azi? Nu mai puțin de 50, când numărul statelor membre în ONU se apropie de 200.

Organizația națiunilor cele mai dezvoltate (OECD) numără 32 țări, însă doar un stat musulman (Turcia) face parte din această grupă respectabilă. Pe lista producției pe cap de locuitor Egiptul e pe locul 157, Pakistanul ocupă locul 178, Yemenul 183 și Irakul 184. Da, Arabia Saudită, cea bogată, e deabia pe locul 58.

Nici nu mă gândesc  să amintesc numărul de evrei laureați ai premiului Nobel, ca să nu fiu acuzat de…..Doar voi aminti că până anul trecut numărul laureaților acestui premiu era de 881, dintre care numai 12 , adică 1.4% erau musulmani, dintre ei 7 primiseră premiul pentru pace, trei pentru literatură și numai 2 în domenii științifice.

Cauzele acestei degringolade de secole sunt multiple și unele foarte ușor de explicat, dar eu nu voi cădea în această periculoasă  capcană.

Acum doar propun un simplu exercițiu mintal. E vorba de ușurința cu care mase needucate, aflate într-o teribilă poziție de inferioritate, pot fi influențate și îndoctrinate în direcția urii față de ”noua” elită, veche de  de secole, și care menține în întuneric sute de milioane de credincioși musulmani.

Ce ușor e de adus argumente în această direcție: această elită a cotropit și exploatat timp de secole națiunile islamice, le-a furat zăcămintele naturale, le-a ținut departe de educație și civilizație, a susținut guverne corupte, a folosit mâna de lucru, ieftină și la îndemână, a transformat mândra lume islamică, posesoarea unei istorii plină de succes și de progres, într-o imensă masă de sclavi, spre folosul albului infatuat și plin de el însuși!

Această situație, adaugă îndoctrinatorul de ocazie sau propagandist profesionist, e complet opusă gloriei de odinioară și nu-și poate găsi justificare în Coran, cartea sfântă care proclamă superioritatea islamului asupra oricărei alte credințe.

În vremea copilăriei mele, noi toți ceilalți eram numiți ”ghiauri”, iar termenii de azi nu sunt deloc departe de acest peiorativ.

Și atunci vă întreb eu , stimați cititori, ce înțelege tânărul musulman, aflat într-o poziție de totală inferioritate în societatea occidentală și, mai ales,  la ce concluzie ajunge el după o predică de succes vineri în moschee, prezentată de un imam care știe să mânuiască cuvântul mult mai bine decât (scuzați-mi comparația) un chirurg bisturiul?!

”Soluția” e un, sau mai curând două: a distruge tot ce nu corespunde Coranului (instituții, monumente, clădiri religioase, adică a șterge de pe suprafața pământului tot ce nu e musulman), dar în același timp exterminarea tuturor celor care nu împărtășesc aceiași religie!

Puneți-vă, vă rog, în postura tânărului spaniol de rit musulman, căruia i se aduc date istorice precise despre dominația de odinioară a islamului în Peninsula Iberică, dar și despre situația catastrofală-până în ziua de azi, a populației din fostele colonii spaniole.  Ba mai mult, încercați să vă uitați ce se întâmplă în jurul acestui tânăr spaniol-musulman, venind dintr-o familie săracă și fără nici o șansă de progres și de ieșire dintr-un impas vechi de secole.

Încercați să-i înțelegeți judecata și după un foarte scurt efort intelectual veți ajunge exact la joia trecută pe Las Ramblas, în centrul Barcelonei.

Aș dori să precizez că nu mă refer în aceste rânduri la acea organizație teroristă care se intitulează Statul Islamic sau ISIS, pentru că ea prezintă o situație efemeră, de moment, și a cărei viață e scurtată de coaliția internațională care va anula prezența acestei anomalii umane, de care ne vom aminti – poate – doar din când în când, și nu cu nostalgie….

Eu încerc să aduc în centrul discuției  ”eroul” realității europene din zilele noastre,  tânărul terorist, excepțional de bine îndoctrinat și dispus să-și întrerupă definitiv cursul vieții pentru că imamul i-a promis o viață de apoi lipsită de griji, într-un paradis presărat cu virgine, al cărui număr-după estimarea aceluiași îndoctrinator, depășește 70.

Deci, voi încerca să sintetizez situația, înainte de a-mi oferi, gratis, ideile de combatere ale acestei triste realități.

Majoritatea populației musulmane din țările europene se află într-o situație de inferioritate. Permanenta comparație cu ceea ce se vede dincolo de granițele cartierului de emigranți (vechi sau noi, nu are importanță) nu face decât să confirme și să întărească cele exprimate cu fiecare ocazie de către imamul propovăduitor: sunteți exploatați, strămpșii voștri au fost exploatați, ni s-a luat averea și puterea și teritoriile și de aceea singurul mijloc de a schimba soarta e de a lua arma în mână și de a ucide pe cel care nu e ca noi, el fiind vinovat de tot. Sau cum se spune, pe aici pe la mine, traducerea în ebraică a celebrei expresii mea culpa e: cu toții sunteți vinovați!!!

Toată această descriere vine pe fondul unei Europe bătrâne, caracterizată printr-o natalitate scăzută, și printr-o acerbă lipsă de dorința de a presta munci grele.

Iar la urmă o modestă încercare de a sfârși aceste rânduri într-o manieră mai optimistă.

Cine se așteaptă, venind de la un israelian, la o soluție războinică, va fi complet dezamăgit.

Eu nu cred în soluții armate. Violența atrage violența și ea doar justifică actele barbare venind din cealaltă parte.

Eu cred în puterea cuvântului și faptei.

Eu cred în puterea adevărului și a vorbei pe șleau, oricât ar părea de naiv. Și cred în răbdare.

Mi se pare absolut normal a da fenomenului numele potrivit: extremism islamic! Islamic, și nimic mai mult! Ba da, extremism islamic care duce la terorism islamic, adică violență în numele unei religii.

Apoi vine nevoia de a declama , pentru  acei tineri musulmani care nu știu nimic de istoria Europei, povestea abundenței civilizației de azi. Scandinavia s-a construit pe mormintele celor care au luptat timp de generații pentru a supune clima și a găsi soluții de supraviețuire. Elveția n-a fost bogată până la cel de al doilea război mondial, dar cetățenii ei au hotărât să nu facă război ci doar să inventeze noi mijloace de îmbunătățire a nivelului vieții.

Și America s-a bazat pe emigranți, dar emigranții ăștia s-au pus pe treabă din primul moment, au prestat muncile cele mai grele și doar după aceea au găsit timp să-și îndrepte spinarea și să privească în viitor. Japonia a trecut prăpădul atomic și a înțeles că numai munca poate da roade. Japonezul n-a emigrat, ci a muncit  și a hotărât că nu are nevoie de armată.

Exemplele pot continua. Numitorul comun: muncă, la tine acasă, și împotrivirea la tot ce semnifică contaminare ideologică-religioasă și tendința de a da tot timpul vina pe altul.

Pentru ca această soluție (care multora li se va părea utopică și deci lipsită de cea mai mică șansă de reușită) să dea roade e nevoie de două elemente esențiale.

Întâi și-ntâi, de făcut primul pas! În fotbal se spune că nu poți marca cel de al doilea gol fără să-l fi dat pe primul. Europa trebuie să se trezească și să se facă auzită. Lamentările și plânsul nu pot da rezultate. Doar un adevăr clar, exprimat tot timpul, încontinuu și cu orice ocazie are șanse să fie asimilat.

Al doilea deziderat e răbdarea. Procesul de educare (da, de educare) cere timp, eforturi și bani. Rezultatul nu poate veni peste noapte. E nevoie  de foarte mult timp și de parametri care să măsoare evoluția  progresului.

În tot acest timp vor apărea câteva schimbări. În primul rând nevoia de muncă ”neagră” va diminua. Tehnologia modernă va găsi soluții de măturare a străzilor fără ca această muncă să fie considerată ”de jos”.

Numărul musulmanilor posesori de diplome universitare va crește. Și la ”ei” acasă munca va aduce progres. Ignoranța va diminua, și schimbarea în bine, credința în știință și în beneficiile ei , vor ajuta să uităm faptul că timp de generații sultanii otomani au refuzat să poarte ochelari, pentru ca Alah a hotărât ca ei să nu vadă bine și cu asta basta.

Deci iată invitația mea, care apare la începutul acestor rânduri: hai să ne întâlnim peste 100 de ani și să vedem dacă am avut dreptate!

Și până atunci, răbdare (fără tutun!), muncă asiduă și o permanentă rostire a adevărului.

Gabriel Ben Meron